940 matches
-
intervalului de timp petrecut pe drum subliniază ieșirea din coordonata profană a lumii, deși începutul incursiunii ar părea să fie unul obișnuit. Timpul ficțional este redat aici la perfect compus, spre deosebire de fragmentul anterior, caracterizat de vivacitatea indicativului prezent. Dar puterea perfectului compus de a surprinde o acțiune încheiată și limitată curgerii de neoprit a timpului profan se oprește la întâlnirea cu dimensiunea mitică. Când povestirea ajunge la spațiul montan, se instaurează prezentul mitic, acțiunile nu se mai scurg, înșiruindu-se cauzal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o zare de foc, dar nicairi nu văd, numai într-un vârf de munte.Ei, zice cel mai mic, voi stați aici, că eu merg după foc, colo-n munte, unde se vede zarea. Feciorul acela era Crâncu, vânătoriul codrului”. Perfectul simplu are și aici menirea de a pune în relief acțiunile prin exprimarea unei anteriorități imediate ce conturează și mai limpede faptele desfășurate sub ochii noștri, prin puterea întemeietoare a prezentului. Motivul căutării focului, întâlnit în toată mitologia universală, este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
întrupate în felina atipică pentru acest areal geografic. Lupta strânsă cu leul se încheie în „cap de sară”: „Când fu soare pe apus,/ Rupsă june pe leuț/ Cum îl rupse,/ Jos îl puse;/ Zgardăalbă-n cap i-o puse” (Lăpușnic-Ilia - Hunedoara). Perfectul simplu al verbelor predicative sacadează secvențele înfruntării, desfășurate cu rapiditate mai mare decât dacă ar fi fost ales imperfectul. În acest ultim caz, confruntarea sugerează o durată mai mare și un efort echivalent. Apusul aduce rapid deznodământul bătăliei care a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ușor, mai întâi prin reluarea acțiunii desfășurate, corectată prin folosirea timpului imperfect al nedeterminării exacte, și apoi prin redarea eliptică a asiduității cu care neofitul își urmează drumul: „azi vânătoare, mâni vânătoare...”. O altă trimitere temporală către profan subliniază, prin perfectul simplu al existenței infantile depășite, că ceea ce se desfășoară sub ochii receptorilor este cu totul ieșit din ordinea obișnuită. Ruptura de nivel și saltul în timpul privilegiat sunt marcate stilistic de locuțiunea adverbială de timp ce întrerupe curgerea plană a evenimentelor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-l omoare. ce mai, să-l spânzure. Băiatu a fost viteaz mare și i-a repus pe toți zmeii ăia” (Măldăieni - Teleorman). Preludiul la adevăratele fapte vitejești face instanța epică să treacă rapid peste descoperirea dușmanilor arhetipali, definitivată rapid prin perfectul compus al indicativului. Gestul repetabil al vânătorii ține însă de un alt timp, de tiparul atemporal al inițierii virile, actualizat de pruncul cu naștere nefirească. Importanța fundamentală a acestei ocupații istorice reiese din testamentul împăratului tată, care modelează traseul inițiatic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
receptacul al vitalității externe, sunt atrase de energia intensă a apelor din străfunduri, căci au devenit incompatibile cu obiectele domestice ce întârzie contactul cu substanțele hrănitoare. Momentul ritual surprins în colindă este al iluminării: anterioritatea învățăturilor împlinite este redată de perfectul compus, iar prezentul atemporal al condiției nedomesticite apare drept efect al acestora. Imperativul adresării cerbilor este în acord cu statutul lor superior, îndreptățit să își alunge tatăl din sfera consacrată a noilor inițiați. Magia contactului cu urma omului sau a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a traseului magic ascendent pe care tânăra îl va urma. Faza preliminară a inițierii materializată de această pregătire excepțională s-a desfășurat în timpul profan, în anticiparea intrării în sacru a fetei de măritat. La nivel morfo-sintactic sugestia este dată de perfectul compus al indicativului verbelor prin care se exprimă toate predicatele din fragmentul citat, mai puțin unul, aflat la conjunctiv prezent. Odată încheiată procesiunea, apariția fetei se va resimți nu în prezentul fulgurant, ci în viitorul sperat de comunitate și ieșirea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Odată încheiată procesiunea, apariția fetei se va resimți nu în prezentul fulgurant, ci în viitorul sperat de comunitate și ieșirea din temporal este redată tocmai de timpul conjunctiv, care întrerupe contemplația uimită. Ce se întâmplă în hiatus-ul temporal dintre perfectul compus și conjun¬ctivul prezent ne-o explică alte colinde și specii folclorice. Tot interogativ și cu aceeași situare temporală este construită o colindă de fată mare din colecția Petru Caraman: „Sunt în flori, de toate flori,/ Dar ca una
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de mare maijini n’are/ Și-mi aduce plăvioare,/ Dar ce fel de plăvioare?/ Tot brazi nalți,/ Molifți uscați” (Cudalbi - Galați). La nivel stilistic, trecerea din timpul profan în cel sacru, al prezentului mitic, se face prin permutarea faptei de la perfectul compus la acțiuni săvârșite hic et hunc. Falia spre evenimentele arhetipale s-a deschis și, sub ochii auditoriului, se dezlănțuie potopul purificator din care o nouă lume va fi creată. Plăvioarele (viitură din lemne și nămol) constituie amestecul principiilor fundamentale
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
averse masive într-un univers ordonat - cel al luncilor sau livezilor, în contrast cu tărâmul nediferențiat anterior: „Lino melino, meloi melino!/ Acolo-n josu mai în josu/ La luncile soarelui,/ Grele ploi că și-or ploiatu/ De luncile-or năruiatu” (Mada - Hunedoara). Perfectul compus al verbelor predicative și localizarea topografică solară indică aici ieșirea din momentul critic al distrugerii necesare, când lumea a început deja să se formeze. „Vântu’ bate și-l spoește,/ Ploaia-l plouă și-l sfârșește;/ Mai din jos și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
La luncile soarelui/ Grele ploi că au ploiatu,/ De luncile s-au spălatu;/ Roșu soare a răsăritu,/ De luncile-or înfloritu;/ De galbene-s gălbinioare,/ De vânăte-s mohorâte./ Feciori fete-au d-oblicitu,/ Tot alegu-mi și-mi culegu” (Blandiana Hunedoara). Predominarea perfectului compus, aflat în contrast cu prezentul prin care se descriu florile, sugerează situarea într-un timp profan, dar unul puternic încărcat de vitalitate și fecunditate, dovadă fiind soarele roșu abia ieșit din genuni și vegetația abundentă. Intr-atât de specifică este această
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
grija deosebită pentru grădinița din fața casei sunt socotite de bun augur pentru căsătoritul fetelor la vreme”. Timpul invaziei distructive pare a fi autumnal, când este sezonul nunților. Dacă grădinăritul cu simbolistică nupțială este definit de perioada încheiată, concretizată gramatical în perfectul compus al indicativului, agresiunea este vie, în desfășurare. Saltul din profan în sacru este concomitent cu cel al peștelui de dincolo de gardul ce servește ca delimitare magică a lumii ordonate: „Cel pește din mare/ Din mare-a eșit,/ Gardul a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pășteară,/ Rău le tăvăleară” (Ciocănești Ialomița). Prezentul acțiunii în illo tempore este urmat de un imperfect indicativ arhaic, fapt ce adâncește evenimentele în imemorial, arhetipal. Scara pe care coborâm în inima sacrului se parcurge dinspre profanul închis prin trecere al perfectului compus, spre prezentul fără durată și imperfectul rememorării faptelor exemplare. Proba prin care trece fecioara se apropie, prin caracterul critic al pierderii, de eroismul specific inițierii masculine, dat fiind că ea va captura ipostaza piscicolă a haosului invaziv. Scena se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
simbolul specific al nubilității feminine) ca promisiune metaforică a pruncilor pe care îi va avea. Jocul timpurilor verbale este contrapunctic; imperativul invitației apare de patru ori (o dată viitorul popular ți-a fi impune fetei limita) și tot de atâtea ori perfectul compus surprinde căderea instantanee în timp a vegetației revigorate de „fata de împărat”. Sintagma amintește de ipostaza mirelui din orațiile de nuntă, și el fiu de împărat, fiindcă reprezintă perechea cu puteri mitice complementare fecioarei. La nivel pragmatic, dacă facem
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
asemenea țesutului și torsului, mâinile dalbe ale fetelor așezând florile gradual în buchete. Cele trei sinonime, mănunchi, vârstă, chită subliniază la nivel poetic gestul de ordonare socială a forțelor germinative, caracterizate de o dominantă estetică. Anteriori¬tatea potopului redat prin perfectul compus indicativ marchează încheierea fazei involutive a creației și, implicit, a celei inițiatice liminare. Imperfectul deschide etapa mitică postliminară, de integrare în lumea revigorată, feciorii și fetele alese pentru a fi pețite au astfel acces la acest timp privilegiat. Într-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în decursul căruia acțiunile semnificative sunt marcate prin valoarea atemporală a imperfectului: plecarea cu furca de tors, suportarea evenimentelor și însemnarea trupului. Toate celelalte acțiuni țin de ființa umană vulnerabilă care trebuie să sângereze și să resimtă afectiv mutațiile ontologice. Perfectul simplu prin care sunt redate reacțiile la scenariul inițiatic limitează gravitatea lor, printr-o înscriere în anterioritatea duratei. În basme, apropierea de ritualul primitiv este și mai evidentă: în urma metamorfozelor succesive fecioara nu mai are degetul mic de la mâna stângă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
uita, privea”. Sintagma fixă „mândră și frumoasă” pare specializată pentru statutul inițiatic feminin, prin valoarea estetică înaltă, ce implică și o conștiință de sine acută. Efortul capturării este redat sacadat, prin flash-uri dinamice. Seria lor, înscrisă în durată de perfectul compus indicativ, începe printr-o deschidere a timpului sacru care se revarsă asemenea fluviului prin valoarea durativă a imperfectului. Repetiția de cinci ori a verbului a veni, din care de patru ori la imperfect, dilată momentul mitic printr-o percepție
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de asemenea, două niveluri. Cel dintâi, al faptului ritual, este definit de timpul iterativ al imperfectului contemplativ („sărea câte un cerc”), pentru ca viziunea cronologizantă a feciorului să perceapă încheierea procesului de eliberare a principiului distructiv într-o anterioritate redată de perfectul simplu indicativ. Ivirea monstrului colosal instaurează prezentul continuu al mitului și în același timp provoacă absența miresei speciale, percepută tardiv, când nimic nu mai putea împiedica raptul. Timpul închis al perfectului compus impune actul recuperatoriu, ce începe prin călătoria pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
eliberare a principiului distructiv într-o anterioritate redată de perfectul simplu indicativ. Ivirea monstrului colosal instaurează prezentul continuu al mitului și în același timp provoacă absența miresei speciale, percepută tardiv, când nimic nu mai putea împiedica raptul. Timpul închis al perfectului compus impune actul recuperatoriu, ce începe prin călătoria pe urmele monstrului, pentru a reinstaura perioada benefică universală. Prezența sacră aduce în lume simboluri ale belșugului promis, figurat de etaloane sociale convenționale: „Casa lui Bucățică - nu casa părinților lui, că el
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
accentuează obsesiv nevoia de ocrotire, dublată de tragismul eșuării. Stilistica verbului are funcția unei chei de boltă în decodarea textelor, prin puterea acestei clase gramaticale de a instaura lumi și perioade. Jocul permanent dintre timpurile duratei și devenirii (cum sunt perfectul compus și perfectul simplu) și timpurile dimensiunii mitice (deschise de prezentul și imperfectul indicativ) separă planurile discursului liric. Avem pe de o parte existențele limitate de legile profanului, pe de altă parte, protagoniștii care au pătruns în timpul eroilor. Între aceste
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de ocrotire, dublată de tragismul eșuării. Stilistica verbului are funcția unei chei de boltă în decodarea textelor, prin puterea acestei clase gramaticale de a instaura lumi și perioade. Jocul permanent dintre timpurile duratei și devenirii (cum sunt perfectul compus și perfectul simplu) și timpurile dimensiunii mitice (deschise de prezentul și imperfectul indicativ) separă planurile discursului liric. Avem pe de o parte existențele limitate de legile profanului, pe de altă parte, protagoniștii care au pătruns în timpul eroilor. Între aceste două niveluri se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o puște. S-o dus vulpea”. Acțiunile apar cu o durată fulgurantă și trecerea lor instantanee nu poate afecta în nici un fel timpul sacru. Orice efort al acestor personaje este zadarnic, pentru că gesturile nu depășesc limita temporalității umane definite de perfectul compus. Hierofaniile se mișcă într-un timp etern, a cărui desfășurare este paralelă existenței umane ce nu poate intra în relație cu mitul decât prin mijlocire rituală. Atunci când apare și în acțiunile neofiților, perfectul compus creează reprezentarea cinematografică a pregătirilor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
depășesc limita temporalității umane definite de perfectul compus. Hierofaniile se mișcă într-un timp etern, a cărui desfășurare este paralelă existenței umane ce nu poate intra în relație cu mitul decât prin mijlocire rituală. Atunci când apare și în acțiunile neofiților, perfectul compus creează reprezentarea cinematografică a pregătirilor rituale, care au loc în profan. În aceste fragmente densitatea verbelor este maximă. Dinamismul imaginii devine fundamental pentru portretul protagonistului, care are ca sarcină principală să imite și să reitereze faptele strămoșilor întemeietori. Descrierea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
penelul substantivelor și adjectivelor în crearea unei imagini statice, apare preponderent în prezentarea naturii alese a tinerilor. Pasajele acestea sunt însă reduse și se întâlnesc cu predilecție în baladele fantastice, mai rar în colinde. Atunci când alternează cu alte timpuri verbale, perfectul compus consti¬tuie planul secund al tabloului temporal, cu care intră în raport dimensiunea arhetipală. În colinda voinicului înghițit de șarpe, intrarea în mit este marcată de prezentul indicativ, care se opune faptului consumat și sortit: „Jumătate l-o mâncat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
putea să mai nască”. Acțiunile împărătesei stau sub semnul prozaicului și nesemnificativului, în timp ce bobul de piper se află într-un timp continuu. El hotărăște când poate fi născut pruncul mirific și prin aceasta gravida este absorbită în mit. Alăturarea cu perfectul simplu conturează un basorelief temporal, printr-o sugestie a anterioritații față de un eveniment important la nivel ritual: „Ș-am vânat țara de sus,/ Despre apus,/ Până caii au stătut/ Și potcoavele-au căzut./ Atunci ne lăsarăm mai jos,/ Pe un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]