878 matches
-
din priviri asupra traseului, apoi, prin spatele Universitèții, ne amestecèm printre studenții care ies de la cursuri și ieșim în fațè la arhivele naționale, Trecem prin fața Bibliotecii Academiei, aruncèm o privire înspre zidurile masive și austere ale Bisericii Reformate, sfanțul Gheorghe, netulburat de glasurile elevilor care rèzbat dinspre curtea liceului alèturat, se luptè în zale noi, de zèpadè, cu balaurul, dar noi cotim la dreapta, dând colțul bibliotecii Academiei și o luèm înainte, Ea mè previne zâmbind cè vom trece pe lângè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
care o punea în fiecare cuvânt și cuvântul săpa în fiecare frază și fraza clădea în pagina de jurnal și pagina era vie și mândră avea sinceritatea și culoarea sincerității și forța și impactul acestei culori sănătoase, izvorâtă din neprihănita, netulburata, nepieritoarea iubire pentru Mitică. Avea ce să-i ducă, era atât de meticuloasă în a strânge totul, în caz de le-ar pierde pe apă sau pe foc, le-ar învăța pe de rost pentru a i le duce lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înclinat al capului. Când eram pe cale să deschid gura și să formulez una din miile de întrebări care-mi perindau prin minte în acel moment, vorbise din nou: Ești sigur că el e, Cronicarule? Foarte sigur, răspunse Chronosi calm și netulburat. Se apropie de mine până ajunse la numai câțiva centimetri. Mâna stângă, te rog! porunci el. Poftim? întrebai fiind sigur că nu înțelesei ce vroia. La urma urmei, ce să vrea el de la mâna mea stângă? Dacă mă înșelase Arvon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o amintire a cuiva care a stat cândva acolo... eu. Oare ea cum putea dormi atât de mult? Deschisesem ușa și înainte de a o închide în urma mea, am privit-o cu nesaț. Era atât de frumoasă când dormea. Atât de netulburată... Era liniște pe holurile subsolului. Mă așteptam să fie în jurul amiezei, după cât de odihnit mă simțeam. Și totuși... de ce nu era nimeni? De ce era atât de liniște? Răspunsul meu veni când am urcat scările ce dădeau la parter. Spre surprinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
respectăm tot ce este în jurul nostru, să respectăm creația lui Dumnezeu, ai cărei administratori credincioși ar trebui să fim. Imi ascult doar pașii ce se aud ușor pe pietrișul drumului îngust, urmându-mi în liniște cursul gândurilor și reflecțiilor mele, netulburate de nimeni și nimic. Uit chiar și de greutatea rucsacului burdușit cu mâncare și apă, pentru un drum așa lung, dar atât de frumos, pitoresc chiar. Marele avantaj al acestui canal pentru pelerini și pentru toți cei ce se plimbă
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
spuse Pop. No, la ce-ți trebuie aici sirenă și girofaruri, nu pricep. Cine ți-ar putea încurca drumul în pustietatea asta? Pohoață dădu din nou din cap și opri ascultător sirena. O liniște plăcută se așternu imediat în pădure, netulburată decât de zgomotul roților hârșâind pe macadam. Ieșiră dintr-un viraj ușor și în față, la câteva zeci de metri văzură camionul. Lângă acesta, un grup de oameni își făcea de lucru în jurul său. Roțile mașinii de poliție scrâșniră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
simtă pe obraji curentul de aer curat de afară. Acum dăduse drumul instalației de aer condiționat la maxim, pentru că simțea că se sufocă de căldură. Nici la peșteră nu observă nimic neobișnuit. Și aici, totul părea în regulă, aceeași pace netulburată a naturii domnea în jur. Se oprise chiar în fața intrării, după ce făcuse un tur al platoului, având grijă să lase mașina cu botul spre podul de pe care tocmai venise. Asta pentru cazul în care ar fi trebuit să plece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lumină. Nu știa când își revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai o bătaie din pleoape. Era un nonsens, însă timpul nu mai exista, știa asta cu certitudine. Întins pe spate, plutea într-un ocean de liniște, netulburat de nimic. Deasupra, era nemărginirea cerului spuzit de stele. Ochii îi avea închiși însă putea vedea fără nici o opreliște prin pielița pleoapelor. Ori poate nu? Nici nu era nevoie să întoarcă capul pentru a ști ce se află în jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vreunui boiernaș moldovean, uita Măria Sa să trimită ștafete!” se gândea hatmanul Barnovschi, căutându-l pe diacul Radu pentru a-și pecetlui făgăduiala. Dar diacul se feri de privirea pătrunzătoare a hatmanului, îndemnându-se la post și ascultare Domnului. Zilele trecură netulburate de puținele întâmplări petrecute la Curtea din Hîrlău: domnița Catrina se hotărî să nu părăsească iatacul decât pentru a petrece ceasuri de rugăciune în biserica construită de Ștefan cel Mare, diacul Radu încă roșea când o mai întâlnea, uneori, după
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
mă uitam la fotografie, dar știu că e un băiat bun. Are un caracter fermecător. Fata avea paisprezece ani. Părul des și negru ca al maică-sii îi cădea bogat pe umeri și ochii ei aveau aceeași expresie blândă, liniștită, netulburată. — Copiii îți seamănă ca două picături de apă, i-am spus. — Da, cred că seamănă mai mult cu mine decât cu tatăl lor. — De ce nu mi-ai îngăduit niciodată să-l cunosc? am întrebat-o. — Ai vrea să-l cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
inteligența lui era potrivită pentru mediul în care trăia și aceasta constituie de obicei un pașaport nu numai pentru un succes moderat, ci și pentru fericire. Dna Strickland era o femeie încântătoare și-l iubea. Mi-am imaginat viața lor netulburată de nici un fel de aventuri neașteptate, o viață cinstită, decentă și - datorită celor doi copii bine crescuți și simpatici, atât de clar meniți să ducă mai departe tradițiile normale ale neamului și ale condiției lor sociale - nu lipsită de semnificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
m-a lăsat să intru doar pentru că uitase să mă amâne. Mi s-a părut că și colonelul e deranjat de intruziunea mea. — Nu eram prea sigur dacă mă așteptați sau nu, i-am zis dnei Strickland încercând să par netulburat. — Firește că te așteptam. Anne aduce într-o clipă ceaiul. Chiar și în semiobscuritatea din cameră am observat că fața dnei Strickland e umflată de plâns. Pielea ei - de obicei cam palidă - era acum pământie. — Ți-l amintești pe cumnatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îmi întinse mâna și-mi spuse bună seara. Nu știu de ce mă așteptasem s-o găsesc oarecum schimbată. Purta aceeași rochie gri în care o văzusem atât de des, curată și decentă, și fruntea ei era la fel de candidă, ochii la fel de netulburați ca și atunci când o vedeam în atelier ocupându-se cu îndeletnicirile casnice. Vino să facem un șah, zise Strickland. Nu știu de ce în momentul acela nu mi-a venit în minte nici o scuză. I-am urmat cam posac spre masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și văzând poate mai mult decât văzuse vreodată în toată viața lui. Ata mi-a spus că nu se văita niciodată de soarta lui și nu-și pierdea nici o clipă curajul. Până la sfârșitul vieții, mintea i-a rămas senină și netulburată. Dar i-a smuls Atei făgăduiala că după ce-l va îngropa - v-am spus că i-am săpat cu mâinile mele mormântul. Nici unul dintre băștinași n-a vrut să se apropie de casa infectată, și l-am îngropat Ata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fereastra de alături, din dormitor, era tot deschisă. Când m-am uitat mai bine, am descoperit un cot subțire de femeie. Alexa! Ea era! La ora asta! Probabil că și ea avusese o noapte de insomnie. Am lăsat-o acolo netulburată, din nevoia de a rămâne mai departe singur. Și oricât ar părea de ciudat, chiar azi-noapte îmi păruse rău că o luasem cu mine. Când a venit la micul dejun, era palidă ca un cadavru. Tot timpul ne-am ignorat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întins-o princiar, iar eu, plecîndu-mă, am pus pe albul lor pecetea buzelor. N-am îndrăznit s-o sărut pe gură (măcar de formă) sau s-o îmbrățișez pentru că aș fi călcat protocolul. ― Cu o rezervă, a spus Cecilia menținîndu-se netulburată de eveniment, și anume încuviințarea părinților. ― De la sine înțeles, i-am replicat, fiind perfect în rol. Partidul democrat veni la putere pe la începutul primăverii. Chintescu, tatăl Ceciliei, intră în guvern și luă internele. Ținea să mă aibă secretar general la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de vin pe țărna răscolită și, în preajmă, să se întindă un praznic monstru unde să se ghiftuiască mosafirii, căci boierului nu-i plăcea să plece nimeni de la el flămând. Să se aducă haita de vânătoare care să se bată netulburată pe sub masă după ciolanele întregi, să se râdă, să se facă glume suculente. Cine-l cunoștea pe boier și-ar fi dat seama că e singura petrecere demnă de el; țipetele bețivilor ar fi părut sacre, iar sindrofia întreagă ciudată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avut timp să-și aducă omagiile. Replica lui Nobunaga fusese rostită cu o voce atât de limpede și înviorătoare, fără a manifesta nici o emoție deosebită în timp ce vorbea. Dar Ieyasu era puțin îngrijorat. Prin oraș circulau zvonuri tulburătoare. Răspunsul scurt și netulburat al lui Nobunaga, însă, părea să contrazică bârfele, iar Ieyasu abandonă subiectul. Cu toate acestea, în noaptea aceea, Ieyasu se întoarse la locuința lui și ascultă poveștile pe care le auziseră vasalii săi despre plecarea lui Mitsuhide. Și își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici un moment să vă văd aici, stăpâne. Auzisem că erați în Azuchi. Ce vă aduce astăzi pe acest munte pustiu? Nu vorbea deloc ca un bătrân; glasul îi era foarte puternic, iar buzele sale se arcuiau într-un surâs continuu, netulburat. Dimpotrivă, Mitsuhide era cel ce părea nedumerit. Distras de ochii pătrunzători care străluceau pe sub fruntea senină a bătrânului, răspunse ezitant: — Sunteți Doctorul Manase, nu-i așa? Stau câteva zile la Castelul Sakamoto și m-am gândit că o mică plimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fie ținându-se de mâini, fie apucând coada lăncii purtate de omul din față. Hideyoshi traversase primul, iar acum stătea pe scăunelul său de campanie, pe mal. Nu intrați în panică! Luați-o încet! striga el; părea să fie complet netulburat de ploaie și vânt. Dacă un om se îneacă, inamicul va spune că am pierdut cinci sute; dacă pierdeți un bagaj, vor spune că au fost o sută. Nu vă pierdeți degeaba aici viața sau armele. Ariergarda ajunse din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nagakute. Cu expresii distruse pe chipuri, relatară tragica veste: armata principală a lui Hidetsugu fusese zdrobită complet și nu se știa dacă Hidetsugu era viu sau mort. — Ce?! Hidetsugu? Hideyoshi era clar surprins. Nu era omul care să poată rămâne netulburat la auzul unei vești șocante. — Vai, ce greșeală! O spusese nu atât ca să critice nereușitele lui Hidetsugu și Shonyu, cât pentru a-și recunoaște propriul eșec și a lăuda intuiția inamicului, Ieyasu. — Jinemon, strigă el, sună cornul să se adune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doarmă pe canapea. Zăcuse acolo ca o epavă, cu adevărate uragane dezlănțuindu-se în spatele frunții sale înguste. Pe când trupul i se zvârcolea, mintea producea fantasme bizare - femei cu testicule în loc de ochi și bărbați cu urechi în formă de vagin, discutând netulburați într-un bar cu un decor halucinant. În cea de-a cincea zi, se ridicase de pe canapea și se dusese la serviciu. În afară de niște furnicături în degete - ca și cum ar fi suferit o amputare, dar memoria ar fi reținut încă amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
colegii mei de moarte, se pare. Ce mult mi-aș fi dorit să dispar în tăcere... cât de mult m-ar fi bucurat să-mi încredințez sufletul acesta ciudat cine știe cui mă va fi așteptând acolo, dincolo, într-o liniște perfectă, netulburată, demnă de-un asemenea moment întunecat, dar văd că nu se poate... Nu-i nimic. Am să-ncerc să dispar și-așa... Sufletele celorlalți bolnavi din încăperea veșnic întunecată, în care nu i-am putut vedea niciodată, respiră greoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
încruntat la ea: Nu mai culege florile-acelea, ce-ai să faci cu ele? Or să se ofilească, unde-o să le pui? Nu te-ai gândit deloc?... Ce-ți pasă ție, ia vezi-ți de drum, i-a răspuns Portocala netulburată, fără să-i dea atenție, senină și ocupându-se cu alegerea altor flori de pe marginea cărării. Hoinarule, spune-i să nu mai adune flori! mi a zis Ghidușa privind spre mine ca și cum eu aveam putere de decizie incontestabilă. Ne încetinește
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
a trezit-o pe Portocala ca să-i dea planta, iar eu am luat-o pe sus pe Ghidușa adormită și am dus-o în adăpostul din crengi, și ea nici măcar nu s-a trezit, a căscat doar, visând în continuare, netulburată, cu acea uimitoare capacitate a copiilor de a face abstracție de orice. Am rămas apoi afară cu Iasomia, lângă adăpostul copiilor, privind la cerul nopții și povestind basme. Apoi Iasomia a plecat să mai caute niște plante și eu am
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]