1,339 matches
-
nici din sat n-aș fi ieșit - din Mana; ca și cum nu m-aș fi uitat, ba În urmă, la acoperișul casei lui cutare, ba În dreapta, la nucul lui cutare, În stânga, la ai lui cutare, ieșiți, cu mic cu mare, la portiță, de rămas-bun-are, făcând cu mâna, bărbații, scâncind, În basmale, femeile - fetele Încă ne-triste, că nu Învățaseră să se smiorcăie În barijuri - au să-nvețe ele, vai de ochișorii lor. De parcă aș fi fost mutat, În somn, din calidor, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de noi! Sofia cea reatc "Sofia cea rea" Alison s-a oprit în colțul străzii și-a aruncat o privire prudentă înspre casă. Era o casă care nu sărea în ochi, construită prin anii treizeci. Accesul se făcea printr-o portiță de lemn. Ferestrele erau protejate de niște perdele banale, din dantelă albă. Dar era imposibil să-ți dai seama dacă era cineva înăuntru sau nu. O femeie care își plimba câinele a trecut pe lângă Alison și s-a întors să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
el, ba chiar mă Întreabă dacă nu cumva, pentru dumnezeu, știu ceva despre tatăl ei... Vă spuneam eu că dedesubt era un mister. Mă duc grabnic la Auxerre, domnișoara Ingolf locuiește Într-o căsuță acoperită toată de iederă, cu o portiță de lemn Închisă cu o frânghioară și un cui. O domnișoară din alte vremuri, dichisită, amabilă, cu puțină cultură. Mă Întreabă imediat ce știu despre tatăl ei, iar eu Îi spun că știu numai că Într-o zi a coborât Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
zăbovi taman în ușa podului. Scoase binișor din oblânc telefonul cu infraroșu și-l reglă pe foc automat: - Alo, Ghionoaia ? Răspunde, aici Bolkonski. - Alo, recepționat, Cosânzeana, trecere liberă! Cu băgare de seamă și cu bagdadul deschis, țarul făcu un salt. Portița scârțâi din țâțâni și o contesă din aluminiu îl pupă drept în obraji: poc-poc, apoi pleosc-pleosc și na, hodoronc-tronc! LXI După bacalaureat simt nevoia să mai hălăduiesc. Parcă nu-mi vine să mă întorc acasă, să înfrunt reproșurile Sabinei. Iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
conștiincioasă în pământ cu un cataroi. Se culca apoi. Ieșeam pe furiș, să văd și eu ce tot trebăluise ea acolo. Era un fel de labirint în spirală - o încercare disperată de a construi un sens, de a găsi o portiță de ieșire din haos. Mai greu era când aveam drumuri în oraș. Trebuia s-o iau cu mine - nu aveam încredere s-o las singură. Simțea că eram cu ochii pe ea și îmi juca mereu feste. Urca în autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
care data din vremurile Voievodului întemeietor al orașului), o salcie bicentenară te ducea cu gândul la dimensiunile Frasinului Iggdrasil. Sub crengile ei plângătoare, pitulată, veghea căsuța enorială veche, ca o călugăriță modestă, cu toate ferestrele cernite. Pășind împreună cu ceilalți, pe portița scârțâitoare, care nu se încuia niciodată, Sile ocolește unul dintre parii pentru rufe, încoronat apotropaic cu o tigvă de cal sau de catâr, apoi se înalță pe vârfuri și ciocănește cu degetul încovoiat, în gemulețul de la ușa parohiei: Părinte Costică
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
fi trecut oare de casa învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un stâlp. Se uita după dânșii și nu mai auzea nici cârâitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. Prin creieri îi alerga mereu același gînd: "Pămînt și iar pământ, atâta știu netrebnicii!" Când se întoarse, în portița dinspre conac, văzu pe Grigore cu Titu Herdelea. Hoinăriseră pe câmp ca să profite de vremea frumoasă. ― Ce faci aici, tată? zise Grigore. Încă n-a sosit Nadina? ― Nadina n-a sosit, dar i-au venit cumpărători la moșie, răspunse bătrânul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au venit cumpărători la moșie, răspunse bătrânul. ― Ce spui? făcu tânărul mirat. Și anume cine, cine? Miron Iuga îl privi o clipă și pe urmă spuse întorcînd capul: ― Țăranii! 4 ― Dă-te jos de acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și pe urmă spuse întorcînd capul: ― Țăranii! 4 ― Dă-te jos de acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată râtul din zeama de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
învețe minte, iar pe urmă se apucă de mâncare, fără să se sinchisească de chelălăiturile tovarășului mai mic și nici de baba care îl probozea: "Nu vă învoiți, ai, fire-ați ai dracului!" Copilul lui Vasile se hățănea mereu pe portiță, parcă nici n-ar fi vorbit cu el adineaori baba Ioana. ― N-auzi tu, măi drace, că-mi rupi țîțînile? strigă baba mai mânioasă. Mai du-te și pe-acasă, și lasă-mă să răsuflu, că destul mi-ați mâncat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
De-abia după ce și-a măritat fetele a venit pe lume Nicu, de-i era rușine femeii că a mai pedepsit-o Dumnezeu să nască tocmai la bătrânețe și să se trudească iar cu copil mic. Pe când Nicu scobora de pe portiță și trecea drumul, baba Ioana luă din casă două oale și merse la fântâna ce se afla nițel mai încolo, lângă casa jandarmilor, la marginea uliței. Câinii o însoțiră voioși, grăbindu-se să miroase toate porțile și șanțurile, parc-ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. Le numără. Lipseau două bătrâne și cocoșul. Deșertă blidul, goni câinii să nu mănânce porția galițelor și porni spre uliță, chemând mai prelung: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Când deschise portița, auzi din sus un uruit zgomotos și o trâmbiță care tutuia amenințător. Zări în marginea cealaltă a uliței găinile scăldîndu-se într-o pojghiță de pulbere, cu cocoșul lângă ele. Strigă necăjită: ― Păsărelele mamei... Automobilul se apropia în goana mare și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-ți ajunge?... N-auzi, măi băiete?... Ori înăuntru, ori pleacă acasă! Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc: ― Ce-ai cu mine, mamaie?... Lasă-ne să ne jucăm, că nu facem nimic! Bunica, dezarmată, bolborosi ceva, trânti portița și se întoarse la cratiță: ― Să te duci dracului acasă, să nu-mi scoți mie sufletul, că n-am vreme să mă țin de coada ta, fire-ai al dracului! Nici n-apucă bine să-și bage iar mâinile în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
auzi de departe un tutuit de automobil. Cât era de mânioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot: ― Fugi de-acolo, băiete, să nu te calce aia! Nicu, fricos, nu mai așteptă glasul mămicăi și se retrase grabnic după portiță, mulțumit să privească printre uluci. Costică însă, viteaz, se înfipse în mijlocul uliței și de acolo făcu falnic: ― Uite, Nicule, mie nu mi-e frică!... Uite! Uite! Întinse brațele, încît mânecile largi îi atârnau ca niște aripi de liliac și scoase
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doi pași de botul automobilului. ― Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuță din mașină. Șoferul zgâlțâi zdravăn urechile băiatului, îi mai arse și câteva palme peste cap și apoi îl azvârli pe podeț, lângă portița în dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
glonț la cotețul în care grohăiau și guițau trei porci. Slujnica încă nu le dăduse de mâncare. El îi scoase binișor afară, îi cântări, își alese pe cel mai grăsun, îi înnodă ștreangul de piciorul dinapoi și-l porni spre portița rămasă deschisă. Slujnica, nemaiauzind guițatul obișnuit de dimineață, ieși repede din casă cu o strachină de porumb în mână. Ignat, fără nici o vorbă, îi înhăță strachina și o luă înainte scuturând boabele, iar porcii după el. Toantă, dezmeticită, începu să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strada noastră, nu casa lui”, mă gîndesc eu, revoltat. Proprietaru’ român nu-i însă proprietar destul dacă nu iese la por tiță să strige că „iel e proprietaru’” ! și dacă poate să-și trimită doar cîinele, mare și fioros, la portiță, cu atît mai bine : surplus de imagine cu economie de timp. Mai schimb două vorbe cu veterinarul, cumpăr ce am de cumpărat și ies înapoi în stradă. De alături tocmai iese o tipă la vreo 14-15 ani, mișcînd din fund
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de postul de semnalizare, strălucea pe barele roșii și albe ale pasajului de nivel; Tom și Anthea se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură persoană. Omul care se ivi în plină lumină, drept în fața lor, era Rozanov. Tom eliberă brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură persoană. Omul care se ivi în plină lumină, drept în fața lor, era Rozanov. Tom eliberă brusc mâna Antheei și scăpă pe jos sticla lui, care se făcu țăndări. Se aplecă, instinctiv, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
niciodată. Sub apăsarea acestor gânduri își turna pahar după pahar. La o vreme, a ieșit până în prag, să se mai dezmorțească și să dea de mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese închipuirea... I s-a năzărit că bietul căluț se afla dincolo de poartă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
găsit bolnav. Te-ai lovit la piciorul rănit... Măi Cotârlă... Ia intră tu puțin, să stăm noi de vorbă. Știu și eu? Să nu mă vadă careva, că îi vai de capul meu. Mă dau afară. Toaibă însă a deschis portița și l-a luat de mână. Intră, omule, și stai colea pe prispă. Marandă! Adă un pahar cu rachiu. Goarza, vrând-nevrând, a intrat și s-a așezat pe colțul prispei. După ce a gustat din rachiul adus de Maranda, Toaibă i-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să ieșim din ea. Adică ce vrei să spui? Cum devine treaba asta să rămâi numai cu ograda și cu o cărare? Păi tu nu ai văzut când ai intrat în curte? Ce să văd, Marandă? Că din drum până la portiță îi doar o cărare. Încolo, pe unde aveam noi aria și cireșul cel mare cu toată grădina îi popșoiștea aistora... Uite că n-am băgat de seamă. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că ne-o luat și ultima bucățică de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
piept și a ieșit cu pas apăsat... Pe drum își făcea socoteala: „Mâine dimineață primul drum îl fac la Prispă, să-i plătesc datoria. Pe urmă... oi mai vedea eu...” Când soarele se odihnea pe creasta Ponoarelor, Toaibă intra pe portiță. Ai ajuns, Toadere? Am ajuns, Marandă. După ce te-i spăla, ți-oi pune ceva de mâncare, că îi fi flămând. Nu prea, fiindcă pe drum am mai ronțăit o coajă de pâine. Uite colo în traistă îi pâinea. Am cumpărat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
urma bătăilor de ciocan pe nicovală. Cel mai mult, însă, îl impresiona prefacerea bucăților de fier în obiecte folositoare. Potcoave mai ales, dar și părți metalice din care se alcătuiau căruțele acelui timp. Ba chiar și obiecte casnice: vătraie, clești, portițe pentru sobe și altele. Deși Biscornet nu văzuse niciodată un joc de artificii, el deslușea în licuricii ce săgetau semiîntunericul covăliei, mai ales, tot felul de desene și contururi de obiecte mișcătoare. Și se ruga la Dumnezeu să-l țină
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]