5,484 matches
-
retras, urmată de Xiao Qing. Când au ajuns pe Podul rupt, ele s-au întâlnit cu Xu Xian, care reușise să fugă din Templul Jinshan. Regăsindu-se la locul primei întâlniri, cei doi îndrăgostiți s-au îmbrățișat în hohote de plâns, nemaiputând să-și stăpânească emoțiile după atâtea necazuri. La scurt timp după ce Bai Suzhen a născut un băiețel, a venit la ei bonzul cel rău. Acesta o închise pe Bai Suzhen în turnul Leifeng de pe malul Lacului de Vest, blestemând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
eu eram ținta atacurilor lui fără motiv, ci pentru că nici unul din ceilalți copii de pe stradă nu părea să-și dea seama ce se întâmplă cu adevărat. Era de parcă fuga lui spre mine cu taurul pe piept, răcnetele, urletele spaima și plânsul meu se desprindeau de strada cu oameni, de înserare și de astelalte, ca să ajungă într-un loc special construit înainte, ferit de privirile muritorilor, în care Cristos și cu mine ne împărțeam pumni. Mint cu nerușinare. În vremurile alea, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-i mai rămânea nimic de făcut decât să mă asculte și să mă respecte. Știa că era de-ajuns un singur brânci de-al meu ca el să se rostogolească la pământ de pe cazemata noastră și ca, odată cu bufnetul și plânsul lui, totul să se schimbe între noi pentru totdeauna. Abia când a căzut de pe cazemată, Coșuță mi-a răcnit printre sughițuri că o să văd eu ce-o să mi se întâmple, că vărul lui, că știe el, că eu mă cac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ecranul se împarte în patru la reluare, atât cât să simțiți că-i prea mult, că nu se mai poate, că asta trebuie să însemne tristețea deznădejdea nefericirea trădarea, atât cât să vă închideți în baie și să vă bușească plânsul, ca să scriu și eu, dacă nu vă supărați prea tare, toate astea și să duc povestea mai departe?, îmi mai împrumutați niște simțiri speciale ca să par și eu mai șmecher?, îmi spuneți ce veți face mâine, ce-ați făcut ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Iar acum am să mă opresc ca un laș, nu, ca ultimul dintre lași, ca și când nu s-ar mai fi întâmplat nimic atunci: nimic despre mâna care a lovit-o, nu pe fetiță, ci pe ea, pe Uca, nimic despre plânsul ei de bătrânică bună, mică și speriată, nimic despre orele lungi pe care le-am petrecut apoi sub plapumă, nimic despre sărutul pe care mi l-a dat mai târziu pe frunte, gata, Pușiță, nu mai fi trist, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de-a face, simte, așa, o plăcere deosebită, să-i demonstreze ăluilalt că-i un papă-lapte. Nu-i mai dădeam chiar cu cubul în cap, dar până la urmă, cumva, cu o palmă sau un șut, el tot se pornea pe plâns. Nu, Florin n-a mai venit pe la noi, dar într-o bună zi a sosit cineva mult mai simpatic, mai frumos și mai iubit. Era, totodată, și mult mai plângăcios. Era un bebeluș. Îl chema Mircea. Și era fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
familie, nimeni nu înțelegea ce-am pățit. Sorbisem pe ascuns dintr-un păhărel găsit pe marginea unui birou, după care fugisem în camera în care erau strânși cu toții, uluit și îngrozit, convins că am înghițit flăcări, bălmăjind printre hohote de plâns „apița Mița“. A fost nevoie de răbdare și de perspicacitate (aici i-a ajutat și degetul meu arătător, care indica paharul mititel) până când au priceput ce se întâmplase. Apița era o țuică tare, iar Mița era Mircea. Mai târziu, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aripile furnicilor. Era la fel de clar că, odată pornit pe panta enervantă a contrazicerii, Radu ar fi negat până în pânzele albe chiar și chestiunea, mai mult decât evidentă, că nu a rezistat căldării cu apă rece și a bufnit într-un plâns vecin cu isteria. La cât era de pornit, nu m-ar fi mirat să-l aud spunând că un războinic ca el nu cunoaște dezonoarea lacrimilor. În fine, chiar dacă nu avea nici un sens, eu totuși i-am amintit. Iar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
sine. Acum, stînd aplecat peste parapet, Își spunea - poate pentru a suta oară - că suferința soției sale fusese insuportabilă nu atît pentru ea, cît pentru el Însuși. E drept că o dată, În prima fază a bolii, ea izbucnise Într-un plîns isteric și-i spusese că preferă să moară decît să-și tîrască zilele În felul ăsta. Mai tîrziu, Însăși răbdarea și curajul ei aveau să i se pară insuportabile. Încercase, așadar, să scape de propria lui suferință, nu de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei aripi prea liniștite a clădirii. Crizele de isterie ale celor doi jucători, atitudinea maiorului obsedat de trădare sau accesele de plîns ale unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului Forester propria lor libertate, În speranța că vor scăpa de „mai rău“. Dar În cazul cînd acest „mai rău“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nobile, ci de o cunoaștere omenească simplă, dar pasionată. Deschise Încă o dată cartea lui Tolstoi și citi: „Ceea ce mi se păruse cîndva măreț și nobil - bunăoară dragostea de patrie, de propriu-ți popor - mi-a devenit odios și vrednic de plîns; iar ceea ce mi se păruse josnic și rușinos - bunăoară cosmopolitismul, lepădarea de propria-ți patrie - Îmi pare acum ceva nobil și măreț“. Prins În flagrant delict de trădare și crimă, reprezentantul acestui soi de idealism sfîrșise cu un glonte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
continuă, aici... Avea ochii umezi și privirea pierdută. - Aici, repetă, aici este așa. Este așa, și îmi pare rău, pentru că aș fi vrut să... am încercat... aveți o țară minunată și ar fi păcat... este păcat să... Takamura izbucni în plâns. - Dacă ați putea măcar o dată să... să încercați și voi... nu este greu... dacă nu, atunci totul se duce... of... dracului... nu înțeleg, îmi pare rău, dar nu pot să înțeleg... măcar un deget dacă... la noi, dacă se dărâmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Tocmai m-a sunat Anca, e într-un sat, mi-a dat adresa. - Vedeți, v-am spus eu. - Da. Dar ca să fiu cinstit, ar mai fi o problemă. - Care? - Anca ar trebui să fie moartă, zisei eu și izbucnii în plâns. - Da? - Da. Am omorat-o alaltăieri. Am îngropat-o în pădure. Pot să vă arăt unde. - Știu unde. - Și atunci de ce dracu’ nu m-ați arestat? - De ce să vă arestez? - Pentru că am omorât-o! - Sunteți sigur? - Da! Adică, acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
apoi privirea spre cei doi martori muți la scenă ca și cum ar fi căutat un ajutor pe care știa dinainte că nu avea să-l găsească și coborî privirea În cele din urmă asupra lui Georges, care-și Încetase cu totul plînsul și părea să aștepte, tensionat, să se scurgă cît mai repede cu putință secundele care lipseau pînă cînd avea să aibă șansa lui. S-ar fi spus că Lassa rememora În gînd vremurile trecute, Încercînd din răsputeri să se convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Cotopaxi și, de afară, se Întoarse s-o mai privească o dată, În picioare lîngă cal, cu mîna Încleștată pe pistol. Însă păru să Înțeleagă că nu o putea ucide pe cea pe care o iubea atît de mult, izbucni În plîns, se azvîrli În șa și se Îndepărtă pentru totdeauna de acea casă. Rodrigo de San Antonio bîntui prin Quito vreme de doi ani Încheiați, ca o umbră amețită, se Îmbarcă apoi pe Amazon, Într-o aventură nebunească, pornind În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese În egală măsură sodomizată, deoarece sîngera și prin anus. Își mușcă buzele ca să nu strige din nou sau pentru a nu izbucni Într-un plîns nereținut, fiindcă plînsese prea mult În viața ei pentru propriile-i greșeli ca să o mai facă și acum, cînd se socotea nevinovată pentru această nouă nefericire. Se curăță cum putu, oprindu-și hemoragia cu o bucată de cearșaf deja murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă și-n cușca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Pușca încărcată, calibru 30 și ceva, zăngăne pe scări în jos și alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu țeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care plânge. Nu c-aș fi vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-nveți să aplici fardul mai cu zgârcenie. Ne priveam în oglinda unei mese de toaletă, un rând triplu de nime-n drum observându-ne dindărăt. — Uite-așa, scumpo, ziceam și-i dădeam un burețel. Pierdut. Și Evie se punea pe plâns. Orice emoție ai avea dă imediat pe dinafară în fața unui public numeros. Râs sau lacrimi, nu-i cale de mijloc. Tigrii ăia de la zoo, ei trebuie că trăiesc permanent într-o operetă uriașă. — Nu-i vorba doar că-mi doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
nu ele presimt mai viu sfâșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plâns bărbătesc, precum erzațul său de oftături și lacrimi cu care‑și Îngâna vorbele ( Își auzea glasul cu detașare, ca pe un fonograf strident, iar În sinea sa răsfoia albumul acela de familie În rânduiala lui cronologică, de la prima sa Întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe șapca de liceu Însemnul VIII, Își lăsase mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și‑o crestase din neatenție, și‑atunci și‑a ras‑o. Privindu‑l, m‑a podidit plânsul; părea cu totul alt om. În acel plâns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cât de mult mi‑ar lipsi când ar muri.) Iată‑l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și‑o crestase din neatenție, și‑atunci și‑a ras‑o. Privindu‑l, m‑a podidit plânsul; părea cu totul alt om. În acel plâns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cât de mult mi‑ar lipsi când ar muri.) Iată‑l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe ecran se desfășoară Călătorie În lună. Apoi Îl zărim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
regrete, se așeza lângă ea, Îi lua mâna În palmele sale, și În locul discursului pregătit, Își lăsa capul În poalele soției sale legitime. „Dumnezeu mi‑a dat pe lângă talent acest copil, ca să nu mă copleșească trufia“, Îngâna printre hohote de plâns. Înfrânt, se refugia În literatură. Pământul făgăduinței. (Și când Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atât de dușmănit și atât de hulit!) La un moment dat am luat hotărârea de a ne despărți. Și, precum un copil retardat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
practic nici o familie în Bora Bora care să nu-și trimită unul din membri spre întunecosul Al Cincilea Cerc, din care numai Miti Matái reușise să se-ntoarcă, de aceea tobele și flautele păreau să cânte de înmormântare, unindu-și plânsul cu cel al norilor. Întinseră bestia pe placă de lemn, fără ca aceasta să opună vreo rezistență, însă când îl văzu pe Hinói Tefaatáu, galben la fața, căci nu închisese un ochi toată noaptea, apropiindu-se împreună cu alți doi bărbați, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nopții să le vină în ajutor. Nu bătea decât o briză slabă, în direcția țărmului, iar marea era calmă, ca și cum forțele naturii ar fi hotărât să se alieze de această dată cu sângeroșii Te-Onó. Se răspândi panică. Fetele izbucniră în plâns, la gândul că proaspăt recăpătata lor libertate nu era decât o iluzie, bărbații simțiră cum inima li se strânge, iar Roonuí-Roonuí, foarte nervos, începu să dea ordine pripite, pregătindu-și războinicii pentru inegala confruntare. Tapú Tetuanúi scoase instinctiv spadă lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau n-ar fi în stare să învețe tot ce știa acesta despre mare și despre secretele ei, si de aceea, atunci când îi dădea de înțeles că în curând îl va părăsi, simțea o dorință imperioasa de a izbucni în plâns. Și-acum ce facem? întreba când, în cele din urmă, isi recapătă glasul, după aceste incredibile explicații. Dacă știu că suntem aici și că n-avem vânt, n-o să le ia mult timp să ne-ajungă. N-au să ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]