1,224 matches
-
taie feștilele lumânărilor de mai multe ori, nu făcea decât să bea apă și să continue petrecerea, nepăsător față de trecerea timpului. Era o noapte de vară, iar obloanele și ușile templului erau toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum spusese Tatewaki, nu depășeau cinci sute de oameni. Miyake Tobei era comandantul Castelului Shoryuji. Nici aici nu se vedeau decât semne de rău augur ale înfrângerii, iar în castel domnea un sentiment abătut, de osândă. Înconjurați de lampioane ce pâlpâiau slab, toți cei prezenți căutau o cale de a se salva. În timp ce căutau o concluzie rațională, până și Mitsuhide își dădu seama că nu mai era nimic de făcut. Santinelele din afara castelului raportaseră, de mai multe ori, apropierea inamicului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Pajii care-i urmau buluc și membrii familiei fie se duseră să se odihnească, după cum îi instruise Nene, fie se mulțumiră să-l salute de pe verandă, fiecare dispărând, apoi, în camera sa. În templul principal, cu plafon înalt, o lampă pâlpâia pe un suport jos. Lângă ea, stătea așezată o femeie cu părul alb, ca gogoașa unui vierme de mătase, îmbrăcată într-un kimono ruginiu. Auzi glasul fiului ei în timp ce era condus de soția lui pe terasă. Fără a scoate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă întreb de unde-ai auzit asta. Mă duci cu gândul la o amintire plăcută. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Noto. Chiar recunoscându-i aceste defecte, Katsuie era totuși sigur că Genba era altfel decât majoritatea. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se în așternut. În momentul când lămpile începură să pâlpâie, câțiva războinici veniră în fugă, pe coridor. În camera alăturată și în următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păziseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă, pe culoar. — Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cele mai adânci simțiri. Privește și acum. Își trece o mână tremurândă peste chip. Mâna sau chipul sunt înscrise cu dâre aspre de care nu scapă nici o rătăcitoare pe acest înșelător paradis. E oglinda. Sau poate doar cartea amintirilor își pâlpâie filele sale peste față, ca o adiere ușoară, într-o zi tristă de prier. Crede că nu va regreta nimic, nici nopțile de mai inundate de parfumul valerian al liliacului, nici poveștile aprinse cândva, într-o seară imaculată de iarnă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de la țară care mușcă din carte doar pentru a demonstra că suntem cu toții într-un ring și trebuie să luptăm. Poate vedea în mine povestea ei. Nu știu, și nu am știut nici atunci. Prin colbul amintirilor Amintiri răzlețe îmi pâlpâie ușor pe obraz, răscolindu-mi sufletul și viața. Dimineața aceea se lăsa leneșă peste orașul liniștit și eu mă îndreptam spre aula liceului să-mi iau postul în primire. Primele doua de pe lista sunt șefele de promoție din anul respectiv
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
abia acum cu sinceritate, despre fantoma absentă care ne-a marcat pe amândoi. Astea erau neliniștile cu care urcam, scumpă prietenă, treaptă cu treaptă, spre acest privilegiat refugiu... Dom’ Dominic numără tacticos treptele. Ajunsese la etajul doi, la comutator. Filamentul pâlpâi, imediat se stinse, dar soneria se declanșă. Doamna Venera se mișca greu, de data asta, ocupată cu bucătăria sau cu lecturile sau cu igiena santinelei Tavi. Adolescentul Dominic își permise o nouă apăsare pe butonul soneriei. Nici o mișcare, de parcă surzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici nu-și dă seama de asta. Sau dacă își dă seama, nu lasă să se vadă. Acum Adam poartă o cămașă albă, cu mâneci scurte, care îi scoate în evidență brațele puternice și perfect bronzate. Lumânarea din mijlocul mesei pâlpâie nesigură între noi și bulele de șampanie parcă mi s-au urcat direct la cap. Îmi întind mâna și o așez curajoasă pe brațul puternic al lui Adam. —Deja te simți amețită? râde el. — Nu. — Păi, atunci clar mai ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
când Începe să Îmi sune mobilul. Simt că mi se pune un nod În stomac. Dacă mă sună de la birou, am să mă fac pur și simplu că nu l-am auzit. Dar nu e de la birou. Pe ecranul minuscul pâlpâie numărul nostru de acasă. — Bună, zic, apăsând pe verde. Hei ! aud vocea lui Lissy. Eu sunt ! Ia zi, cum a fost ? Lissy e colega mea de apartament și cea mai veche prietenă. Are păr des și negru ca abanosul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
așa de proastă. Îmi iau un prosop din teanc, mi‑l înfășor în jurul gâtului și mă îndrept spre un aparat de alergat, care pare destul de simplu. Mă sui pe bandă și mă uit la butoanele din fața mea. Pe un cadran pâlpâie cuvântul „Timp“ și, după ce mă gândesc puțin, tastez „40 de minute“, ceea ce mi se pare potrivit. Cam atâta durează o plimbare, nu? Apoi văd pălpâind „ program“ și, după ce mă uit la opțiuni, aleg „Everest“, care mi se pare mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tastez „40 de minute“, ceea ce mi se pare potrivit. Cam atâta durează o plimbare, nu? Apoi văd pălpâind „ program“ și, după ce mă uit la opțiuni, aleg „Everest“, care mi se pare mult mai interesant decât „mers la deal“. Apoi văd pâlpâind „nivel“. Mă uit în jur după un sfat, dar Tony nu e nicăieri. Tipul cu chelie se urcă pe banda de lângă a mea și mă aplec spre el. — Scuzați‑mă, zic politicoasă. Ce nivel credeți că ar trebui să aleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ale aparatului. Nu pot să fug atât de repede. Trebuie să mai încetinesc un pic. Izbesc febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O, nu! Te rog, nu! Pe cadranul din fața mea pâlpâie „Timp rămas: 38.00“. Încă 38 de minute? Mă uit în dreapta mea, și individul cu chelie sprintează lejer, de parcă ar alerga pe un deal. Vreau să vorbesc cu el, dar nu pot să deschid gura. Nu pot să fac nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
francezè și, mai jos, în englezè, textul integral al celui de-al treilea secret de la Fatima, care sè fi fost primele douè? mai pot oare avea acces la marele secret atunci când încep abia cu cel de-al treilea? deasupra secretului, pâlpâind, mișcètoarele ferestre de reclame de pe Internet, Download Free Gaming Software, dreptunghiul colorat verde, culoarea jocurilor de noroc și mesajul de la Fatima încadrat în albastru, une grande peste arrivera à l’humanité, o boalè se va abate asupra omenirii, nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor și ochii lor se Întorc mereu spre mine, pâlpâind fumegos sub broboadele negre. — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui ești? — Al cui? -- Cine? — Eu sunt oaia cea pierdută... Și mă uit la cele trei mese de Înălțimi diferite, puse cap la cap, acoperite cu mușama și mușamaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
doare? Te doare? Și, undeva, Încă mai sclipind, Înțelegătoare, lumina cât un vârf de ac. Încă mai licărind, fumegos, pupila strânsă, concentrată, ca un vârf de ac. Te doare? Te doare? să strig. Și lumina, cât un vârf de ac, pâlpâind deodată intens, ce altceva să-mi răspundă decât: — Eu mă duc sub pământ și tu ai să mergi sub soare... Și nimic altceva decât să mă aplec și să strig: — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pentru că nici nu vreau să-i știu! Când am văzut că s-au adunat prea mulți, am evitat să Îi mai număr... O sclipire provocatoare a Întinerit privirea lui Traian Manu. Sub blândețea obosită a privirii - așteptarea, neliniștea. Pupila Îi pâlpâie o secundă, nesigură, apoi Întreaga față i se destinde: râsetele s-au grăbit să izbucnească. Mi-e teamă să nu fi trecut chiar o jumătate de secol de când am plecat de acolo ca să-mi Încep viața aici! Și, când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
deținere de cărți interzise - cele cu „litere românești”?, pentru drapel ascuns? Sau poate pentru că, român fiind, trebuia musai să fiu și burghez și reacționar și dușmănos și...? Ei bine, nu: mă condamnă pentru huliganism, domnule! Pe mine, care... - tatei Îi pâlpâie glasul de indignare. - Dar „huliganismul” ți-a salvat viața. - Da, poate, Însă atunci, pe loc, nu știam. Mă gândeam că, dinmoment ce NKVD-ul se ocupă de mine, eram... politic, nu? Drapelul românesc, cărțile românești - astea constituiau crimă de... naționalism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ca să facem cercuri: despicăm, curățăm tăietura, măsurăm cu ața, precis, la milimetru, tăiem, exact, la centimetru... Doar am spus că lucrăm Împreună, că sunt ucenicul lui Moș Iacob. ULTIMUL CRĂCIUN Stau În calidor. Și nu mai tremur. Doar glasul Îmi pâlpâie, Îmi dârdâie; Îmi tremură, așa am auzit, am citit că trebuie să se Întâmple: ’Colindători cu glasuri tremurate’, cum zice poezia... - De ce trebuie, mamă? De ce trebuie să le tremure glasul, mamă? Colindătorilor - mamă? - De emoție, zice mama. Și de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
unde el e mare-n grad - sau: mare-n brad), la Pomul ’podobit, sticlind din toate globurile puse, sus, de tata, din toate stelele, puse ceva mai sus de Bunul Dumnezeu, arzând din toate lumânărelele potrivite de mama și acum pâlpâind În vânt, luminând Înalt cât lumea locul din mijlocul curții noastre-a-școlii, cuprinzând toate arderile de până atunci: rugul Cărților, rugul Crucii tatei, rugul Băieților dar mai ales al fetelor pe care le cheamă Devușka - și arzând și arzând. El, Pomul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cafea pe jumătate goală așezată pe masă și jucăriile lui Milly împrăștiate pe podea, așa cum erau întotdeauna. Apoi a văzut-o și sângele i-a înghețat instantaneu în vene. O tigaie stătea încă pe unul dintre ochiurile aragazului. Focul mai pâlpâia dedesubt, dar conținutul recipientului arsese complet, transformându-se într-o crustă carbonizată. Nick a stins focul. Era absolut imposibil ca soția lui să fie atât de neglijentă. Ceva groaznic se întâmplase. —Caitlin? Nick s-a întors în hol, proiectându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai încolo în legătură cu bărbată-miu ăsta idiot și încăpățânat. Ooo - la - la - auuuuuutc "Ooo - la - la - auuuuuu" Făcând un pas înapoi ca să-și admire opera, Julia a zâmbit. Holul era cufundat în întuneric. Singura lumină venea de la lumânările parfumate care pâlpâiau câte una pe fiecare treaptă a scării care urca spre dormitor. Juliei îi fusese teamă ca nu cumva efectul obținut să fie unul de spațiu bântuit, dar holul arăta exact așa cum își dorise - misterios și romantic. James trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
schi cu școala... La început a fost o noutate, dar foarte repede s-a transformat într-o chestie deranjantă și plictisitoare. —Și eu am rupt un picior la schi, a sărit Julia. Din fericire, nu era piciorul meu. Apropo, îți pâlpâie telefonul, a spus ea arătând telefonul care stătea pe geanta lui Susan. —E probabil Nick, a oftat Susan din rărunchi. M-a sunat deja de vreo zece ori cât eram pe drum. Voia să vadă dacă sunt bine. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
noii lumi în care pășea - o lume în care umbra lui Deborah n-o mai pândea din fiece ungher. Julia întinsese o față de masă albă ca neaua, iar deasupra, chiar în mijloc, așezase trei suporturi din sticlă fumée, în care pâlpâiau tot atâtea lumânărele. În lateral, Julia mai adăugase și o vază micuță și joasă, în care se înghesuiau o duzină de trandafiri roșii. — Bună, iubitule! a ciripit ea când a auzit cheia în ușă și bufnitura familiară produsă de servieta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
știa dorită. Vecine, prietene, cunoștințe... Pe nășica o amâna până ar fi fost sigură că a venit Roberto. Ajungea acasă nu așa târziu, dar pe întuneric, și se apuca să prăjească niște carne din porcul moldovenilor Getuței, la lumina lumânării pâlpâind într-un pahar și cu Petrișor alături, pe masa din bucătărie, înfofolit într-o pătură din care-i ieșea doar nasul. Bâjbâia cu furculița după bucățile de carne din tigaie și le îndesa în gură fierbinți, aproape s-o ardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]