880 matches
-
văzut cu ochi de miop, sau ochi iritați de grăunțele de cărbune. De fapt, paginile cărții sunt aburite, ca geamurile unui tren vechi; pe fraze se așterne norul de fum. E o seară ploioasă; bărbatul intră în bar; își desface pardesiul umed; un abur îl învăluie; un fluierat se pornește de-a lungul peroanelor lucioase de ploaie, cât vezi cu ochii. Un fluierat ca de locomotivă și un jet de aburi se înalță din mașina de făcut cafea, pe care bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mine și nu mai reușesc să mă gândesc la nimic. — De ce n-o lași undeva? Poate într-un magazin de valize, spun eu. — Chiar așa. Una în plus, una în minus... Se ridică de pe scaun, își aranjează în oglindă gulerul pardesiului, cordonul. — Dacă trec pe acolo mai târziu și bat în oblon mă auzi? — Încearcă. Nu salută pe nimeni. E deja afară, în piață. Doctorul Marne pleacă de lângă biliard și merge spre bar. Vrea să mă privească în față, să surprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
genți de un stâlp și scoate un registru cu paginile lunguiețe. Urcă pe scăunel și notează cifrele furnizate de instrumente, unele cu creionul, altele cu un stilou gros, fără a-și slăbi nici un moment concentrarea. Poartă pantaloni largi, sub un pardesiu lung; toate hainele lui sunt cenușii, sau în carouri albe și negre, chiar și șapca cu cozoroc. Abia după ce a încheiat aceste operații, își dă seama că sunt acolo, observându-l, și mă salută afabil. Am băgat de seamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de mușama se așază lângă tine. — Fă pe prostul. Parcul e întotdeauna supravegheat Un gard viu vă apără de ochi străini. Un mic fascicul de hârtie trece din buzunarul interior al paltonului lung al lui Anatoli în buzunarul interior al pardesiului tău scurt. Anatoli Anatolin scoate alte foi dintr-un buzunar interior al jachetei. — A trebuit să împart paginile între diferitele buzunare, pentru ca să nu atragă atenția, spune scoțând un sul de pagini dintr-un buzunar interior al vestei. Vântul îi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
reprezentantul comercial și înțelesese și motivul, observând bacșișurile excesive pe care acesta le lăsa. Cottard părea foarte sensibil la amabilitățile cu care era răsplătit. Într-o zi, când șeful personalului îl însoțise până la ușă și îl ajutase să-și îmbrace pardesiul, Cottard îi spuse lui Grand: \ E un băiat bun, poate să depună mărturie. \ SĂ DEPUNĂ MĂRTURIE PENTRU CE ? Cottard ezitase. \ EI, PĂI CĂ NU SUNT UN OM RĂU. În rest, avea toane. Într-o zi, când băcanul se arătase mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să trăiți, predau tot!” Încerca să-și stăpânească tremurul și oboseala. „Cine vine să preia?” Toți au tăcut. Nu știam, nu ne așteptam la așa ceva. „Cine preia, măi oameni buni! Cine preia!”, repeta milițianul. A venit un om, într-un pardesiu negru spre mine, nu-l mai văzusem, nu-l știam. M-a prins de braț. „Du-te dumneata. Dumneata ai fost ieri în piață, știu.” Am făcut un pas în față. „Îmi mai trebuie câțiva oameni, zic, și mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
băut bine. A dormit puțin după masă, dar când s-a trezit, a început să bea și mai tare. Vrea să plece vesel de pe lumea asta. Sună soneria. Se duce la ușă în pași de cha-cha-cha. Deschide. E Liliane, în pardesiu și cu o valijoară. Intră, călcându-l pe picior cu cârja. Lionel nu protestează, e anesteziat cu Moet. — Am venit să-mi iau la revedere. Plec s-o văd pe mama. La Vesoul. N-am mai văzut-o de mult
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
contează o zi? Câteva telespectatoare din Nantes își șterg pe furiș o lacrimă, să nu fie văzute de soți. Printre ele, și soția generalului răspunzător de pacea socială din Angers. Liliane s-a îmbrăcat la loc, mai puțin ghipsul și pardesiul. — Dar e vorba de acea zi... spune trist Lionel. — Ziua ta de naștere, ai uitat? Mâine împlinești cincizeci și șase de ani. Dacă o să-i împlinesc... — Iar începi? Trebuie să plec, pierd trenul. Se sărută. Lung. Lung de tot. Telespectatorii
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu vă mișcați.“ Avea să înceapă cearta, ca totdeauna, înjurături și pumni. Nu, nu se întâmplă, însă, nimic, erau prea obosiți. Năbădăiosul nu se lăsa, continua bombănelile. Agresiv, arogant, să-l iei la palme, nu alta... Un picior pe scară, pardesiul larg deschis, valize în fiecare mână, valize spectaculoase, piele adevărată, groasă, zeci de etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
palme, nu alta... Un picior pe scară, pardesiul larg deschis, valize în fiecare mână, valize spectaculoase, piele adevărată, groasă, zeci de etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-a înălțat capul chel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit, să tot privești... dar nu se putea desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
visați. Chiar acolo, în inima Ghiolul Negruui, a ieșit acela din visul Siței, a întins mâna spre ea, a tras-o spre el pe luciul apei și a prins a o strânge în brațe. Era un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut Chirul într-o discuție aprinsă despre... Știți, politica asta a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la arhivă aveau încă unele neclarități, ba că martorii nu fuseseră aleși cum trebuie, azi anemia asta, data viitoare cine mai știe ce altceva aveau să născocească. Cufundat în gânduri, nu observă cum lângă el pășea un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri, cu o șapcă de piele, neagră, soioasă. Ținea în mâna stângă, dinspre el, o servietă la fel de voluminoasă ca a lui, aproape identică. Doar că servieta aceluia avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă pe spate, pe sub cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista aceea, ca și cum i-ar fi făcut semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
atent, deși era cam pe lângă el, dar la cealaltă coadă. El depunea doar urina și apoi trecea, dincolo, la o altă coadă, să-i ia sânge. Nici nu-i zărise, de fapt, figura. O siluetă, doar, trupul ei, într-un pardesiu ieșit de mult din moda zilei. „Gheorghiu-Dej ’62“, zâmbi el, recunoscând modelul. Îi cumpărase și el unul Etelcăi, caricaturista, chiar din fabrică, cu intervenția lui Stelică. Era pe atunci adjunct de ministru. Dacă nu l-ar fi reclamat profesorul Dameneț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să facă, era în putere, bărbat bine. Dameneț locuia sub el și-l deranja la știință cu chefurile și zbenguiala lui. L-a și inundat de trei ori. Ca la vilă. La vreo zece ani după, Focan i-a cumpărat pardesiul caricaturistei, a primit și ea aprobare să plece în Israel. A plecat chiar pe 7 mai 1971, când Ceauscu anunța, la semicentenarul partidului comunist, că România intrase în etapa făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Începuse din nou să le dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar nu putu să identifice pe cineva anume. Toți tăceau, preocupați parcă numai de treptele pe care le mai aveau de urcat. La colțul scărilor, la etajul întâi, dinspre „Balneo-Fizeo-Trapie“, lângă telefon, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, îi făcu vesel semn cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. „Stai că vin“, parcă i-ar fi spus insul acela. Îl privi nedumerit. Nu-l cunoștea. Acela împunse aerul cu revista spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cei care au supt de la țâțele balaurițelor neînțărcate vreodată, toți cei azvârliți de mamele lor în mlaștinile de la răsturnarea lumii și crescuți doar de viperele nespuselor blesteme. În ușa apartamentului, unde stătuse nedescrisa femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, se așeză la primul rând de rame. La celelalte strapazane își făcu loc un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn spre zidul de trestii. Apăru mai întâi un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder. Avea în buzunar o revistă făcută sul. Se ștergea pe față cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi ținută în mâna stângă înmănușată. Celălalt, înalt, bine făcut, cu o umbrelă verde, cu mâner de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cunoscutele imagini și familiarele întrebèri din mereu aceeași conversație a mea cu calculatorul, sfatul sèu, it’s save now to turn off your, Mè ridic și grèbindu-mè sè-mi iau haină din cuier, de data asta atent îi țin și ei pardesiul, pèrul ei îmi atinge obrazul, electrizându-mè, Cum trece timpul! ea se minuneazè de trecerea timpului, E într-adevèr incredibil, îi explic eu, în fața calculatorului timpul are o cu totul altè valoare, de multe ori stau ore în șir înaintea lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
familiar și în urechile mele neobișnuite cu limbajul plastic, Luchian, ne oprim îndelung în fața unui tablou de Luchian, ea fècându-mè atent la culori și luminozitate, eu fascinat de portocaliul real din bluză ei, decoltatè, scèpèrând din când în când de sub pardesiul descheiat precum o razè de soare printre nori, o comparație mai că lumea n-am gèsit, iertare! Ce sè-mi mai bat capul sè fac altă când asta era la îndemânè?! limba ne scrie pe noi și nu noi scriem limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
am pus rucsacul pe umèr, în mână dreaptè țin geamantanul femeii vârstnice, o ajut sè coboare, ea cèutându-și din ochi cumnatul, eu cèutând-o din ochi pe fatè, urmèrind-o pe bètrânè care, cu pas vioi, se îndreaptè înspre un bèrbat în pardesiu, eu cu geamantanul dupè ea, Când dau cu ochii de tatèl meu, care mè aștepta lângè coborârea subteranè, dupè expresia fetei lui îmi dau seama cè ceva nu e în ordine, abandonez grèbit geamantanul în mână bèrbatului care vrea sè-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]