KorAP: Find »[drukola/base=pasager & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...875 >

21,869 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

și apropie microfonul: Tovarăși călători, anunță el sîntem la restaurantul-camping Sălcii, mai avem o oră și-un sfert pînă la Valea Brândușelor. De obicei, aici cursa face o haltă de cîteva minute. Dorește cineva să oprim? Nuuu răspund în cor pasagerii. Da, eu vreau... murmură neconvingător arhitectul, răsucindu-și gîtul să mai privească spre clădirea ce se pierde în urmă, în albul tot mai dens. Aici se bea o bere!... face Lazăr un gest de admirație. Vin cîteodată, vara, cu șefu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din sens invers, intrarea pe teritoriul județului Iași. Se înnoptează aproape văzînd cu ochii. Lumina farurilor abia răzbate la cîțiva metri prin fulgii deși. În față, pe șosea, ceva negru, neclar, de care se apropie cursa în viteză. Frînă bruscă. Pasagerii se trezesc săltați în picioare, apoi, în secundele următoare, cînd panica e în toi, cursa lunecă încet spre dreapta cu jumătatea din spate; lumea țipă și, pe măsură ce țipetele se accentuează, roțile din spate intră în șanț iar cursa înțepenește prăvălită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe volan; cursa mai trage un timp de spate într-o parte, ca un cal nărăvaș, pînă la un moment dat, cînd roțile mușcă puternic din buza șanțului, aruncînd colosul pe șosea și trece în viteză pe lîngă camionul răsturnat. Pasagerii toți oftează ușurați, reluîndu-și somnul. În stînga și în dreapta încep să se ghicească maluri tot mai înalte, semn că muntele e undeva, în față. Concert simfonic la radio. Șoferul schimbă programul: un om de știință vorbește despre viitor în cadrul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Și deodată, din față, se repede în furie spre cursă un obstacol alb, confuz, care nu poate fi recunoscut în jocul nervos al fazelor farurilor. Însoțită de un buf puternic, înfundat, făcînd să-i scuture zdravăn interiorul, mașina a încremenit. Pasagerii au înlemnit și ei, ridicați de pe locuri sau numai izbiți cu piepturile de spătarul scaunelor din față. Singură, cățelușa din brațele bătrînei scoate un scheunat scurt, ascuțit, ca un ac înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nou val mare, alb, blochează drumul. Țăranul se ridică de pe scaunul ghidului, coboară și croiește o pîrtie, apoi urcă din mers. Zăpada adusă de el, ca și rafalele viscolului, pătrunse prin ușa deschisă, au răcit de-a binelea interiorul cursei. Pasagerii toți stau cu gîturile întinse și cu ochii măriți, privind înainte îngroziți de gîndul că ar putea rămîne troieniți în plin cîmp, pe șosea. La fiecare mișcare laterală a mașinii, sub presiunea vîntului în coastă, li se taie răsuflarea, gîndind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
e împinsă încet de vînt, pînă ce roțile din spate se opresc în capătul de beton al podului, îndreptînd colosul metalic în direcția de acțiune a vîntului, ca pe un cocoș de tablă, așezat în cornul casei. Ochii speriați ai pasagerilor au prilejul să vadă cum în parbriz, asemenea unui jet puternic, viscolul lovește în plin, spărgîndu-se rotund, ca o explozie de schije albe, ce lunecă pe botul cursei și se preling pe lîngă geamuri, adunîndu-se la spate, precum liniile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
atît de sigură îi modifică statura, făcîndu-l mai bine legat și mai înalt, șoferul se încruntă, vrînd să riposteze, dar își dă seama că el era puterea în această cursă atît timp cît o conducea bine, supunînd-o voinței sale, necesităților pasagerilor. Și dacă n-am? găsește resurse șoferul să-l înfrunte pe Lazăr. Fratele meu omul, te dai jos și-mpingi. Cum pornești, dom'le, în cursă fără să ai ce-ți trebuie?! se aude un glas. La ce-ar folosi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
oprindu-se o clipă în fața lui Dorin, care stă în mijlocul șoselei: Nu mergi? Poate trece vreun camion, sau... Cine se mai încumetă pe vremea asta?! Hai înăuntru. Nu. Trebuie să ajung ! se îndîrjește Dorin. Ușa restaurantului a fost deschisă, iar pasagerii au dat buzna înăuntru, căutîndu-și locuri la mesele în dezordine, în sala plină de frig. Somnoros, chelnerul care a deschis merge la soba mare cu cuptor din sală și aruncă în vatră un braț de lemne, peste care toarnă petrol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
poate s-a întors din drum, că mi-i un somn!... Alo, cursa rapidă a venit? întreabă Paula. Poftiim!? Și cînd vine? Mulțumesc! Ce-i ? întrebă Radu, cu palmele căuș la gură, să-și înăbușe un alt semn de oboseală. Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
supărat, ridicîndu-se să deschidă. Nu! șoptește Letiția. Dacă e soția?! Doarme spune chelnerul. Ce dorești? îl ia la rost pe Pavel, după ce-i deschide. Unul vrea neapărat să bea și face scandal arată cu privirea spre sală. Chelnerul bombăne la adresa pasagerilor din sală, pornind nervos într-acolo. În urma lui, Pavel închide ușa, răsucește cheia și se apropie de patul improvizat, scoțînd de jos, dintre lăzi, o sticlă: Bei și cu mine un pahar? Fata, trezită bine din somn, ridicată deja în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-și mai poată masca sentimentul ușurării, bucuria mărturisirii pe care simțea că trebuie s-o facă. Întinde mîna, ia telefonul și formează autogara, de unde i se răspunde, ca și mai de dimineață, că totul e-n ordine, autofrezele au plecat, pasagerii stau la Sălcii... Sînteți sigur că-s la Sălcii?! insistă Radu. Eu n-am obținut legătura cu restaurantul ăla. Nici noi, azi, că-s defecte circuitele din cauza vîntului. Dar am vorbit aseară, de mai multe ori. Cînd închide telefonul, Radu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ori cu fruntea pe mesele de restaurant, către care trebuie să te cocoșezi ca să poți atinge brațele puse unui peste altul, a lăsat urme adînci pe chipurile tuturor. De pe la șapte, șapte și ceva, cînd geamurile au început să se lumineze, pasagerii întorc mereu privirea spre ușă la fiecare sunet mai puternic, ori ciulesc în permanență urechile, doar-doar vor prinde zgomot de motor. Dorin s-a ridicat de lîngă sobă, unde a dormit pînă spre ziuă cu fundul pe un lemn, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a împiedicat însă ca mai înainte, cînd a mers s-o trezească, să se întindă mai întîi în pat lîngă ea. Autogara, comandă fulger, vă rog! strigă Andrei în telefon. Vocea răgușită a șoferului trezește de-a binelea întreaga sală. Pasagerii se ridică de pe scaune, întinzîndu-se, dezmorțindu-se, trecînd prin fața focului din sobă să se încălzească. Mai sînt undeva lemne? întreabă țăranul că cele de-afară, din șopron, s-au terminat. Cum?! se miră Ovidiu. Ai ars ast' noapte toate lemnele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a putut" ar vrea să riposteze soțul, dar se abține, terminînd de hrănit copilul din brațele sale, pregătindu-se să-l ia pe celălalt. La bar, în jurul șoferului, care vorbește la telefon, s-au îngrămădit mai bine de jumătate din pasageri. Autofreza a plecat abia acum o oră spune șoferul punînd receptorul în furcă. Bine că i-ai informat ce fericiți sîntem murmură Lazăr. Or să se grăbească încet, s-ajungă aici odată cu primăvara. Nu cred! acoperă profesorul vocile tuturor cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de lovitura vîrfului de baston în ușa de vis-à-vis. Poftim?! tresare Sultana. A, da, aici e-o magazie, ținem saltelele de la camping. Ptiu, ce cap! se precipită femeia, deschizînd ușa magaziei trebuia să fi dat saltele ast' noapte, să stea pasagerii... Credeți c-o să reziste acoperișul? Sigur încuviințează arhitectul, mereu cu ochii pe sus. Au pus grinzi solide, bine încastrate. Dacă se încing mai tare lăzile astea, arată el or să ia foc. Depărtați-le de sobă. Sultana mai rămîne un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
grăsuna. Lumea-i încă flămîndă; îmi ies vreo douăzeci și cinci de porții de brînză. Bine! spune Sultana apăsat, grăbindu-se să-i iasă în întîmpinare soțului, la capătul barului. Ce naiba, dom'le, chiar s-a terminat toată mîncarea?! se burzuluiește un pasager, urmat de cîțiva care întind gîtul peste tejgheaua barului. Văd că se mai scot încă... spune o femeie. Mai avem brînză, pîine și murături spune Sultana, urmîndu-și imediat soțul. Pavele, strigă peste umăr începe și ia comenzi. Tu, spune lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o să crăpăm încet bombăne Lazăr. Mai bine am mai aduce o saltea și pentru noi arată el spre saltelele înșiruite lîngă sobă, lîngă bar și pe lîngă bucățica de perete interior, peste care stau așternute pături de la camping. Mulți dintre pasageri s-au și așezat pe saltele, încercînd să se mai relaxeze după atîtea ore de stat pe scaune. Actorul stă rezemat cu spatele de perete, aproape de sobă iar lîngă el, întinsă de-a binelea, învelită pe picioare cu haina lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
surîd cu drag, prietenește. Lazăr aduce un braț din crengile stejarului doborît și aprinde focul cu cei cîțiva cărbuni aflați sub cenușă. La scurt timp, țăranul aduce un braț cu bucăți din trunchi, îndesîndu-le în sobă. Dogoarea focului încins adună pasagerii, ce-și întind tăcuți palmele vinete de frig, ca într-un ritual. Letiția a venit și ea de s-a încălzit, apoi, cînd se întoarce să termine de spălat pe jos, știind-o pe Sultana urcată în dormitor, face un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ținem înveliți bine. Dă-le haina de blană spune Nina actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și o așază peste copilul de pe genunchii studentei. Ușa se deschide din nou. Țăranul, urmat de un pasager, aduce lemne, întețind focul. Pe la mese, ori pe saltelele întinse jos, nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă. Letiția a terminat de spălat în bucătărie și, cum nu are cui arăta, s-a întors în sală, găsindu-și un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care ușa mare, încărcată de fier forjat, a căzut în urma sa... Fuga spre tramvaiul hodorogit, amestecul printre oameni, gîndul că e urmărit, că va fi prins de umăr, iar mai apoi, după ce tramvaiul a întors la capăt și el, ultimul pasager, a scos bilet din nou, sentimentul ușurării, fericirea că nimic din teama lui nu poate fi real, dincolo de care gîndul statornic, ambiție impusă, de-a miza, știind că jocul e pe cîștigate. A coborît la stația din fața fabricii: o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fața în iarbă, vara. De afară, viscolul se aude urlînd tot mai tare, izbindu-se în fereastra din mijloc, în timp ce înăuntru, în sala restaurantului, s-a stins orice șoaptă, rămînînd vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine să creadă și rămîne pe loc, nemișcat, privindu-l cu ochii măriți, parcă ar fi văzut înviind un mort. Un pasager, aflat prin apropiere, se repede și ia receptorul. *** Așezat pe un scaun, lîngă calorifer, cu mîinile încrucișate la piept, Mihai se gîndește la piesa care se repetă acum pe scenă și nu simte o emoție cît de mică măcar. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
atît de folositor ca și utilul". Drept răspuns, profesorul strîmbă scurt din nas, ca un început de dojană și-și ia paharul, golindu-l. De afară, se aude viscolul învăluind restaurantul, gata să-l smulgă. Cînd se mai potolește, iar pasagerii vor să-și reia liniștiți masa, ușa de la intrare se deschide brusc, smulsă cu putere, iar larma sălii de restaurant este acoperită de mugetul viscolului pătruns înăuntru. Toți întorc privirea într-acolo. În ușă stă un bărbat în costum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bețele de aluminiu sub braț. Face un pas, lasă schiurile și bețele lîngă perete, închide ușa, trage nervos ochelarii în jos, pe gît, și-și rotește privirea peste cei din sală, așteptînd. Aura! strigă el, parcă să-și dezghețe buzele. Pasagerii continuă să se uite speriați spre el. Apoi, încet-încet, întorc privirile unii spre alții. Aura!! strigă bărbatul din nou. Nimeni nu scoate o vorbă; o nedumerire generală plutește pe chipurile tuturor. Doar Lazăr, recunoscîndu-l pe Radu, se ridică de pe scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zice Ovidiu ridicîndu-se, bucuros că au căzut de acord -, numai să-i pot lua, că-i ține Sultana. Hai pe jos, c-or bănui ceva nevestele... În sala restaurantului, odată ce copiii au tăcut, amețiți de legănat, s-a așternut liniștea. Pasagerii vorbesc în șoaptă, ori, cei mai mulți, stau întinși pe saltele, privind aiurea. Bătrîna cu ochelari, înțelegînd că vecina ei n-o ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna a înțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]