1,462 matches
-
Mercedes și el Îi deschise portiera, fără să se dea jos, cum ar fi făcut dacă ar fi fost doamna, dar spunîndu-i În glumă lucruri pe care ar fi putut să i le spună și doamnei, Arminda nu Închisese bine portiera, deși Încercase de două ori și el trebui s-o ajute, după ce mai Întîi o fulgeră cu o privire tăioasă pe care ea nici măcar nu se osteni s-o interpreteze. O Întrebă de sănătate și ea spuse abia șoptit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Și uite că, Într-adevăr, cel puțin acum hamalii nu aveau de ce să fie fericiți: Carlos, zîmbind ștrengărește pe sub mustață, opri automobilul În fața intrării principale a hotelului și trei băiețandri din personalul hotelului se repeziră cu un aer respectuos spre portiera Mercedesului, crezînd că era doamna și că o să le pice bacșișul de sfîrșit de lună. Carlos Înregistră o victorie netă În pitorescul și zilnicul său duel verbal cu personalul hotelului, Îi lăsă pe toți trei cu buzele umflate; așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd actuala lui soție era Îndrăgostită de el, deși avea un singur costum de haine, deși ajunsese la vremea cînd ea se Îmbolnăvea ori de cîte ori erau invitați la cîte o petrecere. Se Întoarse la Cadillac și, atingînd clanța portierei, vru să fie Juan Lucas și Încercă să-i spună „Domniș...“, Însă blonda cea Înaltă și cu pantaloni se răsti la el „Lipește-ți mașina de colină!“, iar el se gîndi că poate știa judo și-și aduse aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
foarte elegant și mort de somn, plecă spre Cano. Pe drum Începu să moțăie, capul i se izbea de geamul camionetei și era din ce În ce mai greu să-l țină drept. Carlos Îi spusese de nenumărate ori să nu se sprijine de portieră, o să se deschidă și o să cazi de-a berbeleacul, dar el nu era În stare să se țină drept, deși Își dădea seama de primejdie, Se dezmetici numai cînd Îl auzi spunînd am ajuns, domnișorule... Se uită la Carlos Înspăimîntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și că sosise chiar atunci, dar Carlos Îl Întrerupse: — Au omorît toată familia? Întrebă. — Da, așa-i, mașina asta parcă-i de bandit, spuse Universo, grădinarul, apărînd În scenă. — Ce bandit? Ce fel de bandit? Ganster, nătărăule! Învață să vorbești! Portiera mașinii La Salle se deschise și apăru un negru uriaș cu o uniformă mult mai strălucitoare decît a lui Carlos. Carlos mai mai să se Întoarcă să-și ia chipiul, dar negrul uriaș și-l scoase pe al lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În sănătatea celui care trimisese cheia de aur și investise aur În țară și Juan Lucas, care niciodată nu rămînea de căruță cînd era vorba să cucerească lumea, scoase și el o cheie. — Asta e o cheie suedeză! exclamă. Deschide portiera și contactul unui Volvo sport care vă așteaptă afară, băieți! Santiago traduse În engleză pentru Lester și Lester acceleră cu piciorul, sub masă, și o porni fără o direcție precisă, cu un zbîrnîit de fericire automobilistică. — Mulțumesc, Juan Lucas! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
inaugureze minunatul Volvo, parcat În spatele caleștii. Santiago zîmbi cînd dădu pentru prima dată cu ochii de automobil „Nu e rău“, zise, dar În timp ce se apropia zîmbetul lui se stinse Încet-Încet și atît el cît și Lester se urcară și Închiseră portierele de parcă toată viața ar fi mers cu automobilul ăsta. Bobby stătea Încremenit, uitîndu-se la ei și gîndindu-se că de Îndată ce vor pleca el o să ia camioneta și-o să se ducă la madame Nanette. — Te urci? Îl Întrebă Santiago pe neașteptate, des-chizîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de parcă toată viața ar fi mers cu automobilul ăsta. Bobby stătea Încremenit, uitîndu-se la ei și gîndindu-se că de Îndată ce vor pleca el o să ia camioneta și-o să se ducă la madame Nanette. — Te urci? Îl Întrebă Santiago pe neașteptate, des-chizîndu-i portiera automobilului. Bobby se sui repede și se așeză pe locul strimt din spate, cu speranța că cineva va ieși să ie deschidă poarta de fier. „Apasă pe claxon“, spuse, dar Santiago parcă nici nu l-ar fi auzit. Căzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai Înainte de a simți că era fratele lui și că-l iubea foarte mult fu cuprins din nou de impulsul de a zbura cu toții prăpădindu-se de rîs și senzația dinainte puse din nou stăpînire pe el. — Gata, zise, deschizînd portiera; mîine trimitem o macara să dezgroape mașina... În Chevrolet cu toții, haideți, repede! A fost cea mai frumoasă noapte pentru Bobby. Și cea mai scumpă. În noaptea aceea și-a cheltuit la cabaret ultimii bani, dar ce contează! Alături de Santiago nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fiindcă așa se scrie istoria“, mi-a trecut brusc prin minte. Încă vreo două vorbe, „să ținem legătura“ (care legătură?), „mi-a părut bine că ne-am revăzut“, și bărbatul de la vola nul mașinii s-a întins să-i deschidă portiera. Apoi spa țiul s-a-nchis în jurul mașinii dispărute cum ai închide o revistă de modă cu obiecte fotografiate impecabil. Au rămas blocurile ude și jegoase, găurile din asfalt, oamenii prost îmbrăcați și ară tând bol navi de la intersecție. Am
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cuvânt care s-a auzit vreodată pe acel palier, în acea lume. Școala reîncepu și Victor o revăzu pe Ingrid. Era frumoasă și fericită. După cursuri o aștepta în fie care seară un automobil. Un bărbat tânăr îi deschi dea portiera și ea urca și se ghemuia pe banchetă. Și mașina se dizolva în noapte. Cu Victor se purta prietenos, familiar, ca și când ar fi fost întotdeauna doar colegi, doar buni camarazi. Se-ntâlneau uneori pe culoare, schimbau câteva vorbe... „Ții minte
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
lumină intens portocalie ce vira spre ambră cu fie care minut care trecea. Liniștea și singurătatea erau totale, umbrele se scurgeau nesfârșite din fie care obiect. Dintr-o Pobedă aban donată, încrus ta tă-n asfalt, a ieșit un vagabond, lăsând portiera ruginită să atârne-n urma lui. Când s-a apropiat, l-am recunos cut pe Jean, prietenul meu din copi lărie, cel care spunea cele mai bune bancuri cu prostii, băiatul sărac al unui muncitor de la Circ. „Hai să-ți
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să nu spui că azi, de ziua ta, nu te-ai plimbat!” “Parcă poți să mai spui ceva?!” i-o-ntoarce sărbătoritul, în glumă. Întreg “echipajul” e gat de plecare. “Gata la urmăăă!” face Gheorghe Gh. Petrea și închide ultima portieră. Mașina a pornit. Șoferul conduce atent, prudent, timid, chiar, ca toți “lămâiștii” care se respectă. “Ei, ce spuneți? Vă place?” “Ce să ne placă, Ioane?” “Cum, ce?! Trotineta mea. Motor fain, tăblărie prima...” “Și șoferul e tot prima. Nu degeaba
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
posibilul să nu-mi iasă în cale, iar la volan, mă orientam după semnele de circulație și vehiculele apropiate, deși pietonii și decorul erau invizibile. Dar într-o zi mi-am parcat mașina pe partea obișnuită a străzii, am deschis portiera să mă îndrept spre birou și n-am mai văzut nici strada, nici trotuarul, ci un cenușiu atoatecuprinzător, și tot înainte, spre silueta întunecată a clădirii în care îmi aveam biroul înu mai erau alte clădiri) era un șir solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ușa unui veceu public, apoi pe lîngă un zid cu afișe gigantice. Aici, zise el, și pășiră printr-un gol între două afișe ajungînd într-o zonă întinsă cu pietriș, plină de mașini parcate. Se opri lîngă una și deschise portiera. Lanark deschise portiera de cealaltă parte. Locul din față al mașinii se lăți și o tînără grăsuță cu o față slabă stătea în mijloc. — Intrați. Luați loc. închideți ușa și taceți din gură. Scuzați-mă, vă rog. O să fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
public, apoi pe lîngă un zid cu afișe gigantice. Aici, zise el, și pășiră printr-un gol între două afișe ajungînd într-o zonă întinsă cu pietriș, plină de mașini parcate. Se opri lîngă una și deschise portiera. Lanark deschise portiera de cealaltă parte. Locul din față al mașinii se lăți și o tînără grăsuță cu o față slabă stătea în mijloc. — Intrați. Luați loc. închideți ușa și taceți din gură. Scuzați-mă, vă rog. O să fac un ceai imediat dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
votate și s-au făcut declarații zîmbitoare presei. Știai că sînt jurnalistă? Scriu pentru una dintre fițuicile alea otrăvite despre care oamenii decenți cred că ar trebui interzise: acelea care tipăresc povești urîte despre cetățenii bogați, celebri și hiper-respectați. Dechise portiera mașinii. El se așeză lîngă ea și porniră. Unde mergem? întrebă el. — La banchet. Vom ajunge la timp pentru discursurile finale. Dar nu vreau să merg la banchet. Nu vreau ca alți delegați sau nimeni altcineva să mă vadă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în stradă zări o mașină lungă, puternică, cum nu mai văzuse. Mașina se opri în lungul trotuarului, la vreo 31 de metri de el. Caroseria strălucea în bătaia soarelui de după amiază. Un valet sări de pe locul de lângă șofer și deschise portiera. Dinăuntru coborî Teresa Clark. Era îmbrăcată într-o rochie de după-amiază dintr-o somptuoasă țesătură neagră. Croiala nu o făcea să pară solidă, dar culoarea închisă a rochiei îi punea în valoare chipul, îndulcindu-i trăsăturile și, prin contrast, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
în stradă zări o mașină lungă, puternică, cum nu mai văzuse. Mașina se opri în lungul trotuarului, la vreo 31 de metri de el. Caroseria strălucea în bătaia soarelui de după amiază. Un valet sări de pe locul de lângă șofer și deschise portiera. Dinăuntru coborî Teresa Clark. Era îmbrăcată într-o rochie de după-amiază dintr-o somptuoasă țesătură neagră. Croiala nu o făcea să pară solidă, dar culoarea închisă a rochiei îi punea în valoare chipul, îndulcindu-i trăsăturile și, prin contrast, făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se modificase. Fluxul de energie se scurgea acum mai ușor prin trupul lui Corl. Acesta continuă să-l rețină încă vreo câteva secunde, apoi, cu un chiot de triumf, sări în aparatul de zbor și apăsă pe butonul care închidea portiera. Unul din tentaculele lui apucă maneta de comandă cu un gest aproape tandru. Aparatul făcu un salt înainte, spre peretele exterior. În clipa când botul aparatului atinse peretele, acesta se topi într-un nor de pulbere scânteietoare. Înaintarea fu stânjenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut țâșni de după mașinile parcate, și a încetinit atunci când a crezut ca a văzut ceva. Pe măsură ce mașina sa trecea, nici un copil nu a apărut. In schimb, o cărămida a lovit una din portierele Jaguarului. A apăsat pe frână și a întors Jaguarul înapoi, la locul unde fusese lovi t de cărămida. A sărit furios din mașina, a pus mâna pe primul copil întâlnit în cale și l-a lovit de o mașină parcata
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
privit copilul cum împingea scaunul cu rotile a fratelui sau în josul drumului, spre casa lor. Jaguarul a făcut un drum lung și încet înapoi. Stricăciunea era foarte vizibilă, dar șoferul nu a reparat-o niciodată. El a păstrat urma de pe portiera, astfel încât să-și amintească oricând de mesajul primit: „Nu trece prin viață prea repede, astfel încât cineva să fie nevoit să arunce o cărămidă în tine, ca să-ți capteze atenția!” Mintea duce un veșnic război între regretele trecutului și spaimele viitorului
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
Mai plouă? ― Plouă. Pe scări maiorul continuă agitat: ― Cel mai mare ghinion pe care poate să-l aibă un anchetator în viața lui e să dea de-o nebună ca asta! Culmea, tocmai pe mine m-a pocnit! Trânti nervos portiera și se adresă șoferului: ― Muzeul Chiusbaian. Tăcu multă vreme privind stropii de apă care se lățeau pe parbriz apoi se răsuci spre Azimioară și declară mocnit, îndesat, pe tonul unei sentințe fără drept de apel: ― Femeia asta o să mă bage
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fi o călătorie comodă. În general, automobilul nu-mi face bine. Nici eu nici Mirciulică nu suportăm benzina. Prima oară când m-am urcat într-o mașină am avut o senzație de vertij. Raul Ionescu începu să râdă și trânti portiera. Prinse în aer brațul cârnului care făcea exerciții de gimnastică. ― Ai grijă! Te ții după noi și fără exhibiții pe șosea. Nu vreau probleme cu șmecherii de la Circulație. Mașinile ― una albă și una roșie ― demarară. Pe parbriz, ștergătoarele ticăiau ritmic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Rafala pulveriză parbrizul și șoferul căzu peste volan. O șuviță de sânge se prelingea pe tâmpla lui Werther von R. Ultima imagine ― femeia cu grumaz alb și evantai ― se suprapuse peste celelalte. Zîmbi: " Nimeni... Pentru totdeauna... A nimănui..." Oamenii deschiseră portiera. Trupul colonelului se prăvăli pe caldarâm. CAPITOLUL I DUPĂ TREIZECI DE ANI Mihai Panaitescu pătrunse în holul întunecos inhalând aerul cald. Se împiedică izbindu-se dureros de scrinul greoi din capătul încăperii. Fusese cândva o piesă elegantă cu linii trufașe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]