845 matches
-
ar grăbi multă lume să-i citească. Or, dacă am avea de-a face cu un mare autor, cu o anvergură spirituală considerabilă, ar trebui să simțim imediat căldura și forța unei prezențe de adevăr. Ceea ce nu simți la autorii patristici; motiv pentru care textele lor sunt decupate și amenajate după nevoile contextului în care sunt citate. Nu ajunge să invoci autoritatea unui sfânt ca să te amesteci în treburile veșniciei ca și cum ai ști ce este veșnic în ea. Există însă un
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Vedeți că am vocație de neguțător de cai în cultură. Nu mai vorbesc de șansa pe care o are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică și deci cu o bibliotecă de toată frumusețea chiar acasă. Îl interesează patristica și, în felul acesta, vreau să-l prind pentru filozofie, trimițîndu-l la sursele platoniciene și aristotelice ale patristicii. Mă apropii de sfârșitul Originii operei de artă. Lucru remarcabil făcut, dar vă mărturisesc că mi se rupe inima gîndindu-mă cât timp
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică și deci cu o bibliotecă de toată frumusețea chiar acasă. Îl interesează patristica și, în felul acesta, vreau să-l prind pentru filozofie, trimițîndu-l la sursele platoniciene și aristotelice ale patristicii. Mă apropii de sfârșitul Originii operei de artă. Lucru remarcabil făcut, dar vă mărturisesc că mi se rupe inima gîndindu-mă cât timp și câtă energie au putut pierde Gabi și prietenul lui pe altarul lui Heidegger. Și vreau să-i
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
p. 340; J. Whittaker, „God Time Being”, în Symbolae Osloenses Supp., 23, 1971, 38f. Pentru Sfanțul Grigorie, conform H. von Balthasar, „Présence et Pensée”, Paris, 1942, 1ff; B. Otis, „Gregory of Nyssa and the Cappadocian Conception of Time”, în Studia Patristica, 14, 1976, 336, n. 1. datorită influenței biblice 5. Astfel, se poate spune că αἰών constituie „cadrul conceptual al extensiunii” (νόημα διαστηματικον, On Ecclesiastes 440) în cadrul căruia experimentăm fenomenele. Absența „diastimei” în Creator este primul temei al incomprehensibilității Sale și
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
Editura Arca Învierii, București, 2011. Cernat, Manuela, Noapte de Crăciun, Povești religioase pentru copii, Editura V&I Integral, București, 1994. Chelcea, Septimiu (coord.), Comunicarea nonverbală în spațiul public, Editura Tritorni, București, 2004. Coman, Ioan G., Probleme de filosofie și Literatură patristică, Editura IMBOR, București, 1986. Conovici, Iuliana, Ortodoxia în România Postcomunistă, vol. I, Editura Eikon, Cluj-Napoca 2009. Corneanu, Nicolae, Pe baricadele presei bisericești, Editura Învierea, 2000. Crim, Keith R., Buttrick, George A., The Interpreter's Dictionary of the Bible, vol. IV
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
Universității) Lili Lemnaru Beta 03996. MILENIUM. Democrația și mass-media. Emisiune realizată la Conferința Internațională "Relații publice" Paris 1995 Irina Petrea, Cr.Ionescu Cr. Unteanu 1'-42 Beta 25269 august 1995. ECCLESIAST'95, Lili Lemnaru, 1'-61' Secolul XX și actualitatea patristicii. Invitat prof. Ioan Papadopulos, doctor în teologie Beta 17612 7 aug. 1995: Arhiepiscopia Tomisului BETA 025998 (2'-10') -El. Dinu Transm.din Constanța.Ceremonia întronizării arhiepiscopului de Tomis (Teodosie Tomitanul) și documentar BETA 53503-75' 53504 (0-55'25). UNIVERSUL CREDINȚEI 10
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
Îmi obosesc ochii la lumânare mai bine de 2-3 ore pe zi, la strană ori În chilie. Dar, dincolo de Îndemnul Părintelui Steinhardt - Citește orice, numai citește, cuvântul Își va dăltui spiritul, formându-l. - trebuie neapărat să mă inițiez În literatura patristică și să ajung la cărțile cele mari ale ortodoxiei. Deocamdată, azi am finalizat Viața și minunile Sfântului Simeon de Verhotur (Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2011, 128 pagini), pe care sper să o și comentez, chiar dacă, furat de conținut
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Glafire: nouă studii biblice și patristice Notă preliminarătc "Notă preliminară" Volumul de față este rodul cercetărilor mele în materie de biblistică și patristică dea lungul mai multor ani de zile, în diferite medii universitare, laice sau teologice. Fără să pot descrie „rețeta absolută”, aș spune că tipul de abordare a temelor combină analiza filologică și perspectiva istorică, pe de o parte, cu dezideratul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
caz „a spăla”, cum s-a încetățenit printr-o Vulgată pioasă. Femeia își deschide rezervorul sufletului, din care țâșnește „ploaia” căinței, stropind picioarele Mântuitorului. Apoi Le miruiește în semn de prețuire. Lacrimi și mir: două simboluri extraordinare, pe care tradiția patristică le va specula îndelung. Ar mai trebui remarcată și utilizarea verbului haptein de către fariseu, același verb pe care Isus îl folosește în scena discutată mai sus: Noli me tangere. și acest element, aparent nesemnificativ, dar cât se poate de real
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sortit de proorocii acestei întâlniri binecuvântate și rânduit ca trupurile amândurora să spânzure de mine. Uitați-vă, eu duc acum mântuirea lui Iuda. 3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristicătc "3. Păcatul împotriva Duhului Sfânt \: incursiune biblică Și patristică" Nu există probabil în Noul Testament o afirmație a lui Isus mai șocantă, mai provocatoare decât aceea referitoare la păcatul împotriva Sfântului Duh. O recunosc atât Părinții Bisericii, cât și exegeții moderni, iar interesul nostru pentru subiect se datorează în bună
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dar merită să ne întrebăm cu toată sinceritatea: nu pierdem oare ceva important ignorând asemenea texte? Un bun prieten, cercetător la Institutul Sources chrétiennes, îmi mărturisea la un moment dat că el nu citește absolut nimic în afara preocupărilor „de specialitate”: patristică, ecdotică, istoria creștinismului antic și atât. Restul e distracție inutilă pentru dânsul. M-am îngrozit, dar, în fața unei asemenea decizii radicale și ferme, orice argument devenea din capul locului inoperant. Ce pierdem așadar ignorând scrierile apocrife creștine ale Antichității? Pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
insulei Patmos tc "5. Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos " Apocalipsa lui Ioan suportă cel puțin trei tipuri de lectură: în ea însăși, ca un poem debordând de imagini mitice, inaugurând sau mai degrabă structurând o nouă „mitologie”, creștină; din perspectivă patristică, așadar privind-o à rebours prin grila comentariilor Părinților Bisericii; din perspectivă iudaică și iudeo-creștină, integrând-o așadar curentului apocaliptic ce străbate majoritatea scrierilor așa-zise „intertestamentare” (secolul al III-lea î.Hr. - secolul al II-lea d.Hr.). Al treilea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doresc să pun între creștinism și iudaism un zid de netrecut, în discutabila descendență a marcioniților; dar nici nu pot accepta amestecarea celor două tradiții până la pierderea identității lor. Singurul criteriu de luat în seamă cu toată seriozitatea este tradiția patristică. Septuaginta trebuie tradusă și recitită cu mintea și prin ochii Părinților. Altfel riscăm să nu mai înțelegem nimic fie din ea însăși, fie din scrierile comentatorilor ei. Nu cred că spun un lucru șocant pentru clerul și pentru credincioșii ortodocși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să nu mai înțelegem nimic fie din ea însăși, fie din scrierile comentatorilor ei. Nu cred că spun un lucru șocant pentru clerul și pentru credincioșii ortodocși (și nu doar ortodocși). Cum se face atunci că tocmai de această tradiție patristică, invocată cu pioșenie până la sațietate, nu s-a ținut cont în traducerile sau diortosirile de până azi? Iată-ne ajunși la punctul cel mai sensibil al discuției. Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm la ei atunci când luăm în discuție Biblia creștină. Traducătorii români par să pună între paranteze lunga și fertila tradiție patristică, respingând implicit Septuaginta ca text de sine stătător. LXX este Biblia citită și utilizată pentru exegeză de majoritatea Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
membrii echipei. Traducerea se face exclusiv după LXX (ediția Rahlfs este corectată adesea de ediția de la Göttingen, în curs de apariție). Introducerile, extrem de ample, oferă cititorului informațiile necesare despre contextul istoric, structura textului, stilul, originalitatea limbii, destinul exegetic în tradiția patristică. Subsolul propune două tipuri de note: 1. note strict filologice, legate de particularitățile semantice ori sintactice ale limbii LXX; 2. note și comentarii exegetice (de două feluri): a) trimiteri la textul masoretic acolo unde este cazul, adică acolo unde versiunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Exactitatea, precizia nu exclude însă eleganța stilistică. Este vorba așadar nu doar despre o traducere a Septuagintei, ci despre inserarea acesteia în marea și bogata tradiție exegetică a Părinților, dat fiind că apartul de note conține numeroase trimiteri la tradiția patristică a Bisericii. (apărut în România literară nr. 10-11/2004) 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice*tc "8. Dumitru Stăniloae, afinitățile Și idiosincraziile sale patristice* " I Dumitru Stăniloae (1903-1993) face parte, incontestabil, din acea pleiadă de teologi prestigioși al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trăi al Părinților. Prin aceeași teologie și filozofie am devenit conștient de problemele cu care se confruntă astăzi credința creștină și pentru care se caută soluții la Părinți. ș...ț și sunt convins că există o unitate organică între gândirea patristică și aceea care trebuie să aducă răspunsuri la problemele de astăzi. Gândirea Părinților este într-adevăr nemuritoare 177. Din tinerețe și până la moartea sa, teologul român avea să petreacă mii și mii de ore în tovărășia Părinților. La început, între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și a altor trei maeștri despre care nimeni nu amintise mai înainte. Este vorba despre Zikos Rosis (1838-1933), teolog format în universitățile germane, a cărui perspectivă deopotrivă istorică și patristică asupra teologiei ar fi putut să-l cucerească pe tânărul român 179; Grigore Papamihail (1874-1956), profesor de teologie fundamentală și autor al uneia dintre primele monografii moderne despre Palamas, publicată la Alexandria în 1911180; în fine, Constantin Dyovouniotis (1872-1943), faimos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dominicae breuis expositio). În volumul III, apărut în 1948, au fost traduse și comentate Întrebări către Thalasie (Quaestiones ad Thalassium). Aici, ca și pentru Pseudo-Dionisie, tânărul profesor din Sibiu folosește fără nici o ezitare și fără nici un parti pris confesional cunoștințele patristicii moderne. Lista de nume pe care le citează respectuos este revelatoare: V. Grumel, cu articolul despre Maxim din Dictionnaire de Théologie Catholique și un studiu din Échos d’Orient 215; R. Devreesse, cu două texte apărute în colecția Analecta Bollandiana216și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
revine la poziția sa intransigentă față de teologia catolică, socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
socotită ca fiind purtătoare a germenilor raționalismului ateu și a unei viziuni maniheiste, ba chiar păgâne a lumii. III Așa cum s-a putut constata, teologia lui Stăniloae este profund ancorată în tradiția patristică - mai bine zis, într-o anumită tradiție patristică, din care lipsesc Origen și Părinții latini. În prefața operei sale de căpătâi, Teologia dogmatică ortodoxă, Stăniloae scrie: „Ne-am străduit de-a lungul acestei sinteze să descoperim semnificația duhovnicească a învățăturilor dogmatice, să evidențiem adevărul lor în corespondența lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
anacronism pe care A. Louth îl descoperă în Teologia dogmatică ortodoxă se referă la doctrina celor șapte taine ale Bisericii. Această doctrină de origine occidentală apare târziu, în secolul al XII-lea, și nu are de-a face cu tradiția patristică. Ortodocșii au acceptat-o sub presiunea catolicilor, după Sinodul de la Lyon (1274), sub domnia lui Mihail al VIII-lea Paleologul. Mai târziu, ei au găsit în această doctrină o armă de temut împotriva protestantismului. Stăniloae menține în cartea sa ordinea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost destul de slabă, ca să nu spunem dezastruoasă 235. Rezumat și concluzii Încercând să rezum rezultatele anchetei de față, care nu se pretinde a fi decât începutul unei dezbateri despre actualitatea Părinților în teologia contemporană, aș spune următoarele: 1. Abordarea patristică a lui Dumitru Stăniloae este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de martori ai ortho-doxiei, ai „adevăratei credințe”. În același timp, prin intermediul lor, el încearcă să regăsească dimensiunea spirituală și existențială a dogmelor. Astfel, patristica îl ajută să reconstruiască o teologie mistică, asumată, căreia metoda scolastică îi dăduse lovitura de grație. Cred că în aceasta constă imensa lui contribuție la reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]