872 matches
-
Mihali", și el, cu toată neînsemnătatea lui, deschis numai vara. Pământ galben, case albe, marea în culori deschise. La dreapta, un munte mic. Ciracmanul. Două pontoane de lemn, puțin nisip, o vilă roz - stranie apariție - pe o colină. Lângă un ponton, o clădire care ar putea fi numită casă: locuința și biroul vameșului. În total, aspect de singurătate grandioasă. Ne-am strecurat printre câteva magazii și am ajuns la o cabană de pescari cu un etaj, locuința noastră. Într-una din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ales, trebuie să fie cumplită aici, căci atunci pleacă toată lumea la Cavarna, și pescarii și madame Pitpalac, iar Mihali închide restaurantul: și astfel nu mai rămân decât vameșul și câțiva soldați, păzind cu rândul, inutil - căci nu vine nici o corabie - pontonul), îl întrebi dacă cele câteva cărți ajung pentru trecerea timpului, el îți răspunde afirmativ, căci citește rând cu rând, meditează la fiecare pagină, și după ce termină ia lectura de la început. De fapt, cum are panică de orice gest mai isteț
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din lipsa oricărui principiu bine stabilit, dar că nici un fior n-ar străbate-o. Dimineața, ne strecurăm cu rândul la o cișmea să ne spălăm, cu prosopul, săpunul, peria de dinți și pasta. Trecem pe lângă câteva magazii, pe lângă cele două pontoane, coborâm câteva trepte și, chiar la începutul plajei femeilor, curge din stânca de calcar un șipot limpede și rece. Această apă, neașteptată apariție, curgând drept lângă mare, este una din minunile portului. Sorbi apa, după ce te-ai lăsat în voia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
magaziile apăreau sumbre și tăcerea profundă, aveai impresia că fantome foșnesc pe pietre. Ne grăbeam, căci abia acum ne dădeam seama cât întîrziasem și o lăsasem pe Ioana singură. Dar Ioana nu era acasă. Ne-am repezit pe plajă, pe pontoane să o căutăm, am întrebat pe Mihali de ea, pe Cadîr, mereu mai înfricoșați, chemînd-o în toate părțile, însă întunericul oprea orice posibilitate de a ne descurca. Și atunci, când Viky mi-a spus vorba așa de pașnică: "N-avem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără un surâs, cu un profil bărbătesc, cu haina lipsită de orice ornament, vorbind puțin, despărțindu-se tot timpul de ceilalți; nici nu știu unde își petrece timpul, căci n-am văzut-o decât de două ori, noaptea, singură, la capătul unui ponton. Dau relații despre ea mai mult după explicațiile lui Viky, subliniate de laudele Ioanei. Cealaltă are gura mărită de atâta râs, vorbele ei se aud în tot portul ca un clopoțel de cinematograf, și vorbește mereu cu gesturi insuportabile de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
într-o noapte feerică, cu lumina lunii împrăștiată pe toată marea, cum nu aveam barcă la țărm, s-a dezbrăcat și a înotat până la barca lăsată de Cadîr la 2 km în larg, a desprins-o, a adus-o la pontonul unde îl așteptam și, așa ud, cu toată răcoarea serii, cu toată boala care îl mâna, ne-a plimbat până la prima rază de soare. Apoi, după ce ne-a lăsat din nou pe ponton, a dus barca la locul ei, ancorînd-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a desprins-o, a adus-o la pontonul unde îl așteptam și, așa ud, cu toată răcoarea serii, cu toată boala care îl mâna, ne-a plimbat până la prima rază de soare. Apoi, după ce ne-a lăsat din nou pe ponton, a dus barca la locul ei, ancorînd-o din nou, și s-a reîntors înotînd. În noaptea aceea, gol, strălucitor sub razele lunii, Charles a apărut superb. Cineva, citind aceste note, ar putea reflecta că, în definitiv, pustiul acestei localități este
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dus cu o ocazie până la capătul lumii, fără să-l reție nici un scrupul. Dar nici noi nu-l grăbeam să se întoarcă, fiind mai puternică dorința egoistă ca să avem un tovarăș agreabil în plus. La ora zece eram cu toții pe ponton, felinarele abia se luminaseră. Hacik ne spuse că aveam să așteptăm pe comandant, care trebuia să sosească din Cavarna. Dar nu eram singuri. La ușa unei magazii mai apărură câțiva călători: erau cu toții invitați de Viky, fără ca să ne anunțe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am dus la noi, căci bătea vântul rece, și a, rămas Hacik să pândească și să ne cheme. După alt timp am adormit cu toții pe câte un colț al patului. Pe la patru dimineața m-am trezit, m-am dus la ponton și am găsit pe Hacik, singur de veghe, tremurând în haina lui subțire. Nu puteam să-l hotărăsc să plece la culcare, cu toate că noi nu mai eram amatori de mers. Dar el a mai rămas să mai aștepte un ceas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
născocit, și după trei ani de zile nu se ameliorase nimic, căci numai întîlnirea mea cu Ioana pusese capăt acelei stări. Și în portul Cavarna, din pricina Ioanei, mă chinui ziua și noaptea, și uneori când valurile mai puternice bat în ponton, îmi vine să urlu o dată cu ele. Exclamația Ioanei "nu m-ai iubit", nu o voi putea rezolva niciodată. Diferența între dânsa și o femeie obișnuită este că, pe când aceasta se contrazice nuanțat, Ioana se contrazice cu violență. Mizeria și orgoliul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
între ele. Ioana mi-a dat explicații: - Îți dai seama cât eram de nenorocită? O distracție a mea în portul Cavarna e să-mi țin echilibrul pe una din șinele vagonetului (nu-l văd niciodată) ce duc până la capătul unui ponton. Încerc să fac cât mai mulți pași, dar după puțină vreme îmi alunecă piciorul. Câteodată Ioana se ia la întrecere pe cealaltă șină, și numărăm pașii făcuți de fiecare. Viky s-a distrat văzîndu-ne și chiar a inventat un joc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
miraculoasă, pe ape, sub seninul complect, iar noi între vis și viață, confundând mirajul visului cu al realității. Am ajuns la începutul dimineții acasă. Portul Cavarnei era mai puțin pustiu de cum ne așteptasem, căci aci oamenii se scoală devreme. Pe ponton, domnul Jianu stă de vorbă cu madame Pitpalac. Cum ne-a văzut, domnul Jianu s-a retras timid la el, dar doamna ne-a venit în întîmpinare, ne-a întrebat, a avut păreri. A vrut să apară Arabellei drept o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
au făcut imposibilă vreo meditație mai îndelungată asupra colinelor uscate sau a mării. Gelozia și dragostea mea se integraseră perfect cu legănarea mării, se complectau parcă. Ce se petrece cu Viky nu are nici o legătură, și deseori, când vin pe ponton cu intenția să stau cât mai mult, sunt întrerupt de gândul ca să nu uit să duc vreun pachet doamnei Axente, așa cum fusesem rugat. Așteptam cu încordare să treacă timpul, să scăpăm de situația asta turbure atât de obositoare. Ce va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cameră, poate din cauza asta tânjește. Îi luăm coada și i-o întindem, ca să ne amuzăm puțin, căci nici eu, nici Ioana nu credem prea mult în boala pisoiului. În astă seară, întorcîndu-ne de la Cavarna, am vrut să mai întîrziem pe ponton. Dar la capătul pontonului, pe neașteptate, s-a ivit o umbră: domnișoara Țurai. Prezența ei ne-a schimbat dintr-o dată toaie gândurile. În fața casei, lângă râuleț, Ioana îmi spune: "Ți-aduci aminte cum dădeai de mâncare gîștelor?" Uitasem gîștele! Mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tânjește. Îi luăm coada și i-o întindem, ca să ne amuzăm puțin, căci nici eu, nici Ioana nu credem prea mult în boala pisoiului. În astă seară, întorcîndu-ne de la Cavarna, am vrut să mai întîrziem pe ponton. Dar la capătul pontonului, pe neașteptate, s-a ivit o umbră: domnișoara Țurai. Prezența ei ne-a schimbat dintr-o dată toaie gândurile. În fața casei, lângă râuleț, Ioana îmi spune: "Ți-aduci aminte cum dădeai de mâncare gîștelor?" Uitasem gîștele! Mă amuzasem zilnic cu ele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu altul, mi se pare că nu s-a schimbat nimic. În casă, Ahmed, și mai jalnic decât îl lăsasem, ne aduce aminte de boala lui. Îl uitasem de tot și eram pe punctul să mai întîrziem vreme multă pe ponton, și numai prezența domnișoarei Țurai ne-a alungat. Laptele din farfurioară a ramas neatins. Când îl mângâiem, nu face nici o mișcare, dacă îl ridicăm puțin de labele de dinainte cade la loc. Numai ochii îi sunt tot așa de mari
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oameni! Ce anost ni se păruse! Speram să-mi iau rămas bun încet de la fiecare loc familiar. Nu-mai întîmplător m-am uitat la mare. Până la șipotele ce făceau deliciile noastre nu ne-am adus aminte să ne ducem. Nici la ponton, nici pe plajă, nici printre magazii. Și acum repede, în fuga automobilului, spre oraș, pe un drum pe care vibrasem la fiecare casă în călătoriile noastre nocturne. Măgărușii, prietenii, acum ne indispun dacă împiedică drumul. Și împrejurul nostru geamantane prost
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
coșuri, unul lângă celălalt, și atunci bărcuța nu mai era bărcuță, ci vapor. Și deși vaporul era de obicei mai mic decât bărcuța cu o singură pânză, pentru mine avea ceva din măreția unui transatlantic și, spre deosebire de bărcuță, stabilitatea unui ponton plutitor, deși singura apă pe care îi era dat să plutească încăpea într-un lighean, și acela cu emailul sărit și pete de rugină străvăzându-se tremurat sub limpezimea de un turcoaz pal a apei. Și singurul vânt care îi bătea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu intră nimeni acolo. Augustus a interzis acest lucru, sub pedeapsa cu moartea. Într-o zi, un pescar, care auzise vorbindu-se despre niște comori care s-ar fi aflat acolo înăuntru, a venit cu barca și a coborât pe ponton. În clipa următoare, oamenii din celelalte bărci l-au văzut sărind de parcă ar fi încercat să se elibereze; părea că niște liane i se încolăciseră în jurul picioarelor. A sărit înapoi în barcă, urlând, dar a căzut imediat cu fața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
șovăie. Arătă spre Pierric, ghemuit mereu Într-un ungher. - Și ia-l de aici pe cretinul ăsta, mă deprimă. * * * Capătul secționat net atîrna de inel. Lucas se Întoarse spre Marie și arătă locul rămas gol Între celelalte ambarcațiuni amarate la ponton. - E vorba de un cabin-cruiser echipat cu două motoare de 90 CP. Cel care l-a furat era grăbit să plece. Ea nu făcu nici un comentariu. Vestea că un vas tocmai fusese semnalat În primejdie În pasul Molène - ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
femei, Lucas se mai Îmblînzi și o sfătui să se Întoarcă acasă, făgăduindu-i s-o țină la curent de Îndată ce va avea vești de la echipele de salvare. Tocmai atunci năvăli Stéphane, gata-gata să se Întindă cît era de lung pe pontonul pe care burnița Îl transformase În patinoar. Îi Întinse mobilul lui Lucas. - Laboratorul din Paris, domnule comandant. Au primit rezultatele de la analiza sîngelui găsit pe veșmintele tînărului Kermeur. N-o să vă vină să credeți. De altfel, prefer să v-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă la ramurile care Îi biciuiau obrazul. Pașii se auzeau mereu, se apropiau, avea impresia unei suflări calde În ceafă. Ajunse gîfÎind la malul estuarului. Vederea Zodiacului ancorat la pontonul unui mic golf o liniști. Lungi și mai mult pasul, desprinse rapid capătul frînghiei, Îl aruncă În barcă și sări la bord. Se năpusti spre motorul de cincizeci de cai-putere, trase ca o nebună de cablu pentru a-l porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zeci de bărci pline cu ziariști, admiratori anonimi, amici de pe insulă porniți În căutarea lui... Cu un aer fericit, Christian Îi saluta pe toți cei care se Îngrămădiseră În port ca să-l Întîmpine. Iahtul se opri lin de-a lungul pontonului, Christian puse piciorul pe pămînt. Iar insula Își aclamă eroul. Postat mai În urma mulțimii, Lucas simți că Îl cuprinde o poftă nebună să-l strîngă de gît. Bréhat era În viață. Știrea Îl lovise ca un pumn În piept. Skipperul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
după el În cabină, o va arunca pe o banchetă, va sări asupra ei acolo, imediat... Dar ea nu urcă scara. - Trebuie să dau o fugă pînă la Brest, am să mă Întorc În cursul serii, Îi spuse ea de pe ponton. Ar fi bine să stăm de vorbă... În sfîrșit, dacă și tu vrei. Trăsăturile Încordate ale skipperului se destinseră imperceptibil. Era oare pe cale să-i spună că nu se terminase totul Între ei? Coborî după ea. - Ceea ce vreau eu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prin minte. Se felicită pentru extraordinara stăpînire de sine de care dădu dovadă cînd se auzi rostind: - Te duc eu pînă acolo? Nu schimbară o vorbă pe tot parcursul scurtului drum pînă acolo. Dar cînd o lăsă la intrarea pe pontonul la care era ancorată goeleta lui Christian, Îi luă mîna și i-o sărută. Marie Îi zîmbi, mișcată, și Își retrase Încet mîna. Se uită după ea cum merge În direcția goeletei și se-ntoarse. Accelerînd, mai aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]