799 matches
-
II-lea de Capua, la a cărui moarte prematură fiul său, Robert al II-lea de Capua a devenit principe. Principalul senior a rămas astfel Rainulf de Alife. În decembrie, papa Honoriu a vizitat Capua, un aliat de nădejde al papalității, organizând acolo rezistența față de pretențiile lui Roger, atrăgându-i atât pe Rainulf cât și pe Robert la cauza sa. Suveranul pontif le-a promis acestora ca toți cei care ar fi urmat să participe în campania împotriva lui Roger ar
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
ceremonie. Probabil suveranul pontif spera să utilizeze Capua ca pe o contrapondere față de Apulia, așa cum se procedase în zilele bunicului și străbunicului lui Robert. De asemenea, se poate ca Robert să fi avut în intenție să devină principalul protector al papalității, după modelul antecesorilor săi. Cu toate acestea, sănătatea sa era fragedă și în curând a căzut bolnav. În cele din urmă coaliția a început negocierilor odată cu sosirea lui Roger în fruntea unei armate. Honoriu chiar a reușit să negocieze cu
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
Lavello de către fratele său Drogo, căruia i-a succedat apoi în calitatea de conte de Apulia în august 1051. În primii ani petrecuți în Lavello, el l-a angajat pe tânărul Richard Drengot, care ulterior avea să îl sprijine împotriva papalității. În 1053, Umfredo i-a primit pe fratele său Geoffroi și pe frații vitregi Mauger și Guillaume, la sosirea acestora în Italia. El i-a acordat lui Mauger Capitanata (în provincia Foggia), iar pe Guillaume l-a numit conte "al
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
într-un context în care persistau neînțelegerile de la sfârșitul domniei fratelui său Drogo. Umfredo a pedepsit cu asprime pe cei care instigaseră asasinarea fratelui său. Mulți cavaleri normanzi se aflau în stare de rebeliune și provocau pagube teritoriilor stăpânite de papalitate. Principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno l-a sprijinit pe Umfredo în a-și menține succesiunea, însă a fost asasinat curând. Papa Leon al IX-lea a organizat o coaliție împotriva normanzilor și a pornit în marș către
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Fortore) în 18 iunie 1053. Umfredo s-a aflat în fruntea armatelor familiei Hauteville (fiind asistat de mai tânărul său frate vitreg Robert Guiscard) și ale familiei Drengot (bucurându-se de sprijinul lui Richard Drengot), luptând împotriva forțelor combinate ale Papalității și ale Imperiului romano-german. Normanzii au distrus practic armata papală, capturându-l pe suveranul pontif, pe care l-au închis în Benevento, oraș pe care îl capturaseră cu autorizația împăratului încă din 1047. În cele din urmă, papa Leon a
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
din 1047. În cele din urmă, papa Leon a fost eliberat la 12 martie 1054, însă a murit la scurtă vreme după aceea. Ca urmare a bătăliei de la Civitate, normanzii de sub conducerea lui Umfredo au profitat de drastica slăbire a papalității pentru a-și continua cuceririle. Ei au capturat Oria, Nardò și Lecce până la sfârșitul anului 1055. Robert Guiscard, adevăratul erou de la Civitate, a cucerit în acest timp Minervino Murge, Otranto și Gallipoli înainte ca Umfredo să îl trimită înapoi în
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
din jurul orașului Trani, a capturat în cele din urmă acel oraș de la bizantini. Umfredo a murit în 1057 și a fost succedat de către Robert Guiscard, care la puțină vreme a abandonat loialitatea față de Imperiul german și a devenit vasal față de papalitate, în schimbul obținerii titlului mai mare, de duce. În anii '50 și '60 ai secolului al XI-lea, existau două centre normande de putere în Italia de sud: unul la Melfi sub familia Hauteville, iar celălalt la Aversa sub cei din
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
pentru încă cel puțin patru ani. În 1059, papa Nicolae al II-lea a întrunit un sinod la Melfi, în cadrul căruia a confirmat pe Richard drept conte de Aversa și principe de Capua. În continuare, Richard a jurat supunere față de Papalitate pentru posesiunile sale. După aceea, dinastia Drengot a transformat Capua în reședința lor, conducând de acolo atât Aversa, cât și Gaeta. Richard și Iordan și-au extins noile lor teritorii gaetane și capuane înspre nord, în Latium, în detrimentul Statului Papal
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în detrimentul Statului Papal. În 1066, Richard a pornit un marș chiar asupra Romei, însă a fost forțat cu ușurință să se retragă. Cu toate acestea, domnia lui Iordan ca succesor al lui Richard a marcat o perioadă de alianță cu papalitatea și cuceririle din zona Capuei s-au oprit. În 1090, Iordan a murit, iar tânărul său fiu, Richard al II-lea și regenții săi nu au fost capabili să mențină însăși Capua. Ei au fost siliți să părăsească orașul în fața
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
navală a fostului aliat, Robert Guiscard. Richard a murit pe durata asediului în 1078, fiindu-i ridicat[ excomunicarea abia pe patul de moarte. Asediul a fost abandonat de către succesorul său, Iordan I, în scopul de a ajunge la consens cu papalitatea, care încheiase pace cu ducele Sergiu. În 1130, antipapa Anacletus al II-lea l-a încoronat pe Roger al II-lea al Siciliei ca rege, context în care a declarat ca onorurile asupra Neapolelui să facă parte din regatul acestuia
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
și devenit primul conte de Loritello, începând din 1061. Robert era fiul mai mare al lui Geoffroi de Hauteville, devenit conte de Capitanata. Că și tatăl său, el și-a început cuceririle militare acționând în Abruzzi, uzurpând pământuri care aparțineau Papalității. Robert a înaintat cu trupele până la Ortona în 1070, cu un an înainte de moartea tatălui său. Din cauza acțiunile antipapale, Robert a fost excomunicat, în februarie 1075. Papă Grigore al VII-lea vorbește de "insolenta fără de Dumnezeu" a sa. Acolo unde
Robert I de Loritello () [Corola-website/Science/328228_a_329557]
-
al căror număr era atât de mare încât vasul pe care se afla contele era gata să se scufunde, potrivit cronicii lui Goffredo Malaterra. Având poziția supremă pe plan politic, contele a devenit și stăpânul "de facto" al bisericii siciliene. Papalitatea, pentru a favoriza un principe care recuperase Sicilia de la greci și sarazini, a conferit în 1098 lui Roger și moștenitorilor acestuia nunciatul (poziția de legat apostolic) asupra insulei. Roger a constituit noi episcopii latine la Siracusa, Girgenti și în alte
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
principelui Gisulf al II-lea de Salerno, succesorul lui Guaimar al IV-lea. În schimbul oferirii mîinii surorii sale, Gisulf i-a solicitat lui Guiscard să distrugă două castele ale fratelui mai mic al acestuia, Guillaume, care uzurpa teritoriul lui Gisulf. Papalitatea, aflată în conflict cu Sfântul Imperiu Roman (lupta pentru învestitură) și cu nobilimea din Roma, a decis să recunoască pe normanzi și să și-i asigure pe aceștia ca aliați. Ca urmare, la conciliul de la Melfi din 23 august 1059
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
salernitan era și el deja în puterea lui Guiscard; în decembrie 1076, conducătorul normand a preluat și controlul asupra orașului, expulzându-l pe principe longobard Gisulf, cu a cărui soră Sichelgaita se căsătorise. Atacurile normande asupra Benevento, un fiel al Papalității, au alarmat și au atras mânia papei Grigore al VII-lea, însă, puternic presat de către împăratul Henric al IV-lea, suveranul pontif a fost nevoit să revină la alianța cu normanzii, drept pentru care, la Ceprano (în iunie 1080) el
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Salerno, ca și ale mănăstirii normande de la Sant'Eufemia în Calabria. Aceasta din urmă, devenită faimoasă pentru corul său, a început ca o comunitate a 11 călugări din Saint-Evroul din Normandia sub abatele Robert de Grandmesnil. Cu toate că relația sa cu papalitatea a fost mai degrabă instabilă, Guiscard a preferat să se afle în buni termeni cu Sfântul Scaun și a făcut gestul de a-și părăsi prima soție ca răspuns la modificarea dreptului canonic. Cu toate că papii erau adesea temători față de puterea
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
din mîinile papei Nicolae al II-lea, care se temea de adversitatea împăratului romano-german față de politica sa reformistă. Guiscard a sprijinit reformele papale, venind în sprijinul lui Grigore al VII-lea, care cândva îl excomunicase pentru uzurparea unor teritorii ale Papalității. După Marea Schismă dintre catolici și ortodocși din 1054, atmosfera tensionată pe plan religios a servit întăririi alianței lui Guiscard cu Papalitatea, rezultând într-o opoziție normando-papală față de Imperiul Bizantin. Căsătoria din 1051 cu Alberada de Buonalbergo (n. 1032 - d.
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
papale, venind în sprijinul lui Grigore al VII-lea, care cândva îl excomunicase pentru uzurparea unor teritorii ale Papalității. După Marea Schismă dintre catolici și ortodocși din 1054, atmosfera tensionată pe plan religios a servit întăririi alianței lui Guiscard cu Papalitatea, rezultând într-o opoziție normando-papală față de Imperiul Bizantin. Căsătoria din 1051 cu Alberada de Buonalbergo (n. 1032 - d. după iulie 1122), de pe urma căreia au rezultat doi copii: Căsătoria din 1058 sau 1059 cu Sichelgaita, din care au rezultat următorii copii
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Lipsit de exercițiu militar, ducând o viață izolată, el și-a petrecut cea mai mare parte din timp în palatul din Palermo. Cu toate acestea, domnia sa este marcată de o politică externă ambițioasă și o diplomație viguroasă. Principal reazem al papalității și aflat în înțelegeri secrete cu orașele italiene grupate în Liga Lombardă, el a reușit să îl înfrângă pe inamicul comun, împăratul Frederic I Barbarossa. În "Divina Comedie", Dante îl plasează pe Guillaume al II-lea în Paradis. De asemenea
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
cea Sfântă să fie pângărită de necredincioși , ucigând creștinii fără milă . În anul 1071 , selgiucizii îi înfing pe bizantini la Manzikert și cuceresc mare parte a Anatoliei (Partea asiatică a Turciei de astăzi) . Abia în anul 1095 , bizantinii cer ajutor papalității în problema locurilor sfinte și a Anatoliei . Papa Urban al II-lea a răspuns apelului creiând Cruciadele , expediți militare cu scopul de a cucerii Locurile Sfinte . Cruciații catolici îi înfrâng pe selgiucizi musulmani și cuceresc Ierusalimul și alte regiuni formând
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
Roger a fost trimis de către regele Guillaume să participe la negocierile de la Veneția care au urmat înfrîngerii de la Legnano a împăratului romano-german Frederic I Barbarossa, o victorie a Ligii Lombarde, la care participase și Roger, alături de orașele italiene și de papalitate. Cei doi trimiși sicilieni au participat la Tratatul de la Veneția. Roger a rezistat inițial în fața pretențiilor lui Tancred de Lecce față de cele ale Constanței, fiica fostului rege Roger al II-lea și soția împăratului Henric al VI-lea de Hohenstaufen
Roger de Andria () [Corola-website/Science/328294_a_329623]
-
cedat ducatului de Apulia cu aproape 30 de ani în urmă. Cu toate acestea, față de perspectiva unirii Siciliei și Apuliei sub o singură conducere a întâmpinat rezistența papei Honoriu al II-lea, ca și a unora dintre supuși din ducat. Papalitatea manifesta de multă vreme reticențe față de creșterea puterii normande în sudul Italiei, drept pentru care în decembrie al aceluiași an, la Capua suveranul pontif a predicat o cruciadă împotriva lui Roger, incitându-i pe principele Robert al II-lea de
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
târziu, prin tratatul de la Mignano, suveranul pontif a fost nevoit să îl proclame pe Roger al II-lea ca "rex Siciliae ducatus Apuliae et principatus Capuae". Granițele "regno" al său vor fi fixate abia mai târziu, printr-un armistițiu cu papalitatea, în octombrie 1144. Aceste teritorii au constituit pentru următoarele șapte secole regatele de Neapole și Sicilia. În 1139, Bari, unde pe parcursul războaielor din ultimii ani rămăseseră 50.000 de locuitori îngrămădiți în spatele zidurilor, a hotărât să capituleze: "excellentissimus princeps" Iachint
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
acest avantaj ca preț de negociere, în schimbul obținerii legitimării sale ca rege al Siciliei din partea papei Celestin al III-lea. În schimbul acestei recunoașteri, papa nădăjduia ca, prin asigurarea trecerii libere a Constanței spre Roma, Henric ar fi mai binevoitor față de papalitate; de asemenea, pontiful spera să împiedice unirea dintre Imperiu și Regatul Siciliei. Cu toate acestea, soldații imperiali au izbutit să intervină înainte ca împărăteasa să ajungă la Roma, după care s-au întors teferi la nord de Alpi. Henric lăsase
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
la nord de Alpi. Henric lăsase garnizoane de-a lungul frontierei regatului. În ce îl privește, Tancred căuta acum să câștige de partea sa orașele prin acordarea și lărgirea de privilegii. La Gravina (iunie 1192), el a întărit sprijinul din partea Papalității prin predarea către papă a poziției de legat asupra Siciliei. În 1192 și 1193, el a condus personal campanii reușite împotriva baronilor din Apulia. Însă moartea sa, la Palermo (20 februarie 1194), la doar câteva zile după cea a tânărului
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
preluat puterea și a condus regatul vreme de 15 ani, în vreme ce alți moștenitori ai familiei Hohenstaufen se aflau la conducerea a diferite regiuni din Germania. După îndelungi dispute cu Statul Papal, Regatul Siciliei a reușit să își apere posesiunile, însă Papalitatea a declarat regatul ca fiind decăzut ca urmare neloialității familiei Hohenstaufen. Sub acest pretext, papa a ajuns la un acord cu regele Ludovic al IX-lea al Franței, prin care fratele lui Ludovic, Carol de Anjou, să preia tronul Siciiei
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]