830 matches
-
piardă definitiv orice inițiativă strategică, fiind forțat să treacă în defensivă pentru tot restul războiului. Până în 1944, Aliații reușiseră ca, prin acțiuni amfibii sau bomardamente navale și aeriene, să cucerească sau să ocolească și să neutralizeze numeroase baze militare strategice nipone. La toate acestea se adăugau pierderile provocate transpoturilor comerciale japoneze de submarinele aliate, ceea ce a dus la sufocarea economiei japoniei și la împosibilitatea ei de a aproviziona corespunzător armata. La începutul anului 1945, pușcașii marini americani cuceriseră controlul asupra Insulelor
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
la împosibilitatea ei de a aproviziona corespunzător armata. La începutul anului 1945, pușcașii marini americani cuceriseră controlul asupra Insulelor Ogasawa, după o serie de lupte dure, precum cea de la Iwo Jima. Aceste cuceriri au marcat începutul luptelor pe teritoriul național nipon. În timpul anilor 1943 și 1944, forțele aliaților, sprijinite de uriașele resurse ale SUA, avansau neîntrerupr către inima Japoniei. Comandorul Asaiki Tamai a organizat primul grup de 24 de elevi-piloți kamikaze - piloți sinucigași. Acești piloți au provocat mari pierderi de vieți
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
declanșat o campanie agresivă de bombardamente „covor” împotriva orașelor japoneze, într-un efort de distrugere a industriei țării și a moralului japonezilor. Deși aceste camapanii au dus la moartea a sute de mii de civili, ele nu au convins liderii niponi să accepte capitularea. În vara anului 1945, Statele Unite au lansat două bombe nucleare asupra Japoniei. Exploziile acestor bombe nucleare au ucis în numai câteva minute între 100.000 și 200.000 de oameni în fiecare oraș atacat, iar mulți alții
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
a înaintat prin deșerturile și munții din Mongolia, la mare distanță de liniile feroviare de aprovizionare. Această manevră a luat prin surprindere analiștii militari japonezi, care apreciaseră că atacul trebuie dat de-a lungul căilor ferate de aprovizionare, atacând poziții nipone foarte slab fortificate. Comandantul japonez a lipsit de la postul său în primele 18 ore ale atacului, iar comunicațiile dintre centrul de comandă și unitățile îndepărtate au fost întrerupte aproape de la început. În același timp, parașutiștii sovietici au fost lansați pentru
Operațiunea Furtună de august () [Corola-website/Science/308915_a_310244]
-
la șase zile după semnarea de către japonezi a capitulării. Sovieticii nu au mai reușit să invadeze insula Hokkaido, după cum plănuiseră. Operațiunea "Furtună de august", împreună cu cele două bombardamente nucleare de la Hiroșima și Nagasaki, au provocat o ruptură pe scena politică niponă și i-a obligat pe japonezi să accepte capitularea. Cercetările istoricului nipon Tsuyoshi Hasegawa l-au dus la concluzia că bombardamentele nucleare nu au fost principalele motive pentru acceptarea capitulării. În schimb, el a ajuns la concluzia că rapida și
Operațiunea Furtună de august () [Corola-website/Science/308915_a_310244]
-
mai reușit să invadeze insula Hokkaido, după cum plănuiseră. Operațiunea "Furtună de august", împreună cu cele două bombardamente nucleare de la Hiroșima și Nagasaki, au provocat o ruptură pe scena politică niponă și i-a obligat pe japonezi să accepte capitularea. Cercetările istoricului nipon Tsuyoshi Hasegawa l-au dus la concluzia că bombardamentele nucleare nu au fost principalele motive pentru acceptarea capitulării. În schimb, el a ajuns la concluzia că rapida și copleșitoarea victorie sovietică de pe continent l-a forțat pe împăratul japonez să
Operațiunea Furtună de august () [Corola-website/Science/308915_a_310244]
-
de combustibili, oțel, cauciuc și alte mărfuri vitale pentru armată aflându-se la niveluri incomparabil de mici față de cele din perioada interbelică. Liderii japonezi avuseseră în vedere o încheiere negociată a arăzboiului. În planurile făcute mai înainte de declanșarea războiului, liderii niponi avuseseră în vedere o expansiune rapidă, consolidarea cuceririlor, o posibilă implicare în conflict a Statelor Unite, urmată de un aranjament prin care Japonia să poată păstra o parte cât mai mare din noile teritorii cucerite. Deși toți conducătorii japonezi erau de
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
putea să învingă forțele aliate de sub conducerea generalului Douglas MacArthur în bătălia din insula Luzon. Speranțele japonezilor s-au dovedit deșarte. După înfrângerile din Insulele Mariane, din Marea Filipinelor și din insula Saipan, aflat în fața posibilității unui atac aliat asupra arhipelagului nipon, Cartierul general imperial a ajuns la concluzia că singura soluție care mai rămânea era lupta și sacrificiul întregului popor, care să provoace pierderi atât de mari inamicului, încât să-l facă să-și piardă dorința de luptă. În februarie 1945
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
guvernamental se auzeau voci care subliniau slăbiciunile poziție japoneze, în special ținând seama de criza de țiței și lipsa stocurilor de alimente. În ciuda faptului că sovieticii anunțaseră că nu doreau să mai reînnoiască pactul de neutraliatate sovieto-japonez, ministul de externe nipon a fost împuternicit să caute o cale prin care să obțină URSS-ul neimplicat în conflict sau, poate chiar să abțină formarea unei alianțe sovieto-japoneze. Japonezii considerau că victoria sovietică împotriva germanilor se datora în mare parte neutralității nipone și
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
externe nipon a fost împuternicit să caute o cale prin care să obțină URSS-ul neimplicat în conflict sau, poate chiar să abțină formarea unei alianțe sovieto-japoneze. Japonezii considerau că victoria sovietică împotriva germanilor se datora în mare parte neutralității nipone și că ar fi fost în avantajul ambelor părți ca URSS să sprijine poziția guvernului de la Tokyo, de vreme ce Statele Unite era, cel puțin pentru viitor, un inamic comun. Pe 9 iunie, apropiatul împăratului, marchizul Kido Kōichi, a făcut analiză a situației
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
să ceară ajutorul sovieticilor pentru încheierea războiului. Exista un număr de națiuni neutre care erau dispuse să joace un anumit rol în negocierile de pace (Suedia, Elveția, Vaticanul), dar ele erau considerate ca fiind cel mult intermediari, care să înmâneze niponilor propunerile Aliaților pentru capitulare și să transmită acceptarea sau refuzul Japoniei. Japonia spera că Uniunea Sovietică poate fi convinsă să acționeze ca agent al niponilor în negocierile cu Aliații. Nu s-a căzut de acord în această ședință asupra condițiilor
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
clarificând faptul că vorbește în numele întregului guvern, reiterând opoziția cabinetului său la condițiile capitulării necondiționate, dar că se dorea cu hotărâre pacea. Conținutul acestui schimb de mesaje diplomatice era bine cunoscut Aliaților, ai căror criptografi reușiseră să spargă codul diplomatic nipon. Pe 26 iulie, Harry S. Truman, Winston Churchill și Chiang Kai-shek au emis așa-numita „Declarație de la Potsdam”, prin care erau anunțați termenii capitulării Japoniei. Cei trei lideri atrăgeau atenția asupra faptului că acești termeni nu erau negociabili. Se cerea
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
fusese de asemenea transmisă pe posturile de radio, fusese respinsă de guvernul japonez. Primul ministru s-a întâlnit cu presa și a declarat că Declarația de la Potsdam nu era decât o reluare a Declarației de la Cairo și că pentru guvernul nipon nu prezenta niciun interes și îndemna presă să o ignore. Pe 30 iulie, ambasadorul nipon la Moscova anunța că Stalin poartă cel mai probabil discuții cu Aliații occidentali cu privire la soarta Japoniei. El adăuga că doar capitularea necondiționată ar împiedica intrarea
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
s-a întâlnit cu presa și a declarat că Declarația de la Potsdam nu era decât o reluare a Declarației de la Cairo și că pentru guvernul nipon nu prezenta niciun interes și îndemna presă să o ignore. Pe 30 iulie, ambasadorul nipon la Moscova anunța că Stalin poartă cel mai probabil discuții cu Aliații occidentali cu privire la soarta Japoniei. El adăuga că doar capitularea necondiționată ar împiedica intrarea URSS-ului în război de partea Aliaților. În dimineața zilei de 6 august, la Tokyo
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
și cu privire la amploarea distrugerilor. În scurtă vreme a fost recepționată la Tokyo discursul radiodifuzat al președintelui Harry S. Truman, care anunța lansarea primei bombe atomice și atrăgea atenția că americanii sunt pregătiți să radă de pe suprafața pâmntului toate intreprinderile productive nipone. Președintele american chema guvernul japonez să accepete condițiile de pace, așa cum fuseseră ele stabilite în Declarația de la Potsdam. Armata și marina japoneză aveau propriile lor programe de cercetare nucleară, și de aceea liderii niponi erau la curent cu greutățile întâmpinate
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
de pe suprafața pâmntului toate intreprinderile productive nipone. Președintele american chema guvernul japonez să accepete condițiile de pace, așa cum fuseseră ele stabilite în Declarația de la Potsdam. Armata și marina japoneză aveau propriile lor programe de cercetare nucleară, și de aceea liderii niponi erau la curent cu greutățile întâmpinate în punerea la punct a armei nucleare. De aceea, la început, guvernații japonezi nu au crezut că americanii au reușit să producă această armă. Șeful Marelui stat major al marinei a afirmat că, și
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
Aliații să ofere condiții mai bune și că dorința împăratului este ca Japonia să capituleze. Pe 13 august, membrii Consiliului Suprem și miniștrii guvernului nu căzuseră încă de acord asupra problemei capitulării. A doua zi, au fost parașutați deasupra teritoriului nipon fluturași în care erau descrise oferta de pace japoneză și răspunsul aliaților. Împăratul și primul ministru au devenit conștienți că la sfârșitul zilei vor trebui să accepte capitularea sau vor trebui să facă față unei lovituri de stat militare. Împăratul
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
august, a fost lansat cel mai mare raid de bombardament din timpul războiului din Pacific. Opt sute de bombardiere și două sute de avioane de vânătoare americane au lansat peste 6.000 de tome de bombe explozive și incendiare asupra opt orașe nipone. Chiar dacă puterea detonată în acest raid era la mai puțin de jumate din puterea unei singure arme atomice, cele opt orașe bombardate au fost puternic afectate. Târziu în noaptea de 12 august 1945, mai mulți ofițeri superiori au luat legătura
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
acest raid era la mai puțin de jumate din puterea unei singure arme atomice, cele opt orașe bombardate au fost puternic afectate. Târziu în noaptea de 12 august 1945, mai mulți ofițeri superiori au luat legătura cu ministrul de război nipon, Anami Korechika, cerându-i să facă tot ce-i sta în putință pentru a împiedica acceptarea Declarației de la Potsdam. Cum ministrul nu le-a dat un răspuns clar, rebelii au luat hotărârea să organizeze singuri o lovitură de stat. Unul
Capitularea Japoniei () [Corola-website/Science/308930_a_310259]
-
și se interzicea menținerea unei forțe militare. Această prevedere a fost gândită pentru a împiedica Japonia să redevină o putere militară agresivă. Totuși, după doar un deceniu, SUA au început să facă presiuni asupra guvernului japonez pentru reconstruirea forțelor armate nipone, care ar fi urmat să servească politicii de îngrădire a comunismului. Comunismul devenise o amenințare reală pentru societatea occidentală odată cu războaiele din China și din Coreea. Japonia a înființat Forțele de autoapărare japoneze. În mod tradițional, cheltuielile militare japoneze au
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
mod tradițional, cheltuielile militare japoneze au fost limitate la 1% din PIB și, deși nu este vorba de o lege scrisă în acest domeniu, cheltuielile cu armata nu au variat foarte mult față de această cifră. Doar în ultimii ani, politicienii niponi, precum fostul prim-ministru Junichiro Koizumi, sau prim-ministrul Shinzo Abe, au încercat să modifice această tradiție și să mărească suma destinată armatei. Aliații au încercat să dezmembreze așa-numitele „Zaibatsu” („clicile economice”). Japonezii au rezistat acestor încercări prin formarea
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
religie practicată liber. Femeilor li s-a asigurat dreptul de vot. Alegerile din aprilie 1946 au adus la putere primul cabinet ales democratic, în frunte cu prim-ministrul Shigeru Yoshida. În perioada interbelică și în timpul războiului, sistemul public de învățământ nipon era bazat pe sistemul german al „gimanziilor” și „universităților” pentru pregătirea elevilor după școala primară. În timpul ocupației, sistemul educației secundare a fost schimbat adoptându-se sistemul american cu două trepte ale liceului cu două cicluri de trei ani, după școala
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
a fost restaurată în mod oficial pe 28 aprilie 1952. Japonia a redevenit stat independent, cu excepția insulei Okinawa, rămasă sub controlul american până în 1972, și a insulei Iwo Jima, rămasă sub controlul american până în 1968. În ciuda faptului că pe teritoriul nipon se mai află aproximativ 47.000 de militari americani, aceștia sunt acolo în mod oficial la invitația guvernului japonez, în conformitate cu termenii Tratatului de cooperare mutuală și securitate și nu sunt considerate forțe de ocupație. Istoricul american John W . Dower afirma
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
nivel național. În cadrul birocrației, epurarea a fost neînsemantă încă de la început. În sectorul economic, epurarea a avut un efect mediu, afectând mai puțin de 1.600 de indivizi din aproape patru sute de companii. După aprecierile istoricului american, coridoarele politicii postbelice nipone sunt înțesate cu oamenii cărora li s-au recunoscut talentele în timpul războiului, și ale căror talente sunt prețuite în cel mai înalt mod în „noua” Japonie. Ocupația americană, și mai apoi prezența trupelor SUA în Japonia, au asigurat stabilitatea țării
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
anexat în cele din urmă Insula Sahalin. Au fost înființate „Comisia Orientului Îndepărtat” și „Comisia Aliată de Control” pentru Japonia, cu funcții similare cu ale Comisiei Aliat de Control pentru Germania. În timpul ocupației, americanii s-au concentrat pe demilitarizarea națiunii nipone, desființarea industriei militare japoneze și organizarea unei vieți politice democratice, bazată pe o nouă constituție. Mulți istorici consideră perioada de ocupație a Japoniei ca fiind una încununată de un mare succes economic și social. Perioada de ocupație s-a încheiat
Urmările celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310419_a_311748]