KorAP: Find »[drukola/base=pinten & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...39 >

973 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi condusese pe culme, traversară vadul și ajunseră din urmă soldații. Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce Sebastianus, la rândul său, îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce Sebastianus, la rândul său, îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să se pregătească: pornim la luptă. — Unde ne așezăm? — îți spun imediat, îi răspunse Sebastianus, după care, dând pinteni calului, se întoarse la Chilperic. — Ai doar patru sute de soldați și nu toți sunt războinici pricepuți. Ce ai de gând să faci? Burgundul, înainte de a-i răspunde, aruncă o privire îngrijorată mulțimii care, printre strigăte, alerga spre ei disperată. — Singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
săpat între stâncării înalte și împădurite. De puțină vreme, o ploaie subțire pornise să cadă fără convingere, ropotind peste vegetație cu un zgomot ușor. în aerul umed se simțea un miros pătrunzător de pământ ud. întunecat, Balamber privea, de pe un pinten ierbos, cum se deplasa în șir mica sa armată. Un mingan: acea era premiul pe care Utrigúr i-l dăduse pentru că dusese a bun sfârșit misiunea sa din Sapaudia, împreună cu o cireadă de cincizeci de bovine și o magnifică armură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Cărarea se lărgea și devenea tot mai puțin abruptă, pe măsură ce se apropiau de capătul urcușului. Dintr-odată, totuși, coloana se opri. Atunci, Balamber veni în față pe lângă războinicii săi, care priveau cu nerăbdare către înălțime. Trecând de cel din urmă pinten stâncos, se găsi pe ultima porțiune de drum și dădu, pe neașteptate, peste un mic grup de oameni. Făcându-și loc, se duse până în față și-l găsi pe Odolgan, care, dând din mâini și înjurând, le poruncea oamenilor săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fu să o strige, dar de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
limpezit, se deschidea o întindere unduitoare și înverzită. Singurele porțiuni cultivate erau adunate în jurul unui pisc dominat de ruinele încă fumegând ale unui grajd și ale câtorva case. Acolo se oprise atenția lui Sebastianus, care scruta peisajul din înălțimea unui pinten stâncos. I se alătură Maliban, călare pe același cal mongol pe care pusese mâna în seara când burgunzii atacaseră tabăra lui Balamber: Mergem jos să vedem. Bineînțeles! împungându-și murgul cu călcâiele, Sebastianus îl obligă să apuce o cărare ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
câteva siluete minuscule, întunecate. Oameni pe cai, ce păreau să însoțească niște vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să-i înhățăm!. în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
copaci, putea distinge cercetașii ce le deschideau drumul. Grămezi imense de nori albi se înălțau ca niște turnuri în înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă în spate Sapaudia și, o dată cu ea, visul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fusese hotărât încă de la bun început. Ținându-și sabia în mâna dreaptă, se apropie puțin de ea, la pas, și ridică mâna stângă în semn de pace. — Așteaptă! îi strigă. Vreau să-ți vorbesc. Frediana, care pornise deja să dea pinteni calului, îl trase îndărăt, privind însă neliniștită spre locul bătăliei. Balamber înaintă și mai mult spre ea. — M-ai recunoscut? o întrebă. Citi pe fața ei o grimasă de dispreț. Bineînțeles, blestematule! Shudian-gun! Dacă vrei să vorbești, adăugă, întinzând înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îl încolți cu lovituri și de data asta fu obligat să lupte, parându-i atacurile puternice venite de sus în jos, nu fără greutate, căci Frediana, deși nu avea forța unui bărbat, mânuia sabia cu reală măiestrie. în sfârșit, dând pinteni calului, reuși să iasă din bătaia săbiei ei și, îndepărtându-se, putu să arunce o privire către câmpul de bătălie, de care nu-i despărțea decât câteva sute de pași. Părea că acolo totul se încheiase, însă observă patru războinici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sunteți aici ca să fiți călăuzele noastre. Răspunse cel cu mantaua: — într-adevăr, așa e. — Atunci, ce mai așteptăm? Luat prin surprindere de tonul său iritat, bagaudul se îndreptă în șa, încuviință și-și întoarse brusc calul: — Urmați-mă! spuse dând pinteni animalului. Urmând cele două călăuze, Sebastianus și tovarășii săi se îndreptară pe una dintre ulițele ce se întâlneau la răscruce și continuară așa pentru o bună bucată, traversând câmpia. Fură apoi conduși în sus, pe o coastă domoală; după buza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om tare norocos, romanule. Sper să te întâlnesc din nou! Spunând acestea, trase de hățuri și, întorcându-și calul, îi dădu pinteni, alăturându-se oamenilor săi, printre care își făcu loc cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-și calul, îi dădu pinteni, alăturându-se oamenilor săi, printre care își făcu loc cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară în galop. în vreme ce Sebastianus îi privea cum dispăreau după cotul străzii, Vitalius, Maliban și Dubritius ieșiră dintre care și îl înconjurară radioși. Vitalius, mai ales, nu reușea să stea liniștit. — Prefectule! Prefectule! striga printre lacrimi, neputând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ale mulțimii ce-l ovaționa. De pe bastion, episcopul ridică ambele brațe în semn de salut, iar el, deși se găsea încă la o sută de pași de ziduri, îl recunoscu imediat. Răspunse prompt, în același mod și automat dădu ușor pinteni calului, arătându-i astfel dorința sa de a-l întâlni cât mai repede. Anianus întoarse privirea, căutând scara ce ducea jos, și se îndreptă imediat într-acolo, pe cât de repede îi permitea vârsta înaintată și mulțimea de bărbați și femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
e momentul să te răzbuni. O s-o faci cu mâna ta într-o zi când o să fii, în sfârșit, în stare să stai în șa. Făcu apoi un semn energic către conducătorul vehiculului să se ocupe de ea, îi dăduse pinteni calului și se îndepărtase pentru a ajunge în capul coloanei, fără să-i arate în vreun fel admirația vie pe care simțise pentru ea. Știa bine prin ce trece, fiindcă el însuși trecuse prin ceva asemănător când era de vârsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
O întâlnire apropiată cu cavaleria vizigotă în armură era tot ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă cu arcul, iar ciocnirea cu goții se produse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
după care, cu mare iuțeală, îl apucă de o margine a mantalei, îl răsturnă din șa și încălecă în locul său. Puse mâna imediat pe sabia pe care acela o avea agățată la oblânc și, din nou, strigând cu furie, dădu pinteni calului și se aruncă iarăși în luptă, sperând că ai săi îl vor urma. Dușmanul, însă, se lupta cu furie, iar celălalt mal a ceea ce mai întâi îi păruse doar un torent se arăta acum de neatins. După o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea Aripă Ilirică, și-i ordonă să trimită imediat cercetași pe colină pentru a controla mișcările hunilor. Dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mingan - ce suia colina. Ajunseseră deja la circa două sute de pași și-și dăduseră seama acum că romanii ocupaseră creasta, dar nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se vedea că le era greu să înfrunte urcușul, căci, constată imediat Sebastianus cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea cailor să înainteze prea repede. Oricum se gândi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și astfel - foarte important - să le îngreuneze hunilor încercuirea. Realinierea unităților încă nu se încheiase când se auiră primele strigăte de alarmă, iar Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
resemneze și să aștepte. Atila se întoarse fără grabă, oprindu-se în repetate rânduri să salute și să-și încurajeze războinicii care, într-un nor de praf, mergeau la luptă, până ce ajunse, în sfârșit, împreună cu suita sa, pe un mic pinten ce constituia punctul cel mai înalt de pe toată întinderea acea stearpă și dezolată. Rămase să observe de acolo mersul bătăliei, schimbând când și când câte un cuvânt cu cei din jurul său. în vreme ce în fața sa se dădea bătălia, Balamber revenea mereu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de luptă i-ar fi putut înspăimânta și pe cei mai viteji războinici. Oriîncotro ai fi întors privirea, terenul ce despărțea cele două armate se arăta presărat cu luptătorii căzuți, atât de numeroși, încât caii deși biciuiți și împunși cu pintenii, erau nevoiți să-și încetinească alergarea și să înainteze cu multe opriri și cu mare greutate printre mormanele de oameni masacrați, răniți ce ridicau brațele cerând ajutor, cai în agonie și tot felul de arme, împrăștiate ori înfipte în pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
împroșcă un șuvoi de sânge și căzu de pe cal pe spate, cu brațele deschise, pentru a dispărea imediat în mulțimea unduitoare a combatanților. Balamber îl căută atunci pe Mandzuk și îl găsi acolo unde era mulțimea cea mai deasă. Dădu pinteni cailor și, în timp ce striga și cerea furios să i se facă loc, își deschise drum prin mijlocul războinicilor, lovindu-i fără să mai stea pe gânduri atunci când nu se dădeau la o parte. Apropiindu-se de scutierul său sub un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ei și anunță, la rândul său, pradă agitației, că ostrogoții fugeau. — Du-te tu la rege, îi ordonă imediat Balamber, și anunță-l că riscă să fie încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna către lemnul stindardului. — Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându-și calul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
că el, în schimb, a avut trei. Balamber scutură din cap. — Nu-mi place se mi se încurce femeile printre picioare. Dar el a spus că un hun de vârsta ta... — Mandzuk vorbește prea mult, i-o tăie Balamber, dând pinteni calului. Și tu la fel! Parcurse repede coloana și se duse până în fruntea ei, reproșându-și încă o dată prea marea atenție pe care i-o dădea fetei. A doua zi, coloana traversă un pod peste un pârâu nu prea adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]