1,241 matches
-
opoziției categoriei Mod numai Modurile personale (predicative) (vol.I., pp.358-393).Modurile nepersonale din gramatica tradițională sunt interpretate într-un subcapitol exterior categoriei Modului, suib denumirea de Forme verbale nepersonale. (Idem,pp.483-543) Funcția principală a verbului - de predicat, verbele predicative, de component al predicatului, verbele copulative - este condiționată de capacitatea lui de a-și asuma predicația, funcție fundamentală a actului de comunicare lingvistică, ceea ce implică: • înscrierea conținutului semantic al verbului (și, prin aceasta, a întregului câmp semantico-sintactic pe care îl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conținut semantic la protagoniștii actului lingvistic prin eul locutor; • autonomia semantico-sintactică a enunțului minimal realizat de verb ca predicat al unei propoziții independente. Toate aceste trei condiții caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de interdependență cu un subiect sintactic, când se înscriu în structura unui nucleu predicațional bimembru: Câinii latră, caravana trece. Să fi uitat tu cărările de ieri? „Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.” (L. Blaga) Dintre toate modurile predicative, condiționează sintaxa verbului și structura enunțului numai modurile imperativ și conjunctiv. La imperativ, verbul poate realiza doar predicatul unor propoziții independente sau al unor propoziții care realizează funcția de predicat al frazei (propoziție principală, în terminologia gramaticii curente): „Adaugă tu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
calificative și situaționale intră uneori în alcătuirea predicatului analitic, prin structuri impersonale, în categoria predicatului stării: „Dar și mai bine-i când afară-i sloată,/ Să stai visând la foc, de somn să picuri.” (Idem, p. 119) sau ca nume predicativ: „Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32), „Cum te cheamă, măi copile?” (M. Eminescu, I, p. 84) Ca și pronumele relative, adverbele pronominale relative realizează concomitent rolul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe care o introduc: • circumstanțial: „Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi.” (M. Eminescu, I, p. 129), „Azi, adeseori femeia, ca și lumea, e o școală/Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială” (Ibidem, p. 140), • nume predicativ, în predicatele analitice: „Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem.” (Ibidem, p. 124) Adverbele de confirmare și de infirmare se pot constitui prin ele înseși în enunțuri sintactice complete, neanalizabile; conținutul semantico-sintactic al acestora rezultă din raportul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din raportul anaforic cu enunțuri anterioare sau ulterioare, pe care le substituie în frază: „După întrunire avem preferanță (...) Da, neică Zahario.” (I.L. Caragiale, I, p. 116) Adverbele modalizante de tipul poate, firește, desigur etc. sunt considerate în mod frecvent „adverbe predicative”. În G.A. se afirmă că aceste adverbe „constituie singure predicatul regentei unei propoziții subiective.” (vol.I, p. 318; cf. și vol.II, p. 97 ș.u.). Funcția de predicat ar caracteriza aceste adverbe atunci când între adverbe și „subordonat” intervine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va pleca îl neliniștește. (atribut) Greșeala lui a fost că nu a mers până la capăt. (nume predicativ) Era atât de uimit că n-a mai putut scoate un cuvânt. (circumstanțial consecutiv); • conjuncții monovalente, specifice, mărci ale unor funcții sintactice: măcar că, cu toate că, deși; ca și cum, ca și când, de parcă; fiindcă, întrucât, dat fiind că etc.: „Și când gândesc la viața-mi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e de dublă dependență, în sintagme cu trei termeni, determinantul, având concomitent doi regenți, un verb și un nume (pronume), dezvoltă două funcții: • atribut circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dublă dependență, în sintagme cu trei termeni, determinantul, având concomitent doi regenți, un verb și un nume (pronume), dezvoltă două funcții: • atribut circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Și poate că nici este loc / Pe-o lume de mizerii Pentr-un atât de sfânt noroc / Străbătător durerii!” (M. Eminescu, I, p. 185) Observații: Când sunt urmate de conjuncție, aceste adverbe sunt considerate în diferite studii de specialitate adverbe predicative. Pe această poziție se situează și G.A. (Vezi ediția a II-a, 1966, vol.I, p. 318; vol.II, p. 97). Poziția rămâne în esență aceeași și în noua ediție a Gramaticii Academiei (2005), integrată doar în perspectiva înțelegerii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adverbul aproape ( Aproape că începe să plângă.) pare a se deschide drum spre interpretarea în același mod și a altor adverbe: Mai să nu te recunosc., Cât pe ce să nu te recunosc., ceea ce ar întări îndoiala privind caracterul lor predicativ. Incapabile prin însăși natura lor să actualizeze într-un enunț predicația, adverbele de modalitate nu pot intra în relație de interdependență cu un subiect (propoziția pe care o preced este interpretată ca subiectivă) și, deci, nu pot constitui nucleul predicațional
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ceea ce visase de copil realizează în ansamblu funcția de circumstanțial temporal (și cauzal). • compus; Poate avea această structură mai ales predicatul; în structura sa intră atunci două verbe: un semiauxiliar (de modalitate, de aspect sau de temporalitate) și verbul principal (predicativ sau copulativ): „Trebuie să fi ținut bani berechet, gândeau toți băieții de prăvălie.” (E. Barbu) Semiauxiliarul dezvoltă „proiecția enunțării asupra enunțului.” Mai rar se realizează prin acest tip structural funcția de atribut: „... S-o confunde cu atâtea alte adrese pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect: Acesta este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect: Acesta este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect: Acesta este prietenul meu.: acesta - subiect Prietenul meu este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este acesta.: acesta - nume predicativ Elemente prozodice Accentul sau intonația pot schimba sau pot marca schimbarea unei identități funcționale proprii topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul subiectului, din enunțuri cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o intonație specială: Niște muncitori caută întreprinderea. Articolul, hotărât sau nehotărât, se impune, în schimb, ca marcă absolută a identității de subiect a substantivului așezat după verbul-predicat: A revenit ministrul., S-a trezit deputatul., în opoziție cu identitatea de complement predicativ a substantivului nearticulat: A revenit ministru., S-a trezit deputat. și a identității de complement de comparație: El vorbește ca tata., în opoziție cu identitatea de complement predicativ a substantivului nearticulat: El vorbește ca tată. În legătură cu acțiunea principiului acordului, articolul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
revenit ministrul., S-a trezit deputatul., în opoziție cu identitatea de complement predicativ a substantivului nearticulat: A revenit ministru., S-a trezit deputat. și a identității de complement de comparație: El vorbește ca tata., în opoziție cu identitatea de complement predicativ a substantivului nearticulat: El vorbește ca tată. În legătură cu acțiunea principiului acordului, articolul posesiv-genitival marchează regentul într-o relație de dependență de tip atributiv. În enunțul Acestea au fost principalele condiții de apariție a vieții pe pământ., forma de feminin singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ nu mai are rol de marcă specifică absolută; poate introduce deopotrivă subiective: „Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri nexistente; carte tristă și-ncâlcită Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.” (M. Eminescu) și nume predicativ cu dezvoltare propozițională: „Sunt cel ce-ntoarce din rostul lor / văzutele...” (Șt.Aug. Doinaș) d. Adverbele relative marchează dezvoltarea complexă (adverbele cum și cât) sau propozițională a unor funcții sintactice în interiorul relațiilor de interdependență și dependență: „Las’, mamă, că lumea asta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fraze alcătuite prin relații de coordonare: „Adevărul e stăpânul nostru.” (M. Eminescu) „Azi tac aici, și golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut.” (L. Blaga) Pe de altă parte, „propozițiile” interpretate ca regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pe de altă parte, „propozițiile” interpretate ca regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altă parte, „propozițiile” interpretate ca regente ale unor „propoziții predicative”, pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua propoziții. În sfârșit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea Gramaticii Academiei, fraza, „totdeauna de sine stătătoare” (II, p. 7), dar, în aceeași interpretare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua propoziții. În sfârșit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea Gramaticii Academiei, fraza, „totdeauna de sine stătătoare” (II, p. 7), dar, în aceeași interpretare, fraza este alcătuită din cel puțin două propoziții, ceea ce face ca structura de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]