1,143 matches
-
armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să amâne ascensiunea și să-și instaleze tabăra pe malul torentului, iar pentru el tot acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă. Urcând împreună cu războinicii săi, Balamber vedea deschizându-se sub el valea îngustă, doar puțin mai largă decât o uliță, întortocheată, înghesuit între stânci și pâlcuri de conifere. Deasupra lor atârnau piscuri imense de ardezie, la baza cărora îngrămădiri de pietre mai mult sau mai puțin fărâmițate - semn evident al caracterului friabil al terenului - împiedica mersul cailor. Urcând împreună cu coloana, putea vedea, de pe anumite porțiuni ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să urce spre capătul coloanei mult mai repede decât o făcuse până atunci. Nu-i trebui mult să ajungă la primii cavaleri, care în momentul acela coborau într-un luminiș ce avea în mijloc o baltă înconjurată de stufăriș și pâlcuri de arbuști. Speriate de trecerea atâtor oameni, câteva potârnichi își luară zborul razant cu pământ, cu câteva bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de spațiul oferit de întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scene. — îngropați-i, porunci. O să vedem pe urmă dacă... — Prefectule! Acolo, după tufișuri. Uite! Stârnit de vocea lui Maliban, Sebastianus privi în direcția pe care i-o arăta, mai exact, spre întinderea ierboasă de dedesubt, unde imediat după un mic pâlc de mesteceni se vedeau mișcându-se câteva siluete minuscule, întunecate. Oameni pe cai, ce păreau să însoțească niște vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu? O grimasă feroce apăru pe chipul războinicului. — Ca de obicei? întrebă. Frediana dădu din cap și încuviință: — Ca de obicei! Cu mâinile în șolduri, Hariman se uită scurt împrejur, ca și când ar fi căutat ceva. Apoi arătă spre un mic pâlc de stejari ce îmbrăca un pisc ceva mai îndepărtat. — Acolo e bine? — E foarte bine. îndemnați de ordinele scurte ale războinicului, câțiva burgunzi târâră prizonierul spre locul indicat, în vreme ce alții, cu securile pregătite, se răspândiră repede prin pădure. — Ce soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
munții Jura. în spatele său înainta mica sa armată, cu ceea ce mai rămăsese din animalele ce le furaseră și cu carele încă inutilizabile după incursiunea burgunzilor. în depărtare, pe câmpia unduitoare, presărată de mici cătune abandonate și întreruptă din loc în loc de pâlcuri de copaci, putea distinge cercetașii ce le deschideau drumul. Grămezi imense de nori albi se înălțau ca niște turnuri în înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gânditor capul: — Câinii ăștia burgunzi nu îndrăznesc să ne înfrunte la lumina zilei, în câmp deschis. Dar o să-i obligăm să o facă. — Ce ai în minte? întrebă Mandzuk. întorcându-se spre Odolgan, Balamber făcu un semn înainte, către un pâlc de carpeni și mesteceni - copaci mai rari și cu puține tufișuri printre ei - ce înainta de-a curmezișul în câmpie. Drumul trecea printre copaci pentru a urca apoi, traversând un câmp cultivat cu grâu încă verde, urmând o pantă domoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eu din cealaltă, închidem cercul în spatele lor și îi împingem către Mandzuk. Odolgan consimți plin de satisfacție: — Bine! spuse, luându-și rămas-bun. O să-și amintească de noi o vreme prin părțile astea! Puțin după aceea, profitând de protecția oferită de pâlcul de copaci, mici grupuri de războinici părăsiră coada coloanei și se răspândiră prin preajmă, culcându-și caii în iarba înaltă și printre arbori. începu apoi așteptarea, care nu dură prea mult. Curând, pe drum apărură doi cercetași; ceva mai în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și crudă, care îi arsese oamenii? Distanța încă nu-i permitea să distingă trăsăturile acelui cavaler, dar silueta dreaptă și elegantă părea deja să stârnească ceva ce păstrase în adâncul memoriei. Cei doi bărbați veniți în recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă, cel care era mai în spate scrută lung și atent desișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sufereau, le venea greu să renunțe la lume, erau încă pradă concupiscenței, înțelegeți? Eu, însă, nu: trăiam în pace, iar regulile severe ale claustrului nu mă împovărau. Era un loc minunat: o veche casă de coloni, înconjurată de pajiști și pâlcuri de stejari. Călugării o transformaseră în mănăstire și cu donațiile fusese ridicată o mică biserică, ce avea înăuntru un magnific portret al lui Cristos binecuvântând. Și pe urmă era mângâierea, dar ce zic eu, entuziasmul rugăciunii pe care o ofeream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea să nu o facă, și și-a asumat o sarcină grea și riscantă. Descălecând, Sebastianus adăugă: — Să ne oprim și să lăsăm animalele să se odihnească. Iar în așteptare, am putea să mâncăm ceva. Se aranjară la umbra unui pâlc de carpeni, lăsând caii să pască. în așteptarea întoarcerii lui Divicone, ronțăiră niște galete, ciupind și câteva îmbucături de carne uscată. în jurul lor liniștea era totală, dar câmpul palpita de viață. Prezența lor acolo făcuse să tacă păsările din copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
largi, câmpia aceea într-un fel îl fascina. Impresia de planeitate pe care i-o dădea vederea acelei câmpii întinse, aurită de spicele în pârg și mângâiată de acel apus de iunie, era temperată de șirurile de plopi și de pâlcurile de mesteceni, al căror frunziș fremăta sub mângâierea unui vânt cald, venit dinspre miazăzi. Privirea sa, îmbătată de mulțimea de culori, era cucerită de geometria riguroasă a culturilor din jurul caselor coloniale și al reședințelor nobiliare, care, deși devastate de jafuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
umărul ei și rămase așa: privind stelele ce pulsau prin despărțiturile acoperișului și ignorând sforăitul greu al lui Mandzuk, pentru a asculta respirația regulată a fetei. Apoi, din nou, alunecă în somn. 22 De pe malul ierbos, către care privea un pâlc de mesteceni tineri, Balamber veghea ca oamenii săi să treacă vadul de la Aubis fără probleme, fără să vatăme carele și să piardă mâna de animale pe care mingan-ul le avea cu el. în apropierea unui mic burg, ceva mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părea să urmărească mingan-ul împreună cu furtuna. Oamenii își ținură caii și începură să ciulească urechile și să se întrebe unii pe alții din priviri. Balamber și Mandzuk, alarmați, se duseseră deja spre marginea drumului și scrutau peste câmpia punctată de pâlcuri de plopi ce se aplecau de vânt, când câțiva hiung-nu ce fuseseră lăsați în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ruinele unui construcții foarte vechi, o stație de poștă, probabil, distrusă mai înainte de alte invazii, sau un punct militar, acum părăsit. De jur împrejur, un bărăgan ce părea nesfârșit și chiar se întindea pe zeci de mile, întrerupt doar de pâlcuri de arbuști și de câteva șiruri de plopi. Nimeni nu-și mai amintea de ce se chema așa, însă un lucru era sigur: acolo urma să se hotărască totul, fiindcă Atila își oprise acolo retragerea armatei, pentru a da bătălia finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părea că se târăște ca un șarpe de-a curmezișul șesului, îngroșându-și din clipă în clipă rândurile. între cele două armate nu mai era acum decât o fâșie de pământ largă de o milă, acoperită cu mărăciniș și câteva pâlcuri de arbuști și având o unică denivelare: o colină alungită, cheală și arsă de soare, joasă și totuși suficient de înaltă pentru a-i ascunde lui Sebastianus - care, cu ilirii săi, deschidea, practic, drumul aripii stângi a romanilor - o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai larg deschis spre răsărit și destul de ridicat ca să nu fie inundat la viituri, de apele acestor pâraie. În acelaș timp, omul avea la dispoziție și din belșug, apa și lemnul codrului ce scobora mult în vale sub forma unor pâlcuri de pădure, mai mari sau mai mici. Această primă închegare a durat, sub ochii și popasul Sciților, Romanilor și pașnicilor Slavi (care invadaseră ca o puzderie de oameni stepa Fălciului din Sudă, până la apariția Moldovenilor pe aceste plaiuri (sec. XIII-XIV
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
spre Sud, iar valea lui devine ușor subsecventă. Odată cu schimbarea aceasta de direcție, și profilul transversal al văii se modifică, malul stâng devenind din ce în ce mai accentuat, până la transformarea în coastă cu caracter normal, frământată de lunecări de straturi și acoperită cu pâlcuri de tufari spinoși. În profilul longitudinal deasemeni se observă o accentuare a pantei, albia majoră a Lohanului având în dreptul Dobrinei - Huși, o altitudine absolută de 170 m. față de 303 m. cât avea la Vest de Fundătura - Pâhnești, deci o cădere
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
ca limbă și origine fiind Găgăuți, rude cu cei de la Tupilații Elanului. O dovadă bună despre aceasta, este că până azi avem încă o mulțime de familii bulgărești, cu nume evident găgăuțe: Gargalâc, Ciolpan, Turcu, Găgăuță, Calmuc, etc. Stabilirea diverselor pâlcuri de bulgari în cadrul orașului, s-a făcut aproximativ în ordinea venirii lor aici. Din rândurile de mai sus, ca și din tradițiile locale, grupurile cele mai vechi s-au așezat la WSW de actuala mahala „Răești”, la SE de Episcopie
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
să vină, bunicul a pornit într-acolo unde se auzea larma cea mai mare. Alături de el, plecaseră nenumărați alți bunici, bunicuțe, părinți ori frați mai mari. Plini de voioșie și de hincuri, toată lumea începu un du-te-vino acum pe uliți, din pâlcuri desprinzându-se ici-colo câte unu, câte doi ori mai mulți. Numai pentru scurt răstimp, firește. Căci dimineața, când razele soarelui vor râde iarăși pe colnice... Deodată, ca la un semn nevăzut, larma amuți. Nu departe se auzea ceva ciudat, la
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și la casa vecină, o casă de locuit cu două etaje și cu geamuri înalte, cum se construiau la începutul ultimului secol. Fațada ei simetrică, purtând patina intemperiilor și a vârstei, se ridica în spatele unor tufișuri sălbatice și al unui pâlc de brazi, fiind, de fapt, o priveliște odihnitoare pe care mama o iubea în mod deosebit, pentru că îi amintea un pic „de ceva de demult“: ea, care era întru totul perfectă, prețuia imperfecțiunea din spatele unui gard de merișor și din afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
decizia lui, și totuși ros de ezitări, și-a cumpărat un teren de construcție, iar un alt monstru vopsit în galben a smuls iarba, rădăcinile și pietrele din flancul acelei coline care se întindea atât de blând, străjuită de un pâlc de plopi. Cupa cu dinți de fier a excavatorului săpa pentru noua conductă de apă un perete de pământ în povârnișul înclinat al pajiștii pe care o exploraserăm Armin și cu mine și făcuserăm chiar o descoperire, după părerea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și și-a construit o casă acolo. XXVtc "XXV" Armistițiutc "Armistițiu" Stam în camera de zi a casei abia terminate, priveam de pe înălțimea unei coline plantate cu viță-de-vie, prin ferestrele mari orientate spre sud, la câmpia unde se aciuase un pâlc format din trei case țărănești în mijlocul ogoarelor. Strada se întindea ca o panglică albă prăfoasă, de-a lungul pârâului și al plopilor, se pierdea în umbra deasă a unei coline împădurite - și noi regăseam în perspectiva aceea, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
va apropia nici măcar cu un pas de a înțelege cum era să fii celălalt. Neurologia n-avea să ajungă niciodată la înțelegere, în lipsa unui lucru care exista doar în străfundurile unui interior impenetrabil. Studenții goliră sala, mocnind pe culoare în pâlcuri răzvrătite. Weber fu cuprins de o senzație, de o dorință de a suplimenta neurologia adevărată cu literatură de duzină, cu ficțiune care măcar era conștientă de propria sa orbire. O să-i pună să-l citească pe Freud, prințul povestitorilor: Istericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și Jess. Nu Jess, ci Jessie, la opt sau nouă ani, când un oraș al păsărilor ar fi uluit-o. Oare se apropiase vreodată de copilul acela? Oare fetița aceea care se automodelase merita un tată puțin mai simțitor? În pâlcuri întrețesute, păsările se întorc pe pământ. Se prăbușesc din grație într-o poticneală terestră. Căderea ar fi comică, dacă n-ar fi atât de dureroasă. O mie de cocori plutitori cedează gravitației. Îi observă pe oameni și-și văd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]