1,297 matches
-
Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 112 footnote>. Dar cea mai însemnată acțiune militară în care sunt implicați moldovenii lui Duca rămâne asediul Vienei, în 1683, la care Duca este obligat să participe personal. El aduce în oastea sa și câțeva pâlcuri de cazaci, precum și un mare număr de mercenari. ,,Cu această oaste puternică, Duca părăsește Iașii la 20 aprilie 1683”<footnote Ion Neculce, op. cit., p. 67 footnote>. Se pare că numeroși dușmani pe care și-i făcuse profită din plin de
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
bine când au croit ulița asta cu mai multe cotituri. Așa crivățul din miezul iernii n-o să mai pornească hai-hui fără nici o opreliște. Acum o să se împidice ba într-un gard, ba într-o coastă de casă, ba într-un pâlc de pomi, iar la capătul uliții va ajunge cu limba scoasă de un cot de atâta muncă... Nu știu cum se întâmplă, dar de fiecare dată întrebările mele au un răspuns atât de limpede din partea sfinției tale încât mă întreb cum de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
între degete muiată în sângele gândurilor valsează peste foaia albă construind armonii în alb și negru hierograme povestind despre drumuri crucificări și învieri și apocalipse și eclipse și scylle și gomore și mări moarte Ora încovoiată ca unghiile moirelor decupând pâlcuri de litere orânduite în soarta cititorului ce-și caută numărul potrivit la tălpile cu care va lustrui veșnicia Era ora când punctele de suspensie suspinau în nesiguranța ezoterică a textului învăluit de mirosul aromat al iluziei și totul părea a
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
Helen părea impresionată. La drept vorbind, eram puțin îngrijorată. Chiar trebuia să arate ca o casă de nebuni? Casa arăta și așa înfricoșător, dar, ca să fie și mai rău, era împrejmuită de un zid înalt de piatră și de un pâlc des de brazi. Nu m-ar fi surprins să văd și niște lilieci zburând împrejurul turnurilor proiectate pe fundalul unei luni pline. Cu toate că era unsprezece dimineața, într-o zi de vineri, iar clădirea n-avea nici un turn. —Cloisters, am murmurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și pe tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu că n‑am s‑o pot minți pe mama. Mă strecor repede afară din cort, spre un pâlc de arbuști, ferindu‑mă de asistentul fotografului, care tocmai aliniază toți copiii. Mă așez în spatele unui copac și îmi termin paharul de șampanie, uitându‑mă în gol la cerul albastru al după‑amiezei. Mi se pare că am stat așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de șoimi balabani, cu pene imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o văd. De când a plecat, o simt mereu prin preajmă. E ca o vrajă. Să fie de vină parfumul?” ― Cred că am ajuns. Nu poate fi decât aici. Babic își opri calul și, ridicat în scări, cercetă împrejurimile. În mijlocul unui pâlc de copaci stufoși, crescuți la întâmplare, se ridica un vechi palat, o clădire aproape ruinată. Așteptau, în speranța că va ieși cineva să-i întâmpine. Nu apăru nici măcar o slugă. Babic luă caii și îi priponi de craca unui copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cântecul său. Oriunde se ducea, își lua cu el caietul ca să poată nota numele fiecărei păsări imediat ce o vedea, dar cele mai multe succese la înregistrase de la fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul și, în schimb, își privi soldații făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
erau, pe de altă parte, singurele pe o rază de aproape o sută de kilometri, Adoras devenise „destinația blestemată“ atât pentru trupele coloniale, mai întâi, cât și pentru cele autohtone, în prezent, și între mormintele ce se întindeau la marginea pâlcului de palmieri, nouă se datorau „morții naturale“, și șase sinuciderii celor ce nu suportaseră ideea de a supraviețui într-un asemenea iad. Când un tribunal șovăia dacă să condamne un acuzat la moarte, la închisoare pe viață sau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se întoarse, meditativ, spre cea mai mare dintre barăci. Căpitanul Kaleb-el-Fasi dormea întotdeauna până când soarele începea să încingă acoperișul căsuței sale, ceea ce se petrecea pe la ceasurile nouă ale dimineții, deși ordonase să fie construită în partea cea mai deasă a pâlcului de palmieri, atât de cufundată în umbră, încât deseori se trezea speriat de zgomotul curmalelor ce cădeau pe acoperișul metalic. La ora aceea își spunea rugăciunile la doi metri de poartă și, apoi, se arunca în adăpătoarea puțului cel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care încă nu reușise să se obișnuiască și care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurși. Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la umbră, încât nu-i de mirare că ne-am puturoșit mai rău decât arabii. De luni de zile n-a mai picat strop de ploaie, ba de ani, după cât s-au gălbejit pajiștile din jurul bălții, șirurile de boscheți și pâlcurile de plopi și de tei. Umblă seceta și lasă-n urmă o tăvălitură de paie tocate, iarba verde de acasă care-ți spune că până și aici ai ajuns un străin. Papa-caca s-a dus în lume, tata-i liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-l pe Rafael să se zgribulească și să-și frece umerii. Își aprinde o țigară, privind în gol prin figura lui reflectată în geamul ferestrei, dincolo de dreptunghiul de asfalt din curtea școlii, cu porți din țeavă pentru handbal, și dincolo de pâlcul de case împresurat de blocuri amestecate și risipite în vârtejul de cenușă al cerului, scufundate într-un nor uriaș de cenușă; cenușa și fumul, și umezeala, și nu se vede țipenie de om, abia a trecut de cinci dimineața... Tresare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
prietenul, fratele pe care-l asculți cu inima deschisă, da, cum să nu, așa e, ai dreptate, prietene Mărgărite. După ce Mărgărit își face turul de la opt și jumătate dimineața ca să taie chitanțe eventualilor întârziați, se mută împreună la umbra unui pâlc de duzi. Mărgărit își numără banii, încasările pe ziua în curs, sub privirea aburită de admirație a lui Rafael, mă rog, n-are ăsta fason de paznic piscicol nici de-acum într-o mie de ani, dar uite-l cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fideli parcului decât mine. Oameni bătrâni, aveau timp. Eu nu mă încumetam să mă apropii de jucători, eram încă prea tânăr. Treceam pe lângă ei privindu-i de la distanță și o luam la dreapta, intrând pe o cărăruie îngustă. După un pâlc des de copaci venea terenul mare de joacă, adâncit ca o groapă. Acolo în spate, lângă lampa cu piciorul înalt, a lovit-o mașina pe Mihaela, chiar vizavi de tribuna prin fața căreia vor defila prietenii mei și mulți alții, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
părăsirea, pustiul. O mână cerească făcuse ca ei să se înalțe, munți de sare, strălucind asemenea circumvoluțiunilor lunii, Udi, unde suntem, încotro ne îndreptăm, dar scaunul șoferului este gol, navighează înăuntrul munților acestora lipiți unul de celălalt, închizând câmpia, printre pâlcurile palide de praf, care îi încețoșează silueta, ce singurătate, șoptește el, nici nu ai idee cât sunt de singur, niciodată nu ai știut. O mână grea îmi mângâie umerii, abia ieri ne-am cunoscut și astăzi așteptăm deja un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din livadă și, după ce trecură de căsuța poștală, ajunseră pe șosea. În locul În care aceasta trecea peste pîrÎu se formase o ceață rece. Nick se opri pe pod. — Haide, Wemedge. — Bine. Urcară dealul pînĂ unde șoseaua făcea o curbă prin pîlcul de copaci dimprejurul bisericii. Nu era nici o lumină aprinsă În toate casele pe lîngă care trecură. Hortons Bay dormea. Nu trecuse nici o mașină. — Încă n-am chef să mă bag În pat, spuse Nick. Vrei să ne plimbăm? Nu, Untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tot mai mic, În timp ce malul părea să se desfacă tot mai larg. — Condu-o tu, spuse tata, eu trecui la timonă și Întorsei barca spre promontoriu. M-am uitat În spate și am văzut plaja, docul, adăpostul pentru bărci și pîlcul de lauri; după ce am trecut de un luminiș, am văzut gura de vărsare a unui pîrÎiaș și malul Înalt, mărginit de buciniș, apoi malul Împădurit de la promontoriu, după care trebuia să fiu atent la bancul de nisip de după promontoriu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fărĂ să-și ia la revedere măcar. — Nu phoate fi un domn, spusei. Surioară, uite. Privește. Acum. Hai că-ncepe. Dedesubt, cîțiva tipi se ridicaseră și alergau pe jumătate aplecați spre o casă din piatră de rîu, așezată În mijlocul unui pîlc de copaci. Casa era acoperită periodic de nori de praf din cauza obuzelor care o loveau. VÎntul dispersa praful și casa reapărea precum un vapor care iese din ceață. În fața soldaților, un tanc Înaintă smucindu-se, ca un gîndac rotunjit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
grav ca să se mai poată mișca. O să-i culeagă după ce se lasă Întunericul. — Și tancurile ce fac acum? Dacă au noroc, se Întorc la unitate. Dar unul dintre ele era deja ghinionist. O trîmbă de fum negru se Înălță din pîlcul de pini și fu suflată de vînt Într-o parte. Curînd se transformă Într-un nor dens de fum negru prin care se vedeau flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
în care trecuseră, prin vad, râul numit de către latini Alutus, scăzut de seceta prelungită de peste vară și se aventuraseră pe malul său din stânga, înspre aval, pătrunzând în adâncime, afundându-se cale de zile și zile întregi, prin zăvoaie și prin pâlcuri de pădure vârstnică și încâlcită, care transformau după-amiaza călătoare, în amurg. Curioși, băștinașii schismatici și hirsuți, le permiseseră papistașilor înzăuați să avanseze tactic o vreme, până când, îmboldiți de răsuflarea premergătoare a iernii și plictisiți, probabil, să-i tot iscodească, într-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
echipajelor brigăzii orășenești de pompieri: Walpurgisnacht! Ne oprim la birtul lui Mariusache, băieți, anunțase deja Dănuț, ca pe ceva de la sine înțeles, cu atât mai mult cu cât nominalizata crâșmă se ițea și dânsa, luminată, printre umbrele adânci ale unui pâlc împrejmuitor de tei, chiar în fața lor, ca la vreo sută de metri depărtare. Știți ce mi se pare mie din cale-afară de bizar? deschide gura Avocatul, după o pauză medie de gândire. Mă intrigă cum de a preluat Adrianus al
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spuneți voi, de ce sunteți ai dracului? Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mâinile în sîn: iscăli procesele-verbale, revizui lista altei serii de bănuiți, pe care socotea să-i instruiască după-amiazi... În afară de cei cincisprezece se mai strânsese în ogradă un pâlc de oameni, parte din Amara, parte din Vaideei, care voiau să mărturisească pe sfânta cruce, că nici cei bătuți și nici cei ce-și așteptau rândul nu sunt vinovați și nici nu s-au mișcat de la casele lor în noaptea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tremurând. Oamenii s-au oferit să puie mâna de la mână și să despăgubească pe arendaș. Voi da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bumbule, închide porțile! 7 A doua zi, duminică, pe când ieșea lumea de la biserică, se răspândi vestea că adineaori ar fi trecut prin sat doi călăreți pe cai albi cu porunci de la vodă. În fața cârciumii pe bătătura unde se ținea hora, pâlcuri de oameni se opriră să afle noutăți. Mulți născoceau amănunte alandala. Ignat Cercel, ca un câine de pripas, trecea de la un grup la altul, cu aceeași întrebare: ― Oare n-o fi poruncit despre pământuri, măi oameni? Primarul Ion Pravilă, după ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]