1,548 matches
-
la mine, patul era roșu de gândacii pe care ți-am spus că venirea frigului îi revigora. După plonjarea în realitate, un corp continuă să îmi alunece pe spinare, între omoplații zgârciți de șoarece de bibliotecă, greu de ajuns sub pijama și maieul de corp - aprind lumina, speriindu-i și Suzanei somnul subțire, mă liniștesc după zece secunde de privit în becul unic: spațiul dintre salteaua patului și lada de studio redevenise un cuib din care ieșeau insectele amețite de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
călcasem de câțiva ani buni în apartamentul acela, pot doar să-mi imaginez spre ce spațiu promiscuu se îndreaptă unchiu-meu dimineața, alergând după tramvaiul cinci. Pe străzile din cartier, cu nume de compozitori, cinci-șase copii în haine sumare, eventual în pijama, jucau în jurul unui foc încins în curțile dintre blocuri cu mobilele vechi din casa lor - ultima dată când am ajuns. De procesul interminabil scăpase doar mama, el nu putea să renunțe. Pe pereții albi, lumina la care scriu proiectează umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
dacă nu vreau să fiu... — Bună, Bex! Tresar și veselele imagini cu mine râzând împreună cu Michael și Catherine se evaporă, iar creierul nu se concentreaza asupra clipei de față. Colega mea de apartament Suze se plimbă prin cameră, într‑o pijama antică, în pătrățele. — Ce faci? mă întreabă, curioasă. — Nimic, zic, punând repede floreta înapoi. Doar... știi și tu. Mă mențin în formă. — Aha, zice, neconvinsă. Deci, cum merge împachetatul? Se duce la polița de deasupra căminului, ia un ruj și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
loc întunecat, singură. Suze s‑a dus la Milton Keynes, la o mare conferință de marketing și vânzări pentru Hedleys, așa că sunt singură în apartament. Comand mâncare la pachet, beau două sticle de vin alb și nu ies deloc din pijamale. Când se întoarce Suze, sunt tot pe podea, unde m‑a lăsat, mă uit în gol la televizor și bag în mine KitKat. — Of, Doamne, zice, lăsându‑și geanta pe jos. Bex, te simți bine? Nu trebuia să te las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Yu Shan e neanunțată. Ea credea că vestea o va face fericiă pe Yunhe. Dar aceasta e mai mult decât dezamăgită. Yunhe crapă ușa un pic, arată stingherită și jenată ca un copil care a fost surpins furând. E în pijamale, cu părul ciufulit și rujul întins. Nu deschizi ușa? întreabă Yu Shan. E dezordine înăuntru. Blocând ușa în continuare, Yunhe propune: Putem să ne întâlnim peste o oră la ceainărie? Însă Yu Shan a văzut deja. În spatele ușii e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să fie deranjat. Bună, tovarășe președinte! M-am întors! Doamna Mao îl împinge pe omul de gardă la o parte și intră neinvitată înăuntru. În cameră e întuneric. Jaluzelele sunt lăsate în jos, iar draperiile sunt trase. Mao e în pijamale. Stă așezat cu fața spre ușă, în scaunul lui din ratan. Musafirul e o femeie. Stă cu spatele la Jiang Ching. Are o jachetă bleumarin în stilul Mao. Văzându-și soția, Mao își încrucișează picioarele desculțe pe un taburet și zice: Vulpea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Cabinetul cu Parfum de Crizantemă și-a schimbat înfățișarea. Crizantemele sălbatice de odinioară, și-au pierdut energia de foc. Plantele par îmblânzite, uniform tunse, drepte ca niște soldați. El nu se sinchisește să mă salute când intru. E încă în pijamale. Am în față un bărbat de șaizeci și nouă de ani, care chelește și nu s-a spălat de zile întregi. Chipul îi este un desen mâzgălit - nu mai există linii clare. Îmi aduce aminte de un eunuc cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
joace rolul salvatorului, nu pe cel al călăului. În viitor, Mao va fi ținut mereu minte pentru faptele sale bune. De exemplu, larg răspândita poveste a participării sale la funeraliile mareșalului Chen Yi, în 1979. Faptul că a sosit în pijamale a demonstrat cât de tare s-a grăbit să ajungă acolo. Privitorii au fost lăsați să creadă în sinceritatea durerii lui Mao. Cu toate astea, adevărul este că Mao ar fi putut salva viața mareșalului rostind un simplu „nu” ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
croșetând. I-ai sunat pe oamenii pe care te-am rugat să-i suni? Răspunde! Ai șaisprezece ani, nu șase! Las-o în pace, zice tatăl ei. A băut ceva vin și e în toane bune. e în obișnuita lui pijama și poartă o pereche de șosete, fără sandale. Camera e încălzită, dat tot pare goală și rece. Nu seamănă cu un cămin. Aduce mai mult cu un cartier general de război, cu cărți, mucuri de țigară, prosoape și căni împrăștiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de înmormântare a început deja. Dându-se jos din mașină, Mao merge grăbit spre sicriu. Înfățișarea lui surprinde pe toată lumea. Detaliul este imediat surprins de aparatele de fotografiat: Mao are pe el paltonul negru, iar de dedesubt i se vede pijamaua albă. Asta sugerează că Mao a venit aici în așa mare grabă, că nu a avut timp să se schimbe. E o aluzie că Mao nu s-a putut împiedica să nu vină. Pentru gazdă, premierul Zhou, sosirea lui Mao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
echipă de medici. Însă nimic din ceea ce îi prescriu ei nu dă vreun rezultat. Problema se agravează după ce trece vara. Mao refuză să se scoale din pat, darămite să se pieptene, să se spele sau să se îmbrace. Stă în pijamale non-stop. Devine din ce în ce mai neliniștit. Își confundă secretarul cu un asasin și aruncă în el cu o călimară de cerneală atunci când aceasta vine să-i dea vestea vizitei lui Richard Nixon. Mao își descrie simptomele unui doctor. Aud cum burnițează. Zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care se Înalță un nor de molii. Nu, e mereu aceeași albină. — Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi din urmă cizmele soldaților, pijamaua ți-e descheiată și obrazul plin de clăbuc, ras doar pe jumătate, te izbești În goană de pereții cu geamuri lucioase, fumurii, Întunecate. Ești Într-un tgv, Într-un marfar, Într-un intercity și fețele străine te privesc Încordate, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
spre tine? Cum, nici măcar ea să nu te bage În seamă? Și tu, care toată noaptea ai sărit dintr-un tren Într-altul, te-ai ascuns sub banchete, În trenuri păzite de soldații cu arma, ai venit până aici În pijama, desculț, cu obrazul plin de clăbuc, ras doar pe jumătate! Ca dintr-o altă viață, ca dintr-un vis Îți amintești tot ce ai pătimit pe acest drum nesfârșit, și ea nici măcar să nu te Întrebe: Ești tu, dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de la intrare. Clinchetul strident al clopoțelului trezi câteva șoapte undeva, în spatele ușii. Peste câteva minute se auzi o cheie răsucită în broască și, în cadrul ușii deschise, le zâmbi însuși D’Autrey. În picioarele goale, îmbrăcat doar cu un fel de pijama din mătase neagră și un mic triunghi cu ciucuri mari, aurii, prins ca un șorț în față, D’Autrey era de nerecunoscut. Fără extravaganța lui vestimentară, personajul arăta de-a dreptul mărunt. Când îl descoperi pe Babic, se încruntă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
memoră” doar un puternic miros de mucegai. Într-unul din colțuri, un fel de zeitate egipteană ținea în mâini două lumânări aprinse. Și acelea erau singura sursă de lumină. Înșiruiți în umbra pereților, așteptau mai mulți indivizi costumați în aceleași pijamale negre, cu aceleași șorțulețe din piele de capră având centura și ciucurii aurii. Unul dintre aceștia făcu un pas și, în lumina lumânărilor, craniul lui complet lipsit de orice podoabă capilară răspândi o lucire spectrală. ― Vă rog să-mi predați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de ceilalți masoni prin monotonul așa să fie. Prințul începea să regrete că acceptase invitația de a asista la ceremonia aceea deosebit de plictisitoare. Totul semăna cu o clovnerie de doi bani, cu o maimuțăreală fără sens. Doar aiureli. Ca și pijamalele acelea caraghioase sau șorțulețele cu ciucurei, ca să nu mai pomenească de umblatul lor cu tălpile goale pe mozaicul umed. Nimic atrăgător. Nimic serios. La un moment dat, în apogeul acelei ceremonii „înălțătoare”, când toți ceilalți mimau o transfigurare totală, Manuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din comunitate și perturbă liniștea. Distrug atmosfera religioasă a întregii curți. Trebuie să le eliminăm neîntârziat. Inspectorul sanitar șef fu luat prin surprindere de vehemența acestuia. Ce era să spună? Fusese surprins pe nedrept în casa lui, în kurta de pijama. Situația era dezastruoasă pentru o persoană cu o natură atât de sensibilă ca a lui. Mai întâi, bărbatul cu ziarele și acum individul ăsta. Privi disperat peticele însorite, de culoarea untului, de pe peluza, încă umbrită în cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
aproape zilnic, în timpul cărora Pinky bântuia în jurul casei lui cu vreun semn de afecțiune în buzunar și Hungry Hop aștepta la fereastra de la baie. Pe măsură ce zilele treceau, reușiră să schimbe între ei tot soiul de sticle, caramele, dulciuri, batiste și pijamale. De asemenea, un pieptene, o periuță de dinți, un bețișor de urechi, o bucată de săpun, o rodie, niște fotografii și un prosop. Surorile și mătușile lui Hungry Hop, care ajunseseră acum să bată regulat cu pumnii în ușa băii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
încălzea - cina. Apoi, în timp ce el se relaxa în fața televizorului, uitând de greutățile de peste zi, Susan se „relaxa“ ca să uite de greutățile zilei ei, pregătind baia pentru Milly, preparându-i o băutură cu lapte și ajutând-o să se îmbrace în pijama. Susan lucra și ea - ca secretară cu jumătate de normă la o firmă de construcții micuță, care-și avea sediul puțin mai sus, pe aceeași stradă - cât Milly era la grădiniță. Dar, de vreme ce nu câștiga la fel de mult ca Nick, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
e un adevărat blestem să fii femeie. —Pe bune? a răspuns Nick neatent, încercând să-și desfacă papionul. De ce? Pentru că trebuie să te strecori în rochii ca asta, când tu, de fapt, nu-ți dorești să te îmbraci decât în pijamaua ta lăbărțată, a pufnit femeia, scoțându-și un picior din ciorapi. Și când ai văzut tu un bărbat care să ajungă la o petrecere și să zică „La naiba, trebuie să plec, am mai văzut încă un tip îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
eram Încă În cămașa de noapte. Mi-ar plăcea să spun că era un chimono japonez de mătase, dar nu pot. Am vreo două chimonouri, ce-i drept, dar temperatura de care mă bucur de obicei În garsoniera mea necesită pijamale de flanel și o cămașă de noapte care arată de parcă ar fi fost făcută din niște pături vechi. Myrna Loy nu m-ar Învrednici nici măcar cu o privire. — Derek a fost ce? am Întrebat, ținând receptorul mai aproape de ureche. — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
fi adult, voi avea și eu un asemenea măr al lui Adam, care să se miște așa de nostim în sus și în jos, de câte ori râd. Duminica, tata se scula mai târziu. Abia la ora nouă își scotea haina de pijama și se ducea în baie. Eu mă luam după el. Baia era jerpelită și întunecoasă. Lângă o fereastră micuță, avea o gură îngustă de aerisire. Tata se bărbierea cu spumă. Storcea pasta albă din tub pe pămătuf și și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
un glas să spun pentru ultima oară înjuraturile în dialectul roman. După aceea strânseserăm iute tot de pe masă și ne luaserăm repede rămas-bun, iar signora Maria stinsese lumina în urma noastră. Tata s-a dezbrăcat cu mișcări încete, și-a pus pijamaua și s-a dus la baie. Când a venit înapoi, m-a găsit stând tot pe marginea patului. „Ce se întâmplă cu tovărășelul nostru?” a întrebat el. „O să ne mai vedem vreodată cu familia Flumian și cu Pietro?” „Ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am fost eu de părere. „Nu-ți face griji. O să reușim.” „Familia Sanowsky o duce bine?” „Habar n-am, însă vom afla curând. Toni vine mâine să ne ia de la aeroport.” Câteva minute am tăcut amândoi. Tata ședea, îmbrăcat cu pijamaua, pe singurul scaun din camera noastră. „Tată, cum a fost când ai plecat tu de acasă?” Tata a îndreptat încă o dată spre mine privirea cu care mă lua la cercetat. Făcea asta ori de câte ori avea bănuiala că mă apuc să inventez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Tata a ieșit fără zgomot din cameră. Afară, domnul Sanowsky l-a salutat scurt. Aveau vocile mai groase ca de obicei. Voci de dimineață. După cinci minute, tata a venit înapoi, dezbrăcat până la brâu și cu pielea jilavă. Haina de la pijama o ținea pe braț și a așezat-o grijuliu la capătul patului. M-am ridicat în capul oaselor și l-am privit. A fost gata în câteva minute. Mai repede ca în alte dăți. Ciudat. Eu, când aveam emoții înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]