2,639 matches
-
altitudinea ironică și vag malițioasă (de la care scriitorul își abordase de regulă universul fictiv) și în care naratorul se ia în serios cu o anume pedanterie patetică. Stăruind pe linia transtextualistă, Călătoria Luceafărului (1997) este o carte ezitantă, oscilând între parodia livrescă, literatura SF și eseu. Prin scenariul simbolic (în care raportul de forțe dintre vagantul extraterestru, Altisidora, Leonard și conștiința automată de serviciu îl repetă pe cel dintre Hyperion, Cătălina, Cătălin și Demiurg) și prin diverse detalii textuale, Luceafărul eminescian
CUSNARENCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
pline de echivocuri. De la zeflemea la caricatură și până la sarcasme, saltul, sub masca jovială și puțin cabotină, se produce pe nesimțite. C. pare că se amuză, făcându-i și pe cititori părtași, însă șarjele lui - se observă asta și în parodii, și în pamflete - sunt nu doar agresive, ci și necruțătoare. Venerabilul Cezar Bolliac, junele Al. Macedonski ori poligraful N.D. Popescu vor fi, cu un prilej sau altul, luați în pleasnă. Sunt, fără îndoială, exersări pentru opera maturității. O fiziologie ca
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
insuficientă față de lirism. Mai e și ostilitatea lui dintotdeauna în fața inovației, fie ea în literatură, pictură sau muzică. Altfel, pastișele după Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, M. Eminescu, G. Coșbuc fac dovada unei virtuozități de netăgăduit. Și tot așa, ciclul de parodii simboliste (Cameleon-femeie, sonet decadent, simbolist-vizual-colorist ș.a.). În afara câtorva epigrame și a unor atacuri la adresa spiritismului hasdeian, C. va reveni, ca autor de versuri, cu niște strofe antidinastice (Mare farsor, mari gogomani) și, în „Convorbiri critice”, cu fabule inspirate de răscoalele
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Opere, I-IV, îngr. Stancu Ilin, Constantin Hârlav și Nicolae Bârna, pref. Eugen Simion, București, 2000-2002; Calendarul după Caragiale, alcătuit de Călin Andrei Mihăilescu, Liviu Papadima, Rodica Zafiu, București, 2002; Momente, I-II, îngr. și pref. Ion Vartic, București, 2002; Parodii în versuri și proză, îngr. și postfață Florentin Popescu, pref. Alexandru Condeescu, București, 2002; Publicistică, pref. Viola Vancea, București, 2003. Traduceri: Alexandre Parodi, Roma învinsă, Sibiu, 1887. Repere bibliografice: Constantin Dobrogeanu-Gherea, Opere complete, VI, București, 1979, 215-241, 328-358, 396-431, VII
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
în care nevoia de a spune adevărul îmbracă formă ironiei crude. Nici în românele sale C. nu evita subiecte de extremă actualitate, desi îmbrăcate în copertele unui român istoric sau de groază (The Blood Countess, 1995) sau a unei simple parodii a sfârșitului secolului trecut (Messi@h, 1999), în care obsesiile, ciudățeniile sau fantasmele prezentate își caută în continuare explicitarea. SCRIERI: Licence to Carry a Gun, Chicago, 1970; Why I Can’ț Talk on the Telephone, 1971; The History of the
CODRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286317_a_287646]
-
literară”, molipsită și ea de ticurile și de clișeele limbajului publicistic. Rică Venturiano c’est moi (titlul unui capitol) se referă tocmai la „lupta cu omul-kitsch care-l pândește dinăuntru” pe Caragiale și pe care îl exorcizează prin intermediul unei „duble parodii”,parodia unei lumi-parodie. „Mitologia moftului” cuprinde varii subspecii, toate invenții ale presei, și efecte ale existenței-kitsch: „mitul revoluției”, „mitul progresului modern”, modelul cetățeanului responsabil, răsturnate parodic în imaginea rabelaisiană a unei „edenice” mahalale de absurd și perpetuu carnaval. Deși ia
CONDEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
molipsită și ea de ticurile și de clișeele limbajului publicistic. Rică Venturiano c’est moi (titlul unui capitol) se referă tocmai la „lupta cu omul-kitsch care-l pândește dinăuntru” pe Caragiale și pe care îl exorcizează prin intermediul unei „duble parodii”,parodia unei lumi-parodie. „Mitologia moftului” cuprinde varii subspecii, toate invenții ale presei, și efecte ale existenței-kitsch: „mitul revoluției”, „mitul progresului modern”, modelul cetățeanului responsabil, răsturnate parodic în imaginea rabelaisiană a unei „edenice” mahalale de absurd și perpetuu carnaval. Deși ia de
CONDEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
jocurile lexicale, ironia și alterizarea eului critic, într-un cuvânt, face o „critică artistică”, situată între hotare. Dispoziția histrionică și experimentalismul jovial ar fi notele dominante în volumul de debut, unde aplicațiile la caragialeanism sunt urmate de o suită de parodii critice în care C. se joacă (absolut convingător) de-a Șerban Cioculescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu ș.a., scriind despre N. Breban, Paul Anghel sau T. Mazilu. Regizându-și exercițiul critic în mod spectacular - și specular -, el aruncă întotdeauna pe „masa de
CONDURACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286360_a_287689]
-
După un motiv folcloric), poezie ce dezvoltă motivul șarpelui într-o construcție halucinantă, de o muzicalitate incantatorie. Timpul și moartea, „taina” trecerii, iluzia, dualitatea omului, a poetului și a poeziei sunt temele din Elementul „lume” (1978). Volumul Satiră duhurilor mele... (Parodii și nu prea) (1980) constituie oarecum o răspântie în creația lui C., în sensul apropierii de lirica optzecistă prin adoptarea unui limbaj prozaic, anecdotic, colocvial, ironic și autoironic. Timpul, moartea, dualitatea funciară a lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
romanului anilor ’80, în speță pe cea a lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni. SCRIERI: Planete, Iași, 1974; Augusta lumină, București, 1976; Despre voință, București, 1977; Elementul „lume”, București, 1978; La Răspântii, Iași, 1979; Satiră duhurilor mele... (Parodii și nu prea), București, 1980; Arșița, Iași, 1981; Declinul elegiei, București, 1983; Scrisori, București, 1988; O anume fericire, Iași, 1989; Uite viața, nu e viața! Poezii de lume, Iași, 1992; Zodiacul în doi peri, Iași, 1995; Lume, lume și iar
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
precum și începuturile literare ale lui Victor Eftimiu, care semnează sub inițiala Victor sau I. B. Victor o serie de poezii (Prigorii și Cârpaciul) sau texte umoristico-satirice, precum acela intitulat Magnum moftologicum, apărut sub semnătura B.P. Hasmodeu. Tânărul debutant excelează în parodii de romane de senzație, cum ar fi: Clopotele blestemate sau cadavru-mblănit. Roman original de mare senzație destinat a face marț pe dnii Xavier de Montepin, Ponson du Terrail et Co. și Dona Manda sau Cavalerii sângerânzi. Roman stupid de
BELGIA ORIENTULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285685_a_287014]
-
secole sau poate milenii distanță. Ei considerau că Știința, tehnologia Și un simț al responsabilității vor fi suficiente pentru a rezolva problema. [Iar la Copenhaga] statele au fost invitate să semneze un document care nu este nimic altceva decât o parodie, un angajament pur teoretic cu privire la contribuțiile viitoare pentru a opri schimbarea climei. (Castro, 2010) 1.3. Dezvoltarea durabilă - de la teorie la practică Am enunțat în subcapitolul anterior cea mai cunoscută Și utilizată definiție a dezvoltării durabile, precum Și criticile cu privire la ambiguitatea
Turismul și dezvoltarea durabilă by Dorin Paul Bâc () [Corola-publishinghouse/Science/238_a_160]
-
se dezvoltă în dublu sens: augmentează, în portrete, monstruozitatea și viciul, reducând apoi totul - când teribilul halucinează și sparge limitele - la materia joasă, supusă distrugerii. Ipostazele proliferante ale stricăciunii, enormul lor compun carnavalescul spectacol al unei sacralități pierdute, trista ei parodie. Chemat de această infinită degradare, evenimentul salvator, Învierea, irumpe, instaurând dimensiunea lui miraculoasă. Paradoxal, extraordinarul coexistă cu ironia. Judecata obștească nu reușește să claseze noua natură (un viitor al ființelor purificate, „matematic uniforme”, înfiorează imaginația, dând tablourilor coloratura unei utopii
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Bloy, L.-F. Céline. Tablete din Țara de Kuty experimentează un amestec de pamflet, meditație și utopie. Americanii Mnir, Kuic, Pitak descoperă în Kuty, țară neaflată pe hartă, o societate primitivă și încercarea de civilizare a băștinașilor dă naștere unei parodii de proiect utopic - o noutate la nivelul vremii. Nu departe, prin situarea în absurd, de utopiile negative, scriitorul montează bufonada unei „civilizații superficiale de forme”. Tipare și imbolduri swiftiene se simt în crochiurile savanților ignoranți, al feministei, în satira găunoșeniei
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
realizează „printr-o glumă, printr-o păcăleală, printr-un scepticism aparent”. N. Roșianu crede, la rândul său, că „funcția principală a formulelor finale constă în transpunerea ascultătorilor în lumea reală; printr-o ușoară ironie, prin tonul ei de glumă, de parodie, formula finală destramă lumea de basm”. Instanța orală a comunicării explică, de asemenea, prezența și funcția formulelor mediane, dintre care unele, cele „externe”, au menirea de a trezi curiozitatea ascultătorilor („Și se duseră multă lume la împărăție, ca Dumnezeu să
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
de acesta până într-atât încât cititorul sau criticul literar să se întrebe dacă narațiunea respectivă mai este sau nu un b. În raport cu viziunea scriitorului, accentul se poate muta de pe eroic pe etic, de pe aventură pe meditație, ajungându-se până la parodie și antibasm. Dar tocmai această libertate a creatorului-scriitor în raport cu modelul tradițional face ca b. cult sau „de autor” să fie o specie încă vie a literaturii române, răspunzând nevoii de adevăr, de bine și de frumos, acut resimțite și în
BASM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
poezia lui Cristian Popescu. Banalitatea se amestecă de fapt cu epifanicul, realul cu irealitatea, epicul cu liricul, poezia cu proza, limbajul culturii înalte, stilul livresc cu limbajul culturii joase și registrul colocvial, împreună stau imaginația lingvistică și clișeul, originalul și parodia, într-o demonstrație a caracterului eteroclit al oricărui limbaj, inclusiv literar. „Construcția” este vizibilă însă doar la o lectură atentă, aluziile livrești, artificiile, trimiterile ludic-ironice la citate, autori (mai ales la „canonicul” Eminescu) subordonându-se unei „mitologii” a personajului nea
BOBE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
Bucla, București, 1999. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, „Șase!”, RL, 1995, 35; Tania Radu, Un debut în grup sau Un fals tablou de familie, LAI, 1995, 39; Dan C. Mihăilescu, La alt aer, alte diamante, „22”, 1995, 45; Alex. Ștefănescu, O parodie a eroismului, RL, 1999, 23; Dan C. Mihăilescu, Eminescu: O tristețe cu ghimpi, „22”, 1999, 50; Angelo Mitchievici, Viața și frizeria ei, TMS, 2000, 3; Gheorghe Grigurcu, Vis și delicatese, RL, 2000, 29. R.D.
BOBE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
de ani, în „Moftul român” sau în „Universul”. Ca orice periodic „respectabil”, C. avea o organizare internă fixă, cu rubrici care figurau în fiecare număr. Acestea erau: „Gogoși” (prin care se ironiza rubrica de informații a ziarelor), „Ultime gogoși calde” (parodie a „Ultimelor știri”), o pseudocronică parlamentară comentând activitatea „Camerei deputaților din Stambul”. În fine, o rubrică de „Prospături. În stilul și cu sintaxa «Monitorului oficial»” pastișează automatismele stilului administrativ, iar „Rezbelul” și numeroase „Gogoși” - înflăcărarea fals-patriotică a jurnaliștilor. Se face
CLAPONUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286292_a_287621]
-
comoara învățăturilor transmise din vechime”. Ca „artă instrumentală a filosofiei”, logica educă „operațiile intelectului”, ordonează, prin categoriile ei, bagajul „mental” și „verbal”. Autorul pune accent pe teoria silogismului, cu exemplificări. Urmele acestor preocupări pentru știința logicii vor fi identificabile în parodia gândirii silogistice din romanul alegoric. Compendiul de logică, deși scris în latină, îl situează, prin conținut, pe C. în zona umanismului de factură grecească. Din aceeași perioadă datează contribuțiile lui în domeniul muzicii. Cânta la instrumente de coarde, era și
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
ci și greaca, araba, persana și turca sau chiar flamanda, franceza, suedeza și daneza. La sfârșitul secolului al XVII-lea, „într-o epocă - notează Umberto Eco - în care Suedia acționează ca o mare putere pe eșichierul european”, se ajunge la parodie. De pildă, Andreas Kempe o imaginează pe Eva sedusă de un șarpe francofon, în timp ce Dumnezeu vorbește în suedeză, iar Adam în daneză (Die Sprache des Paradises, 1688) (4, p. 82). Giambattista Vico (Scienza nuova seconda, 1730) ironiza aceste tendințe : în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
bucureștean câteva ore foarte plăcute de distracțiune. Efectul binefăcător al acestor reprezentații consistă în acea scânteie de artă adevărată prin care se disting oaspeții noștri teatrali. Jocul lor e natural, caracterele cu grijă studiate și libere de exagerare sau de parodie; nimic fals, nimic greoi nu întunecă unitatea sigură și deplină cu care se reprezintă scrierile dramatice. Aceste scrieri pot fi uneori neînsemnate din punct de vedere literar; ceea ce le ridică întotdauna și le face plăcute este modul de interpretare al
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în considerare și pe plan internațional, după cum o arată traducerile în limbile cehă (1983), engleză (1984), japoneză (1989), sîrbo-croată (1992) și greacă (1999). În afară de aceasta, terminologia lui Stanzel a avut efecte chiar și asupra literaturii germane, unde oferă prilejul unei parodii în volumul al patrulea din Aniversările (Jahrestagen, 1983) lui Uwe Johnson. Profesorul de germană Weserich analizează Șahul din Wuthenow (Schach von Wuthenow) de Fontane: Acum ceva cu totul nou. Cine este naratorul? Cum se comportă el în activitatea lui? A
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Șklovski romanului Tristram Shandy, ca antidot literar la "familiarizarea" formei narative a romanului, ca "defamiliarizare" a convențiilor formei narative prin "dezvățarea" cititorului cu ajutorul înstrăinării. Este "tipic pentru el să-și demaște propriile tehnici", după cum spune foarte potrivit Șklovski în studiul "Parodia romanului: Tristram Shandy"13. Din punctul de vedere al acestuia, Sterne folosește înseși anomaliile actului narativ ca instrument pentru a-l face pe cititor să conștientizeze intermedierea ca trăsătură generică a romanului. Actul narativ este o parte importantă a intrigii
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în timp ce prezervă și independența. Această linie de argumentare sugerează că este greșit să se fetișizeze solidaritatea, după cum este greșit să se glorifice independența necondiționată. Fiecare dintre acestea corodează comunitatea în felul ei. Prima, atingând integrarea completă, transformă comunitatea într-o parodie a ei înseși. A doua oferă un ethos prea slab pentru a susține mai mult decât o ordine morală minimală" (Selznick, 1992: 370). O doctrină comunitară adevărată (una înrădăcinată în experiența vieții comune) va rezista ambelor extreme. Ea va căuta
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]