1,368 matches
-
533, Hipațiu s-a dus la Roma cu un alt episcop, tot din însărcinarea lui Justinian, pentru a obține de la papa Ioan al II-lea acordul pentru condamnarea unor călugări din Constantinopol care negau teza potrivit căreia Cristos care a pătimit și a murit ar fi parte a Sfintei Treimi. De la 2 mai la 4 iunie 536, Hipațiu a participat la sinodul prezidat la Constantinopol de către patriarhul Mena și menit să-l condamne pe Antim din Trapezunt, ales patriarh de Constantinopol
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Ierusalim) mai degrabă în legătură cu Constantinopolul, în special adeziunea sa la neocalcedonism, orientare încurajată de Justinian (desemnarea unirii celor două naturi în Cristos ca o compunere, synthesis; importanța unirii „după ipostază”; adeziunea la formula teopaschită „unul din Sfânta Treime a pătimit cu trupul”); A. Grillmeier crede că poate aduce argumente în favoarea acestei teze, însă alți cercetători (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leontie mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leontie este plasată de M. Richard între 538 (moartea lui Sever de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfânta Treime a pătimit”. Richard subliniază faptul că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului care este apoi respinsă. Însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opuse monofizismului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care Chiril credea că a împrumutat-o de la Atanasie (în realitate, era a lui Apolinarie din Laodiceea; cf. vol. II, t. 1, pp. 84-85), și anume „o singură natură a Logosului întrupat”, ca și formula „unul din Sfînta Treime a pătimit”, propovăduită, așa cum vom vedea imediat, de călugării sciți. Se susțineau astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încît influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă și, în consecință, tradiția antiohiană a fost tratată cu ostilitate. Aparțin acestei tendințe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Cezareea, și el una din țintele polemicii lui Sever (pp. 000-000). Un grup de călugări sciți care activau la Constantinopol (cel mai important teolog al lor fiind Ioan Maxențiu) a reluat formula (numită teopaschită) „unul din Sfînta Treime a pătimit cu carnea”, care se găsea deja, în esență, în al doisprezecelea anatematism al lui Chiril și fusese răspîndită în Orient de Proclus din Constantinopol, apoi însușită de anticalcedonieni și reluată în Henotikon. Sciții n-au reușit însă să obțină recunoașterea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Eutherius sînt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de Gruyter, Berlin, 1964
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Eutherius sînt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de Gruyter, Berlin, 1964 (ed. critică a Antilogiei în greacă; pentru scrisori, reproducerea ed. lui E. Schwartz în ACO I, 4
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog, Vasile ataca prima carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Printre tezele lui Ioan combătute de Vasile se numărau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. între 512 și 518, adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o lungă Apologie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Printre tezele lui Ioan combătute de Vasile se numărau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. între 512 și 518, adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o lungă Apologie a conciliului de la Calcedon, compusă din cel puțin opt cărți (care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
533, Ipatie s-a dus la Roma cu un alt episcop, tot din însărcinarea lui Iustinian, pentru a obține de la papa Ioan al II-lea acordul pentru condamnarea unor călugări din Constantinopol care negau teza potrivit căreia Cristos care a pătimit și a murit ar fi parte a Sfintei Treimi. De la 2 mai la 4 iunie 536, Ipatie a participat la sinodul de la Constantinopol prezidat de patriarhul Mena și menit să-l condamne pe Antim din Trapezunt, ales patriarh de Constantinopol
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Ierusalim) mai degrabă în legătură cu Constantinopolul, în special adeziunea sa la neocalcedonism, orientare încurajată de Iustinian (desemnarea unirii celor două naturi în Cristos ca o compunere, synthesis; importanța unirii „după ipostas”; adeziunea la formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit cu trupul”); unii cercetători (A. Grillmeier) cred că pot aduce argumente în favoarea acestei teze, însă alții (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leonțiu mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leonțiu este plasată de M. Richard între 538 (moartea lui Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfînta Treime a pătimit”. Richard subliniază că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
viind Zmaragdei boală grea și fără leac, au murit și o au îngropat cu cinste mare la mănăstire, la Cotrăceni...” [Letopisețul Cantacuzinesc datează precis: „Când au fost la mai 13 deni, 7196, fiind doamna Manda căzută la mare boală și pătimind în câteva zile, apropiatu-s-au de dânsa și ceasul morții”]), (mai rar) de nenumite surori (tonul este aspru, întrucât cuvintele sunt din „rechizitoriul” rostit de patriarhulu Nifon: „Că pre soru-ta, care o ai măritat dupre Bogdan, făr de lége
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Iliaș „Mahmet” - „s-a făcut chinuitor și pierzător de oameni și chinuia pe boieri și multora le-a scos ochii, pe alții i-a dat cu totul morții, pe alții i-a sugrumat în închisori, și alte chinuri deosebite au pătimit amarnic și și-au aflat sfârșitul. Boierii deci, dacă au văzut atâta rău, o mare spaimă i-a cuprins pe toți și au început să fugă în țara Leșească și s-au făcut pribegi...” - și Ștefan Rareș - „Și a început
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
după vina și fapta lui”; Radu Greceanu înclină spre efectele unei maladii: „După acéia când au fost la 28 dni ale aceiiași luni, fie fost bolnav încă denainte vréme, al doilea ginerile Mării sale, Scarlat vel păharnic [...] încă la țară pătimind câtăva vréme, căutându-l doftori și acolo cât au fost, după ce l-au dus la scaunul Târgoviștii, numai 3 zile mai zăcând [...] s-au pristăvit lăsând jale mare foarte jupânései sale, părinților lui și tot rodului și neamului lui, fiind
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Său, El a dus, cu strigăt tare și cu lacrimi, cereri și rugăciuni către cel ce putea să-l mântuiască din moarte și auzit a fost pentru evlavia sa, și deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit, și desăvârșindu-se, s-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică”148. Nu poate fi exclusă din sfera de semnificații a lacrimilor vărsate de văduve căci acea conotație pozitivă, îngăduită de Vechiul Testament, piedică pusă în calea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fost la 28 dni ale aceiiași luni, fie fost bolnav încă mai denainte vréme, al doilea ginerile Mării sale, Scarlat vel păharnic, feciorul pre învățatului și prea știutului marelui dragoman al Porții turcești, al lui Alexandru Mavrocordat, încă de la țară pătimind câtăva vréme, căutându-l cu doftori și acolo cât au fost, iar după ce l-au adus la scaunul Târgoviștii, numai trei zile mai zăcând, poate că mai mult lui Dumnezeu au plăcut decât părinților și tot neamului lui, s-au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a fost Domnul Iisus Hristos, care ne‐a dat cea mai bună pildă de credință și curaj. De fapt întreaga viață pământească a Mântuitorului este un model desăvârșit de credință pe care ar trebui să‐l urmăm cu toții. Hristos a pătimit, S‐a Răstignit, S‐ a Îngropat, a Înviat și S‐a Înălțat la cer din iubire, pentru ca noi să avem viață veșnică, să ne mântuim. Pentru câte a făcut Hristos pentru noi avem o foarte mare responsabilitate și datoria de
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
oamenii și pentru a noastră mântuire, S‐a pogorât din ceruri și S‐a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S‐a făcut om. Și S‐a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, și a pătimit și S‐a îngropat. Și a înviat a treia, zi după Scripturi. Și S‐ a suit la ceruri și șade de‐a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
Mântuitorul, atunci când retras 40 de zile în munții Carantaniei a postit și a fost ispitit de diavol înainte de a începe predicarea Evangheliei. Bunul creștin postește în zilele de miercuri, pentru că atunci a fost vândut Mântuitorul și vineri pentru că atunci a pătimit Hristos spre iertarea păcatelor și pentru mântuirea noastră. Mai sunt posturi de o zi: 14 septembrie, ziua Înălțării Sfintei Cruci, 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei și 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Creștinul postește mai ales în timpul celor patru posturi
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
a unui limbaj care se supun canonului constrângător și deformat al vremii. Un canon ideologic dominat de maniheism, contrapunând artei burgheze, plină de păcate, arta îndrumată de „metoda realismului socialist”, care oferă „calea cea dreaptă”. Un artist adevărat are de pătimit într-o orânduire marcată de „lupta dintre cele două culturi”. De aceea - stăruie dogmatic V. - se cuvine ca el să ia atitudine împotriva „oficialității reacționare” (care inspiră „mânie” și „ură”), oferind viitorimii un „profil pilduitor de artist-cetățean”. Încercarea de sinteză
VASILIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290460_a_291789]
-
la existența tragică: pe de o parte, persoana nefericită, iar pe de altă parte, viața ca destin nefericit. Ambele aspecte se întâlnesc în „vinovăția tragică”, ce combină culpabilitatea psihologică a persoanei cu vinovăția morală a acesteia. Vinovatul va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al soartei. El trebuie să pătimească, să accepte suferința
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
va trebui să pătimească, să sufere, întrucât prin suferință se va putea „spăla” (acțiune catartică) de vinovăție. Existența tragică este un model de psihobiografie absurdă care nu poate fi ocolită. Persoana tragică este un damnat al soartei. El trebuie să pătimească, să accepte suferința ca pe o împăcare cu soarta. Aceasta este singura, unica speranță a celor care nu mai au ce spera. Acceptarea nenorocirii este primul pas către învingerea acesteia. Prin acceptarea suferinței și a nenorocirii proprii, te ridici deasupra
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
urmă? N.I.: După ce mi-am dat examenul de stat, am fost numit medic generalist în orașul Pașcani, unde am fost mutat cu domiciliu obligatoriu. Aici, aceleași necazuri atât din partea colegilor, cât și din partea autorităților. și familia mea a avut de pătimit. Soția mea, tot medic, nu a avut voie să dea nici un examen de specialitate - i s-a spus direct: „Te ajutăm, dar divorțează de bandit”. A.N.: Ei, dar era tot în ’64... N.I.: Da, dar și în continuare. În
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Nici un mijloc nu ne duce atât de ușor la dreptate sau la îndumnezeire, ca să zic așa, la apropierea de Dumnezeu, ca mila arătată din adâncul sufletului și cu plăcere celor lipsiți. Dacă Cuvântul arată ca dumnezeu pe cel ce bine pătimește, lipsit fiind, căci zice: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut”, iar Cel ce grăiește așa e Dumnezeu (Mt. 25,40), cu atât mai mult îl va arăta pe cel ce poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]