3,087 matches
-
ochii lor, ochii prietenilor, sînt ca niște zero-uri În care obiectele Își pierd dimensiunea păstrînd un singur sens - neantul“. Parcă văd mîna lui Settembrini Închizînd pleoapele lui Naphta. În Întuneric coarnele de melc ies din ascunzătoare cu ochii lor pipăind o lume secretă cum sfîrcurile femeii, cum organul bărbatului Înaintează prelungindu-și materia spre maluri de limfă, misteriosul, tăcutul pas care atinge pereții oului pe dinăuntru și-i face să se cutremure de chin și plăcere. Care sînt prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aparat fără cusur - să cunosc insomnia. Nu insomnia poeților, nu insomnia Îndrăgostiților sau a căutătorilor de comori sau a ucigașului terorizat de remușcare, nu, o insomnie puhavă, imbecilă, fără gînduri. Stau și număr În neștire, din cînd În cînd Îmi pipăi subțiorile și curbura inghinală, dacă dau de vreun ganglion cît bobul de linte mă trece o boare rece pe șira spinării. Mobilele vechi pocnesc În răstimpuri. El se foiește lîngă mine. Tăcem așa Întinși alături sub aceeași plapumă, numărînd cuminți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acolo În spatele tuturor pereților aceia răsfoind o carte, turnînd ceaiul În cești, scriind o scrisoare, spălînd mîinile unui copil cu un săpun parfumat, despletindu-te În fața oglinzii, așteptînd brațele unui bărbat, Însoțindu-te pînă la confuzie cu duhul acelor locuri, pipăindu-i sensibilitatea cum Își mîngîie poetul ficțiunile. Dar poate că ceea ce noi numim libertatea de a alege nu este decît un fel deghizat de a ne omologa invențiile. Și atunci ar fi fost mai corect să spun: și eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mi spune cu glasul ușor nesigur „lumină“ și apoi cînd Îi dau o pastilă de papaverină spune „bomboane“ și-mi cere vinovat „Îmi dai voie să mănînc bricheta?“, și eu Încerc să pătrund Înțelesurile acestei limbi răvășite de parcă i-aș pipăi cu degetele circumvoluțiile ca să recunosc forma unei dorințe. „Vrei să fumezi?“ Îl Întreb. „Da“, Îmi răspunde. Acum două ore eram În Prater. Acum două ore purta o scurtă din pînză de cort și o pereche de pantaloni noi. Acum două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
știu de bine că nu Închid un ochi să văd lîngă cine m-au pus și cum Îmi cade lumina dacă nu te respecți singur În fine am să văd deocamdată nu-mi pot Închipui Armstrong cobora cu spatele și pipăia cu picioarele solul lunar să se convingă că există așa și eu acum ce lin zboară hardughia asta sau m-am obișnuit cu ea nici n-o simt dacă zburam toată viața fără să cobor niciodată pe pămînt aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
facă lui Andor concurență, să-mi fie milă de el? Să-i spun rânjind că i-a ieșit? Legătură din piele de treizeci pe patruzeci. Fără numele lui pe copertă. Doar titlul presat cu Times, neaurit. Abia se observă. Îl pipăi ca orbii: Ziua cea Bună. Mă hotărăsc să-l deschid. Douăzeci și patru de fotografii cu totul. Și, lucru lipsit de importanță, toate despre mine. Câte una pentru fiecare oră. În ultima stau la masă. N-am chip de gânditor. Și masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că n-o să vă vină să credeți, dar pot să fac câte ceva și împotriva celor de pe urmă. Mai mult ca sigur că unul dintre jocurile preferate din copilărie a fost cel când prietenii vă legau la ochi și dumneavoastră doar pipăiați obiectele, ca orbii. Pe unele nu le-ați deslușit niciodată. Le-au ascuns. Nu vi le-au mai arătat pe urmă și, zece ani la rând, v-ați amintit zi de zi de un obiect moale, călduț. Dar nu sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Am ajuns sus și am început să merg pe hol, dar m-am împiedicat de ceva greu. M-am oprit și am încercat să văd ce e, dar nu am putut să disting nimic în întuneric, așa că am început să pipăi cu piciorul drumul până la becul pe care-l aveam pe hol. Când am aprins becul și m-am uitat în jur, am văzut ceva ce nu-mi venea să cred că e real. Mama era întinsă pe jos, iar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Tencuiala a crăpat și el a lăsat să-i scape o înjurătură îngrozitoare. A urmat o pauză după care eu am început să chicotesc. Tensiunea s-a dezumflat ca un balon. Nat zâmbea și el, deși încă părea supărat. își pipăia pumnul cu cealaltă mână. Am închis televizorul și m-am așezat pe canapea. S-a așezat și el lângă mine. M-am întins să îi ating pumnul, iar degetele de la mâna cea sănătoasă m-au prins de mână. Ce naiba ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și tare aș fi vrut s-o beau. Pe negândite, în dimineața aceea, m-am confruntat cu adevărul că, așa cum sunt eu în realitate, nu pot să plac și să fiu iubit de fata pe care-o iubesc. Când, după ce pipăii cu grijă hârtia de o sută de ruble de la Iag, ieșii în stradă, era ora unsprezece și, deși nu era soare, iar cerul atârna prăfos și apos, nu puteam privi în sus pentru că îmi lăcrimau ochii. Zăpușeala și umezeala creșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fi făcut focul în sobă. Prin ușa închisă de la balcon, în întuneric, se vedea cum fața de masă se zbate ca o batistă fluturată de rămas-bun în gară. Ținând-o ne Sonia de braț, în căutarea comutatorului, am început să pipăi cu palma tapetul de pe perete, care foșnea tare. Mâna Soniei, însă, mă trăgea ușor spre ea. Atunci, o luai în brațe, o strânsei la piept și o pornii așa în direcția în care se vedea albind o coloană dincolo de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îmbrăcat în șuba lui dintr-o stofa lucioasă, cu o căciulă țuguiată din blană de biber pe cap, mijindu-și genele roșcate gata-gata să și le pârlească cu țigara lui aprinsă, oprindu-se cu capul pe spate în fața oglinzii și pipăindu-și cu mâna gâtul bărbierit și dat cu pudră (când se uita în oglindă, își lăsa colțurile gurii în jos, ca un pește), Stein îmi spunea poruncitor: „ei, să mergem“; și, spunând aceasta, își desprindea cu greu ochii din oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de corp. Nu știu, e din cauza țigării, din cauza unor noi prize din cocaina care se sfârșește, dar simt că totul - corpul meu temător care se clatină în mișcare ca să nu răstoarne sau să nu spargă ceva, picioarele mele înghețate care pipăie podeaua de parcă ar merge pe gheață, starea mea stranie care seamănă a boală -, totul este doar un înveliș jalnic în care și-a găsit refugiul o exaltare tăcută. Mă apropii de masă. Cât fac pasul, până când îndoi piciorul din genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe măsură ce înainta. Recunoscuse imediat zgomotul apei curgătoare și privi repede în jos, spre picioare, așteptându-se să calce în apă. Nici vorbă de așa ceva, podeaua era în continuare uscată. Pășea încet peste traversele rare înșirate pe pardoseală. La intervale regulate pipăia cu piciorul șinele ca să se asigure că se aflau la locul lor. Spera din tot sufletul să găsească și un vagonet pe undeva, pe acolo. Dintr-o dată, pereții se deschiseră în lături și se pomeni într-o cavernă de mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se îndepărtase mult de acesta? Nici nu mai știa în ce direcție trebuie să o apuce acum. În întuneric, nu mai avea habar unde este orașul. Simțea cum îl cuprinde un sentiment de neputință și disperarea punea stăpânire pe el. Pipăi cu palmele terenul de lângă el. Urca într-o pantă destul de abruptă undeva în spatele său. Asta însemna că probabil drumul se afla în direcția aceea. Încercă să se ridice în picioare dar tălpile îi alunecau pe frunzele ude de pe jos. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se afla în direcția aceea. Încercă să se ridice în picioare dar tălpile îi alunecau pe frunzele ude de pe jos. Începu să se târască în genunchi la deal. Nici nu mai ridica mâinile de pe pământ, și le târa printre frunze, pipăind cu grijă terenul din față. I se părea că face un zgomot teribil în timp ce se deplasa, așa încât se hotărâ să se miște mai încet. Spera să simtă la un moment dat șanțul de pe marginea drumului iar apoi, odată ajuns acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de veghe. Privi în jur și văzu suportul pe care erau agățate pungile de perfuzii și tuburile prin care lichidul îi picura în venă. Durerea era prezentă și nu își putea mișca de loc mâna stângă. Cu cealaltă mână se pipăi peste piept. Avea un bandaj gros în jurul torsului, care îi imobiliza și brațul stâng peste piept. Un tub de drenaj ieșea de sub fâșiile de tifon, coborând undeva alături de pat. Încercă să își dea seama dacă e singur sau mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu. M-am ferit să fac așa ceva. Nici nu am încercat măcar, răspunse grăbit șeful de coloană. În timp ce vorbea, Toma coborî parasolarul verificând dacă nu cumva al doilea rând de chei se afla acolo. Nu era, așa încât, cu mâna înmănușată, pipăi policioara îngustă de deasupra parbrizului ce se întindea pe toată lungimea cabinei. Negăsind nici acolo ceea ce căuta, se ridică puțin de pe scaun ca să poată privi înăuntru. O bucată mică din căptușeala plafonului era desprinsă într-un colț. Sub ea, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în minte că poate este rănit și nu-i în stare să mai vorbească. Poate zăcea fără simțire pe undeva iar el trecuse pe lângă dânsul fără să-și dea seama. Disperat, se lăsă să cadă în genunchi și începu să pipăie cu palmele patul de frunze umede de pe jos, încercând să se întoarcă pe același drum. În tot acest timp îl chema fără încetare pe nume, rostind cuvinte de alint. Spera să dea de trupul micuțului și căutarea lui să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după care urma să tabere cu toții peste el. Probabil că erau la o distanță destul de mare de tabără pentru ca strigătele sale de ajutor să nu fie auzite de acolo. Ceața deasă care se lăsase îi ajuta și mai mult. Se pipăi instinctiv la șold, unde ar fi trebuit să se afle cuțitul cu arc de care nu se despărțea niciodată. Bineînțeles că nu-l avea la el, ieșise din cort numai în izmene iar arma rămăsese împreună cu pantalonii înăuntru. Era lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să facă mai întâi, să vadă dacă nu cumva acesta nu s-a rănit în cădere ori să încerce să găsească toiagul. Alese repede a doua opțiune, fără toiag erau morți amândoi, așa că se trânti pe burtă și începu să pipăie febril malul abrupt, sperând să simtă sub degete lemnul lustruit al acestuia. Nici nu se mai gândea la vâlva care, fără îndoială își dăduse seama de impasul în care se găseau și acum, probabil că se pregătea să se repeadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristian făcu un pas înapoi strângând cu putere toiagul în mâini, vâlva știa că era acolo, îl simțise și acum îi transmitea un mesaj. O ură necuprinsă se scurgea din peșteră și era convins că dacă întindea mâna ar putea pipăi răul ca pe un corp material. Îl tenta să intre și să înfrunte bestia, avea toiagul la el și se simțea apărat. O mai învinsese o dată și nu se temea de ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
superioară a primelor două, protejându-l ca într-o cutie. Îl trăseseră afară și îl întinseseră pe iarbă la umbră. Ileana îi așezase capul în poală și, cu o batistă, îi ștergea fața de praf și sângele uscat. Calistrat îi pipăia mâinile și picioarele, verificând dacă nu are oase rupte. Poți să-ți miști degetele de la picior? își amintea Cristian Toma întrebarea pe care o tot repeta bătrânul. Îi răspunsese de fiecare dată că poate, dar Calistrat continua să-l întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o apă ce inundase toată împrejmuirea. Deși știa că nu poate intra în clădire, pe Boris îl trecură fiori reci pe spinare când o văzuse prelingându-se de-a lungul peretelui de sub el. Întinse mâna într-un gest reflex și pipăi sticla de la geam, asigurându-se încă o dată că cercevelele sunt închise. Ca și cum l-ar fi simțit, ceața apăru brusc dincolo de fereastră. Dintr-o dată, se strânsese din toate colțurile pe unde era împrăștiată, adunându-se în fața sa. De partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peretele metalic și se ridică, așa cum făcuse mai devreme în încă perea întunecoasă din vale. Simți o durere ascuțită în palmă, chiar în momentul în care reușise să stea în poziție verticală. Își dădu seama că se tăiase în ceva. Pipăi peretele încercând să afle ce îi cauzase durerea. Fundul cutiei metalice fusese întărit cu două profile așezate în cruce. Unul dintre acestea era neîntrerupt de sus până jos, însă celălalt fusese retezat în două pentru a putea fi sudat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]