777 matches
-
când m-am urcat în trăsură, ca să merg la Iași, spre a-mi urma învățătura. O, atunci a fost o zi de mare durere pentru mine. Parcă mă despărțeam de orice plăcere, de orice bucurie în lume; mergeam fatal spre posomorâtele bănci ale școalei, precum a mers odinioară Dante de la lumină spre întuneric, și mi se părea că mai ușor aș fi putut opri călătoria pământului în jurul soarelui, decât călătoria mea spre urgisitele ziduri între care aveam să stau închis aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Și au murit pentru drapel sute de mii, chiar milioane de oameni de rând, iubitori de neam și de țară. Cei mari însă au știut să se ferească de pericole, de moarte și suferințe, după cum spune Topârceanu în „Balada corbilor”. Posomorâți, cu gheara lungă, Cu pliscuri negre de oțel, Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă Din prânzul marelui Măcel. Cu patrioții la paradă, Amestecați printre eroi, De-a valma coborâm în stradă, Dar nu ne ducem la război! Când geme
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
cu vremea din fizionomia În general surâzătoare a acestui oraș, mi-am petrecut Întreaga copilărie, până În pragul primei adolescențe. Pe Întunecatul general Boteanu de peste drum de noi și de bordelul șchioapei Îl vedeam zilnic ieșind din casa lui veche și posomorâtă, cât o cetate, cu ziduri mucede și cu duzi bătrâni; ca și pe institutorul G.D. Scraba, mândru de mustățile lui, autor al cărților de citire răsfoite de mai multe generații de școlari; sau pe surorile Roșu, fete bătrâne, amabile și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de la munte la șes, sculându-mă mai devreme și întristat, pesemne, de apropiatul sfârșit al vacanței, am scris următoarele rânduri, care echivalau cu o viziune: „Zorile, acele bătrâne curioase cu păr cenușiu, ce par a privi din altă lume, zori posomorâte, neîncrezătoare în lumina soarelui ce o să vină, zori triste...“ Fără să mai pierdem timp, am plecat la drum întins - 24 de kilometri - de la cabana Negoiu până la satul Porumbacu de Jos, unde își petreceau vacanța Ticki și Gilda... Ni se închiriase
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu aveam voie. Două hoteluri, două restau rante. Elevele de liceu nu aveau voie să se plimbe neînsoțite de părinți. Drept care, în fiecare seară, la aceeași oră, un cârd de colege ca un cârd de ciori, în uniformele noastre negre, posomorâte, cu pălării negre și ciorapi negri, îl trăgeam după noi pe bietul tata, să ne înso țească la o plimbare pe strada mare. De fiecare dată ne intersectam, exact în aceleași locuri, cu băieții de la Liceul Roman Vodă, și schimbam
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de la Emil Georgescu, prietenul lui de la Europa Liberă, care făcuse o călătorie în Africa. Într-o dimineață, soțul meu, care avea o extraordinară sensibilitate, îmi spune că a constatat ceva ciudat. Masca își schimbase expresia. Era mult mai încruntată, mai posomorâtă. Am râs și i-am spus că era, probabil, un efect de lumină. Seara au venit la noi câțiva prieteni, ca să sărbătorim mutarea. Masa era plină de ceșcuțe cu cafea neagră, farfurii de porțelan cu prăjituri și pahare de cristal
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
anume? Tot ce s-a petrecut în seara aceasta cu mine mi-a provocat uimire și încântare; de la condițiile neașteptatei mele descinderi la otel, de la melodia care m-a întâmpinat în sala unde mi-am luat masa, prin melancolia acestei posomorâte seri de toamnă, așa de propice emoțiunilor pe care le resimt, și până la drumul acesta, întru nimic surprinzător în el însuși desigur, dacă nu l-aș fi făcut cu pași de somnambul și dacă mintea nu l-ar fi perceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Opereta din Craiova" s-a dizolvat. Citez câteva nume; pe cele mai de seamă, firește: Iosefina Gălușcă, Irena Vlădaia, Eliza Odeseanu, Băjenaru, Poenaru, Anestin, Tănăsescu, Popescu. Stele apuse, glorii defuncte, figuri peste care uitarea se așează ca o umbră din ce în ce mai posomorâtă. Repertoriul companiei, compus din tot ce genul are mai frumos și mai și mai atractiv, a devenit astăzi, în cea mai mare parte, istoric. Unde se mai reprezintă Mascota, Fata mamei Angor, Sărmanul Ionathan, Briganzii, Gheisha, Mikado, Giroflé-Griofla, Frumoasa Elenă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
însă că imaginea cerului intervine adesea în sentimentele, în amintirile și reveriile mele. În lungile, tristele, dezolatele nopți din timpul marelui război, nu de puține ori privirea mea a contemplat bolta înstelată pe întinderea căreia treceau încet, destrămându-se, nori posomorâți și leneși. Contemplațiunea aceasta permitea uneori spiritului meu să se desprindă mai lesne și să privească marea tragedie a omenirei cu desăvârșire altfel decât în mod obicinuit, ca și cum nu numai gândirea, dar toată ființa mea s-ar fi îndepărtat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aproape de mijlocul secolului al șaptesprezecelea, în timpul lui Vasile Lupu. Sub acest domn însă (în durata primei lui domnii, în special), Iașul a avut o epocă de mare strălucire, din nenorocire, de scurtă durată, ca o repede înseninare într-un cer posomorât și trist. "Fericită domnia lui Vasile Vodă, zice cu mulțumire Miron Costin. Fericită domnie în care a fost cândva această țară în tot binele cu bișug și plină de toată averea, cu mare fericire..." N-au trebuit decât două decenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
anume? Tot ce s-a petrecut în seara aceasta cu mine mi-a provocat uimire și încântare; de la condițiile neașteptatei mele descinderi la otel, de la melodia care m-a întâmpinat în sala unde mi-am luat masa, prin melancolia acestei posomorâte seri de toamnă, așa de propice emoțiunilor pe care le resimt, și până la drumul acesta, întru nimic surprinzător în el însuși desigur, dacă nu l-aș fi făcut cu pași de somnambul și dacă mintea nu l-ar fi perceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
trandafirii roșii îndepărtându-se, apoi grupul compact fără fețe distincte și apoi pe Marianne , care m a dus cu mașina acasă. Maria și soțul ei au urcat cu noi; am intrat pe urmă în casă, am urcat scara întunecată și posomorâtă și am sunat. M-au primit Dorine și Linașchiopătând; camera ta era frumoasă și luminoasă, biroul tău tivit cu soare și un mare lac de lumină revărsat până la radio. Apoi, te rog să mă ierți, am izbucnit în plâns. Apoi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aminte de ultima seară înainte de plecare... ce drăguță ai fost cu mine. Monica, știi cum se spune la noi în Oltenia, când ai o durere mare, mare: „Mă dor rărunchii“. Mă dor rărunchii, Monica! Seara Hotărât, s’a schimbat vremea: posomorât, frig tare și vânt ce îndoaie crengile până jos. Ții minte oțetarii cu foi ca de salcâm, dar mari. S’au ruginit, bat în roșu de apus de soare și se frâng de mijloc. După masă, am fost la D-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în stradă, având drept unic bagaj boarfele cu care erau îmbrăcați la ora trei noaptea. Octav - bolnav, grav bolnav, operat fără speranță etc. etc. Crușețul nu mai există. [...] Mama 3/1949 I 28 martie, luni, Sl[atina] [1949] [...] La gară, posomorât, cumnatul meu, cu vestea asta catastrofală: Muma rechemată la Cra[iova]. Abia ce-și dezmorțise bietele oase bătrâne. Sunt eu însămi atât de buimăcită de această lovitură, îmi dau seama că acest început este de fapt continuarea cumplitei nenorociri pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un sens giratoriu. Era să ne omori pe-amândoi! — E OK. Nu s-a întâmplat nimic. Haideți, putem pleca? Mă urc în mașină, aranjându-mi rochia în jurul meu și tati se urcă lângă mine. Atunci ne vedem acolo, da? spune Tom posomorât, iar eu îmi dau ochii peste cap. — Tom, vrei să te luăm cu noi? — A, mersi. Ar fi bine. Bună, Graham, spune stângaci către tati când se prăvălește în mașină. Scuze pentru mai devreme. Nu face nimic, Tom, spune tati
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Încerc s)-l ajut f)când conversație În timp ce el frunz)rește ziarul Ha’aretz. În fine, masa e servit). Spiritul meu tulburat ofteaz), iar eu iau lingură În mân). Domnul Eban este timid, dar și foarte sigur pe șine - este posomorât, dar nu Într-atât Încât s)-si deranjeze interlocutorul. Vrea și nu vrea s) fie unde se afl). Gândurile lui Înconjur) lumea că un satelit. Sunt obișnuit cu acest gen de oameni. Chelnerul ia farfuriile de sup) și Îi servește
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
pictorul Carl Larsson despre Strindberg, prietenul lui, după moartea acestuia - că era un „desacralizator a tot ce e nobil și sfânt“, că „a răsfoit Biblia În preajma morții, fără Îndoială cu intenția să-și păcălească până și Creatorul!“ -, deveneam și mai posomorât. Dar tot acest Larsson m-a ajutat să văd și altceva În Strindberg și m-a convins să mă apropii de teatrul lui, atunci când am citit că pentru el Strindberg a fost cel mai nefericit om, dar un mare poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
legendara Rusie a copilăriei mele, primul lucru asupra căruia deschideam ochii când mă trezeam era crăpătura dintre jaluzelele albe dinăuntru. Dacă prin ea se zărea o paloare apoasă, mai bine nu Îi deschideai, fiind astfel cruțat de vederea unei zile posomorâte, pozând pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alegeai cel mai mare dintre fulgii cenușii și Îl urmăreai cu privirea În timp ce cădea (dincolo de geamul bovindo-ului prin care te uitai), puteai desluși forma lui grosolană, neregulată și oscilațiile lui În zbor, făcându-te să te simți și amețit, și posomorât. Luminile se stingeau. Lenski se lansa În primele versuri: Timpul - nu-i mult de atunci; Locul - un punct În care se Întâlnesc și curg Într-o frățească-mbrățișare, frumoasele Agrava și Kurah; acolo chiar Se Înălța un schit. Schitul cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuvine unui om greu. Eu... eu ce sunt? Un amărât de stolnic mai-mare peste bucătarii Măriei sale... Domnia ta ești boier mare, cumnat chiar, îi spune lui Isaia. Rămâi în istorie ca un mântuitor... Așa-așa, se repede Negrilă, "Cumnat! Mântuitor"! Isaia, posomorât, mestecă un mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
silueta unui coleg ce va deveni peste câțiva ani balerin la opera din Cluj (Sau poate că instructorul e chiar el?). Până să înceapă exercițiul sau dansul, trag cu ochiul la perechea mea întâmplătoare: o fetiță frumoasă, serioasă, parcă puțin posomorâtă. Nu-mi aduc prea bine aminte cum s-au desfășurat mai departe lucrurile: după toate probabilitățile, am ieșit repede din vederile selecționerilor, am fost eliminat, am eșuat (încă o dată). Pe fetița aceea n-am mai văzut-o niciodată și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
scrii, ca pereche, câte un cuvânt cu înțeles opus Concursul Ziua mult așteptată sosise. Concursul pentru care făcusem atât de mult antrenament urma să se desfășoare în sfârșit.Era o zi nu tocmai bună pentru un concurs de atletism. Cerul posomorât stătea gata-gata să-și reverse supărarea asupra pământului. Vântul își făcea de lucru printre crengile copacilor, nu prea grăbit, dar destul de rău prevestitor. - Ce facem? Mai mergem la concurs? am întrebat-o pe doamna învățătoare. Mergem, Iulian. Doar nu te-
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
Bruyère în Anton Pann, "caractirul" capătă oarecare mișcare scenică, cum e cazul în Defăimătorul: Unde merg nicicum nu spun De vrun om vrun cuvânt bun, Ci la toți găsesc ceva Ș-începe a defăima. Zic cutare că-i urât, Cutare posomorât, Cutare e maimuțoi, Bărbaților păpușoi, Cutare e-nșelător, Cutare asupritor, Cutare e nătărău, Cutare barbar și rău, Cutare e necinstit, Cutare este stârcit... Numai ei sunt toți frumoși, Cinstiți și politicoși. Toți s-aseamăn cu Adon, Și la duh cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în imaginea pecare și-au făcut-o contemporanii despre el. "Educația sa fu nenorocirea - scrie C. Negruzzi. În cea mai fragedă vrâstă pierdu pe tatăl său. De abia începu să cunoască lumea, și ea i se înfățoșă sub cele mai posomorâte văpsele. A trebuit să se lupte cu cursele șicanei și cu nedreptățile oamenilor; a trebuit să bată la ușa celor mari - el care nu știa ce este lingușirea și minciuna" etc. Fiind surprins în casa iubitei sale de către soțul aceleia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lipsa invenției epice, programul personagiului e bun și el trăiește prin câteva mișcări sumare. În biserică, atunci când vrăjmașii, prin Badea Cluciarul, scuipă asupra cadavrului lui Mircea Ciobanul, Chiajna se dezvăluie ambițioasă și bărbătoasă. Într-un alt tablou mut, Chiajna, "rece, posomorâtă ca întotdeauna", își lasă mâna sărutată de domnițe, fetele ei. Ultima apariție a eroinei, scurtă, violentă, verifică posibilitățile firii ei aprige: " - Unde-s puii de năpîrcă?... strigă el ăDumbravă Vorniculîcu glas răgușit, intrând în cort cu mâna în șold. Li-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]