10,156 matches
-
coloriști ai secolului al XX-lea, regăsești aceeași dragoste pentru lumina mediteraneeană, regăsești ideea artei ca reproducere a unei emoții și nu a unei "realități" explicite. Diferențele dintre modurile lor de a aborda un tablou sunt însă uriașe. Matisse a pictat direct modele aflate în fața sa în timp ce Bonnard a pictat din memorie... Matisse este atras de coerență, de claritate, senzație imediată, suprafețe monocolore. Bonnard, de vag, umbre, ambiguu...
Opera târzie a lui Pierre Bonnard by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7184_a_8509]
-
pentru lumina mediteraneeană, regăsești ideea artei ca reproducere a unei emoții și nu a unei "realități" explicite. Diferențele dintre modurile lor de a aborda un tablou sunt însă uriașe. Matisse a pictat direct modele aflate în fața sa în timp ce Bonnard a pictat din memorie... Matisse este atras de coerență, de claritate, senzație imediată, suprafețe monocolore. Bonnard, de vag, umbre, ambiguu...
Opera târzie a lui Pierre Bonnard by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7184_a_8509]
-
ucenicii Anei Ahmatova: " Slava stătea mereu la ușa ei și poetesa nu că nu o lăsa să intre, pur și simplu nu-i dădea prea mare importanță... Îi închinau poezii Blok și Pasternak. Cei mai buni artiști ai vremii îi pictau portretele, și realiștii și ultramoderniștii... Ea era necesară vremurilor, iar vremurile îi erau ei trebuincioase sub toate formele de manifestare. Privirea ei trează asupra timpului nu-i altera nicicum părerile și bunul gust..." Marea ei tragedie a început în 1935
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
la New York, împreună cu fermecătoarea sa soție, Doina, Liviu Georgescu profesează medicina la un nivel care l-a făcut faimos. Pe pereții cabinetului său din elegantul cartier Queens are zeci de diplome care îi atestă competența. Dar nu face numai medicină. Pictează (tablouri-viziuni, misterioase, cu care participă la expoziții), cântă la vioară (absorbit de muzică, transfigurat, uneori singur, alteori în fața unui public cultivat) și mai ales scrie (versuri stranii, "neînțelese, pline de-nțelesuri"). Este un om universal, un om complet, sau măcar
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
despre mama sa, Mary Hudson, că era o minunată profesoară. "A frecventat câteva școli de fete din regiunea orașului Carmel, apoi s-a înscris la Universitatea Berkeley și după aceea a studiat în străinătate, în Spania. Vorbește franceză, obișnuia să picteze, dar acum se limitează la activitățile din ministeriatul creștin. A fost chiar și reporter. Își dorea să fie ca Barbara Walters", a adăugat artista Katy Perry. În urmă cu mai bine de o lună, Katy Perry a avut norocul de
Este o cântăreață celebră și recunoaște că nu prea ştie să citească by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/72120_a_73445]
-
magazin de nimicuri, am găsit niște lucruri banale, artizanale, care s-ar potrivi în diverse colțuri ale noii mele case pe care încă o mai decorez. Am descoperit o etajeră ce părea de sute de ani, un ceas de perete pictat de mâna unui artist, niște vase de ceramică... Am plătit cu o filă de cec, după ce am prezentat pașaportul și buletinul, căci așa mi-a cerut vânzătoarea. Și-a notat tacticos toate datele. Am plecat să aduc mașina mai aproape
Mihaela Rădulescu, umilită în Occident, când a cumpărat străchini by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/72170_a_73495]
-
pe care o reprimesc, printr-un nou dar al lacrimilor, anulează actul falsificării. Mai cred că o icoană nu poate fi până la capăt falsificată, cu atât mai puțin demonizată. O icoană îl reprezintă pe Mântuitor, indiferent dacă acesta a fost pictat de un mare artist sau de un ilustrator mediocru. Actul ca atare, investiția spirituală făcută ridică icoana la un nivel unde nu mai poate fi maculată, mai ales dacă e și sfințită de un preot. Ceea ce spui acum ar putea
Dan Stanca - "Adevărata miză a cărților mele este erosul, nu logosul" by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/8705_a_10030]
-
interogația de ordin metafizic, pe lîngă indecizia abisală între corporalitatea formei artistice și între puterea de seducție a idealității, a spiritului acorporal și pur, artistul român a fost constrîns să facă față și unei alt fel de indecizii: între a picta la comanda unor agenți ai terorii politice sau a refuza colaborarea cu riscul identificării ca dușman, al interdicției și al exilului din viața publică pînă la limita morții civile. Dacă luăm, în consecință, ca reper al dinamicii creației, fie ea
Memorie, artă, restaurație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8824_a_10149]
-
ca și în picturi, trăsăturile personajelor sunt neindividualizate. Neobișnuit pentru un artist al secolului al XIX-lea, Seurat desenează fără culoare. Tratează însă colile de hârtie Michallet - pe care le-a folosit aproape exclusiv - ca pe niște pânze pe care "pictează" cu creionul conté și uneori, când vrea să sublinieze albul hârtiei, cu guașă. Artistul nu este interesat de precizia detaliilor, ci de atmosferă. Indiferent de subiect, imaginile sale au o seriozitate, o tandrețe lipsită de efuziuni care te duce cu
La Muzeul de Artă Modernă din New York Georges Seurat și Lucian Freud by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8846_a_10171]
-
de a explora chiar mai adânc viața interioară a modelelor așa cum este ea reflectată de învelișul lor trupesc... Nu există nici o tendință de a înfrumuseța trăsăturile personajelor. Dimpotrivă... Așezându-le în poziții ciudate, inconfortabile, neinteresat de sexualitate chiar și atunci când pictează nuduri, Freud expune fără milă, dar și fără ironie decăderea trupească. Gravurile de care artistul s-a reapropiat în ultimii 25 de ani, după câteva încercări de tinerețe, sunt imagini și mai aspre, și mai brutale decât uleiurile. Mobilierul a
La Muzeul de Artă Modernă din New York Georges Seurat și Lucian Freud by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8846_a_10171]
-
însele de o forță irepresibilă, prima dă mereu impresia că se află într-un soi de transă, iar cea de-a doua este conștientă de propria karmă întunecată. Prima transformă odaia surorii ei, Christina, în altar, se reculege în fața tabloului pictat de Mirea ca în fața unei icoane, cealaltă ascunde portretul pictat de maestrul Simojo, pentru că îi dezvăluie nepermis de mult vitalitatea acum cenzurată sever. Ambele romane se deschid ca desfășurare a acțiunii toamna: un septembrie ca un miez de vară la
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
se află într-un soi de transă, iar cea de-a doua este conștientă de propria karmă întunecată. Prima transformă odaia surorii ei, Christina, în altar, se reculege în fața tabloului pictat de Mirea ca în fața unei icoane, cealaltă ascunde portretul pictat de maestrul Simojo, pentru că îi dezvăluie nepermis de mult vitalitatea acum cenzurată sever. Ambele romane se deschid ca desfășurare a acțiunii toamna: un septembrie ca un miez de vară la conacul din câmpia dunăreană, întâlnirea întâmplătoare a celor doi prieteni
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
text), pentru asemenea ocazie. Aveam să văd după aceea că data scrisă dedesubtul textului de urare e întîi ianuarie 1908. Acum 100 de ani. Un carton gri, sau mai degrabă grej, ștanțat pe margini. În centru, o margaretă în relief, pictată pe o codiță subțire, înmănușată, la rîndu-i, într-o panglică cu Bonne année. Scrisul pare să fi fost, odată, auriu, păstrînd, acum, urmele unui luciu șters. Dinjos de această unică figură, a cărei legătură cu Anul Nou - la romani, cu
Cărțile Anului Nou by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8932_a_10257]
-
pe unul dintre paliere, acela al pictorilor abstracționiști. Pentru a-și exprima propria viziune, lui Kandinski i-a fost suficientă culoarea, iar lui Mondrian linia și formele geometrice, care conduceau de la accidental la general. Malevici face însă ultimul salt când pictează Patratul negru pe fond alb (1915) și Patratul alb pe fond alb (1918), negrul fiind ca și albul o limită. Dar în acest fel el împinge pictura către propriul ei sfârșit, așa cum și Manuel Pelmuș împinge dansul către dispariția sa
Pătrat alb și dans în întuneric by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9780_a_11105]
-
mari dificultăți, există. Și, sincer vorbind, inhibă toate sclipirile de naturalețe. Un cunoscut poem arghezian e, pur și simplu, dat peste cap. Cu bună credință, n-am nici o îndoială, dar nu și cu la fel de bune rezultate: "Bătrânul Feofan/ care după ce pictase/ treizecișidouă de biserici/ și își împodobise pereții casei cu icoane/ajuns, din cauza/ unei neînțelegeri cu sfinții la Mititica,/ învățase cu atâta osârdie/ arta de a descuia fără zgomot orice ușă,/ încât devenise, am putea spune, un expert în domeniu,/ putând
Carmina Burana by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9810_a_11135]
-
că de ce scrie și face și vinde. Din moment ce le face, înseamnă că le vinde. Iar dacă șterge vinde, nu mai are rost să scrie pe firmă că face. Fără s-o mai lungim, acest John Thomson a pus să se picteze sub numele lui o pălărie frumos desenată, și-atât. * Iată unde se ajunsese, scurtându-se cuvintele de pe firma modestă. Apelațiunea scurtă a prăpăditei dughene semăna cu a cine știe cărui institut a cărui producție socială o cunosc și-o caută doar inițiații
Reclame by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9816_a_11141]
-
prestigiului prin săvîrșirea unui plagiat într-o Notă introductivă sau în paranteza unei digresiuni culturale? Se poate intra în memoria colectivă în două feluri: fie sculptînd, dacă te cheamă Michelangelo, o Pieta, fie, dacă te cheamă Laszlo Toth, mutilînd-o. Fie pictînd, dacă te chea-mă Rembrandt, Rondul de noapte, fie, dacă te cheamă Wilhelmus de Rijk, tăind pînza aceasta pe diagonală cu cuțitul. Ion Spânu a ales varianta a doua. Perdantă. Ca să aflu numele celor doi mutilatori a trebuit să navighez îndelung
Detractorul diletant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9849_a_11174]
-
cea divină. Doar cioplitorii din epocile timpurii ale artei grecești modulau figuri perfect simetrice, cu aer hieratic, de altunde și de nicăieri. Le-a preluat arta cea mai modernă... Șerban Cioculescu avea, astfel, o pronunțată disimetrie facială, cei care-i pictau/sculptau chipul încercând s-o modereze realizau o figură abstractă. Să nu mai vorbim de cele două hemisfere ale creierului identice, în aparență, dar cu funcții atât de diferite. Și să nu pomenim, de asemenea, că ceea ce ținea de latura
Casa cu ferestrele deschise by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9861_a_11186]
-
o lumină tragică. Iluminarea e a omului indestructibil. Referindu-mă tot la scrisul meu, alt motto pe care îl consider interesant este: "Candor e pingis igneo." Cugetarea Sfântului Ambrosio, care a trăit de la anul 340 la 397. Aceasta înseamnă să pictezi cu o candoare de foc, să zugrăvești totul cu acea intensitate care să egaleze ce crede sfântul că trebuie arătat oamenilor. Să pui foc în orice faci și lucrezi. Motto-ul 1-am descoperit în Italia. Asta s-a petrecut
Despre motto-uri, ca stil literar by Constantin Ţoiu () [Corola-journal/Journalistic/9866_a_11191]
-
mare al lui Giotto cu Mântuitorul și cu o pasăre plutind într-un văzduh albastru - nuanța lui Giotto - și care părea lipsit de legea gravitației. Puțin mai târziu am descoperit și ce scria Sfântul Ambrozio despre felul cum trebuie să pictezi, și aceasta a devenit motto-ul romanului de mai târziu, Istorisirile signorei Sisi. Vreau să spun că aceste cuvinte scurte, pe care le pui înaintea unei cărți, au și ele o poveste a lor, uneori tot atât de atrăgătoare pe cât textul în
Despre motto-uri, ca stil literar by Constantin Ţoiu () [Corola-journal/Journalistic/9866_a_11191]
-
pe care i-a protejat și încurajat. Portretul cubist al lui Picasso (1910) este una dintre capodoperele artei moderne. Cézanne (1899) i-a conferit aceeași fermitate pe care o reîntâlnești în "portretele" mult iubitului său munte Saint-Victoire. Renoir l-a pictat cu dragoste și ironie într-un ridicol costum de toreador. Bonnard (1909) cu pisica favorită adormită în brațe. În preajma Primului Război Mondial, Ambroise Vol-lard devine o sursă majoră de răspândire a modernismului în întreaga Europă și dincolo de Atlantic. Colecțiile clienților săi fideli
Ambroise Vollard, doar un negustor de tablouri? by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9882_a_11207]
-
schimbul de idei creatoare între membri unei întregi generații de artiști. Mai mult, Vollard și-a încurajat mereu artiștii favoriți să abordeze noi teritorii, noi mijloace de exprimare. La îndemnul lui, fovii - Vlaminck, Derain, Matisse - se apropie de ceramică. Derain pictează peisaje londoneze inspirate de "seriile" lui Monet. Vuillard și Bonnard publică albume de gravuri. După 1920, Vollard este din ce în ce mai puțin interesat de comerțul de artă propriu-zis. Scrie Memoriile unui negustor de tablouri, o colecție de anecdote traduse acum mulți ani
Ambroise Vollard, doar un negustor de tablouri? by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9882_a_11207]
-
bun gust și modestie umană. În viziunea artistului, "singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumusețea pe care anumiți oameni o creează din timp în timp pornind de la haos. Tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărțile pe care le scriu și, mai ales, zic eu, viața pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cred că cea mai frumoasă este o viață bine trăită. Aș zice că este opera de artă
Destine și idei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9911_a_11236]
-
jurnalului său un maestru al întîlnirilor evitate. În preajma lui nu sunt corpuri, ci doar cărări. Nu oameni, ci vagi aure de prezență. Așa încît (unul din "testamentele" Sinuciderii din Grădina Botanică) "dacă un pictor mi-ar face, acum, portretul, ar picta o bucată de hîrtie sugativă plutind asupra golului și avînd asupra aceluia efectul astringent pe care-l are asupra epidermei coaja de pe o rană." Scrisul care strînge. Trecutul așezat în note zilnice se versifică, devine cadență, fără să aibă nimic
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
pe compoziție, punerea în pagină este de multe ori grafică, ritmurile sînt modulare, iar sursa geometrică, fie ea și a proporției de aur, este mereu în proximitaea vizibilă a textului. Ergo, Șerban Foarță era deja un pictor încă dinainte de a picta, era un vizual și un geniu al manualității încă dinainte de a ține un penel în mînă. La prima vedere chiar așa pare să fie. Numai că dincolo de această observație cuminte și previzibilă, faptele sînt puțin mai altfel. Șerban Foarță nu
Privindu-l pe Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9950_a_11275]