1,048 matches
-
gardianul în clipa în care intră în clădirea Ascentis. Nu prea vă putem ține la distanță, nu-i așa? —Ei, haide, Tony. E a treia oară luna asta, atâta tot. — Înseamnă că afacerile merg bine. Într-adevăr, spuse, mimând o plecăciune grațioasă, nu mă pot plânge. La ghișeu, completă formularul pentru colete. La rubrica „bunuri“ trecu pur și simplu „artizanat“. La „țara de origine“ scrise „Iordania“, ceea ce nu era doar adevărat, ci și, în mod convenabil, de neremarcat. Importurile din Iordania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se situau la cel mai jos nivel, iar britanicii aproape că îi egalau - se puneau în genunchi de fiecare dată când un dictator cu mustață începea să se împăuneze pe un podium. S-au prăbușit în fața lui Hitler, au făcut plecăciuni și s-au gudurat în fața lui Saddam. Și erau gata să vândă Israelul la fel cum fuseseră gata să-i trădeze pe evrei în anii ’40. Era o boală congenitală. Scrisese lucrurile acestea de mai multe ori. Uniunea Europeană nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
violențe sângeroase, să te întorci la Colony era ca și cum ai fi revenit la un paradis al siguranței. Același sentiment îl avură și acum, când plătiră taxiul și intrară. Pardoseala rece, din piatră a holului, portretele vechi și desenele de pe pereți, plecăciunea de „bun venit“ a angajaților. „Colony“ era un nume potrivit; întreaga clădire părea desprinsă direct din anii ’20. Îi reveni în minte amintirea camerei în care dormise acum aproape zece ani. Deasupra biroului era o fotografie alb-negru a generalului britanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
au dus la ură. — Bineînțeles, spuse șeful de birou, ascultând numai cu o ureche. Din fabrică răzbăteau zgomote îngrijorătoare. — Du-te și vezi ce-i în fabrică, Gonzalez, spuse domnul Levy. Iau eu legătura cu Reilly. — Da, domnule. Făcu o plecăciune adâncă și ieși ca din pușcă din birou. Domnul Levy ținea ușa deschisă. — Ajunge să te apropii de Levy Pants și ești pe dată asaltat de tot felul de plictiseli și aspecte deprimante. Locul ăsta nu poate fi lăsat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
face pentru el cît o seară de balet: „CÎnd François descoperă păpușile surorii lui sub un maldăr de foste jucării care nu mai pot avea nume În nici o limbă, și țopăie În cinstea lor un dans caraghios, amestecat cu exclamații, plecăciuni și pauze În care se freacă la ochi de timiditate, atunci nu regret nici muzica, nici coregrafia care poate fi inventată pentru Petrușka“. Nici el, nici eu n-am fi putut ghici că peste vreo douăzeci de ani voi avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și bătu din palme de patru sau cinci ori, în timp ce cămătarul abia de schiță o grimasă și întoarse chitara pe dos. ă Monolgul lui Osip, din Revizorul, spuse Porfiri. Actorul, duhnind a votcă de la o poștă, răspunse aplauzelor cu o plecăciune, cu fața prietenoasă și satisfăcută.- Am jucat rolul acesta în '56 la Teatrul Mariinski. Sunteți un cunoscător al artelor dramatice? ă Sunt un admirator al lui Gogol. ă Douăzeci de ruble, mârâi cămătarul, făcând chitara să rezoneze în timp ce o punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Căminul lui Lippevechsel. și să întrebați acolo de Pavel Pavelovici Virginski. Cămătarul ridică cele două bancnote și i-o întinse pe a doua lui Porfiri. ă Conduc o afacere de credit respectabilă. Datoria este plătită. Profiri se înclină și păstră plecăciunea. ă Sunt evreu, e adevărat, dar sunt un cetățean care respectă legea. Porfiri își ridică capul și îl privi pe cămătar în ochii și dădu acolo peste o mânie fără margini. Luă bancnota care îi fusese oferită. ă Puteți vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să îi spui. ă Pot să plec acum? ă Desigur. Voi trece pe la tine mâine. ă Mi-ați mai spus asta. Nu e nicio nevoie. Dar înțeleg că aveți propriile motive pantru a vrea să faceți asta. Virginski făcu o plecăciune scurtă în fața doctorului Pervoiedov. Apoi se îndreptă spre ușă cu un pas surprinzător de ferm. Porfiri simți dezacordul doctorului. Cu o anumită stânjeneala, îl întrebă: ă Deci, domnule doctor Pervoiedov, ce ai descoperit privind cauzele morții? Erai nerăbdător să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu o compare, în intenție și efect, cu parfumul atât de diferit al Liliei. ă Acest domn este polițist, spuse Katia șters. ă Magistrat. Magistrat investigator, o corectă Porfiri, cu un zâmbet apologetic. Porfiri Petrovici, doamnă, adăugă el cu o plecăciune. ă Despre ce e vorba? întrebă Anna Alexandrovna cu nerăbdare. ă Stepan Sergheievici, răspunse Katia cu voce slabă. Este mort. Porfiri observă cu interes schimbările rapide de pe fața Annei Alexandrovna și, deși îi erau greu de spus cu certitudine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și noi. Este afacerea noastră. ă Nimic nu este mai nobil decât a-ți dedica viața unei activități futile. Aceste cuvinte fură rostite după o pauză scurtă, pe un ton jucăuș și aproape mucalit. Porfiri își concedie ghidul cu o plecăciune adâncă și păși în prag. Bătu ușor cu degetele în ușa deschisă, iar cei doi bărbați își ridicară privirea. Acești arătau exact cum și-i imaginse că ar fi după vocile lor. Bărbatul mai tânăr era înalt și slab, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai intereseze un specimen ciudat ca francezul. Endō a deschis ușa cafenelei. Bărbatul cel bondoc se instalase confortabil la o măsuță de lângă intrare și fuma o țigară. Broboane de sudoare îi apărură pe chelie. — Domnul Kanai? întrebă Endō, făcând o plecăciune adâncă în fața bărbatului. Sunt membru al Societății de Schimburi Culturale. După cum v-am spus la telefon, până hotărâm ce europeancă v-ar conveni, am considerat că-i mai bine să vi-l aduc chiar pe omul care se va ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
norii cenușii. Kobayashi a ieșit din casă. Endō l-a urmărit până la A-șaptea-zi-machi, strada cea mai animată a orașului, căreia i se mai spunea și Ginza din Yamagata. Când întâlnea vreun cunoscut, Kobayashi își arbora zâmbetul lui perfid, făcând o plecăciune servilă. — Încotro? îi strigă un bărbat de pe bicicletă. — Am niște treburi în Umamigasaki, răspunse Kobayashi. Când a auzit „Umamigasaki“, Endō a considerat că a sosit momentul. S-a plimbat prin tot orașul cu harta în mână de când a sosit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu Încearcă decît să fie politicoasă, iar tu o faci să se simtă Îngrozitor de prost. Las-o În pace. — Bine, bine. Charlie Dutton ridică brațele În semn că se predă și rînjește Înainte să se Întoarcă spre mine, cu o plecăciune. — Scuză-mă că te-am făcut să te simți prost, spune el tare. Dacă Îmi permiți, voi merge pînă la baie să-mi pudrez nasul. — Ți-am spus să nu aduci cocaină la mine În casă, Îl mustră Caro. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mușcător. Mă simțeam, cumva, răzbunat, prin orgoliul tău, pentru toate umilințele pe care le-am îndurat fără să zic nimic Ce orgoliu frumos aveai atunci, Galilei! Erai viclean ca o vulpe și agil ca un tigru. Știai să faci o plecăciune în așa fel încît toată lumea să priceapă că-ți băteai joc de ei și că sub vorbele tale smerite se ascundea un hohot de râs. Polemica ta cu iezuiții a fost un spectacol extraordinar de inteligență și de vanitate. I-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
jubilația spirituală, mânjesc prin fluxurile carnale ale plăcerii trupurile morților. Dacă n-aș fi fost eu preot, și el călugăr, l-aș fi pocnit. M-am mărginit să-l privesc drept în ochi. Mi-a simțit indignarea, a făcut o plecăciune și, cu un gest, în cele din urmă, smerit, m-a poftit să-l urmez. La picioarele scării care urcă spre absidă, întreruptă după câțiva pași de perdelele iconostasului, ce despart spațiul comun de cel rezervat pentru sancta sanctorum, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din dreapta. A deschis-o cu una dintre chei, a intrat și și-a fixat torța într-un suport aflat la începutul unui coridor strâmt, cu tavan jos și pereți de cărămidă. După care a revenit în sală. Cu o nouă plecăciune, lăsând însă să i se vadă în gesturi și în priviri sarcasmul, m-a poftit să intru, spunându-mi: - La capătul coridorului, în mijlocul celei de-a doua odăi, stau unul lângă celălalt regele Rotari și ducesa Gaila. Eu rămân aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sigur și firesc de a se ridica din jilț, mi-am dat seama că avea mușchii încă tari. M-a țintit cu toiagul, poruncindu-mi: - Mergi de te spală și te primenește. Masa e la apusul soarelui. Am făcut o plecăciune și am ieșit în grabă, urmat de Rotari. Odaia ce mi s-a dat era ultima pe dreapta și nu permitea accesul în celelalte. Mobila era simplă: un pat cu pernă, un dulap cu două pături, una de lână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de aproape, că puteai distinge verdele copacilor de cel al pajiștilor în care pășteau bizoni sălbatici. În curte m-am încrucișat cu câțiva adalingi. S-au uitat la mine, dar nu m-au salutat și nici n-au răspuns la plecăciunile mele. M-am gândit că nu se putea găsi o pedeapsă mai cruntă decât să trăiesc printre acești sălbatici, și mi-am dorit ca șederea mea aici să fie cât mai scurtă. Când am apărut în sala de mese, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sunt cei care te însoțesc? I-am explicat cine erau și i-am relatat în grabă ce se întâmplase după ultima și nefericita noastră întâlnire. Prietenii mei, încurcați, rămași mai la o parte din discreție, i-au făcut o mică plecăciune cu capul. Stăteam încă în genunchi și deja mă gândeam să plec, mânios și umilit, când mi-a trecut prin cap să stărui: - Tată, binevoiești să mă binecuvântezi? - Un creștin de rit roman nu poate binecuvânta un arian, dar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe umăr și rostirea numelui fiecăruia, la fel și longobarzii. Lui Gundo i-a rezervat un tratament aparte. - Iată-l pe vechiul meu maestru de mânuit spada! a exclamat îmbrățișându-l, drept care Gundo s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor“ a desăvârșit impresia de cel mai bine bărbat din regat. Taso ținea urma în chip banal fratelui său, schimbând semne discrete și zâmbete imperceptibile. După ce a omagiat femeile, Kakko a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spre el cu ură. Pe față i se întipărise moartea și încerca să-i alunge pe preoții care voiau să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ceea ce par a fi nedreptăți de la Dumnezeu, și vom fi răsplătiți. Pietro interveni: - Stiliano, să-i spui lui Faroald să aibă răbdare? Noi facem tot ce ne stă-n putință ca să-i eliberăm pe Rotari și pe ceilalți. Făcând cuvenita plecăciune, am spus: - Voi face tot ce poate să facă un străin, un biet notar. Teodolinda, dând să plece, a aruncat două fraze care m-au întărit și mai mult în decizia mea: - Nu toți notarii sunt sortiți anonimatului, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecând în sus și-n jos fără un motiv aparent, se izbea de mulțime, despicând-o în două șiruri ca o proră. Observându-l mai bine, am priceput că făcea lucrul acela doar în scopul de a avea parte de plecăciuni. Era simulacrul vanității, adică tocmai de ceea ce aveam nevoie. M-am apropiat de el curios, numindu-l „reverendissime“. A catadicsit să se oprească și să mă asculte binevoitor. - Aș vrea să-ți cer un sfat, i-am spus. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a zis nimic. - Doar posibilitatea de a fi condus până la Veneția, Sfinția Ta, am răspuns. Claudio s-a uitat la Cipriano, care tăcea în continuare. - Se face. Du-te-n port și așteaptă. Audiența se sfârșise, și eu, cu o plecăciune, am făcut câțiva pași înapoi. - Stiliano, află că ereticul de la Cormons a început să irosească averea bisericii mele, spre îmbelșugarea rudelor și a concubinelor lui. Nu uita că datorezi bisericii Sant’Eufemia o despăgubire. Cel puțin dacă ești un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
început să irosească averea bisericii mele, spre îmbelșugarea rudelor și a concubinelor lui. Nu uita că datorezi bisericii Sant’Eufemia o despăgubire. Cel puțin dacă ești un om drept, așa cum cred. Încă o dată n-am avut de făcut decât o plecăciune mută. Veneția, orașul care răsare din mare, a fost fondat de către romanii refugiați din Aquileia pe vremea hunilor. Dar mult aur și argint au adăugat cei din Altino, fugiți din calea longobarzilor. Locuiau pe insule mici, unele atât de învecinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]