888 matches
-
Încredințat că participă el cel dintâi la succesul ori la eșecul de obște 90, fiindcă avem nevoie de ajutorul fiecăruia dintre frați „mai mult decât are nevoie o mână de alta”91. IV.5. Părinții Patericului despre slujirea bolnavilor Sfatul patristic este categoric În privința iubirii aproape‑ lui și a slujirii acestuia : fiecare să socotească drept cel mai mare câștig folosul pe care‑l aduce aproapelui său, căci În folosul aproapelui stă folosul nostru. În Patericul egiptean, Compătimirea și Îngrijirea bolnavilor 87
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cugete cele Înalte. Astfel o vedea Sfântul Grigorie al Nyssei și pe sora sa, slăvita Macrina, care, „deși febra Îi topise puterile firii și o apropia de moarte, ca răcorită de rouă, fără piedică, contempla cele divine”204. În scrierile patristice, i se lansează celui bolnav diverse exortații pentru a se „lupta” ca să‑și câștige mulțumirea „În toate”, căci atunci puterea Celui Prea Înalt Îl va umbri (Luca 1, 11) și Își va afla odihna sufletului. Bolnavul care a deslușit Cum
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
progresat mai mult În lupta Împotriva durerii 190 Suferința și creșterea spirituală decât În Înțelegerea suferinței sau În modul cum poate fi ea răbdată și valorificată, prin credință. Credința nu aduce o soluție teoretică, ci o speranță pe drum. Textele patristice ne lansează În acest sens o exortație la introspecție, la meditația profundă și constantă, sprijinită pe conținutul Sfintei Scripturi, al Sfintei Tradiții și pe para‑ digmele oferite de acestea asupra fragilității, coruptibilită‑ ții, nestatorniciei și efemerității lumii acesteia. Acesta este
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cosmos căzut și Împovărați cu o natură distorsionată, dar chemați spre intimitatea restaurată a iubirii de Dumnezeu, ar trebui să‑și confrunte starea păcătoasă atunci când au de a face cu boala, suferința și experiența finitudinii umane. Pentru această problemă, sursele patristice pe care le‑a compilat Larchet oferă un cadru orientativ. Acest cadru este susținut, pe de o parte (1) de o derivare ontologică a bolii, suferinței și mortalității care a rezultat din nesupunerea lui Adam și, pe de altă parte
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
interpreteze aruncarea în timp a omului ca pedeapsă pentru încălcarea poruncii. Nu, răspunde Părintele Stăniloae, timpul i s-a dat omului ca șansă. Și de astă dată el pleacă de la o intuiție a Sf. Maxim Mărturisitorul, acest Kant al teologiei patristice: "rațiunile timpului rămân în Dumnezeu". Cine înțelege timpul înțelege eternitatea lui Dumnezeu. Maciej Bielawski ne atrage atenția că Părintele Stăniloae a procedat invers decât toți înaintașii care au abordat raportul dintre eternitate și timp. El vorbește despre timp din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
II. IZBÂNDA LUI ZOMBIE Secolul al XVIII-lea a adâncit, în Europa, o falie puternică între creștinism și lume. Vinovățiile trebuie egal împărțite, dar e cert că Biserica se depărtase cam de mult de doctrina "simfoniei" care făcuse gloria creștinismului patristic din Bizanț. Teologia scolastică, indulgențele și Inchiziția au determinat marile zguduiri ale Reformei. Estimp, ortodoxia cunoștea și ea, fără a i se compromite unitatea ecumenică, nuanțări naționale care au dus, în cele din urmă, la autocefalii. Firește, nici aici n-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de lumină, ajungând să numească evul mediu creștin drept obscurantism, adică înăbușitor de lumină în lume! Când ne gândim la lumea-lumen din teologia creștin-ortodoxă a Părintelui Stăniloae, conchidem automat că Europa se depărtase, de fapt, de marea comoară a creștinismului patristic, acesta, la rându-i, fiind înfrânt, ceea ce și explică prăbușirea Bizanțului. Omul a mărit, astfel, distanța dintre el și lumina Duhului Sfânt, recăzând în violență malefică. Franța se pomenește în plină criză sacrificială, uitând calea hristică a rezolvării acesteia și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Persoană și Lume, Ed. Albatros, București, 1981) și, în același an, de apariția capodoperei lui Noica, Devenirea întru ființă. La acestea, s-au adăugat transfinitul lui Cantor, filosofia eonului dogmatic a lui Blaga, pe fondul recuperării religiosului din perspectiva ortodoxiei patristice. Aici introduce Constantin Virgil Negoiță cea de a doua formă de postmodernism, care, prin întâietatea configurării, ar trebui să fie prima. Dar nu aceasta s-a impus, ci postmodernismul modern, adică acel postmodernism care rescrie modernul. Forma lui, însă, e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se distinge un simultan protest împotriva kitsch-ului ideologico-estetic comunist, dar și la adresa metafizicii și teologiei occidentale. E, desigur, solidarizarea cu critica radicală produsă de Nietzsche la adresa creștinismului. Filosoful german, însă, confunda creștinismul cu teologia scolastică occidentală, necunoscând profunzimile teologiei patristice. Sabina poate să culpabilizeze teologia cu aceleași păcate ale kitsch-ului pe care le atribuie ideologiei comuniste. Asemenea confuzie s-a făcut și se face încă dinspre postmodernitate. Sabina știe că extremele duc inevitabil la kitsch, dar nu pare suficient
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
XIII-lea, și cea a umaniștilor care au ținut cont de Antichitatea clasic] și au privit înainte înspre un viitor politic de natur] laic]. îi. De la p]rinții bisericii la scolastic] Primele origini postclasice ale filosofiei medievale rezid] în perioada patristic] a creștinismului, în scrierile p]rinților Bisericii. Aceste opere au fost scrise între secolele al II-lea și al V-lea de c]tre înv]ț]tori religioși care au aparținut Bisericilor orientale și occidentale. Scopul acestor autori teologi a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
într-un „zbor al sufletului” din lume. Cele mai îndep]rtate origini ale acestei noțiuni se reg]sesc în Republică lui Platon, precum și în tradițiile mistice antice. Apare și în scrierile lui Plotin (204-269), dar a fost introdus] în gândirea patristic] de c]tre colegul s]u, studentul creștin Origene (185-255). Într-adev]r, a fost o doctrin] susținut] puternic, dezvoltat] într-un fel sau altul de Sfanțul Grigorie de Nissa (335-395), de Dionisyos Pseudo-Areropagitul (secolul al V-lea) și de John
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi interpretat] c] susține ideea conform c]reia aceast] conștiinț] este o cale de a cunoaște poruncile lui Dumnezeu, așa cum consultarea unui manual poate reprezenta un mod de a descoperi conținutul legii unei națiuni. Scriitorii Antichit]ții clasice, din perioada patristic] și de la începutul și sfârșitul Evului Mediu, deseori folosesc expresia „drept natural” (ius naturale) pentru a se referi la orice principii care sunt folosite în conduită uman], altele decât cele care își g]sesc originea în legislația uman] sau în dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c]reia entit]țile și tr]s]turile individuale sunt instanțe ale formelor ideale (eide) și sunt mai bune sau mai rele în m]sura în care aproximeaz] sau deviaz] de la aceste paradigme perfecte. A doua noțiune deriv] din exegeza patristic] a capitolului I din Genez], care sugera c], prin crearea lumii, Dumnezeu a dat un caracter material instataneu unui plan care există deja ca idee etern] (rațio eternă) în mintea Să. (Acest] noțiune, denumit] uneori, „exemplaritate divin]”, a fost evident
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
împ]râtului, marcat] de reformele instaurate de Papă Grigorie al VII-lea asupra Bisericii, începute în 1073, si de penitenta împ]râtului Henric al IV-lea în fața Papei, la Canossa în 1077. iii. Epoca de aur a scolasticii În timpul perioadei patristice și a celei de la începutul Evului Mediu, discuțiile erudite despre moral] au fost doar de natur] teologic]. Acestea aveau ca punct central fie întreb]ri normative (ca acelea discutate în partea a patra a acestui volum) referitoare la virtuțile ce
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o discuție ordonat] logic, pornind de la „axiome” și ajungând la concluzii implicite. El a aplicat aceast] metod] a gândirii sistematizate și discursive în cazul unor diferite probleme teologice și, citând autoritatea (auctoritas) sub forma citatelor din scripturi sau din scrierile patristice, a fost preocupat s] o utilizeze că un mijloc de a ajunge la concluzii suplimentare. Aceast] atitudine inovatoare este expus] într-un pasaj ale c]rui cuvinte finale reprezint] mottoul scolasticii. El spune: „Mi se pare o dovad] de neglijent
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cultivată în epocă în scopul instruirii religios-dogmatice și moralizator-didactice, ea oferă, în cele șaptezeci și cinci de predici, un conținut omiletic, liturgic, hagiografic și literar-artistic. Cazaniile pleacă de la pericopele evanghelice ale slujbelor anului bisericesc pentru a dezvolta „învățături”, comentarii în spiritul textelor patristice, urmând sensul literal și mai ales pe cel parabolic - ce suscită creativitatea lui V. - al Scripturii. Partea a doua a Cărții românești de învățătură... are un conținut hagiografic și panegiric destinat sărbătorilor sfinților Bisericii Ortodoxe, fiind un adaos independent al
VARLAAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
o strânsă legătură. Teologia creștină găsește ultimul și cel mai adânc suport al reprezentărilor iconografice chiar în Sfânta Treime: Dumnezeu, izvorul originar și sursa a toate, are în Fiul, Cuvântul cel veșnic, chipul său desăvârșit întru toate. Con‑ form învățăturii patristice, această afirmație indică în primul rând că imaginea lui Dumnezeu este pentru ființa umană un dat ontologic - ceea ce conduce la o relație specială între om și Dumnezeu - care rămâne un atribut inalienabil și indestructibil al naturii umane, de altfel, voit
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
trăire), atunci era absolut normal ca ea să vegheze la respectarea liniei de funcționare a Ecclesiei și să sancționeze drastic, atunci când era cazul, eventualele devieri sau rătăciri ale chiriarhilor. Astfel, critica ei teologică era una constructivă, în sensul recuperării tezaurului patristic, dogmatic, canonic și liturgic, și nu una nihilistă, realizată din perspectiva raționalismului sau a materialismului ateu. Prin urmare, elita interbelică grupată în jurul Școlii lui Nae Ionescu era o elită intelectuală organică, la modul ei deplin, mărturisitoare a Adevărului christic, coliturghisitoare
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
nu una nihilistă, realizată din perspectiva raționalismului sau a materialismului ateu. Prin urmare, elita interbelică grupată în jurul Școlii lui Nae Ionescu era o elită intelectuală organică, la modul ei deplin, mărturisitoare a Adevărului christic, coliturghisitoare în interiorul Ecclesiei, atașată structural tradiției patristice, o elită creștină care nu a abdicat de la misiunea ei esențială: reconectarea cu luciditate, realism și profunzime la Predanie, ca unica măsură de dezvoltare firească a unei culturi rodnice. Dacă ne raportăm la elitele intelectuale românești din perioada postcomunistă, se
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
de "discernământul duhurilor". Ea nu părea deloc a fi alarmată de faptul că teologia își pierdea verticalitatea Predaniei și eșua în diverse sinteze etnocentrice. Aceste derapaje ar fi putut fi ușor evitate dacă clericii ar fi pornit de la sursele tradiției patristice. Astfel, singura posibilitate de înnoire (metanoia) era la nivelul mentalității religioase, a schimbării, în duhul Adevărului revelat. Problema Pascală (1928-1929) După Primul Război Mondial, vechile instituții nu mai corespundeau noilor necesități ale țării, o reconstrucție a acestora fiind absolut necesară
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
puterea seculară, pe de o parte, și de moda curentelor științifice, pe de altă parte, pierduse conștiința deținerii Adevărului Revelat și a Predaniei. Întreaga gândire teologică naeionesciană dă măsura unui creștinism dogmatic, ecleziologic și mistic, recuperând realismul metafizic și sacramental patristic, printr-un limbaj viu, modern prin argumentare, ce se desprinde de pietismul, psihologismul și utopiile intelectuale ale secolului al XIX-lea. De fapt, activitatea lui Nae Ionescu se derula sub patronajul Sfântului Sinod și al Pariarhului Miron Cristea cu care
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Profesorul Boroianu, Pr. C. Dron și I. Mateiu confirma facilitatea cu care se aborda o asemenea chestiune importantă ce ar fi trebuit să constituie obiectul unui "congres panortodox, dacă nu a unui sinod". Biserica românească pierduse legătura cu izvoarele gândirii patristice la care Nae Ionescu făcea apel în această campanie a cărei semnificație ierarhii nu au înțeles-o deloc, diabolizând-o. O probă a acestei diabolizări este chiar fresca din tinda Bisericii Patriarhiei în care Patriarhul a pus ca Nae Ionescu
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
izvorâte din trăirea directă a valorilor religioase. Dezbaterile teologice realizate la un nivel maximal de competență, într-un limbaj modern, precum în cazul campaniei pascale, probează capacitățile unui laicat care încearcă să aducă o nouă mentalitate religioasă, ale cărei rădăcini patristice susțin forța creativă a Tradiției. Intelectualitatea interbelică a știut să mențină acel dialog viu cu Biserica, contribuind la o adevărată revigorare a spațiului teologic românesc. Biserica și politica O problemă gravă care măcina viața Bisericii în perioada interbelică o constituia
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
este supusă unei adevărate presiuni, prin încercarea de politizare a Ecclesiei, de laicizare și metamorfozare a ei într-un instrument al politicii de stat. Intelectualitatea interbelică creștină atrage atenția asupra acestui pericol, prin luarea unei atitudini tranșante, pe linia tradiției patristice 6. Diagnosticul lui Nae Ionescu pus asupra influenței liberale asupra Bisericii Ortodoxe poate părea extrem de dur și necruțător. Privind din perspectiva contextului istoric românesc interbelic, când partidul de guvernământ - recte, partidul liberal, care a fost, de multe ori, la actul
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a Predaniei. Nae Ionescu a fost primul care, prin întreaga sa activitate publicistică, a reamintit aceste lucruri, producând mutații profunde la nivelul mentalității religioase. Practica sa culturală s-a circumscris unui vast proiect de recalibrare a conștiinței teologice la izvoarele patristice fecunde. Învățământul religios În contextul constituirii Patriarhiei Române, reforma învățământului teologic românesc constituia o urgență. Un învățământ propriu Bisericii putea prinde contur după ce, prin legea organică a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, învățământul religios este încredințat Ecclesiei. Pentru a redacta
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]