762 matches
-
de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea constitutivă și regulativă a judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea constitutivă și regulativă a judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al său în privința fundamentării gândirii, rostirii și făptuirii, însăși părtinirea (împărțirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al său în privința fundamentării gândirii, rostirii și făptuirii, însăși părtinirea (împărțirea, nu distribuirea fără împărțire). De aceea, putem spune că părtinirea este logos-ul în măsura în care este împărțit în logos ca atare și logos formal, acesta din urmă ajungând să regleze toate sensurile pe care le capătă gândirea, rostirea și făptuirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al său în privința fundamentării gândirii, rostirii și făptuirii, însăși părtinirea (împărțirea, nu distribuirea fără împărțire). De aceea, putem spune că părtinirea este logos-ul în măsura în care este împărțit în logos ca atare și logos formal, acesta din urmă ajungând să regleze toate sensurile pe care le capătă gândirea, rostirea și făptuirea. Fiind vorba despre logos, pe de o parte, despre gândire, rostire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a ceea ce s-a făcut până aici în acest subcapitol și de aceea va fi urmată imediat; cealaltă însă trebuie urmată după alte convenții decât cele proprii contextului de față. Împărțirea logos-ului și favorizarea logos-ului formal, ceea ce corespunde părtinirii ca autorizare a autorizării, timpului care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, constituie evenimentul prin care legiferarea judicativă devine dictatură a judicativului. Din acest moment, tot ce prinde chip în universul dominației judicative este după convențiile acestuia; iată sursa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faze ale reducției. Totuși, însăși reducția care îl vizează direct îl resemnifică în sens regulativ, la un moment dat: anume atunci când, datorită celei de-a doua timporizări, se dezvăluie sensul atotcuprinzător al autorizării, care în structura sa cuprinde, cum știm, părtinirea și ordonarea, cea dintâi adunând, la rându-i, operațiile de împărțire și de favorizare, pe care logos-ul însuși le-a suportat ab initio. Judicativul regulativ este în formă și în structura sa identic judicativului constitutiv; tocmai de aceea, mizând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operațiile timporizării secunde pot lipsi din structura judicativului, acesta rămânând doar cu funcții regulative; acum ne-a devenit mai clară această absență: ea nu indică, de fapt, o absență ca atare, ci o neîmplinire: în judicativul regulativ, cele trei operații părtinirea, ordonarea și autorizarea sunt, de fapt, la un nivel pre-operațional. (Ceea ce înseamnă, cumva, că analitica nu trece de condiția semanticii, iar dialectica, de cea a metafizicii post-ontologice.) În privința diferenței anunțate, luând în seamă ceea ce tocmai a fost stabilit, nu ne
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înseamnă, cumva, că analitica nu trece de condiția semanticii, iar dialectica, de cea a metafizicii post-ontologice.) În privința diferenței anunțate, luând în seamă ceea ce tocmai a fost stabilit, nu ne putem gândi, așadar, decât la felul în care judicativul intervine în părtinirea, ordonarea și autorizarea gândirii, rostirii și făptuirii. Întâi, el poate interveni în sensul de a se activa el însuși, ca atare, în ceea ce reglează (un gând, o rostire sau o făptuire omenească). Un asemenea tip de intervenție este asigurat de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în cauză nu este specific dictaturii judicativului. Totuși, aceasta nici nu-i neagă posibilitatea. De ce? Fiindcă posibilitatea sa este legată de înseși "rațiunile" dictaturii judicativului, de originea sa aflată în logos-ul care suportă, cum am aflat deja, împărțirea (adică părtinirea, împreună cu celelalte operații ale celei de-a doua timporizări). Ceea ce am precizat mai sus, legat de judicativul regulativ, are doar o valabilitate formală. De fapt, ceea ce acesta "reglează" este deja constituit obiectual. Căci altfel, în lipsa oricărei constituiri, nu ar mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reducția judicativă ni le-a scos la iveală până aici nu își pierd valabilitatea: ne aflăm încă sub autoritatea constitutivă a judicativului; însă cu atenția îndreptată către simpla regulativitate a acestuia. Tocmai de aceea, faptele semnificative pentru o asemenea aflare: părtinirea, ordonarea și autorizarea (tuturor gândurilor, rostirilor și făptuirilor) trebuie luate din nou în seamă, ele fiind răspunzătoare de ceea ce se întâmplă semnificativ în acest "loc" judicativ (ale cărui coordonate au fost menționate mai sus). Dar nu trebuie uitat faptul că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au fost menționate mai sus). Dar nu trebuie uitat faptul că deja am luat în considerație un "sistem de referință" pentru dezvăluirile pe care reducția judicativă le va face mai departe, este vorba despre unitatea de viață omenească. De altfel, părtinirea, ordonarea și autorizarea, chiar dacă se exersează și în legătură cu fapte "pure" ale gândirii, așa cum a fost deja ilustrat, sunt proprii înseși unităților de viață omenească. Înainte însă de a opera reducția în acest "loc" judicativ, trebuie evocate câteva fapte semnificative ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi întărită în sensul ei până la pierderea puterii ideologiei respective de a mai reprezenta dictatura judicativului. Ea trebuie luată prin sensurile pe care, înaintea oricărui alt fapt din orizontul dictaturii judicativului, le-a purtat, sensuri scoase la iveală prin reducție: părtinire, ordonare și autorizare. De fapt, despre acestea va fi vorba mai departe, dar "aplicat", așa cum precizam mai sus, pe "domeniul" reprezentat de o unitate de viață omenească. Valabilitatea celor trei operații și timporizarea lor au fost discutate mai sus. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altă parte, în compensație, o apropiere de regulativitatea judicativă, care are în chiar ființa sa această "poziționare" non-constitutivă. Ceea ce înseamnă că orice fenomenologie trebuie să lucreze dincolo de constitutivitatea judicativă, însă nu în afara judicativului însuși. Într-o unitate de viață omenească, părtinirea, ordonarea și autorizarea sunt fapte firești; dar numai ca aspecte ale intervenției regulilor în sensul de a pune la punct proiecta, desfășura, justifica etc. anumite practici; până la urmă, pentru a pune în ordinea proprie gânduri, rostiri, făptuiri. Cei care se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai ca aspecte ale intervenției regulilor în sensul de a pune la punct proiecta, desfășura, justifica etc. anumite practici; până la urmă, pentru a pune în ordinea proprie gânduri, rostiri, făptuiri. Cei care se referă la rolul regulilor (înțelegându-se, totodată, părtinire, ordonare și autorizare) susțin că în absența acestora nu ar fi posibilă viața omenească (socială, relațională etc.). Desigur, au dreptate, dar atâta vreme cât unitatea de viață pe care ei o au în vedere este deja originea evenimentelor de viață ale unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei comunități, atâta vreme cât aceasta s-a impus, astfel încât tot ce se petrece în comunitatea care o susține este părtinit, ordonat și autorizat pornind de la ea. 6.3. Fenomenul inflației de autorizare și sfera publică Asemenea lucruri aparținând celor trei operații părtinire, ordonare și autorizare ne îndepărtează de constitutivitatea judicativă, apropiindu-ne de regulativitatea judicativă. Dar există o anumită inadecvare între unitatea de viață omenească, așa cum aceasta a fost pusă în sensul ei "constitutiv" mai sus, și cele trei operații care par
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic nu este într-un anumit fel de la bun început. Și voi răspunde așa: ba toate gândurile, rostirile sau făptuirile ivite în orizontul dictaturii judicativului sunt potrivit regulilor sale de constituire, care, datorită motivelor pe care le cunoaștem, activează tocmai părtinirea, ordonarea și autorizarea, chiar din primul moment al acelor fapte. Fără îndoială, de aici nu trebuie înțeles că nu este firească cercetarea unei filosofii, poate chiar investigarea presupozițiilor sale, poate a valabilității sale sub anumite raporturi etc. Dar o reautorizare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cauză este specific unei zone anumite din unitatea de viață omenească: sfera publică; din filosofie, de exemplu, vizează mai degrabă viața filosofică, decât filosofia propriu-zisă. În contextul discuțiilor despre ideologie, așa cum aceasta își primește sensurile prin reducție judicativă, arătam cum părtinirea, ordonarea și autorizarea sunt fapte comune în zona publică. Acum însă reducția judicativă scoate la iveală și altceva: deocamdată, fenomenul inflației de autorizare. Las la o parte faptul că în modul cel mai obișnuit cu putință actele ordonate ale politicului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dezvăluit atunci când reducția judicativă a reconstruit sensurile ideologiei. Dar să observăm că actul de autorizare, în aceste împrejurări, nu reface condițiile inițiale ale autorizării, ceea ce înseamnă că el nici nu are vreo legătură cu timpul. Autorizarea veritabilă, care presupune și părtinirea și ordonarea, era fapt de secundă timporizare; autorizarea acum produsă în sfera publică scapă însă timporizării. Fără îndoială, are și ea timpul ei, însă este vorba despre un timp convențional, care fixează ordinea de succesiune a evenimentelor după ce timpul veritabil
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu mai reprezintă o veritabilă unitate de viață. Desigur, unitatea de viață omenească trebuie socotită ori de câte ori suntem interesați de sfera publică, chiar dacă știm că înlăuntrul acesteia evenimentul nu mai este eveniment, autorizarea este inflație de autorizare, ordonarea este înșiruire, iar părtinirea este simplă împărțire de "lucruri", adică de "bunuri". Acestea din urmă sunt, de fapt, lucruri (ființări simple prezente) care sunt "evaluate" din perspectiva administrării nevoilor (act legat, firesc, de cel al gospodăririi lucrurilor); ceea ce înseamnă că tocmai "abstracțiile" (ființările simplu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
frumusețea și strălucirea (lor) cerească”. (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilie V, 9, în PSB, vol. 34, p. 119) „Într-adevăr, Dumnezeu este drept și drepte sunt judecățile Sale (Ps., 118, 137) și la El nu este părtinire (Rom. 2, 11). El va judeca pe fiecare în raport cu bunurile pe care El le-a pus, în mod diferit în natura umană, fie că sunt bunuri trupești sau spirituale, fie că constau din cunoașterea prudentă sau discernământ. Când va judeca
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de gîndirea și reprezentarea (multi)perspectivală a spațiului. Pentru Simone Weil, perspectiva e o categorie care poate da chiar definiția individului. Ea îi rezumă capacitatea de a se raporta, cognitiv și activ, la real, dar îi indică totodată limitările, parțialitatea, părtinirea inerentă a evaluărilor și a judecății, erorile de perspectivă. Mai mult, condiția de ființă-în lume se poate defini și ea prin supunerea la același regim perspectival. Atîta vreme cît omul se situează doar în sistemul de referință mundan, el rămîne
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]