1,302 matches
-
oferă servicii psihologice pentru supraviețuitorii unor traume, diagnosticul DSM IV nu explică exhaustiv răspunsul uman la traumă. De fapt, van der Kolk și McFarlane (1996) atenționează că "în ciuda eforturilor de a cuprinde esența răspunsului uman la traumă, diagnosticul de stres posttraumatic abia începe a contura complexitatea felului în care oamenii reacționează la experiențe copleșitoare". Modele teoretice Modelul social: Alterarea credințelor de bază Evenimentele traumatice pun sub semnul întrebării relațiile umane de bază. Ele violează atașamentele familiale, de prietenie, de dragoste și
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
se referă la retrăirea unui eveniment catastrofic și perturbant în încercarea de a-l stăpâni. Aceasta fixare asupra traumei, este alternată cu mecanisme de apărare menite să garanteze evitarea amintirii sau a repetării traumei. Astfel avem bazele pentru o stare posttraumatica distinctă cu simptome similare pentru toți cei care suportă un stresor extern, și care formează bazele diagnosticului de stres posttraumatic așa cum îl știm astăzi. Modelul cognitiv comportamental Un individ implicat într-un eveniment traumatic trebuie să facă față unei experiențe
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
alternată cu mecanisme de apărare menite să garanteze evitarea amintirii sau a repetării traumei. Astfel avem bazele pentru o stare posttraumatica distinctă cu simptome similare pentru toți cei care suportă un stresor extern, și care formează bazele diagnosticului de stres posttraumatic așa cum îl știm astăzi. Modelul cognitiv comportamental Un individ implicat într-un eveniment traumatic trebuie să facă față unei experiențe noi și ieșite din comun. Bowlby (1969), într-un cadru psihodinamic, a scris despre nevoia de a controla informația extraordinară
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
despre nevoia de a controla informația extraordinară primită prin eveniment. Un astfel de control ar conduce la o congruență între amintirile traumatice și schemele cognitive ale individului. Astfel se realizează o integrare reușită a evenimentului. Prin contrast, sindromul de stres posttraumatic poate fi văzut ca imposibilitatea de a integra evenimentul traumatic schemei cognitive a individului. Rachman (1980) folosește conceptul de "procesare emoțională" pentru a explica procesul prin care se absorb perturbările emoționale. Procesarea emoțională reușită este asociată unei reîntoarceri la o
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
a se atașa de alții, schimbări în spiritualitate sau semnificație, în expectanțe, în nevoile de bază precum și în schemele cognitive despre siguranță, stimă, încredere, dependență, control și intimitate. Pearlman (1995) vorbește, de asemenea, despre riscul dezvoltării unei simptomatologii specifice stresului posttraumatic incluzând evitare, imagerie intruzivă și surescitare. Traumatizarea vicariantă are consecințe psihologice profunde și deosebit de detresante care pot dura luni sau chiar ani după încetarea activității cu persoane ce au suferit direct traume. McCann și Pearlman analizează simptomele cele mai pregnante
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
analiza predictorii demografici ai abuzului sexual. Nici una dintre participante nu a avut contact direct cu victimele sau cu agresorii. În timpul întâlnirilor cu cercetătorii, aceștia au putut constata că asistentele manifestau ele însele simptome similare celor prezente în sindromul de stres posttraumatic specific victimelor agresiunilor sexuale. Ele prezentau tulburări afective, somatizări, insomnii, precauție crescută și nevoia de suport afectiv. Manifestau furie față de victimă, agresor și față de soțul victimei, anxietate, frică pentru propria siguranță și cea a copiilor, frică de a nu fi
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
asemenea, un efect profund asupra relațiilor cu ceilalți, credințele despre intimitatea cu ceilalți, încrederea în sine și în ceilalți și stima de sine și de ceilalți. Aceste schimbări ale sinelui vin să completeze imageria intruzivă și restul simptomatologiei specifice stresului posttraumatic. McCann și Pearlman (1990) subliniază faptul că aceste efecte afectează toate ariile vieții specialistului, sunt cumulative, și foarte probabil permanente. Diferențe dintre traumatismul vicariant și stresul traumatic secundar Principala distincție între traumatizarea vicariantă și stresul traumatic secundar se referă la
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
lungul vieții, îl ajută să își contureze imaginea de sine și perspectiva asupra lumii. Acestea apar și devin ca răspuns la experiențele trăite. Diferențele bazelor teoretice determină și distincții în formularea simptomatologiei. Stresul traumatic secundar se centrează asupra simptomatologiei stresului posttraumatic în timp ce traumatismul vicariant apare ca proces de schimbare auto percepută. Ambele constructe presupun modificări cognitive și schimbări ale credințelor de bază ale celor afectați, dar Figley (1995) consideră că în uzura empatică, diagnostică este instalarea rapidă a simptomelor stresului posttraumatic
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
posttraumatic în timp ce traumatismul vicariant apare ca proces de schimbare auto percepută. Ambele constructe presupun modificări cognitive și schimbări ale credințelor de bază ale celor afectați, dar Figley (1995) consideră că în uzura empatică, diagnostică este instalarea rapidă a simptomelor stresului posttraumatic. McCann și Pearlman (1990) susțin prezența simptomelor stresului posttraumatic, dar pun accentul pe conținutul lor mai mult decât pe intensitatea manifestării situând tulburarea în contextul modificărilor profunde produse în cadrul sistemului de credințe. Stresul traumatic secundar plasează mai puțină importanță pe
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
auto percepută. Ambele constructe presupun modificări cognitive și schimbări ale credințelor de bază ale celor afectați, dar Figley (1995) consideră că în uzura empatică, diagnostică este instalarea rapidă a simptomelor stresului posttraumatic. McCann și Pearlman (1990) susțin prezența simptomelor stresului posttraumatic, dar pun accentul pe conținutul lor mai mult decât pe intensitatea manifestării situând tulburarea în contextul modificărilor profunde produse în cadrul sistemului de credințe. Stresul traumatic secundar plasează mai puțină importanță pe context și etiologie. Figley (1995) a afirmat că o
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
traumatice, ar trebui să se orienteze asupra nevoii de echilibru, asupra folosirii resurselor externe, autoacceptării, conexiunii și asupra nevoii de a întări ideea de sens, independență și speranță. Figley menționează, de asemenea, tratamentele folosite în intervențiile destinate sindromului de stres posttraumatic. El nu face o referire directă cu privire la traumatizarea vicariantă sau alte tulburări învecinate pentru a preciza în ce măsură strategiile terapeutice propuse în acele contexte sunt eficiente în uzura empatică. Citează adesea intervenții specifice altor tipuri de stres, dar rămâne vag în
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
în ce măsură strategiile terapeutice propuse în acele contexte sunt eficiente în uzura empatică. Citează adesea intervenții specifice altor tipuri de stres, dar rămâne vag în stabilirea unei identificări terapeutice. Sugestiile sale directe se referă la simptomatologia intruzivă și evitantă specifică stresului posttraumatic, dar menționează și multiple măsuri de prevenire și ameliorare folosite în traumatizarea vicariantă sau în burnout: formarea pentru înțelegerea riscurilor, suportul social, stabilirea de limite între viața personală și cea profesională, supervizare, terapie personală și educație continuă. În concluzie atât
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
referă la același fenomen observat: schimbările ce apar la persoanele expuse interacțiunii cu victime ale unor evenimente traumatice. Cu toate acestea conceptele diferă în profunzimea și natura schimbărilor discutate. Stresul traumatic secundar se centrează asupra simptomatologiei specifice sindromului de stres posttraumatic, având o instalare bruscă și invazivă și fiind construit în baza observației empirice. Traumatismul vicariant este un construct clădit în baza unei teorii, cu o instalare graduală, care determină schimbări profunde și permanente ale schemei cognitive. 3.3. Burnout Definirea
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
stresul secundar în trei componente: stres secundar cronic, stres secundar acut și aspecte unice patologice legate de specificul serviciilor medicale. Stresul secundar cronic ar fi sinonim cu burnout-ul și uzura empatică. Stresul secundar acut se referă la tulburarea de stres posttraumatic vicariant. Astfel de ambiguități conceptuale nu se găsesc doar în această lucrare. Figley (2002) prezintă stresul traumatic secundar și burnout-ul ca fiind componente ale epuizării compasiunii. Același autor definea în 1995 stresul traumatic secundar ca fiind sinonim cu uzura empatică
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
Nu este clar în ce fel aceasta din urmă a devenit un construct mai larg, capabil să conțină stresul traumatic secundar alături de burnout. Gentry et al. (2002) propun o abordare similară definind uzura empatică prin simptomele specifice sindromului de stres posttraumatic (STS) și cele ale sindromului de burnout. În ciuda acestor controverse, majoritatea cercetătorilor acceptă cele două concepte ca fiind distincte. În ciuda faptului că au elemente comune și că prezența unuia dintre ele poate vulnerabiliza persoana, expunând-o instalării simptomatologiei caracteristice celuilalt
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
este instabilă și foarte vulnerabilă cu astfel de clienți (Dalenberg, 2008). Starea emoțională labilă a clienților ce au trecut prin momente critice, sensibilitatea lor exacerbată, pot frustra ușor terapeutul. Starea de surescitare face parte dintre criteriile de diagnostic pentru stresul posttraumatic și se manifestă și în afara ședințelor de terapie. Specialistul trebuie să își controleze propriile reacții, încercând să ofere clientului un model de echilibru emoțional. Astfel alianța terapeutică este protejată și victima poate reveni la o stare de stabilitate emoțională. Transferul
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
de a dezvolta un sindrom patologic (Foa și Riggs, 1993). Ambele puncte de vedere sunt plauzibile și rămân la stadiul de ipoteze ce necesită încă cercetare, pentru că abordarea retrospectivă nu prezintă garanții. Cercetările indică sistematic legătura dintre sindromul de stres posttraumatic, intensitatea resimțită a simptomatologiei și alterarea schemelor cognitive. În cazul persoanelor ce au fost abuzate în copilarie, distorsiunile cognitive legate de sine și de lume sunt considerate responsabile pentru majoritatea efectelor negative ulterioare: anxietate, dificultăți interpersonale, disfuncții sexuale. Credințele afectate
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
în primul an după deces, în timp ce găsirea de beneficii este mai strâns asociată cu adaptarea la interviurile realizate 13 și 18 ani după pierderea persoanei dragi. În ceea ce privește stresul traumatic secundar, Cadell et al. (2003) și-au propus să investigheze creșterea posttraumatică în cazul a 174 de indivizi ce avuseseră grijă de persoane dragi care au decedat infectați cu HIV. Au constatat că factorii asociați cu semnificarea și creșterea posttraumatică sunt spiritualitatea, suportul social și sursele de stres. Semnificarea se poate realiza
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
traumatic secundar, Cadell et al. (2003) și-au propus să investigheze creșterea posttraumatică în cazul a 174 de indivizi ce avuseseră grijă de persoane dragi care au decedat infectați cu HIV. Au constatat că factorii asociați cu semnificarea și creșterea posttraumatică sunt spiritualitatea, suportul social și sursele de stres. Semnificarea se poate realiza în două moduri: fie experiența traumatică este integrată schemelor deja existente, fie cognițiile pre-traumă sunt modificate astfel încât experiența traumatică să nu le contravină. Numeroase studii susțin acest proces
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
percepute. Autorii descriu procesul de semnificare ca depinzând de interacțiunea dintre istoricul de viață, trăsăturile de personalitate, specificul experienței traumatice, și contextul sociocultural în care trauma a avut loc. Constructe învecinate cu cel de semnificare sunt beneficiile percepute și creșterea posttraumatică. Ultimul concept este mai amplu decât celelalte înglobând toate procesele care ajută persoana să se refacă după un eveniment traumatic și să obțină o serie de beneficii personale în urma luptei terapeutice desfășurate. Tedeschi și Calhoun (1996) au identificat trei categorii
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
traumatic personal în dezvoltarea simptomatologiei STS în funcție de tipul de traumă suferită. Ea constată că în cazul eșantionului alcătuit din 100 de psihoterapeuți, doar cei care suferiseră experiențe traumatice în copilărie prezentau un nivel crescut de simptome specifice sindromului de stres posttraumatic. Nelson-Gardell și Harris (2003) au aprofundat și mai mult această distincție, separând participanții în funcție de tipul de traumă suferit în copilărie. Au constatat că specialiștii care prezentau riscul cel mai crescut erau cei care suferiseră abuz sau neglijare emoțională. Cei mai
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
terapeuților care lucrează cu supraviețuitori ai abuzurilor sexuale. Au constatat că particpanții care aveau un procentaj mai mare de victime în sarcinile de lucru prezentau credințe mai afectate despre sine și despre ceilalți, mai multe simptome ale tulburării de stres posttraumatic, și un nivel mai ridicat de traumatizare vicariantă auto-raportată. Expunerea cumulativă se referă la numărul de luni sau ani petrecuti în slujba clienților ce au suferit traume sau numărul de ore de lucru petrecut cu victime de-a lungul carierei
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
similare. Gomez & Rutledge (2009) au constatat că asistenții medicali din secția de urgențe prezintă un risc semnificativ mai mare de a manifesta stres traumatic secundar comparativ cu asistenții sociali (33% vs. 15%). Mealer et al. (2007) au comparat intensitatea simptomatologiei posttraumatice manifestată de asistenții medicali din secțiile de terapie intensivă și medicină generală. Prima categorie a obținut scoruri semnificativ superioare. Subiecții din ambele specializări prezintă un risc mai mare de anxietate și depresie comparativ cu managerii din industria de sănătate. Aceste
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
la care sunt expuși și impactul suferinței pe care o asistă. Scorurile obținute de cadrele medicale din România sunt mai ridicate decât cele prezentate în studiile ce se referă la personalul din domeniul sănătății mentale, psihoterapeuți specializați pe problematica stresului posttraumatic (Pearlman & MacIan, 1995; Ghahramanlou & Brodbeck, 2000). Ultima dintre aceste cercetări s-a realizat cu un eșantion de psihoterapeuți ce tratau victime ale agresiunilor sexuale, adeseori venind în ajutorul acestora imediat după incidentul traumatic în secția de urgențe. Totuși, cadrele medicale
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
sănătății mentale. De asemenea, aceasta variabilă a fost operaționalizată în diferite feluri, astfel încât raportarea la rezultatele altor cercetări este dificilă. O abordare similară în constatarea istoricului traumatic personal a evidentiat că 60% dintr-un eșantion de terapeuți specializați pe stres posttraumatic și 68,4% dintre participanții la o conferință pe tema traumei raportau a fi suferit ei înșiși în trecut un eveniment traumatic (Pearlman & MacIan, 1995). Alte studii exemplifică diferite tipuri de traumă și cer subiecților să aleagă între acestea abuzul
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]