1,115 matches
-
și încolo. Încă o lovitură doar, și fructul victoriei ne va cădea în mâini! Yu încetează să se mai opună. Doamna Mao se așază, adâncindu-se în canapea. Ceilalți membrii ai cabinetului se holbează la ei. Yu se duce la pervazul ferestrei și ia un ghiveci cu flori. Sapă cu delicatețe pământul, cu un deget. E o specie sălbatică, zice el brusc. Frunzele o împodobesc de jur împrejur ca o coroană. Tulpina va avea floricele albe. El răsucește planta spre lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de transfer sinaptic direct la mijloc. Ceea ce înseamnă că un ceva de-al soră-sii e practic descărcat în femeia asta. Ceva esențial. Vreo parte din creierul, din sufletul ei. Un pic de Karin, aici. Ea arată spre nișa din pervaz, spre căsuța în care locuise domnul Thurman, ani în șir. Singurul prieten de nădejde din copilăria lui Mark. El tresare, dar încuviințează din cap. Iar privirea aia provocatoare a ei. Mark? Pot să te întreb o chestie? Nici nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Că sunt un dobitoc inventat cu totul. Dar un lucru știu sigur că nu l-am inventat. Își contorsionează corpul, se întinde spre noptieră și scoate afară biletul. Refuză să se dezintegreze; laminarea l-a făcut etern. Îl aruncă pe pervaz. —Dumnezeu mi-e martor că mi-aș dori să-l fi inventat eu. Mi-aș dori să nu existe nici un înger păzitor. Dar există. Și ce Dumnezeu ar trebui să fac eu cu chestia asta? Weber nu face altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și ea la el își dă seama de schimbare. —Dumnezeule, Mark. Porți ochelari. El și-i scoate, ca să-i cerceteze. — Mda. Nu-s ai mei. I-am împrumutat doar de la vecinul. Și-i pune la loc și lasă cartea pe pervaz, deasupra alteia. A Sand County Almanac. M-am apucat de tocit. Ea știe cartea. N-ar trebui să fie aici. De unde o ai? Cine ți-a dat-o? Mai tăioasă decât intenționase. Nu se poate abține: din nou frate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
operați sau așa ceva.” Am simțit inima bătându-mi mai tare, căci asta mă aștepta și pe mine. A doua zi dimineață, m-am deșteptat destul de târziu. Nu venise nimeni să mă trezească. Picături mari de ploaie cădeau din crengi pe pervazul ferestrei și eu m-am gândit că în ziua aceea florile n-aveau nevoie de apă. Nu s-a arătat nici o soră și nimeni nu mi-a adus micul dejun. Am mers pe coridor până în sala de așteptare. Acolo am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
un ac, căci din păcate arhitecții noștri socialiști nu-i luaseră în calcul pe italieni și filmele lor, nici pe actrițele blonde cu sânii mari. Cei mai mulți dintre oaspeți ședeau pe podea, câțiva își găsiseră loc pe balcon, stăteau sprijiniți de pervaz și priveau prin ferestrele deschise. Un ssst a trecut printre rânduri. Filmul nu și-a ținut promisiunile, dar seara nu m-a dezamăgit. Eu rămăsesem în prag, aveam grijă să torn în pahare și în același timp făceam eforturi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și-mi este cald, se scuză Brâncoveanu. Stolnicul îl privi abia acum cu atenție și se miră de calmul care respira din expresia feții și din atitudinea indiferentă a lui Constantin. Acesta se îndreptă spre fereastră și se sprijini de pervaz, cu spatele la ușa prin care trebuia să intre vodă. — Doamne, ce minunăție, exclamă el cu glas tare, au înflorit piersicii! Privirile se îndreptară spre el. În timp ce intra, arnăutul anunță: — Măria sa Șerban Vodă! Statura impunătoare a lui Șerban umbri lumina ce pătrundea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rolul pe care și-l asumase întrun scenariu imaginat chiar de el sau, așa cum o făcuse de mai multe ori, în ciuda tinereții sale, îi sfida pe toți pentru că era pe departe cel mai bogat boier din țară...? Sta așezat pe pervaz. Cu mâna stângă număra într-un joc nesfârșit nodurile unui șnur negru cu ciucuri împletiți, în timp ce privirile îi rătăceau prin grădina micului palat voievodal. Ce nu știa Bălăceanu era că Brâncoveanu nu doar afișa indiferența, ci și-o impunea în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spus, interveni vodă, sculându se brusc din jilț. Încercă să se calmeze, își aminti jurământul lui că nu-și va lăsa frământările deslușite de oricine, se îndreptă din nou spre fereastră, căută atent în întunericul de afară, se sprijini de pervaz și începu: — Pe când dumnealui neica Mihai, mare spătar, cu răposatele în pace maica și maica mare, doamnele Stanca și Ilinca, umblau să se pocăiască pe la locurile sfinte, Șerban Vodă, pomenit fie-i în veci numele, a făcut sfat de taină
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ușa bibliotecii și țipă slugilor să-l cheme pe doftorul neamț care sta la Afumați. Până să vină doftorul, spătarul Mihai se liniști. Palid la față, întors cu spatele spre odaie, își sprijinise capul de brațul așezat în unghi pe pervazul ferestrei. Un frison îi zgâlțâia tot trupul. Avea senzația că se va prăbuși tavanul, că se va deschide pământul ca să-l înghită. În minte, cu o viteză din ce în ce mai mare îi revenea ca pe un cerc aceeași întrebare: cum adică, din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
foarte bune, dar că numai un grup restrâns de oameni le pot înțelege și aprecia. Domnul Farney a decupat asta din ziar și a lipit-o pe tablă în clasă. Domnului Farney îi plăceau plantele. Le punea peste tot pe pervazul clasei, în ghivece sau în borcane. Când vreuna începea să se pleoștească, nu făcea decât să o atingă cu degetele lui slabe, pline de vene albăstrui, și să rupă frunzele veștede în așa fel încât planta nu simțea nimic, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dormitorul meu, puteam să văd casele mici de pe deal unde am sărutat-o. Erau toate terminate acum și găzduiau mulți oameni înăuntru. Noaptea, luminile lor erau aprinse. Asta le făcea și mai ușor de observat, așa că stăteam uneori noaptea pe pervaz și le priveam. Dar nu îmi plăcea să văd partea aceea a dealului luminată. Îmi plăcea să mi-o imaginez așa cum era atunci, cu toate casele goale și cu dealul pustiu, luminat doar de lună. M-am întrebat chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
sfoară afară, în spate - într-un rând, mânată de noblețe și generozitate, a sunat-o și pe divorțata goite de la ultimul etaj -, să le spună să fugă și să-și strângă rufăria, că tocmai răpăise un strop de ploaie pe pervazul nostru. Ce radar avea femeia asta! Iar asta se-ntâmpla înainte de inventarea radarului! Câtă energie! Câtă grijă-n toate! Îmi verifica adunările, să n-am cumva vreo greșeală; șosetele, să nu fie găurite; unghiile, gâtul, fiecare cută și pliu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
urmă, pur și simplu nu sunt în stare să fac pasul căsătoriei. Dar de ce ar trebui să-l fac? De ce? Scrie undeva că Alex Portnoy trebuie să fie soțul și tatăl cuiva? Doctore, n-au decât să se cațere pe pervazul ferestrei și să mă amenințe că or să se facă chisăliță pe caldarâm, n-au decât să-și îngrămădească Seconalul până-n tavan - se prea poate să fiu nevoit să trăiesc săptămâni în șir terorizat de gândul că fetele astea puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se fi dus, i se luase umblând din slujbă-n slujbă și căutându-și de lucru, și nici altă ocupație în afară de copilul ăla nu avea. Îi venea să-și ia câmpii între patru pereți și așteptându-l cu coatele pe pervazul ferestrei pe făt-frumosul ei Velicu s-o scoată cu mașina la iarbă verde, așa că o lua cu sorcova pe la Getuța, Luminița, Viorica, Vasilica, și mai mult pe la Roșioara, ca să-i ghicească-n cafea când o da Dumnezeu să apară-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nădejde că într-o bună zi o să divorțeze și o să-l aibă doar pentru ea. Trebuie că nădejdea aia deșartă i-a luat mințile când a rămas iarăși gravidă. Te tâmpiseși parcă, Mirelo... Ceasuri în șir înțepenea cu coatele pe pervazul ferestrei, cu privirea spânzurând în gol și legănându-se deasupra curții autobazei CET Sud de peste bulevardul Fizicienilor, pe care nu mai apărea Dacia roșie a lui Velicu. Cerul în zori și-n amurg, Mirelo, lumina scăzând și crescând din visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Câinele ăsta mi-a scos peri albi. — Cine-l zgândăre? Acuma-i pun mâncarea la răcit și să-l vezi că se liniștește. Ce-mi place! jubila Rafael, scuturând capul peste revistă. Ghiocel se ridicase pe labele din față pe pervazul ferestrei bucătăriei și lătra la cratița aburindă cu fiertură de orez cu oase. Se întindea să ajungă la ea, lungind gâtul și patinând pe ciment cu labele din spate. Ai fi zis că vrea să sară pe geam și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
emblema familiei Dracea, un scut decorat cu doi vulturi afrontați având aripile larg desfăcute, unul dintre ei ținând în gheare o cheie, celălalt un buzdugan. O inscripție în latină, Scientia potentia est19, mărginește partea de sus a scutului. Așezat deasupra pervazului, un portret în ulei al răposatului soț al doamnei Hagiaturian, Spiru. Are o înfățișare aspră și ochii lui duri, reci, par că văzuseră multe. Pe jumătate grec, pe jumătate armean, despre el circulaseră tot felul de zvonuri asupra diferitelor afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în consemnul stabilit deja. La revedere, domnule locotenent. Am onoarea să vă salut! Pe hol, pașii îl îndreaptă automat spre ieșire. Simte nevoia unei țigări. Țăranii încă nu plecaseră, dimpotrivă, vin din ce în ce mai mulți. Unii dintre ei aruncă priviri curioase peste pervazul scund al geamului către chipurile celor dinăuntru. O bătrânică ce ține de mână un copilaș îmbrăcat cu o cămășuță largă, lungă până la glezne, întreabă cu glas șoptit un vecin mai tânăr, ascunzându-și gura cu un capăt al basmalei albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
șeful. Aduși de spate, cei doi pătrund înăuntru. Vizează atenți toate ungherele odăii. Șeful face un semn. Rapid, Gaie se execută. Trage în lături perdele făcute ferfeniță în timpul atacului și aruncă o privire superficială pe balcon. Se pregătește să sară pervazul geamului, dar privirea lui reține mica cruciuliță de aur vizibilă pe pielea măslinie a umărului moartei. Cu coada ochiului caută spre seful său, dar acesta scormonește cu ochi neliniștiți palierul. Rapid, prinde mica bijuterie ascunzând-o imediat în buzunarul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ierte! Acum, organizezi urgent un batalion de șoc, înarmat și dotat cu toate cele necesare. Te ocupi personal. Peste două ore plecarea. Trebuie să ajungă la băieții ăia cât mai repede, indiferent de ceea ce întâlnesc pe drum. XI Așezat pe pervazul unei ferestre de la etaj, Marius admiră răsăritul. Se anunță o zi frumoasă. E liniște. O liniște desăvârșită. Fără greutatea automatului agățat de umăr, ar fi avut senzația că este un turist pornit într-o excursie lungă care-și îngăduie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vulcaniană. — De ce țipi așa? Vorbele ei mi-au trimis în nări un miros dulceag de parfum. Pe urmă mi-am dat seama că mirosul venea de la vecina din stânga, o femeie grasă și machiată cu verde, care privea scena rezemată de pervaz. - Am vorbit ceva mai înainte pe internet și n-ai vrut să-mi spui cum te cheamă. Ne-am dat întâlnire în piață. Îmi pare rău că m-ai așteptat degeaba, dar m-am încuiat pe dinăuntru. N-am cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să mă uit pe geamlâcul înalt din baia fetelor, care dădea într-o râpă. În definitiv tu ești responsabil, mi-a șoptit Petrescu și s-a pierdut în mulțimea ce se îngrămădise la ușa toaletei. Când m-am săltat pe pervazul murdar și am întins gâtul, am simțit cum mi se cască în stomac o prăpastie fără fund, în care o să cad de cum voi deschide ochii. Am strâns din fălci cât am putut de tare, bodogănind un fel de rugăciune, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
poate a ajuns la ora adevărurilor. — Adică vrei să fiu rău, să fiu bătăuș, sau ce? - Nu mă înțelege greșit... Nu știu cum să spun. Hai să nu mai vorbim despre asta. Vrei o țigară? — Nu. — Dă-mi, te rog, țigările de pe pervaz... Mulțumesc. Și bricheta. I-am întins pachetul și bricheta. Le-a luat cu mâna dreaptă, care-i tremura puțin, și a scos o țigară. S-a chinuit s-o aprindă vreo treizeci de secunde - bricheta făcea scântei care-i săreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
băgat degetele În urechi și-am Început să fredonez ceva. ― Nu trebuie să ai inhibiții față de mine, mi-a spus tare Capitolul Unsprezece. Sunt fratele tău. Muzica rock, venerația pentru Maharishi Mahesh Yogi, sâmburii de avocado puși la Încolțit pe pervaz, tapetul În culorile curcubeului. Ce mai era? A, da: fratele meu Încetase să folosească deodorant. ― Puți! am obiectat eu Într-o zi, când stăteam lângă el În camera cu televizorul. Capitolul Unsprezece ridică firav din umeri. ― Sunt om, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]