2,371 matches
-
relevarea trecutului școlilor românești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Banat și în Transilvania, existau scoli comunale și școli confesionale. Una dintre problemele importante ce s-a discutat în sinoadele și în conferințele învățătorești a fost cea legată de ortografie. Învățătorii și preoții înclinau spre ortografia fonetică și începuseră a se folosi de ea în acte oficiale și în învățământ. Nicolae Popea, episcopul de mai târziu al Caransebeșului, spunea: "„Noi, românii de dincoace de Carpați, avem astăzi să ne conformăm
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
secolului al XIX-lea, în Banat și în Transilvania, existau scoli comunale și școli confesionale. Una dintre problemele importante ce s-a discutat în sinoadele și în conferințele învățătorești a fost cea legată de ortografie. Învățătorii și preoții înclinau spre ortografia fonetică și începuseră a se folosi de ea în acte oficiale și în învățământ. Nicolae Popea, episcopul de mai târziu al Caransebeșului, spunea: "„Noi, românii de dincoace de Carpați, avem astăzi să ne conformăm literaturii din România, căci în deșert
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
românii de dincoace de Carpați, avem astăzi să ne conformăm literaturii din România, căci în deșert ne vom împotrivi trecutului fonetic de acolo”." Printre cei care susțineau etimologismul au fost Iosif Hodoș și Partenie Cosma. Învățătorii care întâmpinau greutăți din cauza ortografiei etimologice, cer Consistoriului să întocmească și să tipărească manuale cu ortografie fonetică. În 1879, fonetismul își face intrarea și în redactarea proceselor verbale, atât în sinodul arhidiecezan de la Sibiu, cât și în cel de la Brașov. A scris lucrări cu caracter
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
din România, căci în deșert ne vom împotrivi trecutului fonetic de acolo”." Printre cei care susțineau etimologismul au fost Iosif Hodoș și Partenie Cosma. Învățătorii care întâmpinau greutăți din cauza ortografiei etimologice, cer Consistoriului să întocmească și să tipărească manuale cu ortografie fonetică. În 1879, fonetismul își face intrarea și în redactarea proceselor verbale, atât în sinodul arhidiecezan de la Sibiu, cât și în cel de la Brașov. A scris lucrări cu caracter istoric: "Din corespondența lui Simion Bărnuțiu și a contemporanilor săi", biografia
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, și i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era. Nu știu ce scrisoare ți-am scris. Cred că am făcut și greșeli de ortografie! N-o mai recitesc. Alta, nu ți-aș mai putea scrie. Nici acum, nici cine știe câtă vreme. Și erau lucruri pe care trebuia să le știi. Vrei să nu-mi mai spui „dumneata”? E un cuvânt înghețat. Și ai să mă
O epistolă necunoscută a Otiliei Cazimir by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4268_a_5593]
-
ani, termenul a fost frecvent asociat cu tendința de însușire a celor mai bune practici standardizate pentru designul, construirea și dezvoltarea paginilor web folosind aceste metode. Organizația ce coordonează aceste standarde este World Wide Web Consortium. Conform prof. George Pruteanu, ortografia cuvântului pe românește (scrierea lui corectă) ar trebui să fie „web sait”, și nu ca în engleză "web site". El argumentează că normele ortoepice ale limbii române impun ca toate cuvintele să se scrie precum se pronunță și invers; scrierea
Site web () [Corola-website/Science/330134_a_331463]
-
glagolitic și cu alfabetul chirilic, ambele paleo-slave, cu alfabetul de tranziție sau mixt, și în final din nou cu alfabetul latin. În mod cert, documentele păstrate folosesc (după criterii confesionale) fie alfabetul chirilic de redacție medio-bulgară, fie alfabetul latin, cu ortografii eclectice inspirate după modele ortografice maghiare, poloneze, etc. Scrierea româno-chirilică era utilizată până la începutul secolului al XIX-lea exclusiv de către românii ortodocși, iar cea româno-latină după modele străine numai de către românii catolici sau reformați, cu unele excepții (de exemplu Luca
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
de la sfârșitul secolului al XVI-lea: "Carte de cântece" (1571-1575?) în Transilvania și "Tatăl nostru", scris de boierul moldovean Luca Stroici și tipărit în Polonia în 1593. La sfârșitul secolului al XVI-lea diaconul Coresi face primele încercări de standardizare a ortografiei. Prin cărțile pe care le-a tradus și tipărit în românește ("Întrebarea creștinească" în 1560, "Liturghierul" în 1570 etc.) el pune bazele unei limbi române literare și liturgice unitare. Dimitrie Eustatievici din Brașov este autorul celei mai vechi lucrări dedicate
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
mai vechi lucrări dedicate gramaticii limbii române care s-a păstrat (1757), în care se enunță o serie de reguli ortografice pentru limba română scrisă cu alfabetul chirilic. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, preocuparea pentru ortografia limbii române s-a intensificat odată cu lupta dusă de Școala Ardeleană pentru demonstrarea latinității poporului și limbii române. La această luptă au contribuit printre alții Gheorghe Șincai, Petru Maior și Samuil Micu. Acesta din urmă a propus primele reguli ortografice
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
lui Ion Heliade Rădulescu, a fost preferat principiul etimologic pentru scrierea limbii române. Una dintre lucrările importante din această perioadă a fost "Dicționarul limbii române" scris între 1871 și 1876 de August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, într-o ortografie latinizantă. Lucrarea a fost criticată de Ovid Densusianu în "Istoria limbii române" (1901) pentru încercarea de epurare a vocabularului de toate elementele nelatine, proces în care autorii au făcut și greșeli cauzate de necunoașterea etimologiei unor cuvinte. Iată una din
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
de literatură prin care s-au afirmat marii noștri poeți clasici. Este membru al Societății Academice Române din 20 iulie 1867, mai târziu Academia Română. Titu Maiorescu scrie un raport către Academia Română (sesiunea generală din 1880) „asupra unui nou proiect de ortografie” având în vedere la momentul respectiv scrierea de tranziție din Principate și trecerea treptată (impusă de altfel de "Junimea") la alfabetul latin, optându-se pentru un sistem de scriere fonetică. Comisia descrisă la paragraful precedent prezintă - printre altele - și această
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
a forma două variante a sunetului î în limba română prin folosirea lui î și a lui â. În 1904 Titu Maiorescu scria Academiei Române un „Raport înfățișat Academiei Române în numele secțiunii literare în sesiunea generală de la 1904” referindu-se la revizuirea ortografiei. În preambul se referea la faptul că revizuirea anterioară începuse în 1869, cu 24 de ani în urmă, printr-o comisie formată din domnii Alecsandri, Bariț, Hașdeu, Quintescu și Maiorescu. Această comisie reușise în 1880 să aducă aprobarea în plen
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
cu 24 de ani în urmă, printr-o comisie formată din domnii Alecsandri, Bariț, Hașdeu, Quintescu și Maiorescu. Această comisie reușise în 1880 să aducă aprobarea în plen asupra unor reguli întemeiate pe un „etimologism puțin temperat prin concesiuni fonetice, ortografia primită de majoritatea de la 1880 era în esență un fonetism temperat prin «necesități etimologice»”. Raportul continuă cu constatări despre aplicarea regulilor și aduce în discuție necesitatea ca Academia să își revizuiască modul de scriere. În urma reformării comisiei, de data aceasta
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
din domnii I. Bianu, Ovid Densusianu și Titu Maiorescu, aleși de secțiunea literară să alcătuiască, în cazul în care punctul numărul șase se aprobă neschimbat de plen, „o broșură cuprinzând aplicări la cât mai multe cazuri înduioase, pentru a pune ortografia adoptată la îndemâna scriitorilor români”. Plenul Academiei Române, considerând mult prea grea această regulă propusă, a simplificat-o astfel: „sonul "î" se scrie cu â în corpul cuvintelor ("cânt", "vând", "român", etc.) și cu î la începutul lor ("înger", "îndoit", "însă", etc.
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
scriitorilor români”. Plenul Academiei Române, considerând mult prea grea această regulă propusă, a simplificat-o astfel: „sonul "î" se scrie cu â în corpul cuvintelor ("cânt", "vând", "român", etc.) și cu î la începutul lor ("înger", "îndoit", "însă", etc.)”. Mostră de ortografie inconsecventă, cu amestec de reguli anterioare reformei din 1904 (de exemplu literele "ĭ", "ŭ"; "carĭ" valabil până în 1932) și reguli introduse decenii mai târziu, în anii '50: În urma dezbaterilor Academiei R.P.R. desfășurate în 1953, s-a elaborat o nouă ortografie
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
ortografie inconsecventă, cu amestec de reguli anterioare reformei din 1904 (de exemplu literele "ĭ", "ŭ"; "carĭ" valabil până în 1932) și reguli introduse decenii mai târziu, în anii '50: În urma dezbaterilor Academiei R.P.R. desfășurate în 1953, s-a elaborat o nouă ortografie, aprobată printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniștri. Potrivit articolului nr. 3 din "Hotărîre [...]", „Noile norme ortografice intră în vigoare de la data de 1 aprilie 1954. <br> Pentru învățămîntul de toate categoriile, noile norme ortografice intră în vigoare începînd cu
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
Academia avea doi membri lingviști: Ion Coteanu, care s-a abținut, și Emanuel Vasiliu, care a votat împotrivă. Ideea de a utiliza o singură literă pentru sunetul /ɨ/ a apărut cu mult înainte de 1953. Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie și pronunție a fost susținută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.” În 1904, Sextil Pușcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul "Ortografia revizuită a Academiei Române"): „Țelul ortografiei
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
de a reduce deosebirile dintre ortografie și pronunție a fost susținută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.” În 1904, Sextil Pușcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul "Ortografia revizuită a Academiei Române"): „Țelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.” În 1908, Titu Maiorescu insista în prefața la
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
ortografie și pronunție a fost susținută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.” În 1904, Sextil Pușcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul "Ortografia revizuită a Academiei Române"): „Țelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.” În 1908, Titu Maiorescu insista în prefața la „Despre scrierea limbei române” în privința
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
și fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.” În 1908, Titu Maiorescu insista în prefața la „Despre scrierea limbei române” în privința necesității „de a scrie sonul "î" pretutindeni cu "î"”. August Scriban scria în 1912 (în „Ortografia românească”) că este „inadmisibilă existența literelor "î" și "â" pentru un singur sunet”. În anii 1925, 1926 și 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora, în 1927, Al. Procopovici publică „Ortografia românească”. Prima cerință
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
în 1912 (în „Ortografia românească”) că este „inadmisibilă existența literelor "î" și "â" pentru un singur sunet”. În anii 1925, 1926 și 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora, în 1927, Al. Procopovici publică „Ortografia românească”. Prima cerință din această lucrare era „renunțarea la folosirea lui "â" și "î" și generalizarea folosirii lui "î"”. În 1932, Ovid Densusianu cerea în articolul „Noua ortografie” publicat în „Grai și suflet” (vol. V, nr. 2) „să se renunțe
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
de congrese ale filologilor români, în urma cărora, în 1927, Al. Procopovici publică „Ortografia românească”. Prima cerință din această lucrare era „renunțarea la folosirea lui "â" și "î" și generalizarea folosirii lui "î"”. În 1932, Ovid Densusianu cerea în articolul „Noua ortografie” publicat în „Grai și suflet” (vol. V, nr. 2) „să se renunțe la orice concesiune pentru "â" [...] Nu cîștigăm nimic cu [această] literă.” La 31 mai 1929, filozoful Constantin Rădulescu-Motru afirma la ședința Academiei: „Pronunțarea sunetului "î" e singură [...]; a
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
pentru "â" [...] Nu cîștigăm nimic cu [această] literă.” La 31 mai 1929, filozoful Constantin Rădulescu-Motru afirma la ședința Academiei: „Pronunțarea sunetului "î" e singură [...]; a-l scrie cînd "î", cînd "â" e deci inutil.” În articolul „Proiect de reformă a ortografiei române” (1929), Sextil Pușcariu afirma: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbești».” Tot Sextil Pușcariu își amintește că în 1932 s-a hotărît la Academie ca „la ortografia generală cu "î" să se admită o singură excepție cu "â
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
această] literă.” La 31 mai 1929, filozoful Constantin Rădulescu-Motru afirma la ședința Academiei: „Pronunțarea sunetului "î" e singură [...]; a-l scrie cînd "î", cînd "â" e deci inutil.” În articolul „Proiect de reformă a ortografiei române” (1929), Sextil Pușcariu afirma: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbești».” Tot Sextil Pușcariu își amintește că în 1932 s-a hotărît la Academie ca „la ortografia generală cu "î" să se admită o singură excepție cu "â" pentru "român" și derivatele lui”. În
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
cînd "â" e deci inutil.” În articolul „Proiect de reformă a ortografiei române” (1929), Sextil Pușcariu afirma: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbești».” Tot Sextil Pușcariu își amintește că în 1932 s-a hotărît la Academie ca „la ortografia generală cu "î" să se admită o singură excepție cu "â" pentru "român" și derivatele lui”. În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: "Distincția dintre "î" și "â" ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]