857 matches
-
sau electricitate înainte să putem deschide contul de tranzacționare. Cum am putea aranja așa ceva?" (Hilton 2000) Spălarea banilor implică în mod normal trei faze-cheie plasarea, stratificarea și integrarea. Acestea nu sunt totdeauna distincte, și, deloc surprinzător într-o lume unde obscuritatea este cheia succesului, fiecare poate lua forme diverse. De exemplu, oricare dintre ele poate fi subcontractată în schimbul plăților unor comisioane generoase sau întârziată pe perioade îndelungate, timp în care banii sunt tranzacționați în cadrul unor piețe ilicite cum este cea a
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
evident alianțe cu entități similare de peste hotare. Astfel de alianțe multiplică oportunitățile de prădare din partea bancherilor-politicieni prin complicarea și mai mult a depistării fondurilor pentru diversele organizații internaționale. Această estompare a interstițiului dintre politică și sistemul bancar ajută la crearea obscurității care face ca asemenea bănci să fie atractive pentru criminalii internaționali. Aceștia, ca și o armată întreagă de persoane care comit evaziuni fiscale și escroci mărunți se alătură, așadar, indivizilor respectabili și corporațiilor ca și clienți, acestea din urmă fiind
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
acelui sistem, executivul proclamă dominanța asupra legislativului, este imensă. Așadar, două din cele patru interstiții ale noastre relațiile politico-judiciare și politico-birocratice reflectă acest fapt, în timp ce o și mai mare încețoșare a interstițiului dintre politică și sistemul bancar ajută la crearea obscurității care face atractive astfel de bănci pentru criminalii internaționali. În absența unui echilibru al puterilor constituționale, o formă de tiranie oligarhică este aproape inevitabilă. Aceste interstiții fac dificil de distins între activitățile corupte ale politicienilor, birocraților, oficialilor juridici și liderilor
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
face atractive astfel de bănci pentru criminalii internaționali. În absența unui echilibru al puterilor constituționale, o formă de tiranie oligarhică este aproape inevitabilă. Aceste interstiții fac dificil de distins între activitățile corupte ale politicienilor, birocraților, oficialilor juridici și liderilor militari, obscuritatea, confidențialitatea și interdependența fiind trăsăturile caracteristice ale rețelelor de corupție. La fel de dificil este de deosebit politicienii și birocrații corupți de oamenii de afaceri corupți cu care vor intra în contact în timpul procesului de contractare și după aceea. Acești oameni de
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
și introdus În lucrările comentatorilor imensei și stu foasei capodopere, mândrie a geniului omenesc. A revizuit așadar, Împreună cu Coșbuc, traducerea acestuia cu mari lipsuri, cum am spus, dar cu o superioară Înțelegere și afinitate spirituală cu tragicul dantesc, cu ciudățeniile, obscuritățile, Întortocheturile de stil, Îndrăznelile verbale și sintactice ale Comediei; l-a Îndemnat pe poet să continue traducerea, iar după moartea acestuia a completat-o cu ter ține Întregi, versuri sau frânturi de vers traduse de Emanoil Bucuța și Perpessicius, adăugându
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
te afli la tine acasă îl descrie astfel: „Când intru seara pe întuneric în odaie și recunosc scaunul deoarece știu că acolo trebuie să fie la ora aceea, dar nu l-aș recunoaște într-o odaie străină cufundată deopotrivă în obscuritate, fiindcă de fapt nu văd nimic“1. Sau: „Tot orașul era ca silueta imobilă a unui vecin dintr-o sală de concert“2. Sau: „Sunt întotdeauna mai preocupat de expresia mea decât de aceea a interlocutorului și totuși nu pot
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de vedere, cu totul tipic. Nu prea s-a auzit de el în ultimii zece ani. Nici el n-a făcut mare lucru ca să se audă. Lipsa de ambiție și greutățile vieții nu sînt însă cea mai adîncă explicație pentru obscuritatea în care s-a com plăcut. De fapt, ca și la alții, a fost un fel de bizară formă de protest. Faptul că „eșafodajul“ literar i s-a părut întotdeauna un fake dezgus tător (cum și este în bună parte
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
un transfer al stărilor, al cuvintelor eroului. Sunt repetate, în scris, ,, vorbe, fraze, pe care altădată le-am auzit de la Antipa și despre care memoria mea conștientă nu avusese știre”. Este consemnat chinul începutului, literatura neavând o finalitate clară, de unde obscuritatea scopului și chiar eternizarea în derizoriu. Declanșarea imaginației presupune jocul realitate/ficțiune, prima fiind o transfigurare a celei de-a doua. Relațiile erotice Silvia/Antipa sunt imaginare, dar puncte de plecare pentru realitate. Nu există comunicare. Raportul dintre personaje se
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
fi ajuns orice om normal care, fără să fi văzut în viața lui un Bond, ar fi fost invitat să se uite două minute peste concurența lui Connery. Dacă l-aș fi ales pe George Lazenby manechinul australian smuls din obscuritate și încoronat ca James Bond pe la sfîrșitul anilor 60 și mazilit după un singur episod , nu știu ce filme aș mai fi văzut : cîteva episoade din Emmanuelle și cam atît. Așa, am văzut filme de Hitchcock, Spielberg, Sidney Lumet, John Boorman, John
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
blochează sofismele, silogismele menite să cauționeze oroarea, să o cosmetizeze umanitarist- utopic ca accident de etapă, ca necesitate istorică etc.”. Cea de-a doua dimensiune a contemporaneității presu- pune fixarea privirii asupra timpului tău pentru a percepe nu luminile, ci obscuritatea : (...) le contemporain est celui qui fixe le regard sur son temps pour en percevoir non les lumières, mais l’obscurité. Tous les temps sont obscurs pour ceux qui en éprouvent la contemporanéité”. „(...) contemporan este cel care își scrutează epoca nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sur son temps pour en percevoir non les lumières, mais l’obscurité. Tous les temps sont obscurs pour ceux qui en éprouvent la contemporanéité”. „(...) contemporan este cel care își scrutează epoca nu numai pentru a-i percepe strălucirea, ci și obscuritatea. Toate epocile sunt obscure pentru cei care suportă rigorile con- temporaneității.”(trad. mea, A.M.) Sau altfel spus, conferind o turnură poetică frazei : „Le contemporain est donc celui qui sait voir cette obscurité, qui est en mesure d’écrire en trempant
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
spus, conferind o turnură poetică frazei : „Le contemporain est donc celui qui sait voir cette obscurité, qui est en mesure d’écrire en trempant la plume dans les ténèbres du présent”. „Prin urmare, contemporan este cel care poate desluși această obscuritate, cel care este capabil de a scrie înmuindu-și pana în tenebrele prezentului.” (trad. mea, A.M.) Contemporanul este astfel capabil să deceleze acea parte irațională, incongruentă, cea a fan- tasmelor din care se fabrică în retortele diferitelor ideologii formele totalitare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
capabil să deceleze acea parte irațională, incongruentă, cea a fan- tasmelor din care se fabrică în retortele diferitelor ideologii formele totalitare. Interesant este că Agamben privește relația dintre luminile și umbrele secolului ca pe o relație dialectică. Pentru că a percepe obscuritatea nu e o formă de inerție sau de pasivitate, ci presupune capacitatea particulară „qui reviennent dans ce cas à neutraliser les lumières dont l’époque rayonne, pour en découvrir les ténèbres, l’obscurité singulière, laquelle n’est pas pour autant
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
époque rayonne, pour en découvrir les ténèbres, l’obscurité singulière, laquelle n’est pas pour autant séparable de sa clarté”. „(...) care constă, în acest caz, în a neutraliza luminile pe care epoca le radiază pentru a descoperi tenebrele, acea unică obscuritate care, cu toate acestea, nu este separabilă de lumina sa.” (trad. mea, A.M.) Contemporanul, spune Agamben, nu se va lăsa orbit de luminile secolului său pentru a sesiza în ele „sumbra lor intimitate” ăleur sombre intimitéĂ. Astfel : „Con- temporain est
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
abil contemporanul. Tragicul, atât cât există, ține de destinul „caragialismului identității românești”, un tragic deformat în farsă, o „tra- gedie diminutivă” cum o numește Ioana Pârvulescu. Însă ceea ce oferă esențial opera lui Caragiale ține de ilustrarea a ceea ce Agamben numea obscuritatea unui secol, ceea ce-l face pe scriitor contemporan cu noi și cu cei care ne vor urma. Scriitorul avea intuiția unei fracturi a lumii sale, a faliei, separând generația sa, ca una care „a râs prea mult”, de generațiile care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
societăți provinciale, sau ceea ce este socotită drept „lumea bună”. Cel de-al doilea episod relevă fraza care a devenit o marcă înregistrată în ceea ce privește opera lui I.L. Caragiale. Naratorul descoperă că patul său este invadat de insecte care devin active în obscuritate. Improvizează un pat așter- nând cearșaful direct pe covor protejându-se cu tutun împotriva insectelor, fără ca prin această strategie să-și găsească confortul. În acest moment cade fraza care a fost ulterior decupată și utilizată de numeroase ori în diverse
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe acela care reușește să se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe acela care reușește să se extragă din epoca sa pentru a-i privi obscuritatea. Într-o primă instanță, a fi contemporan presupune sustragerea din tumultul epocii, ieșirea din timpul tău, invocarea unui defazaj, a unei exteriorități care să permită contemplarea acestui timp. „La contemporanéité est donc une singulière relation avec son propre temps, auquel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
propria ta epocă, la care aderi nu fără a păstra distanța, aceasta este relația cu timpul care aderă la el însuși prin defazaj și anacronism.” (trad. mea, A.M.) În al doilea rând, a fi contemporan presupune sesizarea întu- nericului, a obscurității în ceea ce secolul are luminos, înregistrarea unui negativ, a zonei de nebulos unde iau naștere ambiguitățile. În opinia Elishevei Rosen, acest tip particular de defor- mare pe care-l reprezintă grotescul este consubstanțial regimului nocturn. „Les métaphores de la vie nocturne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mea, A.M.) În afirmația ei, esențială rămân asocierea fascinului și a repulsivului deopotrivă, mărci ale unui interes care iese din sfera anecdoticului pentru a ne oferi datele unei „sărbători crude” ăfête cruelleă în termenii lui Furio Jesi. Naratorul scrutează această obscuritate prin intermediul unei nopți petrecute la un hotel de provincie. Indigenul a devenit un străin, alienat total față de orice formă de originaritate, dar și față de ceea ce constituie cea mai puternică formă de prezentificare, coincidența cu cen- trul de cultură și civilizație
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dia- lectică pe care acest sens îl întreține cu cel al lecturii derizive. Nu Nae trebuie luat în serios, - de altfel nimeni nu este pregătit să o facă - ci acea „gură de umbră” care s-a făcut auzită prin el, „obscuritatea” pe care textul o relevă, o obscuritate a epocii și care face din Caragiale contemporanul nostru. Acțiunea și Reacțiunea Farsa scrisă în 1880, Conu Leonida față cu reacțiunea, nu avea mari pretenții, însă nota absurdistă combinată cu pasiunea pentru politică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
întreține cu cel al lecturii derizive. Nu Nae trebuie luat în serios, - de altfel nimeni nu este pregătit să o facă - ci acea „gură de umbră” care s-a făcut auzită prin el, „obscuritatea” pe care textul o relevă, o obscuritate a epocii și care face din Caragiale contemporanul nostru. Acțiunea și Reacțiunea Farsa scrisă în 1880, Conu Leonida față cu reacțiunea, nu avea mari pretenții, însă nota absurdistă combinată cu pasiunea pentru politică, hybris-ul majorității perso- najelor caragialiene, era
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lupă oferă cheia evenimentelor din stradă. Cealaltă lentilă prin care monstruosul se insinuează în lumea domestică a burghezului tabietard ține de regimul figurat al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu-și ghearele”. Registrul monstruosului se află aici într-o relație simbiotică cu grotescul figurilor terifiante pe care le sculptează retorica jurnalistului. „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune ; ascultă : ăcitește tremu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
afirmate de Eugen Barbu. Monstruozitatea stă în ochiul cineastului devenit ochi al camerei, în viziunea sa cinematografică. Cineastul își privește epoca ca un „contemporan” în sensul pe care Giorgio Agamben îl atri- buia termenului, și îi vede nu luminile, ci obscuritatea, prezență fizică în film generatoare de angoasă, dar și expre- sia simbolică a unei generalizate cecități mentale. Mon- struozitatea se regăsește topită în substanța cotidianului socialist al Epocii de Aur, regizorul a activat ceea ce Ivasiuc numea o „cunoaștere de noapte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Anus Mundi, învăluit în ceață, devine semnificativă. Din acel spațiu nu se iese, nici cei câțiva cheflii cățărați pe o colină nu oferă camerei o altă perspectivă, o deschidere de orizont, altceva decât creuzetul insalubru al mahalalei care înoată în obscuritate. Lumina zilei are și ea ceva din cecitatea care învăluie personajele, o lumină prăfoasă, murdară, sumbră, o acoladă cețoasă a unei nopți din care răsar lumini putrede, în care se aud țipetele și zgomotele unor încăierări obscure. Un cetățean locuitor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]