KorAP: Find »[drukola/base=podea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...340 >

8,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

de cealaltă parte a liniei ferate. Când ieși pe ușă afară, trebuie s-o iei la stânga și apoi iarăși la stânga, printre clădiri. Mașina e În josul străzii. — Știu toate astea, spuse Grünlich și Încă un șurubel căzu cu un clinchet pe podea. Gata. — Eu aș rămâne aici, Îi spuse doctorul Czinner lui Coral. — Dar eu nu pot. Prietenul meu e chiar aici, În josul străzii. — Gata, spuse Grünlich iarăși, Încruntându-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care se mișcase. El se târa, chircit, spre capătul șopronului. Ea Încercă să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
timpul acela lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea și când se ridică În picioare și strigă „Aicea sunt“, ofițerul se-ntoarse brusc, scoțând revolverul. Apoi văzu cine era și o Întrebă ceva, stând Încă În mijlocul podelei, cu revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își puse mâna pe brațul lui Coral, o Împinse cu fața În jos la podea, și, În timp ce zăcea acolo, ea auzi Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
amintea lui Myatt de o cameristă vârstnică, care poartă rochiile de care s-a lipsit stăpâna. Sub braț avea un maldăr de cusături și șopti un bun venit de acolo de unde era, fără a se aventura mai În față, pe podeaua scăldată de soare. — Spune, Emma, Întrebă domnul Stein, ai primit vreo veste de la soțul tău? — Nu. Încă nu. Nu, spuse ea și adăugă cu o tristețe senină: Nu te poți baza pe el când e vorba să țină legătura cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
facă ordine și urmări buzele lui Myatt. — Da, Emma, spuse Stein, imediat ce sărmanul Eckman va afla ce bine ne-am Înțeles cu domnul Myatt, se va grăbi să se Întoarcă acasă. Oh, șopti doamna Eckman din colțul ei, departe de podeaua strălucitoare. Nu mă deranjează dacă nu se Întoarce aici. Mă duc eu oriunde la el. Aici nu-i acasă, spuse ea cu un mic gest de Întărire și scăpă jos un ac și doi nasturi de sidef. — Cu asta sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
motiv să vă Îngrijorați În privința soțului dumneavoastră. A fost necăjit din pricina unor afaceri, asta-i tot. Nu există motive să credem că s-a... că i s-a Întâmplat ceva. Doamna Eckman țâșni din spatele pianului și veni În față, traversând podeaua și frământându-și nervoasă mâinile. — Nu de asta mi-este teamă, spuse ea. Se opri Între ei și apoi se Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
i-am dat nici un fel de bani. I-am cumpărat un bilet. Și pe urmă a fost o problemă de prietenie. E o ființă bună. Ah! spuse domnul Stein. Myatt Își goli paharul. Un chelner venea Împingând o servantă pe podeaua din gresie albastră. Mâncarea este foarte bună aici, spuse domnul Savory. Myatt se relaxă În aerul familiar, vag aromat de mirosul de mâncare. În unul din foaiere se cânta un concert de Rahmaninov. Te-ai fi putut crede la Londra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

traer dos limonadas heladas?3 —Si, señorita 1, dădu din cap Maria. Maria Îi dădu zor să aranjeze o măsuță scundă, lăcuită, apoi dispăru Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Bogie și Bacall, care stăteau pe scaune lăcuite cu negru și decorate cu auriu, ca și un foarte convingător duo Jean Shrimpton 1 și David Bailey 2, care chicotea la bar. O pereche Penelope Tree și Truman Capote stătea pe podea cu picioarele Încrucișate, discutând aprins, În timp ce o combinație de Halston și Warhol călcă indiferentă peste ei. Pe divanele lui Lauren, care fuseseră retapisate cu țesătură În stilul kimono japonez de la sfârșitul anilor 1930, trei perechi de John și Yoko stăteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Eu o numesc Camera Albă. Că doar nu sunt Maria Antoaneta... Încă. Milton este atât de extravagant, mormăi ea. Dar eu tot Îl ador. De exemplu, pardoseala aceasta pe care m-a făcut să o pun, zise ea arătând spre podeaua din lemn lustruit de pe coridor. Parchet de Versailles veritabil. Vă dați seama? Jaf la drumul mare. Am ajuns În dreptul unor uși batante și Lauren le-a Împins ca să intrăm În camera albă unde nu se intra Încălțat. (Camerele complet albe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
nu știi? am râs eu. Am uitat. —Marci! —Of, cine mai știe... Christopher probabil că e prin vreun loc oribil cum ar fi Cleveland, ca să vândă ceva. Ce mai contează? Chiar atunci apăru Lauren, patinând cu pricepere de expert pe podeaua de marmură, purtând În palma mâinii stângi o mică tavă de argint. — Cine vrea o tequila? Întrebă ea, așezând tava pe o măsuță. Marci luă una și o dădu pe gât dintr-o Înghițitură. —Unde e Hunter? se uită Lauren

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
compătimire, arătând cu capul către deprimantul ansamblu de stat jos. Nu-mi vine să cred că l-ai convins pe portar să te lase Înăuntru, i-am spus, când am dat cu ochii de el. Mi-am aruncat geanta pe podea și m-am prăbușit lângă el. — Aș descrie ansamblul tău destinat șederii ca fiind obosit peste limite, dar locul ăsta este... Milton făcu o pauză și privi de jur Împrejurul salonului spațios, apoi la tavanul Înalt și la șemineul original: —...este chicenstein

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
fie. —Bună, Sylvie, spuse, fără să-și mute privirea de pe ecran. Crezi că mai pot să merg vreodată la o petrecere În centru după ce mi-a făcut copilul ăla? M-am așezat pe canapea lângă ea lăsându-mi geanta pe podea. —Marci, chiar Îmi fac griji pentru tine. Pot să stau de vorbă cu tine? i-am zis cu blândețe. Dădu din cap, mormăind: — Da. — Poate că ar trebui să te gândești la cum să-ți salvezi căsnicia, i-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Milton, care lâncezea Întins pe canapeaua din salon, Îmbrăcat cu niște șalvari din mătase roșie, care apăruseră la vedere când și-a dat jos mantaua. —Ce vrei să spui? l-am Întrebat, tamponându-mi ochii cu o batistă. Stăteam pe podea cu picioarele Încrucișate, Încercând să mă usuc În fața focului din șemineu. —Sylvie, Hunter a cumpărat colierul ăla pentru tine. Doar pentru tine. De unde știi tu? — Pentru că, draga mea, eram acolo. Eram cu toții la Londra, stăteam la Blakes... —Dar, Milton! l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
aici era cândva Manhattan Mini-Storage2? Normal că mansarda fusese un mini-depozit al companiei respective: era suficient de mare Încât să depozitezi aici toată Coasta de Est. Numai salonul avea, cu siguranță, vreo 15 m lungime, cu geamuri din tavan până la podea, care ofereau priveliștea acoperișurilor drăguțe din Soho. Oriunde te uitai, erau lucrări de artă: un pudel gigantic de Jeff Koons ici, o pictură În ulei de Cecily Brown colo, o carpetă de Tracey Emin pe jos. Cu podelele sale Închise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
tavan până la podea, care ofereau priveliștea acoperișurilor drăguțe din Soho. Oriunde te uitai, erau lucrări de artă: un pudel gigantic de Jeff Koons ici, o pictură În ulei de Cecily Brown colo, o carpetă de Tracey Emin pe jos. Cu podelele sale Închise la culoare și pereții lăcuiți În alb, camera era fundalul perfect pentru o astfel de destinație. Singura mobilă din Încăpere consta În două taburete din piele albă și un pian alb cu coadă. Toată lumea este În bibliotecă, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Singura persoana care nu părea să fie oripilată era Salome, care era cocoțată pe canapea, fericită, lipindu-se Întruna de Prince Angus. Când ușa se Închise după Sophia și Faisal, Salome pur și simplu căzu de pe canapea și rămase pe podea chicotind și râzând prostește, ca o păpușă mecanică a cărei cheiță a fost răsucită. —Sunt un geniu!!! Haahhheeeehhahhahaha! făcu ea, râzând de parcă o luase razna. — Ce vrei să spui? am Întrebat-o. —Așteaptă și ... Chicoteli... râsete... —Hahahahaha... și ai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cu mulțumiri speciale, lui Jason Cheung Kyle McCormick Dennis Widmeyer Amy Dalton Kevin Kölsch ... care au citit ceea ce scriam pe vremea când nimeni nu voia să mă citească. Prolog La început, noul proprietar spune că nu sa uitat niciodată la podeaua salonului. Nu s-a uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Apoi, în prima dimineață, când au coborât la parter, era deja acolo, scrijelit în podeaua de stejar alb: PLECAȚI DE-AICI Unii dintre noii proprietari spun că le-o fi făcut-o vreun prieten, în glumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Apoi, în prima dimineață, când au coborât la parter, era deja acolo, scrijelit în podeaua de stejar alb: PLECAȚI DE-AICI Unii dintre noii proprietari spun că le-o fi făcut-o vreun prieten, în glumă. Alții sunt siguri că e din cauză că nu le-au dat bacșiș muncitorilor care le-au cărat lucrurile. După vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
toate chestiile astea apar în ziare. Nu poți să lași alt agent să-ți sufle vreo pleașcă. Ce bine-ar fi dacă proprietarul din Crestwood Terrace numărul 325 ar tăcea din gură o clipă... Normal că a apărut mesajul pe podeaua salonului. Ciudat e că plânsetul de copil nu începe, de obicei, decât în a treia noapte. Mai întâi mesajul-fantomă, apoi copilul care plânge toată noaptea. Dacă proprietarii rezistă destul, după încă o săptămână sună să povestească despre chipul care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
serviciu în a cărei oglindă apare, noaptea târziu, chipul unui om care s-a sinucis cu barbiturice. Apoi trebuie să se ducă la un raân stațiench cu etaj, încălzire centrală pe bază de gaz și spațiu de relaxare îngropat în podea, unde încă mai răsună ecoul armei cu care a fost comisă o dublă omucidere, acum mai bine de zece ani. Toate lucrurile astea sunt scrise în agenda ei cea groasă, groasă și legată, din câte se pare, în piele roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în galben și albastru, cu perdele înflorate la ferestre; lângă leagăn se afla o comodă de răchită. Mai era și un balansoar alb. Deasupra leagănului atârnau niște fluturi galbeni de plastic. Pe comodă era o carte, deschisă la pagina 27. Podeaua era acoperită cu un covoraș în dungi albastre. Pe un perete era prins un goblen pe care scria: Cine-n ziua de joi e născut va avea drum lung de făcut. În cameră mirosea a pudră de talc. Și n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]