1,560 matches
-
film bun, dar are ghinionul de a veni după Hârtia..., care era infinit mai dramatic. în Boogie nu se întâmplă nici măcar o crimă, nici un măcel este doar o ucidere lentă, aproape insesizabilă, a tinereții. Este un film lipsit de orice patos, pentru că așa au vrut autorii lui. Uite ce frumos arde ! , ar putea spune cei trei foști colegi de liceu adunați întâmplător pe litoral, unul cu nevastă și copil, ceilalți fără. Tinerețea lor. A ars deja e scrum. Boogie este de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
activități. Frumusețea paradoxului este că tot ființa scriitorului biruiește până la urmă în pagină. Autoarea este un amestec exploziv de melancolii colerice, frondă inocentă și înțelepciune profitabilă, hrănindu-se, așadar, din propriile contrarii. Abilitate, vehemențe derutante și capitulări inexplicabile. Însă oricât patos ar cheltui în politicale și jurnalism, autoarea rămâne scriitor, astfel încât ceea ce se reține este substanța nucleului confesiv: autoscopia copilăriei și a adolescenței, malformate de obsesia „dosarul prost”, tinerețea citită „ca o abulie instinctiv premeditată”, „un somnambulism” ocrotitor în planul relațiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
până azi nu i se descifrează motivele și limbajul său ce trădează afinități profunde cu un anti-materialism, cu un anti-naturalism tranșant, poezia sa, în vârful ei, fiind nu numai un atac la bazele gândirii materialiste, dar o descriere plină de patos a omului nesigur de existență, nesigur de propria sa unitate, avid de probele divinității, ale zeilor, visător, puternic, din tagma post-romanticilor nemți, de care s-a contagiat - era să scriu: îmbolnăvit! - și Eminescu. Da, am crezut în cariera literară, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
deodată, în focul lecturii și al teoriilor literaro-filozofice, al citatelor dintr-unul sau altul din autorii „zilei”, pe care îi descopeream cu imense delicii și orgolii, uitam pur și simplu continuarea jocului galanteriei, fixat deodată strâns și implacabil de gheara patosului pentru literatură. O carieră visată și, probabil, nu puțini au fost cei cărora le-am stârnit un zâmbet de compătimire observând cu ușurință disproporția jenantă între „starea mea socială” și visurile mele de puber întârziat. Țin minte, vreo doi ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
altul, Nichita, Cezar, Matei, Grigore și eu. Era evident că Stancu, poate și „forurile” - fuseseră informați de „proiectul” nostru și acela care o făcuse, cum s-a adeverit în aceeași dimineață, nu era altul decât cel care-mi vorbea cu patos despre Th. Mann și Proust: Titus Popovici. A luat cuvântul, și el ne-a definit „ca grup” - o imputare de tip politic care ascuțea imediat urechile activiștilor și securiștilor din literatură, încă puternici, mi se pare chiar că a pronunțat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Ionescu și Cioran, scriitori formați aici, la noi, lansați „la ei”, dar păstrându-și până la sfârșit elementele esențiale ale formației și spiritualității românești!... Iar scriitorii francezi care ne-au vizitat după revoluție au venit, au vorbit frumos, inteligent, cu acel patos uscat și fin al intelectualilor francezi de vârf, dar... nu au dat vreun semn mai profund, mai „durabil” de „recunoaștere” a unei înrudiri spirituale, deși literatura română modernă, mai ales cea din sudul țării, e impregnată de literele și spiritul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
operele sale mincinoase, ocazionale, și exemplul cel mai invocat a fost bineînțeles acel Mitrea Cocor al maestrului Sadoveanu, o carte pe placul bolșevicilor, dar care, mai ales, lovea în pătura țărănească cântată în alte cărți cu atâta pricepere, geniu și patos de autorul Baltagului. Nu vom intra, bineînțeles, aici, în acestă dispută - pe care o considerăm de plano ca inadecvată, stârnitoare de confuzii în masa populației și purtată cu sârg mai ales de necreatori! -, dar vom observa că „etica” unui scriitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Leonte Răutuă, ai culturii staniliste, când ocupa posturi înalte și veștejea în fraze dure, deloc echivoce, nu numai pe „slugile culturii occidentale”, dar și pe Maiorescu, Lovinescu, Blaga, ca și pe alți stâlpi ai modernității românești, executând, cu un anume patos, cum se cerea în epocă, comenzile ideologice ce-i veneau „de sus”. Apoi, același Stancu a devenit iute „complicele” noului șef de stat, care, aruncându-l pe Beniuc deoarece acesta profesa încă o anume fidelitate față de U. Sovietică și față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și el „să creadă”, în ciuda atâtor argumente și dovezi pe care el însuși le etalează cu scrupulozitate, dar... dar nevoia lui „de a crede”, nevoia lui de Zei e mai mare decât toată știința critică și rațională a lumii, iar patosul său atinge cele mai înalte vârfuri ale inspirației, ale geniului poetic. Poezia văzută aici ca „o altă rațiune”, o „iraționalitate” care, alături de orgolioasa și dominanta rațiune a ultimelor secole, ne ajută nu numai să înțelegem, dar și să fim! În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
purtat cu aprindere cu prietenii mei literari, înainte de debutul nostru editorial, apropo de balada Mioriței. Atât Matei, cât și Nichita erau admiratorii fervenți ai acestei bijuterii folclorice, ajustată fericit de boierul poet Vasile Alecsandri, în timp ce eu, cu un exces de patos, deplângeam cultul care se crease în jurul acestei legende ispititoare și simbolice. Nu contestam metaforele și simbolul final, acea „nuntă cosmică” în care „se exilează” ciobanul nostru vrâncean, dar îmi manifestam uimirea și mai ales îngrijorarea față de excesiva, insistenta alegere a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nici popoarele nu pot dăinui. Amicii mei, se’nțelege, nu contestau „adevărul meu”, dar ca mai totdeauna - și, mi-este teamă și azi! -, excesul de argumente și de patimă îmi făcea poziția discutabilă. Or, tocmai acest „exces” de credință, acest patos - în opoziție cu flegmatismul ironic al prietenilor mei munteni! - mă colorau atunci, ca și acum, ca pe un nordic: cineva care trăiește - cel puțin în problema națională -, un adevăr cu prea mare însuflețire, cu o vioiciune deplasată, absolutizându-l cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
te bucuri, suferi, dar fundalul fiecărui fragment de viață e mereu același: cum se explică lucrurile, care (și ce) este adevărul? Din păcate, răspunsul nu e niciodată garantat, iar primejdia unei vieți de tip secund, anexate ideii și implicând neglijarea patosului ei nemijlocit e redutabilă. Din ambiția unei bogății cognitive fără măsură, poți ieși sărăcit și strâmb. Tipul G: Dedicația. Trăiești ca să te dăruiești unei instanțe din afara ta, te regăsești în faptul de a te abandona, de a ieși din sine
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rezonabilitatea“, sedentarizarea, decongestia. Într-o a treia instanță însă, lucrurile își recuperează misterul și legitimitatea. Misterul rezultă din tocmai faptul că universalitatea raportării la absolut prin care debutează orice entuziasm amoros nu se sleiește prin reiterare, nu-și pierde frăgezimea, patosul, nimbul extatic. Repetabilitatea „tradițională“ a experienței nu reușește să-i atenueze nici intensitatea, nici autenticitatea. Toți traversează același scenariu, dar toți îl trăiesc ca pe o noutate totală, ca pe o surpriză, ca pe un șoc. Cu alte cuvinte, credința
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
satisfacții de mâna a doua și drept nefericiri mici crize de indispoziție. Întâlnim oameni extraordinari și nu percepem șansa de a-i fi întâlnit. Trăim împrejurări spectaculoase și nu citim în ele amprenta destinului. Ratăm, clipă de clipă, miracolul, semnificația, patosul. Ratăm, deopotrivă, „sentimentul tragic al vieții“, abisul câte unei zile, catastrofa latentă a câte unei întâmplări oarecare. Suntem inadecvați, oblici, afoni și orbi. Trăim stins, pe o nesfârșită tangentă la real, inapți să distingem între esențial și accesoriu, între ce
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
revoltă și al celor dispuși să facă gesturi extreme crește simțitor, până la a ajunge un fenomen social. Cum poți veni în ajutorul unui om care și-a pierdut speranța? Ce strategie, ce tip de reacție poți adopta pentru a reduce patosul spaimei? Nu mă gândesc, fi rește, la ce are de făcut guvernul, la soluțiile politice și administrative care ar trebui să vină de sus, de la deținătorii puterii. Mă mulțumesc să spun că n-aș vrea să fiu în pielea lor
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cu o titanomahie, care se consumă într-un pustiu. Instanța cu desăvârșire absentă e Celălalt! Ne putem reprezenta cu oarecare ușurință un „nevoitor“ stoic străduindu-se de unul singur, cu ochii ațintiți spre o perfecțiune care se poate dispensa de patosul comunitar, de zumzetul vital al „aproapelui“, de freamătul indescifrabil al lumii pământești. A fost nevoie de „revoluția“ neotestamentară pentru ca imperativul „cunoașterii de sine“ și al „sculptării de sine“ să fie întregit cu acela al „iubirii aproapelui“. Dintr-odată, lumea se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Ilia Ilici e un personaj feminin, o „figură“ a feminității biruite de cumsecă denie și imanență, de griji insolubile și afecte indefinite. Nu e vorba de feminitatea goetheană, care „ne înalță în tării“, ci de cea care ne „fixează“ în patosul imediatului, care ne răstignește și se răstignește odată cu noi pe lemnul vieții zilnice. Cealaltă față a feminității. Probabil că Marx n-a citit romanul lui Gon cearov. Și-ar fi dat seama că doctrina lui nu se potrivește omului răsăritean
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
politice, politicieni care, din când în când, să facă, inteligent, haz de ei înșiși! Aș semnala o singură excepție: Toader Paleologu, care a adus, în peisajul public dâmbovițean, un ton nou: destins, ușor relativist, politicos, străin de îndârjire și de patos militant. Dar pentru genul lui de politician nu avem încă, cel puțin așa cred, un electorat pe măsură. În orice caz, dl Paleologu îmi provoacă, adesea, sănătoase accese de bună dispoziție, ceea ce alții nu prea reușesc decât involuntar.) Masa combatanților
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de romane polițiste și, în sfârșit, amatorul de literatură în genere, trăitor în universuri paralele, emotiv, rafinat, degustător de ficțiuni și pescuitor de metafore, supărat pe filozofii care n-au „simțul concretului“ și se pierd în speculațiuni din care lipsește patosul vieții (ceea ce, până la un punct, e adevărat). Încă o sub-specie: cititorul „branșat“, cu lecturi la zi. Nu mai pierde timpul cu clasici răsuflați. Rumegă doar ulti mele apariții de pretutindeni. Și îi plac toate. O altă categorie e aceea a
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
creează viață, ci animație mecanică. Astea fiind zise, e cu siguranță o scriitură de profesionist. Tudor Voican știe să anime lucrurile deși acestea sînt de carton și e suficient de elegant încît să nu emfatizeze să nu încerce să stoarcă patos din ele. Iar Mărgineanu regizează cu grijă : prin numărul de locații și de personaje episodice, Schimb valutar e cel mai greu job al lui din ultima vreme și prestația lui e tot cea mai bună din ultima vreme. N-am
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Wall-E se cuibărește pe unul dintre rafturile sale de jucării, devenind una dintre ele ; capul și șenilele lui dispar în cutia trunchiului și nu mai rămîne pe-afară decît un braț metalic, cu care Wall-E leagănă raftul ca să se liniștească. Patosul acestor secvențe e de-a dreptul maiestuos. Pe de altă parte, el are și o componentă kitsch. Wall-E seamănă cu E.T. (și are aproape aceeași voce orăcăită), dar revedeți capodopera lui Spielberg și veți observa că acesta spre deosebire de regizorul lui
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
lumii cu sute de ani În urmă, și alții a căror minte Și inimă strălucesc ca soarele și o Duc cu o mie de ani înainte, Voi, frații mei, iubiți-l, iubiți l pe Lenin!“ („Cosmogonie“, Contemporanul, 18 aprilie 1958) Patosul slugărniciei lui Geo Bogza (nota V. I.) „Iar dragostea, admirația și respectul întregii omeniri muncitoare, dragostea, admirația și respectul celor mai luminoase conștiințe ale vremii, n-au așteptat ca pe cer să apară cometa de natriu artificială, ci le-a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ci le-a fost de ajuns steaua în cinci colțuri pe care o purtau la chipiu soldații Armatei Roșii, cei care flămânzi și goi dar înflăcărați de cel mai mare ideal al tuturor timpurilor zguduiau temeliile lumii cu uralele lor.“ („Patosul Revoluției“, Contemporanul, 6 noiembrie 1959) BOTEZ Demostene Coțcarul de la UNESCO (Demostene Botez) își apără postul (nota V. I.) „Urmăriți de blamul întregii omeniri ca gangsterii prinși asupra faptului, s-au retras de pretutindeni. În apele Pacificului nu vor avea altă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
lui forță, și gingășia lui; Și necuprinsa lui voință, și setea lui de frumos; Și strălucitoarea lui imaginație, și uriașa lui luciditate; Și puterea lui industrială. În totul marele lui suflu înnoitor; În totul - concepția lui bărbătească, Gândirea lui robustă - Patosul lui creator, închinat Omului. Există în Dobrogea un poet Există în România un poet: Partidul, viu, trăind în oameni.“ („Există în Dobrogea un poet...“, Tomis, 25 martie 1973) „Fericirea noastră decurge din unitatea noastră în jurul Partidului Comunist Român, în jurul secretarului
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
drumuri, pentru a dărui iubitorilor de artă lucrări adânc pătrunse de spiritul contemporaneității.“ (Contemporanul, 24 septembrie 1971) „Slujitorii artei sunetelor, călăuziți de Programul ideologic al partidului, sunt antrenați, cu toate energiile de care dispun, în realizarea unor opere vibrând de patosul dragostei de țară și de partid care să îmbogățească patrimoniul național. Călăuzit de acest însuflețitor crez artistic, m-am străduit, la rându-mi, în activitatea componistică, să configurez, cu mijloacele specifice muzicii, acele elemente și trăsături morale care dau consistența
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]