1,225 matches
-
patru trenuri circulau cu ferestrele larg deschise, călători în mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam cât mai mult de șine să văd măcar un pic din fețele lor. În tren se aflau orășenii cei buni și curați, la unele doamne zăream sclipind bijuterii și roșul unghiilor lăcuite. După trecerea trenului, rochia care-mi fluturase mi se lipea iarăși de trup, capul mi-era încețoșat de curentul de aer brusc întrerupt și-mi simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ceea ce nu vei spune niciodată persistă aici laolaltă. E o stare stabilă, ferecată în sine. Iar vorbirea - o ață ce se sfâșie singură, trebuind reînnodată mereu. Când am venit la oraș m-am mirat cât de mult trebuie să vorbească orășenii pentru a se percepe pe ei înșiși, pentru a fi între ei prieteni sau dușmani, pentru a da sau a primi ceva. și, mai ales, cât de mult își plâng de milă când vorbesc despre ei. În cele mai multe dintre discuțiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
când vorbesc despre ei. În cele mai multe dintre discuțiile lor manifestându-se aceeași veșnică împerechere de aroganță și autocompătimire, aceeași comedie narcisistă a gesticulației, a zvârcolirii întregului corp. Se agitau de colo-colo scoțând pe gură ego-ul umflat. Teatralismul lor era mlădios, orășenii ascundeau sub piele altfel de articulații decât țăranii, iar limba ce-o plimbau în gură era întruchiparea fidelă a întregii persoane. Sosind la oraș, unde mai întâi n-am vorbit deloc, iar apoi doar o română precară, pe mine, cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
întruchiparea fidelă a întregii persoane. Sosind la oraș, unde mai întâi n-am vorbit deloc, iar apoi doar o română precară, pe mine, cea îndelung exersată în tăcere și cărând după mine greoaiele mădulare ale satului, această limbuție imperioasă a orășenilor mă inhiba. Nesfârșita reiterare a persoanei prin bâțâială mi-o explicam prin mediul ambiant care chiar și sub cerul liber era socializat. Străzi, piețe, malurile râului, parcuri - pretutindeni pavaj sau asfalt, mai neted nu doar decât drumurile de țară, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
se vedeau pe ei înșiși se dovedea o autoamăgire - în orașul aflat la 30 de kilometri distanță de sat, educația primită acasă nu făcea nici cât o ceapă degerată. Concluzia ce-am tras-o de-aici a fost rapidă, amară. Orășenii erau abili și maleabili, știau să se gudure cu trupul și cu vorba. Erau români, dar se spălau mai des ca mine și erau mai harnici la învățătură. și-atunci, de ce-mi spuseseră acasă că românii sunt murdari și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
organizată în grabă de către locuitorii sași și români, nu a putut rezista impetuosului asalt mongol. Datorită și trădării rodnenilor, ea a fost cucerită chiar în ziua de 2 Aprilie. A urmat obișnuitul măcel al unui număr de 6.041 de orășeni, cu toată încordarea și rezistența comandanților Lentenk și Herman, care pentru vitejia lor vor fi răsplătiți de către regele Bela al IV-lea, în 27 ianuarie 1243, cu posesiunile Fatateleke (Fata de lângă Dumitra Mare) și Nusfalău din districtul Bistrița, Bachunateleke (Baciuna
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pe ostași să depună armele, după care, luând pe toți nobilii și clericii cu averile lor, i-au scos în câmp și i-au ucis până la unul. Au atacat apoi catedrala, în care se adăposteau femeile și fiicele nobililor și orășenilor și, neputând sparge ușile, au aruncat foc pe geamuri, producând moartea prin ardere și asfixiere a tuturor. Celelalte biserici au fost ușor deschise și, după ce au abuzat de femeile și fetele, care-și căutaseră azil la altar, le-au tăiat
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
un capitol întreg intitulat Săptămâna brânzei ritualurilor de împerechere ale câinilor și pisicilor în groapa Cuțaridei. Totul culminează cu uciderea unui câine flămând care-i fură stăpânului său nu doar o bucată de brânză, ci chiar porcul de Crăciun. Mai orășeni sunt câinii poeților, în fruntea cărora se găsesc Fox, pomenit de Ion Barbu, și Zdreanță al lui Arghezi. Ambii or fi avut blana stufoasă, iar primul o coadă de vulpe. Zdreanță este un mare hoț de ouă, în timp ce trăsătura principală
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
boieroaică, prințesă prin căsătorie, la Hortensia Papadat-Bengescu, e sedusă de felul în care, gata să fie călcat de atelajul său, un bărbat necunoscut îi strunește caii, aparent fără sforțare. În consecință și-l face mareșal de grajduri și amant. Chiar orășeni ca Felix și Otilia știu să călărească pe cai. O copilă de boieri ieșeni, din Iubim de Octav Dessila, dă clasă bucureștenilor, câștigând repetat curse de cai pe hipodromul Capitalei. Idealul unui copil de burghezi pe la 1900 e să devină
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Dumnezeu sau Niță Pitpalac la Karlsbad. Primele două se poate să fi fost broșuri de popularizare pseudoștiințifice. Ultima, deși titlul neobișnuit și expresiv pare inventat de autor, este un roman popular care a circulat efectiv în epocă. În schimb, există orășeni, chiar cu pretenții intelectuale, care nu citesc. Biblioteca Emilei, actrița lui Camil Petrescu din Patul lui Procust, plasată în dormitorul tuturor posibilităților, e ca vai de lume. Fred Vasilescu descoperă totuși, cu ironie, printre cărțile ei, Anna Karenina. Află rapid
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
reușesc prea multe, fiind singur. Trebuie să ocolesc copacii mari și să lucrez petece mai puțin dificile. Primăvara plantez zarzavaturi. Ați venit să vedeți ce se întâmplă pe-aici? Cam așa ceva, am zis. — În primul rând, aici nu locuiește nici un orășean. Nimeni nu intră în pădure, cu excepția celui care mă aprovizionează o dată pe săptămână cu mâncare și lucrurile strict necesare. — Locuiți singur? am întrebat. — Da, de multă vreme. Cunosc absolut toate sunetele din jur. Vorbesc zilnic cu aparatul acela, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
oraș împrejmuit de un zid și prin care curge un râu. Locuitorii orașului nu-l pot părăsi. Numai unicornii au dreptul să iasă și să intre. Ei absorb sinele locuitorilor precum sugativa și le scot din oraș. În felul acesta, orășenii n-au nici sine, nici ego. Se spune că și eu sunt un locuitor al orașului respectiv. Mai mult de-atât nu-ți pot spune pentru că n-am văzut nimic concret cu ochii mei. — Ești cu totul și cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și activitatea de instruire școlară, întregul învățământ fiind subordonat prevederilor Legii Ratio Educationis, adoptată în anul 1777. Acest act normativ asigura un învățământ ,,pentru folosul binelui comun”, care să aibă un conținut practic și o diferențiere în funcție de categoriile sociale: săteni, orășeni, militari etc. și prevedea organizarea procesului instructiv-educativ pe cinci trepte: școli primare naționale, școli latine sau gramaticale, gimnazii și arhigimnazii, academii regești, Universitatea Regală. Același act normativ așează întregul învățământ bănățean sub îndrumarea și controlul direct al statului, derulat prin intermediul
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
solidarităților tradiționale, distrugerea individualității în favoarea colectivității au însemnat confiscarea vieții private în general și a celei de familie în particular.” Ca urmare a industrializării forțate, s-a produs o migrație a forței de muncă de la sate spre orașe. Pentru noi orășenii s-au construit locuințe în blocuri de apartamente: „Primele demolări majore în zonele arhitecturii tradiționale au avut loc la Suceava, Pitești, Vaslui, Giurgiu și Târgoviște. [...] Transformarea principalelor orașe ale țării în «colhozuri urbane» s-a desfășurat în paralel cu un
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
înscrisă în Catagrafia din 1845 este aceea a oamenilor nesupuși dărilor (slujitorii bisericii, privilegiații, bătrânii și nevolnicii, văduvele, cei scutiți cu cărțile ocârmuirii și slugile boierilor). În urma calamităților naturale din anii 1846-1849 și a opresiunii fiscale, care au provocat sărăcirea orășenilor, populația s-a micșorat. O parte a pierit din cauza epidemiei de holeră din vara anului 1843, iar alta s-a deplasat spre sate, în căutare de hrană. În asemenea împrejurări, în 1849, populația Hușilor a ajuns la 1.900 de
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
chiar curții domnești, știut fiind că multă vreme înainte de stabilirea unei capitale, curtea domnească se muta dintr-un târg în altul (Bacău, Baia, Botoșani, Cotnari, Dorohoi, Iași, Roman, Suceava, Vaslui ș.a.), după preferințele voievodului sau interesele de moment ale statului. Orășenii aveau în proprietate locurile de casă, cumpărate sau obținute din vatra târgului ori în hotarul acestuia, iar domnia le putea relua oricând, răscumpărându-le cu bani sau cu altă compensație. D. Ciurea făcea, în 1970, o clasificare a târgurilor moldovene
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Hușilor au fost donate bălțile Lăpușna și Lăpușnița de pe Prut, iar prin hrisovul din 27 martie 1640, a dăruit mănăstirii Trei Ierarhi patru fălci de vie de la Huși, situate pe dealul Dric. Peste câțiva ani, în 1646, domnitorul le întărea orășenilor hotarul târgului, care fusese ales și „stâlpit” de însuși Toma Cantacuzino, mare vornic al Țării de Sus. Daniile domnești din ocolul târgului Huși vor continua în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Domnitorul Gheorghe Duca a întărit mănăstirii
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
înștiințau de pierderea documentului ce înscria hotarul târgului. Domnul constata prin cartea sa de întăritură din 18 februarie 1646 că „au venit înaintea noastră și înaintea boiarilor noștri, la cei mai mari și la cei mai mici, șoltuzul cu toți orășenii de târg de Huși, tineri și bătrâni”. Șoltuzul și pârgarii primeau poruncile domnești spre îndeplinire. De pildă, la 1 noiembrie 1621, domnitorul Alexandru Iliaș (1620-1621) trimitea din Iași următoarea scrisoare: „Scriem Domnia mea Diregătoriului și Șoltuzului și Prăgarilor și tuturor
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
viilor (furturi din vii etc.), având chiar dreptul de a condamna la moarte; dar condamnații se puteau răscumpăra. Fiind subordonat marelui paharnic, avea atribuții militare și obligația de a percepe deseatina de vin cuvenită domnului. Din dreptul de judecată asupra orășenilor, încasa gloabele „obicinuite”. Paharnicul al treilea supraveghea viile din regiunile Bacăului și Trotușului. În orașele cu vii (Huși, Cotnari, Hârlău etc.), pe lângă paharnici, mai era un dregător, numit pivnicer care, în calitate de funcționar domnesc, aduna dijma din vin, una din sursele
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și târgoveți. Ion Neculce, martor ocular, scria despre acest eveniment: „Și de acolo au trecut Prutul și au venit marele Petru, împărat al Moscului, drept în târgul Iașului, împreună cu împărăteasa lui, în curțile domnești. Iară caimacamii, împreună cu alți boieri și orășeni bătrâni mai de cinste și mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași întâmpinându-i, l-au primit cu toată inima. Și i s-au închinat ca unui împărat creștin, dând laudă lui Dumnezeu că doar
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
al XIV-lea. Protecția acordată Episcopiei de către domnie, în secolele următoare, este dovedită de hrisoavele prin care domnii scuteau satele supuse Episcopiei (care nu făceau parte din ocol) de plata „cheltuielilor târgului”, pe care erau datori să le suporte numai orășenii. Domnii se adresau funcționarilor locali (ureadnicilor, pârcălabilor, șoltuzilor și pârgarilor), în dese rânduri, cu porunca de a nu le percepe dări în produse sau în muncă. O altă modalitate de a proteja interesele Episcopiei și de a-i întări averea
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
au dat drumul, alții au fost aruncați în șanțuri adânci. Parohul în funcțiune la data aceea, P. Mihail Rapezon (Rapczon sau Mihály Rabcsonyi), a fost tras de păr și de barbă la praznic, în cimitir, și chiar în biserică, de către orășenii revoltați. Episcopul explica Vaticanului că nemulțumirea adâncă a credincioșilor se datora faptului că preoții erau „robiți desfrâului, beției și gâlcevilelor [...] au dat prilej întru aceasta poporenilor neciopliți”. Nici jurământul de castitate nu mai era respectat (în absența episcopului, preotul petrecea
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
afirma că în oraș erau trei biserici, iar Vitto Piluzzio susținea că în 1668 exista numai o biserică. Vechea biserică catolică, situată aproape de centrul târgului, a ars în 1796, chiar la începutul păstoriei episcopului Gherasim (24 iunie 1796-15 martie 1803). Orășenii catolici au cerut să fie restaurată biserica veche, dar Episcopia a aprobat construirea unei noi biserici, într-un punct geografic mai înalt, la Corni. Deci, la Huși erau două biserici, care, probabil, funcționau concomitent. Istoricul hușean este categoric: la Huși
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Grigore Ghica (1753-1756), dijma de pe locul domnesc „însă numai dijma, iară, nu și pământul, care dijmă mai înainte se lua de către domnie”. Episcopia va exercita, după obținerea vetrei târgului în 1782, prin hrisov de la Constantin Dimitrie Moruzi, și justiția asupra orășenilor, prin dichiu. Ea își va însuși aici, ca și la Roman, toate sursele de venituri din târg (dijma, bezmănul, vânzarea păcurii și a dohotului, mortasipia). O atmosferă de încordare și de revoltă se semnala în perioada ce va urma. Pentru
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
de a consemna într-un registru special, numit „catastivul” („catastiful” sau „catastihul târgului”), orice transfer de proprietate funciară și imobiliară din hotarul și vatra orașului. În catastifele orașelor se înscriau vânzările de vii de lângă orașe, ai căror proprietari erau domnitori, orășeni, boieri, mănăstiri sau episcopi. Cele mai multe înscrieri de acest fel le avem consemnate din orașele Hârlău, Cotnari, Huși și Iași. Se înscriau, totodată, în „catastihele” orașelor vânzările sau cumpărarile de dughene, casele cu locurile și atenanselele, precum și donațiile de case și
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]