1,060 matches
-
hipotipoza în înțelesul kantian de "expunere, sujectio sub adspectum"), ci care provoacă, în condiția lor de reprezentări adiacente, indefinibilul reprezentării principale, se produce o asemenea profuziune de gânduri, încât nici o expresie nu le mai poate cuprinde. Nu spun mult, în precaritatea lor de conținut, aceste rânduri, dar sunt suficiente că repere de cercetare. Toți operăm, între anumite limite de flexibilitate ce nu ne obstaculizează comunicarea, cu aceeași accepție a bunăoară lexemului, zăpada. Dar cand poetul scrie zăpadă auzului (Nichita Stănescu, Voci
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
să prindă contur În secolul al XX-lea. Desigur În perioada În care a trăit Eminescu, organizarea asistenței medicale abia se Înfiripa și apărea ca o necesitate având În vedere impactul bolilor endemice și izbucnirile epidemice care decimau populații Întregi. Precaritatea stării de sănătate se simțea cel mai dramatic În mediul rural care nu-și schimbase stilul de viață de mai bine de cinci sute de ani. Primele considerații pe care Eminescu le face sunt publicate În articolul „Revista Statistică” publicat
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
sănătatea. Ori unitatea este profund zdruncinată tocmai prin diversitatea de idei, acțiuni, tendințe pe care o structură demografică În continuă degradare o oferă, iar sănătatea prin discriminarea economică, culturală și socială cu urmările lor imediate prin marginalizarea populației autohtone și precaritatea stării ei materiale. Pentru edificare asupra realităților acelor vremuri cititorul este invitat să lectureze fulminantul discurs rostit În parlamentul României În 1879 de marele nostru cugetător Vasile Conta și va avea o frescă cât se poate de realistă a ceea ce
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
mereu gata să răspundă, vibrând, ecourilor unei conștiințe și sensibilități vii, în permanentă stare de alarmă. Ca document al neliniștii lăuntrice, poemul merită atunci concentrarea tuturor eforturilor, dăruirea tuturor energiilor vitale, el admițând în același timp, fără contradicție, conștiința propriei precarități. Într-o asemenea perspectivă, ceea ce va afirma Voronca într-un text confesiv din 1929 - A doua lumină - nu e decât în aparență paradoxal: „Trăirea celor de o vârstă cu mine stă în conștiința dezastrului iremediabil, a relativității și omenescului oricărei
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nesiguranța unui spirit pentru care totul devine de o realitate dureroasă. „Certitudinea universale incertitudini” - despre care vorbea undeva - colorează în profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă de dramatism al implicării, de interogație neliniștită, traducând un sentiment al fragilității și precarității ființei pe care cei mai mulți dintre confrații de crez au reușit să-l stăpânească oarecum, prin distanțare ironică, sarcasm ori invectivă. Discursul lui Voronca e întotdeauna fundamental grav, el ia totul în serios, se implică până în pragul ascezei și sacrificiului de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai presus de raporturile de rațiune și logică, dincolo de satisfacția binefacerii imediate” - sunt de interpretat într-o asemenea perspectivă. Formulările vor fi aproape aceleași și mai târziu, în momentul colaborării la unu, în ciuda modificării contextului (accentul pus pe relativitatea și precaritatea oricărei întreprinderi umane): „cât de sarbede, de pompoase și nule sunt toate arhitecturile filosofice, cât de penibilă și luătoare în râs gândirea exactă și prețioasă”. Schimbarea ironică a îndemnului heliadesc cunoscut, în Faceți greșeli de gramatică (s.n.) spune destul despre
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
unei conștiințe a însingurării poetului într-o lume deschisă, totuși, tuturor promisiunilor „revelației”. Titlul însuși al cărții, (reluându-l pe cel al unui text încheiat cu semnificativa întrebare: „Toate acestea să fi fost oare numai un act de prezență?”) sugerează precaritatea universului imaginat sau cel puțin dubiul cu privire la durabilitatea acestei lumi himerice, construite în mijlocul ostilității generalizate, a realităților opresante. Finalurile mai tuturor poemelor sunt specifice: „miracolul” nu e persistent, iar eficiența lui la nivelul colectivității umane nu promite să fie prea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar în cel de al doilea, sub un titlu sugerând și el evanescența, deși în regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace în inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia ca o axă Cu-oceanele, ca vorbe, umplând gura. ....................................................... Târât în larg. Ce bărci mă vor aduce Spre stâncile
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
întâmplător noii ideologi declară istoria ca teritoriul minciunii, de care trebuie să ne debarasăm prin postistorie. Un gânditor inteligent, de mare succes în atare privință, este Alain Touraine, autorul cărții de răsunet Critique de la modernité (1992). Touraine constată corect anumite precarități ale modernității, cea mai izbitoare fiind ruptura dintre individul uman și instituțiile culturale, politice, sociale, instituții care au ajuns la un soi de autonomism purist și care le transformă din mijloace în scopuri în sine. Este, în definitiv, vechea poveste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Rorty pretinde că "postmodernist" cu adevărat este neopragmatismul, fiindcă aici ruptura de metafizică e cu adevărat dusă până la capăt. Dar el nu se recunoaște postmodernist, ceea ce înseamnă că postmodernismul nu schimbă paradigma modernismului înalt, ci o împlinește, arătându-i toate precaritățile. Încât, iată, departe de a ieși din hățiș, ne afundăm tot mai mult în tenebrele lui. Derrida pretinde că pornește de la momentul nietzschean al eliminării fundamentului. Îndeplinește, așadar, condiția primă a canonului postmodernist. Ca și discipolul său Deleuze, el consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Când Marx anunța optimist că a venit vremea ca filosofia să schimbe lumea și nu doar s-o explice, el deja anunța moartea metafizicii, transformând filosofia într-o ideologie a proletariatului. Este adevărat că marea metafizică a avut dificultățile și precaritățile ei, dar înlăturarea acesteia din arsenalul gândirii europene a inaugurat, în realitate, ceea ce s-a numit filosofie angajată, adică era ideologiilor de tot felul. Dacă postmodernismul ar însemna apusul tuturor ideologiilor, cum se anunță, el ar fi, într-adevăr, o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
genere, sunt factori de reacțiune, de obstaculare în calea progresului: "Progresul deplin, nestânjenit și linear reprezintă drumul cel mai scurt spre stagnare și moarte. Această tendință este împiedecată, întârziată și, de fapt, contracarată de reacția unor gesturi creatoare"136. Sublinierea precarității conceptului de progres în istorie este o atitudine tipic postmodernistă, or, Culianu se dovedește un reprezentant al modernismului înalt. Nemoianu pariază pe un paradox: cu cât ritmul istoriei este mai rapid, cu atât lumea se apropie mai mult de stadiul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ci o descriere a unui proces real din viața omului"194. De aceea, reamintesc spusa, că omul cel mai realist de pe pământ este omul care se roagă. VIII. PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC 1. Suportul postmodernității. Primul dintre paradoxurile postmodernismului românesc este precaritatea infrastructurii postmoderne. Asupra acestei curiozități au atras atenția Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Daniel Corbu, și, mai ales, Adrian Dinu Rachieru. Acesta din urmă argumenta că, în lipsa suportului postmodernității, textualismul și doctrina sa aferentă au riscat să transforme postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
negator al poeziei, ducându-mă către o exprimare mai constructivă a materiei poetice”. Definitoriu pentru această evoluție este L’Homme approximatif, poem amplu, în nouăsprezece episoade, construit pe o schiță epica discretă, absorbita în liric, în care se dezvoltă tema precarității ființei supuse trecerii timpului și rarefierii identității. De altfel, motivul vremelniciei are aici o frecvență considerabilă, însoțindu-se, în imagini surprinzătoare, cu un sentiment, lipsit de ostentație, al neliniștii existențiale. Bunăoară, timpul „gonește la tot pasul pe străzi de-a
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
Plugarilor, numărul republicanilor „la câteva milioane” . Dacă republica nu a reușit decât să inspire elitele pașoptiste și politicienii vizionari, „desfășurările istoriei românești, spune analiza din ianuarie 1990, n-au fost propice creării unui sentiment monarhic puternic și durabil”. Mai mult, „precaritatea simțământului monarhic” este o cauză veche, care are reverberații geografice diferite: În Moldova și Țara Românească, succesiunea domniilor a atras nu numai ura țăranilor, dar a creat și un sentiment de insecuritate, cu o reală distanță de percepere a autorității
RECONSTRUCȚIA MEMORIEI REGALITĂȚII ROMÂNEŞTI ÎN POSTCOMUNISM: DOUĂ ANALIZE JURNALISTICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ALEXANDRU MURARU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1286]
-
uneori se pun În lumină aspecte mai puțin cunoscute (fie de ordin concret-faptic, fie de natură interpretativă) ale realității istorice În discuție, alteori este amendată imaginea pe care respectivul observator o pune În circulație, relevându-i-se subiectivismul interpretării sau precaritatea informației, scoțându-se În lumină trăsăturile personale ale observatorului, identificate prin prisma deformărilor pe care le aduce realităților percepute. Desigur, aceste tipuri de abordare țin, În esență, de Însăși metoda critică a istoricului, fiind legate În mod intim de specificul
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
umane, și o fată de 13 ani, pe care au spânzurat-o, să se țină minte”. Din nefericire, asemenea neînchipuite cruzimi nu erau defel singulare sau nefirești În epocă, definind și ele o dimensiune a realităților cotidiene, cotidianul tragic al precarității condiției umane de la cumpăna a două veacuri și lumi diferite. Din perspectiva mentalităților tradiționale, medievale, mesajul conținut de asemenea gesturi atroce era cât se poate de limpede: suveranul are dreptul și datoria de a pedepsi trădarea supușilor care se fac
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
ardelean, aspect care mi se pare cel mai important nu numai sub raportul surselor existente, ci și al influenței sale reale - motiv pentru care el va constitui subiectul rândurilor care urmează. În ceea ce privește primul element pe care l-am menționat, În pofida precarității surselor de natură să-l ilustreze, nu se poate susține absența oricărei legături Între evenimentele din Franța și agitațiile țărănești din Transilvania anilor 1790-1791. Revoluția era cunoscută la nivel elitar, iar de aici se puteau scurge unele informații, În mod
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne „mereu nedeterminat“, „cu totul instabil“, „niciodată sătul“ și este de o „precaritate absolută“. Acest mod de a gândi, formulat în amurgul gândirii eline, este identic cu cel pe care, la începuturile ei, îl întâlnim exprimat prin intermediul imaginii sferei. În ființa parmenidiană determinată ca masă sferică, noi nu trebuie de aceea să căutăm
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cea literară este organizarea discursului. Itinerariul pe care îl parcurge ochiul personajului contemplator orientează lectura pânzei de sus în jos, "citind" obiectele și apoi figura feminină. Ordinea înregistrării detaliilor în discurs servește unei intenții metadiscursive. În fapt, personajul descriptor evocă precaritatea și simplicitatea decorului pentru a se putea lansa apoi în interpretarea lui. Este vorba aici despre demnitate și "tihnă pentru suflet". Comentariul lui Pașaliu devine remarcabil pentru că subliniază realismul exibat al scenei de interior: "Nimic pentru imaginație, dar câtă tihnă
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ironizează entuziasmul succesului, arătând fragilitatea oricărei victorii. În fine, preferințele scriitorilor români pentru aceste opere aflate în listele canonice ale artei universale este și rezultatul unui embargou cultural la care au fost supuse țările din Est și implicit scriitorii români. Precaritatea surselor de informație, lipsa albumelor de artă, lipsa expozițiilor colecțiilor de artă europeană în muzeele din România, accesul dificil - poate chiar imposibil uneori - și trunchiat al scriitorilor români la exponatele artei clasice și contemporane universale determină vital selecția și preferințele
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
prezintă adesea o dimensiune sacră. Fiind la intersecția dintre lumea divină și lumea socială, funcția regelui pare necesară în vederea perpetuării ritmurilor cosmice și ținutei marilor ceremonii anuale. În caz de catastrofă durabilă, natura excepțională a puterii regale este lovită de precaritate. Adversitatea, bazată pe constatarea forței sale excesive sau, dimpotrivă, pierderea de forță vitală din cauza bătrâneții, a bolii sau a sterilității îl desemnează drept țapul ispășitor ideal. O putere pare cu atât mai legitimă dacă pare a se înscrie în ordinea
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
ușurință că Francisc Szabó este un naiv care adoptă această formulă nu din simplu mimetism ori în baza unei superficiale stăpâniri a meșteșugului picturii (la numeroși pictori naivi stilul acesta, îmbrățișat peste noapte de atât de mulți, ascunde, de fapt, precaritatea mijloacelor de expresie), ci numai atunci când simte nevoia exprimării unui anume sentiment, împrumutând Haina faptelor în desfășurare.” ( Ilie Călin) Șerban Ion Pictor Localitatea: Craiova Studii: Muncitor Bibliografie și reprezentare grafică: Artă plastică de amatori, Consiliul Culturi și Educației Socialiste, Întreprinderea
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
preocupare majoră în perioada contemporană este determinată de creșterea rapidă și cu o intensitate fără precedent a populației Globului. Vreme îndelungată acest ritm a fost redus, în conformitate cu existența biologică și socială, puternic marcată de constrângeri naturale și de absența sau precaritatea experienței. Mai târziu, reduceri ale ritmului de creștere au fost determinate de instabilitatea social-economică și politică (conflicte militare, crize economice, conflicte sociale). Practicarea agriculturii, începând cu Neoliticul, a permis însă o creștere substanțială a acestui ritm, corespunzător creșterii și diversificării
Geografia mediului by Irina Ungureanu, Valerian Dragu, Ionel Muntele, Constantin Gheorghiţă () [Corola-publishinghouse/Science/880_a_2388]
-
importanță școlii, să manifeste interes pentru studiile copiilor lor, să se arate preocupați de formarea profesională a copiilor, de perspectivele lor sociale. Nu mai puțin importantă este asigurarea în familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat că precaritatea culturală a familiei poate provoca un retard al dezvoltării intelectuale generale a copilului. - Sprijinirea școlii, care trebuie să asigure resurse materiale și umane corespunzătoare unui învățământ de calitate: dotare cu laboratoare și echipamente moderne, cadre didactice calificate și motivate în
Prevenire, remediere şi înlăturare a dificultăţilor de adaptare şcolară by Paraschiva Butuc, Constantin Butuc () [Corola-publishinghouse/Science/91586_a_93260]