995 matches
-
o „refracție” a unei alte minți cercetătoare și Însetate, neliniștite de misterul „realului” și al „ființei”! Și astfel, ei, cei „vechi”, cei de-dinainte-de-Socrate, despre care Nietzsche afirma că erau singurii și adevărații filozofi, după ei urmând decadența (școlii socratice și platoniciene!Ă, ce Îmbinau intuiția cu concluzia, cu „cercetarea”, ei, În care, În spiritul cărora, cum spuneam, pentru prima oară ceea ce ne cade sub simțuri și ceea ce suntem se reflecta În Întregime, au creat „o epocă” sau, mai bine zis, au
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian, prefigurându-l prin zguduitoarea priveliște a Infernului". Evident, o formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că dreptatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
kantian nu m-am referit la ipoteza sa metafizică asupra relației noumen-fenomen, ci la modelul fizic al Universului pe care l-a propus Kant. Or, un asemenea model nu e de găsit în opera lui Schopenhauer, unde relația voință idei platoniciene reprezentare rămâne de domeniul metafizicii. Dintre numeroasele lecțiuni nu discutabile, ci categoric greșite ale operei lui Eminescu voi menționa doar una. Pe urmele lui G. Munteanu, Th. Codreanu face din afirmația lui Eminescu "antitezele sunt viața" dovada că poetul român
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cazul de față un viciu fundamental de metodă. Modelele cosmologice posteinsteiniene, spre pildă modelul pulsatoriu, sunt prefigurate nu doar de Eminescu, ci și de Wagner, de miturile nordice despre Iarna Fimbul și Ziua cea nouă, de mitul chaldeean și platonician al Marelui An Cosmic etc. Logica dinamică a contradictoriului întâlnește logica visului și logica mitului, adică revine la un model al gândirii care a fost reprimat de logica aristotelică. În genere, gândirea științifică a veacului nostru își descoperă înrudiri structurale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în care intră mai multe stiluri, de fapt "sub limbaje", în planul cunoașterii, poate fi atestat un "eclecticism gnoseologic", căruia noi i-am zice sinteză gnoseologică eminesciană. Poetul Eminescu, în apariția sa firească de a obține armonia nu în sens platonician, ci modern al împăcării contrariilor, este marcat de modelul lui Narcis. Omul de știință Eminescu (și poetul deopotrivă) este marcat de modelul cosmologic al fizicii moderne. Întrucât pentru Eminescu ochiul vede și aude, iar urechea aude și vede, oglinda lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
armonie Eminescu are de trecut mai multe praguri ale cunoașterii. Care sunt ele? În primul rând, disimetria universului, perspectiva morții termice a lui, entropia lui, a cărei lege a fost reevaluată de L. Boltzmann. În al doilea rând, modelul cosmologic platonician, bazat pe un principiu static. Or, însuși Einstein oscila între un model pseudostatic, curb și un model cilindric. Eminescu intuiește "curba în infinit a universului", refuzând principiul static și îmbrățișându-l pe cel pulsatoriu și rotatoriu. Imnul vedic al creațiunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în concertul demonstrației) și ceea ce este deosebit de important în contextul actual al analfabetismului valoric cu dragoste față de poet și față de cultură în genere concepută ca șansă existențială supremă. În ce constă farmecul acestui Poem al Ființei scris eminescian, și nu platonician, kantian sau heideggerian, de Eminescu ? Autorul Luceafărului îl rostește, știind totul despre ea, adică inclusiv faptul că ea, arătându-se omului, se ascunde, că în eul nostru stau pitite mai multe euri și că nu poți cunoaște prea mult dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm, un studiu consacrat unui Eminescu dincolo de Heidegger, plombat în orizont platonician. Așadar, o grilă inedită de lectură, referințe înalte și o metabolizare a temei Într-un context care îl scoate pe autorul Odei în metru antic din balcanism, ignorând mizeriile criticii anecdotice. Sau cehul Milan Kundera, invitând la o dualitate interpretativă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
El Gahel. Harfele răsfirate trimit la Orfeu, pe care Barbu îl asociază cu Narcis, cel care taie cu privirea "pe înecarea cirezilor agreste". Codreanu respinge și interpretarea potrivit căreia "jocul secund" ar fi o imitație a imitației în sensul poeticii platoniciene și consideră că, de fapt, "Oglindirea barbiană este un platonism à rebours." (p. 212) Concluzia potrivit căreia "Joc secund e capodopera tragicului senin, la care ajunsese și Eminescu în poemele de maturitate" nu e neapărat nouă, însă demonstrația desfășurată pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fost unul din principalii reprezentanți ai aticismului în literatura greacă. Născut într-o familie notabilă din Beotia, studiază la Atena retorica, filosofia și științele vremii sale, avându-l ca maestru pe Ammonios Sakkas. În această perioadă, frecventează „Stoa”, precum și „Academia platoniciană”. Vizitează de mai multe ori Roma, unde predă filosofia morală. Obține cetățenia romană și adoptă numele de familie "Mestrius", în semn de omagiu adus prietenului său M. Mestrius Florus. Autoritățile imperiale romane îl numesc procurator al provinciei Achaia din Grecia
Plutarh () [Corola-website/Nature/301066_a_302395]
-
se destupă de cîmp, "volim te", cam așa ceva, cum se zice "te iubesc" pe sîrbește? cimitirul militar Lețcani, Antonescu jos de pe soclu, Sîrca, îți dai seama că și ea și celelalte sînt intangibile, destinațiile nu-l ating pe călător! reamintirea platoniciană călătoria selecție din fluxul vorbirii, treci la mărturisiri, una dintre reacții, apartamentul vîndut pentru casa de la Holboca, toți vin la noi la grătar sîmbăta-duminica! la Sighișoara la noră, fata în Franța, el s-a ținut de capul ei, se mărită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ca și Fotius, dar mai degrabă cunoscător al retoricii și literaturii profane, el s-a afirmat atît prin desăvîrșirea unei anumite specii de proză inspirată de modele clasice, cît și prin căutarea unei filosofii vizînd unificarea științei conform unei scheme platoniciene, Învățămîntul variat, opera sa, încerca astfel să realizeze sinteza istoriei, filosofici, științelor naturale și teologiei. Din această întoarcere la Platon, discipolii lui Psellos vor face, sub domnia Comnenilor, fundamentul interpretării raționale a dogmei care, prost văzută la Bizanț, în cercurile
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
saxon Gottschalk. Jonas din Orléans, Agobard din Lyon, Adalhard din Corbie redactează și difuzează tratate despre raporturile temporalului și spiritualului etc., în timp ce loan Scotus Eriugena, care preda teologia la palatul lui Carol cel Pleșuv, compune mai multe opere în spiritul platonician și în cel al dialecticii aristotelice, care, ținute sub semnul suspiciunii de Biserica Romană, tind către un anume panteism, ba chiar agnosticism. În sfirșit, pentru a ne rezuma doar la figurile cele mai reprezentative, Nithard, abate de Saint-Riquier și tovarăș
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
regulile retoricii savante. Marea noutate a vremii o reprezintă renașterea logicii, și, în mod particular, a dialecticii. Pînă la mijlocul secolului al XI-lea, filosofia rămîne un simplu exercițiu de subtilitate a minții, în școlile episcopale, sînt comentate texte de inspirație platoniciană, pagini din Seneca, Boethius sau John Scotus. Este un joc al minții, total rupt de preocupările religioase. De Dumnezeu te aproprii prin dragoste, credință, cunoașterea scrierilor sacre, dar nu prin rațiune. Or, acest lucru se schimba la sfîrșitul secolului al
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
cetățeni patrioți francezi. Solidaritățile pre-naționale, în special cele confesionale și regionale, trebuiau măturate și înlocuite cu solidaritatea națională. Monografia lui E. Weber arată că, în plin secolul al XIX-lea, mult după ce intelectualii au introdus ideea de națiune în colecția platoniciană a formelor ideale după care trebuie organizată politic realitatea socială, societatea franceză era departe de a fi omogenă, unitară și integrată intern. Franceza era vorbită doar de o minoritate concentrată în Île-de-France, care forma o enclavă lingvistică înconjurată de o
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să se emancipeze de această influență ei au optat ferm pentru sincronizarea cu spațiul european, iar astăzi pentru integrarea în structurile acestuia" (Mitu et al., 1999, p. 5). La fel cum ideologia naționalistă promova ideea eternității naționale românești (i.e., teza platoniciană a națiunii române trans-istorice, eterne și imuabile), în același chip noua paradigmă difuzează ideea destinului istoric european al românilor. Dacă naționalismul se lăsa pradă seducției exercitate de ideea totalizantă a unității, europenismul introduce același tip de distorsiuni, lăsând impresia că
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
făcut obiectul unor metafore celebre, de mare notorietate în istoria ideilor culturale. Inventarul întocmit de D. Draaisma (2000) în cartea sa Metaphors of Memory stă mărturie pentru varietatea lor caleidoscopică, precum și pentru ingeniozitatea metaforică a teoreticienilor memoriei. De la faimoasa imagine platoniciană a memoriei ca tablă de ceară, trecând prin asemuiri ale memoriei cu biblioteci și depozite, pivnițe și labirinturi, palate și teatre și sfârșind cu analogii organiciste precum asemănarea cu un stomac sau cu un fagure de albine, memoria nu a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Platon. De exemplu, în dialogul Phaidros (246 a 249 d), atunci când își propune să vorbească despre suflet, Platon (prin personajul Socrate) constată că nu poate spune ce este sufletul, dar poate spune cum îi apare el; și urmează, în demersul platonician construit printr-o analogie, un mit: al sufletului ca un atelaj cu vizitiu și doi cai. Pentru contextul de față, îmi pun întrebarea: ce este non-judicativul? Ce este acesta potrivit dictaturii judicativului? Apoi, printr-un alt tip de demers, am
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea poate fi recunoscută cu greu în acest orizont; totuși, poate fi recunoscută. Tocmai de aceea, în orice act de cunoaștere îndreptat către dobândirea cunoștinței veritabile (episteme) ce are în structura sa cunoașterea celuilalt și recunoașterea de sine, potrivit scenariului platonician sesizăm și umbrele ("adumbririle") unei "logici non-judicative". Umbrele acestea sunt, de fapt, ale logos-ului care, deși rămâne ascuns, încearcă pătrunderea în spațiul epistemic, acolo unde se poate naște cunoștința veritabilă, imposibilă fără prezența și lucrarea sa. Înseși pierderile logos
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul unei "relații", unei "corespondențe", unei "comuniuni", cu ceva care este în stare (are "capacitatea", "facultatea" etc.) să scoată la iveală temeiul prin evidențierea lui. Calea (methodos) prin care temeiul este scos la iveală ar putea fi "intuiția" (în sensul platonician, îndeosebi din Republica, al termenului noesis, sens exersat, însă, și în medii presocratice);161 dar Heidegger nu vorbește despre aceasta. Desigur, privilegierea sa l-ar fi așezat pe filosof, direct și fără drept de apel, într-un loc semnificativ din
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au condus către problema filosofică a temeiului, în sensul scoaterii la iveală a acestuia, adică după exigențele unui act de constituire (legat, totuși, de actul ca atare al judicativului constitutiv: judecata). Nu este vorba însă nici despre noesis în sens platonician (sau presocratic), cum am precizat mai sus, nici despre ceea ce s-ar putea sesiza pe această cale: temeiul în el însuși; ci este vorba despre altceva: "scoaterea la iveală a temeiului ...", ca și cum acesta ar fi dat, deschis, expus în fața celui
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
expresia nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul, după
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca singurul ei obiect propriu, și ne-ființa, ca "obiect" lăsat la o parte ca nesemnificativ, pus într-o astfel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
help of sensation and without reason, is always in a process of becoming and perishing and never really is." Plato, Timaeus, Ed. eng. cit., p. 16. 42 Există și un alt context care probează ideea neafirmării omnipotenței judicativului în discursul platonician, de mai multe ori amintit în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]