7,636 matches
-
chiu, cu vai să se urce pe coastă și zăceau cu fața În jos, leșinați și sîngerînd, pe o minusculă plajă de pietre. CÎnd, după tragica odisee pe care tocmai o trăiseră și În care fuseseră cît pe-aci să piară, văzînd și cum se Înecau ceilalți tovarăși de drum, reușiră În sfîrșit să deschidă ochii, descoperiră Îngroziți că fuseseră legați strașnic de mîini și se aflau În puterea celei mai abominabile și mai respingătoare ființe omenești. Unul dintre ei, majordom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
patru. Chiar așa, Înlănțuiți cum erau, dacă s-ar fi aruncat toți deodată asupra lui, ar fi reușit să-l pună la pămînt, anihilîndu-l odată pentru totdeauna, chiar cu riscul, În cel mai rău caz, ca jumătate dintre ei să piară În temerara Încercare. Dar groaza pe care o simțeau În prezența acelei creaturi infernale era atît de mare, Încît numai dacă Îi privea, mușchii li se contractau, iar membrele nu reacționau la comanda dată de creier. Dominique Lassa, care străbătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-i elibereze. Acelea erau aproape singurele momente În care cei trei se aflau Împreună, o ocazie ideală pentru a se arunca la unison asupra călăului lor și a sfîrși cu el o dată pentru totdeauna, cu toate că vreunul dintre ei ar fi pierit În temerara Încercare, dar Oberlus era la rîndu-i foarte conștient de acest fapt și de aceea era cît se poate de atent pînă și la cele mai mici gesturi, cu mîna Încleștată pe patul armelor sale și dispus să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-și fără Îndoială de erupția vulcanică, milioane de pești veniră la suprafața apei, atrași de lumina puternică, iar bătrînul căpitan plînse fără contenire și fără să Încerce să se ascundă, privind neputincios cum vaporul lui dispărea pentru totdeauna, iar echipajul pierea În cea mai Înspăimîntătoare moarte posibilă. - Monstru blestemat! strigă el de mai multe ori. Monstru blestemat! și s-ar fi zis că nu era În stare să-și mai amintească nici un alt cuvînt, ca și cum mintea i s-ar fi Încețoșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ar fi cumpărat de clasa a III-a, bilet adus de domnul Iacobescu cu toată discreția. Dar l-a lăsat să plece așa cum a venit și nici nu s-a mai gîndit la el atîția ani. Într-adevăr, Leonard Bîlbîie pierise cu totul din mintea lui și poate că nici nu s-ar mai fi gîndit vreodată la el dacă în Vladia nu s-ar fi întîmplat cîteva lucruri care de la sine l-au rechemat din uitare pe fostul comis-voiajor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un om sănătos și vînjos sus pe capră, să țină hățurile bine și să ieșim o dată din mlaștina în care ne cufundăm pe zi ce trece. Ia uită-te, domnule Bîlbîie. toți unul și unul. Cu oameni ca ăștia nu piere țara." L-a ascultat pe emoționatul prinț și a privit în sală. Mai toți se descheiaseră la gît, erau roșcovani în obraz, se trecuse la șampanie, din cînd în cînd răsuna cîte un dop însoțit de exclamații formale, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o scrisoare de recomandare din partea colonelului, fiind o expresie exactă și favorită a șefului întregii acțiuni. Acțiunea devine iminentă în următoarele zile. Aerodromul este pregătit pentru primirea Salvatorului Patriei în următoarele șase ore de la izbînda acțiunii. Vom răzbate sau vom pieri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" Inginerul Corvino făcu un pas înainte, o mișcare atît de neprevăzută, încît toți ceilalți, chiar și Bîlbîie, tresăriră, cerîndu-i emoționat lui Radul Popianu să repete cuvînt cu cuvînt mesajul. Adjutantul îi privi întrebător pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ore, o zi poate. Avem la dispoziție planul de acțiune, oamenii repartizați după obiective, într-un ceas pot fi în posesia parolei de mîine și poimîine. Totul este de partea noastră, nu avem decît să începem. Vom răzbate sau vom pieri!" Inginerul Corvino a propus ca dată a acțiunii ziua de mîine, înțelegeți, mîine dimineață la ora șase, înainte de a veni lumea la slujbă. Funcționarii vor veni la șapte și jumătate și atunci totul va fi deja în mîna organizatorilor, Poșta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la miliardele de vieți care se sfârșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care‑i sfâșie pe miei, la libelulele care‑și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor când ne aduc pe lume, la puii de mâță azvârliți de copii În apa râului, la groaza peștilor În pântecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i‑ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vis? Acea potolire care‑i făcea atât de bine sufletului său după atâta vânzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sufla câte o frunză pe bancheta din piele. Frunza se așternea cu un ușor fâșâit, ca un șoricel. Și ce‑aveau să‑i spună mamei - de bună seamă că se gândeau și la asta -, cum să‑i ascundă că le pierise entuziasmul? Cum să nu‑și dezamăgească mama, care‑n dimineața aceea le petrecuse cu lacrimi În ochi, de parcă le petrecuse la cununie sau, Doamne iartă‑mă, la groapă?... Vai, În nici un caz, În nici un caz! N‑or să‑i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care‑ți Îngheța sângele‑n vine. Răsturnând sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i‑o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu până la urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lașară în mâinile lor, aceștia se grăbiră să o împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
suporte perindarea atâtor personaje la catedra din fața clasei. Avea experiența orelor de franceză, începute în clasa a II-a, când apariția sporadică a profesoarei de limbă străină le dădea peste cap mersul tihnit și ritmul obișnuit al lucrurilor. Urma să piară acea intimitate de familie cu care tovarășa îi învățase. Încerca aceeași senzație pe care o trăia, de fiecare dată, în fața darurilor din jurul pomului de Crăciun. Ambalajul, legat cu grijă, ascundea o taină anume și ea nu se grăbea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l vadă acolo. Nu-i spusese că va veni, n-o invitase să-l însoțească. Conștiința situației în care se afla și a faptului că locul ei ar fi trebuit să fie pe scaunul liber de lângă Marc, făcu să-i piară zâmbetul de pe față și sângele din obraji. Ochii băiatului își pierdură strălucirea și se întunecară brusc, el o salută dând ușor din cap și luă haina de pe scaunul ce voise să-l păstreze pentru ea. Privirile colegilor lui, aliniați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fără nici o ezitare spuse cu o voce ce trăda un simțământ aparte: Luana! Se duse pe apa sâmbetei tot curajul iar elanul de moment, provocat de cei din jur, se pierdu în neant. Picioarele fetei se înmuiară și glasul îi pieri, în vreme ce, în delir, băieți și fete strigau în cor: Sărutați-vă! Atunci când fata alunecă în genunchi, Rosti îi zâmbi, din suflet și din viață, îi prinse obrajii în palme și-i atinse buzele abia înmugurite cu buzele lui calde, dulci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mama de mână și s-o împingă spre ușă, fata se simți luată în brațe, purtată pe sus și scoasă în mijlocul curții. Renar gâfâia, ținând-o lipită de el. Dă-mi drumul, mama a rămas înăuntru. Atunci, pe neașteptate, zgomotul pieri brusc și casa încetă să mai joace din temelie. Sanda ieși și ea afară, echipată în capot și papuci de casă. Își luă copilul în brațe. Tare aș vrea să întâlnești un băiat ca Renar. Mărită-te cu un astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Ți se pare că glumesc? îl întrebă privindu-l drept în față. Ochii lui rămăseseră aceeași. Tulburători, incredibil de frumoși. Îi topeau sufletul și-o zăpăceau iar ea îl iubea, încă, din toată inima. Ernest căută pierdut în jur. Îi pieri toată siguranța și privirea tăioasă alunecă rătăcită peste copacii pregătiți să întâmpine iarna. Se adună cu un efort și zise: Dacă ai nevoie de bani să-mi spui. Am să te ajut. Bani? Pentru ce? Gata, Luana, încetează! strigă. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
luminoasă a ușii. Apoi, dintr-o dată, sări înăuntru, cu o fracțiune de secundă înainte ca aceasta să se închidă, scârțâind din toate încheieturile, în urma ei. Întoarse capul. Bărbatul privea, cu fața tâmpă, demarajul greoi al vehiculului și prada jună ce pierea o dată cu el. Alergă până acasă, fără să aibă curajul să privească înapoi. Își făcu bagajul, smulse de pe perete cei doi ochi albaștri, rupse hârtia bucăți și îi dădu foc în chiuvetă. A doua zi intră în cabinetul administratoarei căminului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dese la Sanda, Ștefan fiind nevoit să dea numeroase telefoane ca s-o facă să se întoarcă. Nu era prost. Simțea că o pierde. Sărutul ei pătimaș, care-l arunca odinioară în extaz, dispăruse. Scenele de gelozie și interminabilele mustrări pieriseră, lăsând în urmă o indiferență dureroasă. Nevasta lui își reînnoise garderoba, își schimbase pieptănătura. Unduirile timide de puștoaică deveniră, fără ca el să știe când, forme îndrăznețe de femeie. Îi privea sânii pe furiș, lipsit de curajul de a-i mângâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
el... Lucrurile din jur își pierdură culoarea. Luana înregistră imaginea ca pe un film alb-negru difuzat, pe neașteptate, într-o seară tihnită de duminică a mileniului III. Încăperea în care se afla deveni, deodată, străină. Ea însăși se schimbase. Durerea pierise lăsând loc unei stări de luciditate benefică. Se simți plină de forță și energie. Se repezi la frigider și mâncă mult, ca niciodată. Ceva nu era în regulă. Acele ceasornicului se învârteau prea repede, ea era prea dornică să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În clipa în care drumul începu să se încline ușor, ea alunecă la vale, încet, ca pe un tobogan cu panta prea mică. O dureau ochii tot săgetând întunericul și nu-și dorea altceva decât să ajungă acolo unde el pierea. În aceeași zi, cu hainele șifonate și privirea pierdută, de om nebun, Radu Noia intră în salon. Ștefan nu schiță nici un gest. Continuă să vorbească, ca și cum numai el și Luana s-ar fi aflat acolo. O ținea strâns de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe hârtie, o idee cu aplicabilitate în munca de creație. La început n-am înțeles exact care ar fi asta dar la ultima ședință de lucru, de la locul meu retras, ascuns în umbra dumneavoastră, văzând sclipirile din ochii celorlalți, care piereau imediat ce rosteați următorul cuvânt, mi-am dat seama că acești oameni nu au timp să se adune, să gândească. Cum să vă explic? Îi luați prea repede ori tactica pe care o abordați le ia suflarea mai înainte ca ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]