823 matches
-
el nu contestă prezența imaginilor în lumea poemului, ci rolul lor determinant de forță coagulantă a structurii textuale. În locul lor și al emoțiilor pe care le provoacă, poemul e zămislit din volume și suprafețe potrivite, cu alte cuvinte este o plăsmuire poetică în care orice dezechilibrare ori dizarmonie, generate de autonomia adesea răvășitoare, anarhică a imaginilor, e corectată prin efortul armonizării, al conjugării contradicțiilor, al netezirii asperităților. Să urmărim felul în care această concepție asupra creației poetice se regăsește cu adevărat
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
parte, situarea intuiției într-un înainte de vedere îi dezvăluie locul privilegiat al revelatului, între inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale. Loc deschis și totuși gol, al răsfrângerii în sine a golului care nu are ce arăta decât vacuitatea plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol care se arată drept ultimul posibil? Și apoi, ceea ce se întoarce astfel și creează locul întâlnirii nu arată ceva în chiar miezul golului răsfrânt
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumii exterioare, ea e liberă până la transparență, liberă să arate "sâmburele misterios, ireductibil, al realului", adică inefabilul, inexprimabilul, indicibilul, cu un cuvânt: necunoscutul. Dar realul astfel intuit în esența sa inaparentă nu apare decât odată cu poemul, în stofa densă a plăsmuirii deja posibile; "el nu există înainte ca opera artistică să existe". Ceea ce se manifestă prin interstițiile poemului e sensul unui real mai întâi nemanifestat, încapsulat în fenomenul care îl prezintă în aparența sa mundană. Tot ce apare în fenomenalitatea lumii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a intercepta de pretutindenea ca într-un luminiș o rostire familiar-enigmatică/ spre a oferi prilej lumii plăpânde să se întemeieze grație unor lucruri amorfe". Semnele noului tărâm semnifică, arată imaginea desprinderii din neantul pre-originar; nu sunt însă decât alcătuiri fragile, plăsmuiri transparente sclipitoare în lumea plăpândă a unui luminiș. Ceea ce luminează în miezul diafan al creației se rostește în prezența de absență a manifestării; actul întemeierii nu intră în discurs, nu poate fi cuvântat, ci doar rostit în numele lucrurilor pe care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca de niște date ale prezenței în cuprinsul experienței. Lucrul lumii e recreat de o conștiință care îl desprinde prin reducție de orizontul în care el se manifestă ca dat al obiectivității, pentru a-l produce intuitiv în chiar procesul plăsmuirii poetice. Lucrul lumii e transpus în lucrul textului, apare în urzeala unui limbaj care, pe măsură ce se articulează, creează cuprinsul propriei lumi. "Iubirea mea pentru cuvânt - mărturisește Ștefan Aug. Doinaș - îmi întărește, mereu, impresia că poezia e un tărâm de mijloc
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fie că stă să vină, să apară. Afară poate că-i toamnă", iar asocierea între exterioritate și interioritate arată tocmai pre-timpul ultim al manifestării. Vedem toamna într-o imagine care să-i prezinte peisajul, să îl zămislească în chiar destrămarea plăsmuirii? Dar poate că ceea ce apare nu e dat vederii, este deși e nevăzut, se arată în urma inaparentă a posibilului. Putem - trebuie - să vedem ceea ce încă nu este, urmează să fie, precum urma care se formează, a pre-ființării fără de chip? Nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Astfel s-aștepți lângă dreapta minune a lumii"; doar astfel se are în vedere ceea ce în aparență rămâne nevăzut, trecător spre ființă și spre propria revelare. Și atunci unde să așteptăm minunea care însuflețește și înalță lumea? Lângă dreapta ei plăsmuire - la marginea împărăției -, în fața acelui abur de sens pe care nu îl gândim, dar îl vedem în imaginea din care izvorăște lumina poemului. Creația in-formată (Grigore Hagiu) În poemul Diamant de Grigore Hagiu 40 țesătura semnelor discursive lasă să se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și înțelege fără rest. Chipul acesta nu se arată în închipuire, iese din rama celor imaginabile. Intră în vedere nevăzut 57. Imaginea esențială a Firului cu plumb dă cu adevărat măsura zidirii. Căci creația e prin excelență verticalitate, postulație dinamică, plăsmuire dreaptă. Aici imaginile se aliniază în funcție de unicul reper care le "magnetizează": icoana desăvârșirii, Imaginea fără imagine în care înaltul și adâncul, văzduhul și abisul își corespund 58. Este calea spiritului drept, a ochiului neabătut care nu are altă perspectivă decât
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
24. 12 Henri Bergson, Gândirea și mișcarea, Editura Polirom, Iași, 1995, p. 195. 13 Vol. Locul sâmburelui (1973), în Sorin Mărculescu, Carte singură, Editura Cartea Românească, București, 1982, p. 171. 14 Într-o "rețea în mișcare de suprasemnificanți relaționali", astfel încât, plăsmuirea odată încheiată, "Semnificatul s-ar întrupa în văzduhul vital turnat între zidurile isprăvite. Semnului i s-ar da astfel șansa de a respira" (Sorin Mărculescu, " În loc de prefață" la Fluviul întâmplător, Editura Cartea Românească, București, 1985, p. 6). 15 "Pe de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o formă idiosincratică de salvare, epurată de nevoia ieșirii riscante și circumspecte în calea ei. Își parazitase astfel propria așteptare, sugându-i lent vlaga și agilitatea formală pentru a o transforma într-o uscăciune izomorfă - o paralitică mână întinsă către plăsmuiri virtuale. În ea paralizia și penuria se generau reciproc. Înfiorările lui nu deveniseră niciodată talazuri pentru ca nu se lăsaseră purtate de vânt înspre praguri ale profunzimii dătătoare de măreție și strălucire; trăise între două ape. Copilăria femeii fusese bântuită de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
afară: că iubesc cu patimă cărțile și că nu-mi displac romanele, că îmi place nespus de mult să mă hârjonesc și mă fugăresc cu băieții, [...] și această plăcere înflăcărată pe care mi-o trezesc societatea, dansul, teatrul, balurile și plăsmuirile fanteziei. Ah, ah, ah, ah! Iat-o pe Catherine cea de afară, cea pe care o știe toată lumea, fata cea nostimă cu ochi strălucitori și fire agreabilă. Dar cum rămâne cu cealaltă? Cu Catherine cea visătoare, tristă, cea pe care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
fala întoarcerii în țară - III, p. 319). Clite mnestra respinge din prima clipă vestea substituirii pe altar a Ifigeniei cu o căprioară (Nimeni nu-ți va trăda minciuna./ Minunea va rămâne minune totdeauna - III, p. 325) și descifrează imediat rostul plăsmuirii (Acel care-a scornit/ Povestea înălțării la cer știa prea bine/ Că le voi cere trupul [...]/ Și-au născocit minunea, al înălțării crez - III, p. 328). Personajele pun, așadar, sub semnul întrebării legendele în care sunt ele însele implicate. S-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
bântuită de năluci... Nimeni nu știe ce e adevărat și ce este închipuire în vorbele tale) și crede că aceasta și-a pierdut rațiunea din pricina iubirii (Toate astea sunt visuri de fecioară îndrăgostită - I 3). Ea consideră că Ifigenia preferă plăsmuirile imaginației certitudinilor realității (visezi întruna îngeri și semizei, făpturi pe care le ghicești numai cu mintea și niciodată nu le întâlnești aievea) și e revoltată că cea îndrăgostită de Ahile preferă ca el să-și împlinească solitar destinul glorios și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
deșertăciunea mea... Vreau să se vorbească de Socrate (p. 101). În ultimele clipe, filosoful începe să se îndoiască de natura divină a Demonului de care s-a lăsat mereu călăuzit și se întreabă dacă nu cumva acesta e propria sa plăsmuire : Am senzația că nu vii din altă parte, ci din mine... Că nu eu îți aparțin, ci tu îmi aparții (p. 102). Revelația finală echivalează cu renegarea propriilor convingeri și duce la încercarea disperată de a respinge o moarte lipsită
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
reprezentată pentru prima oară în stagiunea teatrală 1982-1983, inclusă în volumul Beția de cucută din 1984). Din nou, protagonistul este un bărbat ilustru al Antichității eline, din nou se pune problema confruntării dintre intelectual și putere și aceea a aplicabilității plăsmuirilor sale : ultima descoperire a omului de știință, scoica de citit gândurile, se poate dovedi o armă primejdioasă. Invenția este râvnită de toți - familia savantului, oficialitățile Siracuzei, în frunte cu tiranul Hieron II, ca și dușmanii romani conduși de Marcellus - și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
i-a ieșit, să izbândească cel puțin în acela de victimă (III, p. 420). Spectatorii pot fi înștiințați că acum începe cealaltă piesă, cu Agamemnon în rolul lui Agamemnon (III, p. 420). După ce s-a străduit zadarnic să triumfe asupra plăsmuirii țesute în jurul numelui său, omul de acțiune este în cele din urmă silit s-o accepte integrându-i-se. Pornind de la liniile mari ale tragediilor grecești dedicate Atrizilor, Iosif Naghiu remodelează datele legendei spre a ilustra relația dintre viață și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe care le trăiți (p. 15-16). Spre a preîntâmpina o eventuală poftă de a urzi conspirații în urma spectacolului, scriitorul l-a trimis pe Petronius ca ministru al liniștirii spiritelor autorizat să dezvăluie taina personajelor și să le sublinieze caracterul de plăsmuiri literare : El dorește ca acești oameni de altădată să rămână pentru voi simple ficțiuni ; el nu vrea ca acești romani să vă tulbure siesta (p. 16). Dacă e să-i dăm crezare mijlocitorului său, cel care a compus piesa cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ca pe fructele din pom. Și starea care mă cuprinde continuă. Cu febrile căutături încă vom descoperi atrăgătoare spații din microuniversul ieșean dar putem scruta și în spatele acestor realități și revelații. Dincolo de zare se ascund inefabile tărâmuri pline de enigme, plăsmuiri devenite cu timpul certitudini. Privim peste atmosfera burgului vechi și o mulțime de gânduri ne poartă cu înfrigurare spre simboluri și esențe, dând năvalnic peste duhul locurilor, peste mistere care se cer decriptate în ideea deslușirii unor sensuri ale existenței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
lui nu mai sunt doar iluzii, acum ochiul inert devine tandru, sensibil dar și lucid. Și tot acum poate să înceapă visul nesfârșit despre începuturi, ușor, ușor desprins dintre pietrele de temelie ale edificiilor, estompate de timp, de slaba noastră plăsmuire sau de memoria scurtă. Și tocmai când nu ne așteptăm, de după fiecare colț al Iașului ne pândește un ceva, unul care-i gata să ne schimbe perspectiva. E ca în tabloul lui Van Gogh în care a pictat mai mulți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nu accepta eșecuri în fața nimănui, nici măcar genul evaziunii elegante. Și parcă pentru a nu rămâne dator, răspunse tot cu vorbe alese. Sunt unii artiști care știu din alb sau negru să facă de toate. Linia și punctul îi slujesc în plăsmuirea unui univers ale cărui axe definitorii au fost rigoarea și înțelepciunea. Ei conferă semnului virtuți polisemantice, subtilitate și rafinament. Opera rezultată creează irepresibila impresie de imponderabil și ascensional, de materie sublimată în idee. Gloria oricum este efemeră, fie în cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și regizarea lor cât mai firească într-un sistem. Iar cea mai subtilă relație, care se întâmplă doar în conștiința, în intimitatea autorului ar fi cea dintre erudiție și intuiție, aceasta din urmă ținând nemijlocit de creație, de procesul de plăsmuire artistică sau (doar...) culturală, sau cultural-artistică, precum în cazul eseurilor considerate bine închegate, ca stil auctorial, încât să nu iasă la iveală tivurile, liniile de sudare, să zic. Concomitent, erudiția bine temperată, ca un suflu muzical, îți sugerează că autorul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în Moldova și în Țara Românească. Istoricii noștri, care au cunoscut conținutul Cronicii moldo-germane în traducerea lui C. Chițimia, nu au acordat nici o importanță amănuntelor pe care le cuprinde aceasta în legătură cu lupta de la Baia și cu lupta de la Șcheia. Erau plăsmuiri ce nu meritau să fie luate în seamă. Noua istoriografie marxistă, prin pana lui Barbu Câmpina, a dat o importanță deosebită acestei cronici, deoarece oferea argumente pentru a vorbi despre trădarea boierilor lui Ștefan cel Mare. Rezumând în Istoria României
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
BUCOVINEI, ÎN VECHILE EI HOTARE PÂNĂ LA CEREMUȘ, COLACIN ȘI NISTRU, CU REGATUL ROMÂNIEI 44. (Aplauze îndelungate, care se repetă continuu). Președintele Congresului dă cuvântul d-lui dr. I. Nistor. Dl. dr. I. Nistor, membru al Congresului, arată că statele sunt plăsmuiri vremelnice, create prin forță de mâna omenească, în vreme ce națiunile sunt organisme vii, care se nasc, se dezvoltă și-și împlinesc rostul istoric prin voința lor și grația lui Dumnezeu. Contrastul acesta între stat și națiune s-a remarcat în mod
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Astăzi mi se pare o necuviință, un semn de vanitate nesăbuită să pronunț numele lui Dumnezeu în poemele mele. Când mă refer la el folosesc metafora, adresarea aluzivă. Să-i pronunț numele și să-l fac personaj în măruntele mele plăsmuiri verbale mi se pare astăzi inacceptabil, ar însemna că mă ridic pe mine până la a sta față în față cu el. Raporturile noastre cu divinitatea țin de o absolută intimitate și găsesc indecent să vorbești despre ele ori să scrii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aproximarea rezonabilă, sugestivă prin expresie, a valorii Ce are propriu literatura română de azi? Ce are deosebit față de alte literaturi din Europa? Subiect delicat, poate că oțios. Ce să zic, pe scurt? Cât de specific naționale, cât de universale sunt plăsmuirile artei? Am toate motivele să consider că un francez îl citește pe Tolstoi, un german pe Proust, un sud-american pe Kafka, fără impresia unei incomunicabilități cu motivație etnică, deși marilor culturi ale lumii li se pot atribui profiluri în linii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]