998 matches
-
arhetipale și rezonanțe inefabile, fascinează, dincolo de cunoscut, amintirea evenimentelor neîntâmplate, acestea, toate, componente de infrastructură, instituind o cunoaștere fabulatorie, magică, onirică, spontană. Pe de altă parte, în suprastructura ascensivă se interferează pulsiuni imanentiste și transcendențe, lumina diurnă și ora astrală, penumbre și halouri cosmice. I Acolo unde antenele cunoașterii și mecanismele silogistice ale rațiunii (obligatorii în toate științele) nu sunt suficiente, începe spectaculos funcția cognitivă a artei. Poezia își asumă, nu rareori, un demers inițiatic, un rol percutant. Vizionarismul unui Rimbaud
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
naturistic embrionar. Iat-o, așadar, printre Învingători, grațioasă Diană într-o lume albă stimulând aventura: -"Arcul de vișin petrecut peste umăr și eu / Mi-l legănam fericită în rând cu băieții..." Îndărătul acestei atitudini degajate acționează însă o feminitate de penumbre, vibrația frustă în fața lucrurilor, un "nu știu ce" șăgalnic dând culoare substantivelor și verbelor. Toate simțurile colaborează intensiv, făcând ca vizualitatea (generatoare de miraje), auzul (captând chemări de dincolo de discursiv), senzațiile odorifere, tactile și termice (vizând miresmele, "obrazul gutuilor", zăpezile) să sugereze
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
În fond, Linia vieții (1982), linie ambiguă, coexistă cu moartea. Natura însăși, precară în spovedaniile poetei, spectacol peren de alternanțe, nu estompează tragicul cum se întâmplă la Eminescu, la Sadoveanu, la alții. Introspectivă, totdeauna gânditoare, retrasă într-o subzonă de penumbre, în preajma Ilenei Mălăncioiu adulmecă moartea, fâlfâie păsări de noapte nevăzute, se închid obloane; anotimpurile repetă spre neuitare ideea de Trecere. "Moartea mă caută de când m-am născut" (În lumina crudă a iernii). Prin somn o vizitează stafii, "ființe reci și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
unii pe alții cum v-am iubit eu pe voi!" Aceasta este Marea Lucrare. Lucrarea înafară se face cu ajutorul celei lăuntrice, extrasă într-o cascadă a Dumnezeirii, care curge în lume și, curgînd, se îmbracă în multitudine, în felurime, implicînd penumbra deosebirii, măcar într-un gînd. Dar și asta înseamnă să faci voia lui Unu pur, neatins de nici o deosebire. Astfel devii fiu iubit, în care Tatăl este iubit și te simți ca la sînul Său. Căuta-voi Adevărul Scripturii în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ascuțit al cocoșului se furișă cu vicleșugul unui cuțit, spintecând liniștea. Sunetul străbătu curtea cu repeziciunea unui fulger și se înfipse în urechea lui Ion, spărgându-i timpanul. Pleoapele i se întredeschise cu greu și privi spre tavanul odăii. În penumbră, pe pereții de chirpici se puse a juca luminile de afară, animate de razele soarelui. Țăranul se întoarse pe o parte și închise ochii. Mai zăbovi nițel, visând la bobul de grâu. Se făcea că îl vede cum crește iarna
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
grădini unde pare să se mai audă încă, stins și îndepărtat, ecoul pădurii lui Shakespeare și al legăturilor ei cu sălbăticia și cu primejdia. Într-unul dintre aceste castele, învăluit și totodată stăpânit de tenebre, în camera ei cufundată în penumbră, tăcută și singură, avându-l alături doar pe Pluton, un câine negru, prințesa Maleine nu ne surprinde defel atunci când rostește, referindu-se la castel: „S-ar zice că e locuit de morți”. Și, în clipa aceea, afară se dezlănțuie furtuna
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a sistemului. Ne aflăm cu această revelație în punctul în care distincția cogniției economice se face cu linii aproximative, difuze, chiar neclare și în culori amestecate, în nuanțe ce surprind diversitatea ce configurează complexitatea în realitate. În acest teritoriu al penumbrei (cum îi plăcea să spună lui Roegen) dialectice. Economia se desparte și de metafizică, deși o moștenește, și de fizică, în sensul că operează cu conjecturi, cu concepte difuze, chiar confuze, uneori iraționale (complexitatea are în conținutul ei, matematic vorbind
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de-a doua modernități. Ceea ce îndeobște se așteaptă a fi sens al discontinuității dintre conceptele de ordine, delimitarea precisă a timpului și bornei de trecere, ține de o treaptă inadecvată de reprezentare a schimbării, instantanee. Disconcontinuitatea este o zonă de penumbră, cum afirma Georgescu-Roegen în legătură cu conceptele dialectice, în care se trasează prevalențe într-o formulă complexă, ca pe un teatru de operațiuni militare în condiții de blocadă, cu scopul de a prelungi (dacă nu este posibilă eliminarea forței adverse), modul preferat
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
pregătite, privirea fetei nu mai era aceeași, clipa trecuse. Faulques a călătorit la Întoarcere cu cele trei poziții În gând, Întrebându-se dacă, după developare, aveau să apară așa cum crezuse că le vedea ori și le amintea. Mai târziu, În penumbra roșie a camerei obscure, a pândit ivirea liniilor și culorilor, molcoma configurare a chipului cu ochii care Îl priveau de pe fundul tăviței. Apoi, de cum s-au uscat copiile, Faulques a stat multă vreme cu ochii pe ele, conștient că se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Pictorul de război a intrat În turn. A aprins felinărașul cu gaz și a rămas o vreme În picioare, neclintit, cu mâinile În buzunare, privind panorama neagră din jurul lui. Lampa nu putea lumina Întreaga frescă uriașă de pe zid, dar, În penumbră, Îi reliefa părțile albe și negre, unele fețe, arme și armuri, umbrind fundalul de ruine și incendii, cetele cu lănci ridicate ce se Înfruntau pe câmpie sub conul roșiatic de lavă - ca un sânge gros - al vulcanului În erupție. Vulcanul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Într-o clipă, că ea era singura pe care n-avea s-o uite nicicând. Prin ferestrele deschise ale turnului ajungea acum vuietul valurilor tot mai mari la picioarele falezei, iar pictorul de război privea vulcanul de pe perete. Alcoolul băut, penumbra ori un efect al luminii răspândite de felinarul cu gaz i-a trecut o umbră prin fața ochilor. Cutremurat, a căutat locul de pe vasta frescă murală unde se ascunsese umbra. După altă clipă, a dat din cap. „E beznă, a murmurat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În trecere, gravurile de pe pereții coridorului, lumina gălbuie și palidă care intra pe fereastră când, În fața patului mare din dormitor, după ce Își scoseseră paltoanele ude, el Îi ridicase nespus de Încet rochia până pe șolduri, pe când ea Îi privea ochii În penumbră, cu o intensitate neclintită și impasibilă, cu jumătate din față abia luminată, frumoasă ca un vis. În clipa aceea, Faulques se bucurase În inima lui - o bucurie liniștită și sălbatică totodată - că nu fusese ucis de câte ori fusese posibil; pentru că, de-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spusese senină, fiindcă ochii nu te Înșală. Nu permiți niciodată așa ceva. Și asta dă o greutate tăcută bagajului tău. A intrat În turn, a căutat pe pipăite o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să-i dea ocol ca niște fantome. Ori poate că nu era penumbra, și-a spus, aruncând o privire Înceată și circulară peisajului pe care noaptea aceea, ca multe altele, Îl posta pe malul râului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
tău. A intrat În turn, a căutat pe pipăite o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să-i dea ocol ca niște fantome. Ori poate că nu era penumbra, și-a spus, aruncând o privire Înceată și circulară peisajului pe care noaptea aceea, ca multe altele, Îl posta pe malul râului morților: un loc cu ape Întunecate și liniștite, pe al cărui mal opus se adunau, privindu-l, umbre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung și metodic, fără grabă, cu pauze foarte mici, ca să se odihnească doar câteva minute și s-o ia de la capăt, Înfruntându-se În penumbra fără altă lumină decât cea venită de-afară, suficientă pentru ca Olvido, Întorcându-și fața către peretele pe care li se proiectau umbrele, să se contemple cu coada ochiului Împreună cu el. O singură dată ea se ridicase, se apropiase de fereastră
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
includea de la ochii Înnebuniți ai bărbatului ce Înjunghia un mameluc din 2 Mai 1808 la Madrid, abia Întrezăriți printre capetele oamenilor care umpleau până la refuz una dintre sălile dedicate lui Goya la muzeul Prado, până la Mad Meg de Bruegel În penumbră, cu războinicul jefuitor și spada lui căzută de-o parte, iar În cealaltă profilul unui școlar care Îl privea Într-o sală aproape goală din muzeul Mayer van der Bergh din Antwerpen. Rezultatul final al Întregii munci fusese albumul Morituri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu-i lăsa să doarmă, simțind pe pleoapele Închise licărul câte unei lanterne care Îi lumina o clipă. În fine, primele raze din zori ajunseseră la ei prin găurile din tavan și ferestrele cu geamuri sparte ale halei; și, În penumbra fantomatică, soldații Începuseră să se ridice În picioare și să iasă afară, În lumina murdară pe care se profilau siluete ca În acuarelele venețiene, duzini de bărbați și adolescenți ce priveau În jur precum câinii care amușinau aerul Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
1975 Ă 517). Ironia chiar față de fatalismul în care crede, cu atât mai mult pentru că aparține strămoșilor săi. Deocamdată, să dăm credit melancolicului. Cioran trăiește o surdă confruntare cu propria ereditate. La drept vorbind, nu-i aceasta decât fața, de penumbră, a luptei sale cu originile, pe care și le reneagă; o dispută care se înscrie, crepuscular, în reflexele urii de sine și în neputința fericirii simple, care i se oferă în preajmă. Îi spune fratelui: „La doi kilometri de Șanta
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fascinează, scepticismul e, pentru Cioran, „o stare de defascinare” (I, 277). În fine, deopotrivă demonului, care, cu activismul său, îi stârnește lui Cioran unde de regret și valuri de neputință, scepticismul Ă deși poartă stigmatul trădării propriului sineă iese din penumbra aceasta a vitalității pentru a încorpora, la rându-i, un fel de ființare exemplară. O ființare pe dos. Înainte de toate, scepticismul e sinonim unei devitalizări și nu întâmplător Cioran nu pune cuvântul „vinovat”, din fragmentul care urmează, între ghilimele. „Scepticismul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran însuși între ghilimele pentru a-i releva conotația nemarcată de sensul obișnuit peiorativ. O „pramatie” hrănită de manii, capricii, violențe, rea-voință Ă dar acesta e Cioran în persoană! În fine, iată cum admirației pentru Schopenhauer i se adaugă o penumbră, căci scepticismul, relativismul, histrionismul devin semne ale unei neputințe. Fără „avantajul” umorului, Nietzsche era mânat numai de acel suflu tragic la care, în realitate, Cioran însuși jinduia. Numai că Cioran nu era inocent, n-avea acea inocență oarbă a naturilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Toamnele ei, cu sunete, parcă, de orgă, sunt senine și somptuoase "ca decadența unui imperiu". Face portretul lui Bach, dar și al minerului, al unei prietene, creează profiluri spirituale cu linii precise ca ale lui Dűrrer, dar și cu misterul penumbrei lui Rembrandt. De fapt, ceea ce dă organicitate poeziei este lunga monografie a dragostei, în care: "Spectacolul în aer liber caută cuvintele care să vină să povestească: "cum a fost" și "cum sunt": "Frumoasă ești, iubita mea./ Mâinile tale peste omături
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de dorit : Și când pe holde nesfârșite macii / Îngenuncheați la umbra noastră sfântă, / vor asculta uimiți cum toți săracii/ Ca o pădure care crește cânta/ Celor căzuți pentru libertate". 2 "De mine se teme în taină tot burgul / Sunt prințul penumbrelor eu sunt amurgul". Cornel Regman vorbind despre Radu Stanca ("Radu Stanca și măștile'', Tomis, ian. 1967) arată că balada devine a decorului, și anume, în jurul sentimentelor și al ideilor creează un decor "baroc". Gesturile, întâmplările se închid într-un ritual
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt: indicativ viitor/prezumtiv, conjunctiv, condițional cu valoarea viitorului/prezentul oni ric (ca viziune): După vreo zece metri veți merge și mai repede, cuprins de anxietate; nu se zărește ieșirea. Și în sfârșit veți sta pe loc puțin obosit, întro penumbră roșiatică, pătruns de aerul rece care trece de nuseștieunde sprenuseștieunde. Evident, nu se va mai zări nici intrarea.“ (Ioan Petru Culianu, Impas) Narațiunea intercalată combină modelele primare, între secvențele narative existând diferențe de perspectivă temporală. Formulele narative generate astfel sunt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
protagoniști fericiți și nefericiți, despre oglinda întoarsă a cuvintelor nevinovate și meșteșugul vorbitorului inteligent. Despre cel ce ascultă și cel ce conduce ceremonia. Cu un sfîrșit despre "trouble-fête". "Nimic nu este ce pare a fi". Avertisment misterios, răsunînd impersonal în penumbra lucrată, à la Hitchcock, a imaginii cețoase: vă amintiți, poate, laitmotivul unei serii cinematografice de succes, Twin Peaks. Formula în sine trezește reflexul glosării scrierea pe apă, neputința captării sensului întreg. Ori, în preajma meditației fenomenologice, tristețea devenirii oarbe. Sau imponderabila
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ai proporțiile pubertății, menționate mai sus. În ceea ce-i privește pe bărbați, picioare frumoase înseamnă dimensiuni care inspira forță și agilitate. Oamenii ar trebui să se întrebe de ce este nevoie ca niște picioare frumoase de femeie să fie ascunse în penumbra ștrampilor (strumpfhosen, în germană înseam nă pantaloni cu ciorap). Pentru că partea de jos a corpului a fost dintotdeauna ascunsă în așa fel, încât să fie ultima accesibilă, chiar dacă la modă sunt fustele scurte, crăpăturile sau... aparent nimic. În schimb, partea
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]