1,366 matches
-
de impactul diviziunii industriale a muncii asupra creșterii productivității și a văzut posibilitatea amplificării efectului ei în planul sporirii avuției naționale, prin alocarea investițiilor de către „mâna invizibilă”, reprezentată de acțiunea spontană a forțelor pieței. La rândul său, Ricardo temperează dramatismul postulat de Malthus prin mizeria și foamea, generate de decalajul dintre creșterea exponențială a populației și sporirea doar în proporție aritmetică a mijloacelor de subzistență. Dar, sub influența acestuia, abandonează optimismul lui Smith, previzionând o dezvoltare eșuată într-o stare de
Capitalul uman şi dezvoltarea economică Influenţele capitalului uman asupra dezvoltării economice by Mircea ARSENE () [Corola-publishinghouse/Science/100960_a_102252]
-
mare decât electronii unei legături simple; Molecula este reprezentată prin formula ABlEn unde B = ligandul, A = atomul centra; l = numărul perechilor de electroni de legătură, E = pereche de electroni neparticipanți, n = numărul perechilor de electroni neparticipanți. Conform regulii 1 se postulează că fiecare pereche de electroni ca urmare a respingerilor cu celelalte perechi se găsește la o distanță maximă posibilă una față de cealaltă rezultând că, dacă în jurul atomului A există doar două perechi de electroni acestea se pot situa liniar una
CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]
-
suntem constrânși să admitem două eternități, fie „paralele”, fie „concomitente”. Dar a admite două eternități simultane înseamnă, deodată, relativizarea principiului divin, singurul veșnic și universal. Aporia nu‑i este necunoscută lui Origen, care se vede obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mult - „istoria vie, reală, palpabilă a literaturii s-a scris prin actul genezei, devenirii, dispariției, metamorfozei sau, pur și simplu, prin resurecția unor forme aparent revolute”. Se optează pentru conceptul formă/forme în locul termenilor gen și specie, considerați ca „inoperanți”. Postulând ipostaza unui homo narrativus ca „instanță originară și, implicit, arhetipală a formelor literare”, V. își ordonează reflecția pe capitole precum Reîntoarcere la sursele originare, În căutarea arhetipului, Sub semnul tutelar al Povestirii, Disciplina nuvelei, Heterogenitatea romanului, semnificative pentru coerența, substanțialitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
ar fi diagnosticul pus asupra gradului de omogenitate sau de diversitate al elitei conducătoare, se pot distinge întotdeauna fracțiuni mai mult sau mai puțin autonome ale acesteia. În acest capitol, vom opta pentru forma de plural a termenului și vom postula existența unor elite distincte, exercitându-și, în diferite sensuri, influența asupra masei populației. Adoptând acest punct de plecare, ne confruntăm din nou cu noțiunile de excelență și preeminență. Niște elite în competiție, în concurență sau în opoziție își justifică poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
eficient viitorul rol sau viitoarele roluri sociale. Se afirmă adesea și se aduc argumente forte pentru a se demonstra că dreptul de a învăța este o problemă majoră pentru omenire. La a patra Conferință Mondială a educației adulților s-au postulat idei care derivă din dreptul de a învăța („The Right to Learn”): dreptul de a citi și a scrie; dreptul de a întreba și a primi răspunsuri; dreptul de a imagina și a crea; dreptul de a cunoaște lumea și
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
capabilă să măture prejudecățile care stau la baza decodării textelor: "Nava poate fi realmente simbolul plecării; în mod mai profund însă e cifrul îngrădirii. Predilecția pentru navă constă întotdeauna din bucuria de a te închide perfect" credea Barthes 106. *** Voi postula totuși că nucleul imaginarului (herme)nautic al lui Pițu este "omul-navă, care asigură securitatea încărcăturii pe care o poartă 107 și-o salvează de apele vitrege"(Durand, cap. "Regimul nocturn al imaginii", v. 312 în op.cit.). Așa încât fără a crede
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
energia creatoare a romantismului visător. Dinspre potențialul unei asemenea imense energii se consolidează posibilitatea dăruirii depline persoanei adorate. Cu acest idol împrumutat de extazele afrodisiace cel îndrăgostit își făurește la marginea inconștienței acel ev atemporal, acel tărâm în care își postulează autodepășirea. Apoi, lăsând uitarea să-l despartă de himera-creație și de propriul statut demiurgic, o redescoperă întru final sub imboldul unei prezențe feminine, prezență care este inclusă în basmul său fiind circumscrisă matricei idealului de feminitate. Îndrăgostitul se încrede, așadar
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acest context, exclusă clipele prăbușirii sufletești nefiind tolerate drept alternative ce trebuie să urmeze momentelor înălțării. Dimpotrivă, se intenționează reducerea fundamentală și excluderea finală a sincopelor de umbră spirituală, a insulelor de rătăcire și slăbiciune dionysiacă. Menajarea impulsiunilor corporale este postulată pentru trăirea mistică drept precedentul ce oferă elanul exceselor viitoare ale trupului care îi sunt astfel deschise perspectivele unei extensii dominatoare asupra sufletului. Lumina profunzimilor de energie și sublim care își revarsă străfulgerarea în amplitudinea revelației susține resurecția conștiinței ce
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Dar, cât timp viețuiește întru corporalitate este împresurat de o altă imensitate copleșitoare: conglomeratul de materie și energie din care doar o picătură azurie îl adăpostește ca lume a efervescențelor sale. Acest imperiu tăcut, neatins de spectrul uman, ateul îl postulează ca o extensie enigmatică. Desigur, o fărâmă din natura nesfârșită este cucerită, adaptată și prelucrată de om fiind așezată în dinamica istorică ca sursă de progres și emancipare evolutivă. Dar, în acest sens, nu muntele, ci piatra desprinsă trudnic din
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unui cult al sinelui. La întrebarea corelată Cine sunt? omul pătruns de răutate nu va răspunde, inversând termenii Ceilalați nu sunt ca mine ci Ceilalți nu pot fi ca mine. Așadar, atenția este centrată spre paradigma semenilor, propria interioritate fiind postulată dintru început ca un edificiu inviolabil. Ceilalți sunt obsesia ființei umane pătrunse de răutate, ghimpele metafizic ce îi sfâșie conținutul existențial. Prin acest răspuns dat la interogarea ce-l vizează, eul demonizat în versiunea mistică și animalizat, în cea atee
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adevăr, aceste calcule de perspective ce par ancorate într-o siguranță implacabilă plutesc în penumbra unei radicale erori. Resortul unei astfel de greșeli, unei astfel de profunde înșelări se constituie în confuzia pe care ființa umană cucerită de malefic o postulează între viziunea proprie asupra sinelui și realitatea propriu-zisă ce-l definește. Astfel, eul negativ privindu-se în oglinda conștiinței întâlnește doar ceea ce orgoliul fermentând în adâncuri îi dictează să observe. Acest eu este sclavul energiilor negative cumulate în profunzimea sinelui
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sub presiunea extazului dionysiac coborât și concentrat în clipă. În mod real, acest spectru nu absentează din împrejmuiri ci doar întârzie, sosirea sa fiind ancorată în ceea ce stă să vină. Or, tocmai această întârziere permite momentul fericirii dar îi și postulează prevestitor tragicul final. Oricât de amplă și prelungă ar fi amânarea sumbrului apus al unei secvențe de fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
călătoriei, fie ea și o simplă parcurgere semnifică întru spirit poteca destinului uman și rostul definitoriu al ființei omenești de a se proiecta explorator dincolo de imedialitate. Acest aspect al mersului și purtării de sine prin secvențialitatea pașilor consecutivi, poate fi postulat aici drept un amănunt, un detaliu retras în insesizabil. Or, cel lipsit de putința mersului prin zăbovirea sa prelungă în efortul înaintării deține capacitatea de surprindere și aprofundare a unui asemenea detaliu. În viața noastră de zi cu zi deschidem
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cazul depășirii lor nu implică renunțarea la amprenta și formele pe care ei le impun cunoașterii. Astfel, într-un asemenea context, eu mă cunosc pe mine prin numele și statutul ce mi-au fost impuse dintru început de către imperativele sociale postulate ca repere mundane. Saltul peste această pecete spre propria interioritate nu implică aici o rupere primordială, o dezrădăcinare de această emblemă. Spectrul ei mă urmărește constant și în mijlocul demersului de a mă sonda spre profunzimea mea abisală. Chiar atunci când sesizez
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dovedește, cel mai adesea negativă, lipsită de veracitatea unei iubiri care iese în întâmpinare, îmbrățișează consolator și sacrifică. Ochiul din ce în ce mai pătrunzător observă cu intesitatea unei clarități ascendente spiritualitatea coruptă ce palpită din adâncurile lăuntrice ale celorlalți. Și cu cât falsitatea postulată de aceștia la suprafața inter-relaționării se dorește a fi mai convingătoare, cu atât privirea ce a dobândit forță de persuasiune prin experiența calvarurilor sufletești surpinde mai evident fundamentele convertite de mult la negativitate ale conștiințelor ce își joacă rolul unor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
aici speranța în realitatea unei armonii infailibile, de ne-atins pentru spectrul negativităților telurice și incompatibilă cu tentațiile coruptibile ale relativităților profane. Această ordine ce include imanentul învăluindu-l din ascuns dă sens și semnificație suferinței de natură spirituală, o postulează drept un act, o experiență maximală extremă prin intensitate dar care nu se consumă în zadar. Intuirea unei asemenea armonii absolute drept chip și formă de prezență vie a transcendenței dăruiește conștiinței elanul nebănuit al saltului peste propria suferință. Astfel
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unei armoni transcendente. Iar cel ce îndură suferințele cauzate și susținute de motivații spirituale sesizează, plecând dinspre propria experiență ontică, constanta binelui și a răului, a pozitivității și negativității drept unul dintre fundamentele transcendente pe care se glisează imanentul fiind postulat în termenii unei bipolarități metafizice. Ancorarea în oricare dintre aceste paradigme ale suferințelor umane determină pentru conștiință dobândirea unei profunzimi ce străpunge construcția iluzorie, hipnotică și epuizantă a dinamicii firescului cotidian. Aici acest firesc se relevă drept un ne-firesc
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
accesul la saltul spre transcendență implică acceptarea fundamentelor transcendente ale imanentului și diminuarea valorii ontice acordate mundaneității de zi cu zi. Într-un asemenea context, viața terestră nu este damnată la un statut de paradigmă ce trebuie negată ci este postulată ca deținând temelie și sens vital numai dinspre și întru transcendență. Imanentul se relevă, din această perspectivă, ca perimetru finit, insular așezat în infinitatea unui absolut armonic. Un astfel de adevăr nu poate fi primit de vulgul și superficialul ce
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
intră în templu comportă o redimensionare a viziunii individuale de ansamblu asupra existenței ca totalitate plurivalentă. Din această perspectivă, chipul zeului privește și cheamă ființa umană prin ecouri ce răzbat întreaga sferă ontică ca semne ale unui scop și finalități postulate dincolo de spațiu și timp. Despre templu se spune în limbajul gândirii comune că este locașul zeilor recunoscându-se, totodată, aparent contradictoriu, că Divinitatea comportă imposibilitatea situării ei într-un perimetru elaborat și închis limitativ de ingeniozitatea umană. De fapt, în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
conștiința individuală ce-și începe rugăciunea întru reculegerea mistică. Statuia, ca rezultantă principală a creației sculpturale induce imaginea unei situări proiectate în spațiu deschis. Întâlnirea dintre forma ce se impune organizator și conținutul materiei dispus modelării este deplin evidențiată fiind postulată în solitudinea înaintării cu care o statuie întâmpină percepția umană. Acest tip de creație solicită o singurătate plastică învăluitoare, un gol împrejmuitor ce menține efectul distanțării de soliditatea sau concretețea altor structuri. Statuia religioasă așteaptă credinciosul din mijlocul acestei sfere
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
1. Condamnat iremediabil la condiția de subiect subzistent (subjectum), Dumnezeu devine pentru toți modernii o realitate autonomă. Descartes (1596-1650) vorbește despre causa sui ca „substanța infinită, independentă, în mod suprem inteligentă și puternică” (Responsiones I, IV)2, în timp ce Spinoza (1632-1677) postulează „substanța cu infinite atribute”, Malebranche (1638-1715) tematizează „Ființa infinit perfectă”, iar Leibniz (1646-1716) vorbește despre „rațiunea suficientă” (Principes de la Nature et de la Grace, ¬8). Kant (1724-1804) recunoaște maiapoi doar „fondatorul moral al lumii” (Critica rațiunii practice), iar Hegel (1770-1831) consacră
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și ortodox. Pentru C., tradiționalism înseamnă în cele din urmă „disciplina lăuntrică ce călăuzește creșterea unui neam”, „tehnica vieții lui sufletești”, care, în cazul românilor, nu poate fi decât ortodoxia. Ca urmare, el va combate vehement îndrumările de „europenizare”, ce postulau absența unei „tradiții” naționale, precum și o funciară ireligiozitate a poporului român. Pe de altă parte, sunt prezentate cu patos rar exemplele pozitive (N. Bălcescu, G. Coșbuc - „poetul rasei noastre”, N. C. Paulescu ș.a.) Eseistul se distanțează totuși de teoriile izolaționiste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
luminozitate și saturație a diferitelor culori. Dilema cercetărilor din acele vremuri se referea la faptul dacă această culoare, la transformarea saturației, nu-și schimbă în mod necesar luminozitatea sa. Teza lui Hering era că fiecare din cele patru culori fundamentale postulate de el, și separat de senzațiile de luminozitate care le însoțesc, exercită o influență luminoasă (galben și roșu) sau întunecată (verde și albastru). Adepții teoriei lui Herring erau Alois Höffler, Hermann Ebbinghaus, Edward Bradford Titchener, Franz Hillebrand, Hans Podesta, Adolphe
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
că fluxurile termodinamice sunt proporționale cu forțele termodinamice care le produc. Am arătat deja că, în cazul difuziei, fluxul de substanță este proporțional cu gradientul de concentrație: gradientul de concentrație fiind forța termodinamică ce produce fluxul de substanță. Se poate postula o liniaritate între forțele termodinamice și fluxurile termodinamice, dacă forțele sunt slabe, deci sistemul se află în apropierea echilibrului. se numesc coeficienți fenomenologici și se pot scrie deci sub forma unei matrici. Atunci pentru producția de entropie se obține: Teorema
BIOFIZICA by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]