872 matches
-
regimului comunist. Secolul XX a cunoscut în Europa mari frământari, războaie și dislocări ale populației, datorită, în special, celor două dictaturi sângeroase. Nu s-a scris, încă, o istorie a marilor refugii din secolul nostru, dar probabil că fuga în pribegie a celor peste 700.000 de români basarabeni, din fața armatei rusesti, „eliberatoare” și N.K.V.D. ului, care o urma, va figura printre cele mai însemnate. Din nefericire, acest exod, aproape că nu este cunoscut în lumea occidentală. Amploarea refugiului apare și
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
profitând de îngenunchierea țării și de conjunctura politică internațională, rup alte hălci din trupul ei. Refugiaților din Basarabia li se adaugă cei din Ardealul de Nord și Cadrilater. Cu toți sunt ajutați, în continuare, făcându-i să suporte mai ușor pribegia. În ciuda marilor dificultăți survenite, guvernul României va stăpâni situația și echilibrul economic. Odată cu începerea războiului pentru dezrobirea Basarabiei (22 iunie 1941), prin acel act istoric: „Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”, românii basarabeni se bucură că, în curând, refugiul lor va
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
Peste, relativ, scurt timp se instalează sentimentul incertitudinii, din cauza schimbării situației de pe front. De abia părinții mei reușiseră să mai încropească câte ceva din gospodarie, că la începutul lunii martie 1944, urmare apropierii frontului sunt obligați să plece în a doua pribegie. Rămân singur, pentru a încerca să expediez o parte din mobilă, pe calea ferată. După 20 martie 1944, mă asociez unui convoi de trăsuri și căruțe, ale unor ferme, însumi fiind cu o căruță și un cal al gospodăriei noastre
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
Rusia postsovietică în așa-zisele dezbateri cu partea română pe tema Tezaurului, joaca de-a șoarecele cu pisica cu diplomații și factorii de decizie de la București, îndepărtează la ani-lumină perspectiva revederii Tezaurului nostru în locurile de unde a plecat, într-o pribegie fără de sfârșit. În 1973, când descopeream documentele privitoare la Tezaur, era o poveste reală de al cărei sfârșit fericit nu mă îndoiam; în 1990, speram că „a venit timpul !”; în 2013 am revenit în lumea basmelor cu bine cunoscutul sfârșit
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
lui. Și văzând Domnul că și acest lucru e bun...! În fapta biblică pomenită de tine (o spun pentru cei care au deschis mai târziu ediția de poimâine a ziarelor de știri!), Iacov se întoarce acasă, după mulți ani de pribegie, încărcat de bogății, ca să-l întâlnească pe fratele său, Esau, pentru o împăcare târzie. Adormind, în noaptea de dinaintea întâlnirii, Iacov se luptă cu ceva care semăna a om și care se dovedește a fi Dumnezeu. Dumnezeu îi face o rană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la Bârlad nu doar urme adânci cât mai ales proba că o conștiință înaltă, ca aceea a medicului și omului V. Voiculescu, lucra... 2 Un prieten mi-a spus că Vlahuță este în adevăr oaspetele Bârladului, unde îl zvârlise valul pribegiei și m-a îndemnat să mergem să-l vizităm, își deapănă amintirile V. Voiculescu. A șovăit, nu s-a dus, și așa îi produsese maestrului neplăcerea, privindul, nu de la mare distanță, în piața orașului. Nu a îndrăznit să se ducă
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
asistentul profesorului Motru, bâlbâit, fârnâit și astmatic, mare consumator la cafeneaua literară Kübler, dar nu de șvarțuri, cât de palme pentru cro nicele lui impertinente și prost scrise, cu care debuta și de care s-a vindecat brusc, luând calea pribegiei În Italia, unde obținuse doctoratul filozofic făcându-și, cum Îmi spunea, semnele conven ționale de recunoaștere Între franc masoni cu profesorii exami natori de pe catedră. Cam aceasta era configurația grupului inițial de colaboratori pe care se bizuia, În afară de director, apariția
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Liturghie și am îndemnat pe credincioși să nu-și lepede credința și să nu semneze nici un fel de act în acest sens. După slujbă, cu o desagă în spate și un toiag în mână, am dispărut din localitate mergând în pribegie. Nu mi-a fost ușor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am scăpat de urmăritori (securiști) care, în aceeași zi s-au instalat în sat și împrejurul casei parohiale pentru a mă aresta la o oră potrivită. Dar s-au înșelat amar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Patriei de la Pankov (nota V. I.) „Nu-ți mai spun nimic ponoare, lanuri unde pâinea coace, glasul tânăr de tractoare, bătrâneștile cerdace? Nu-ți tresare oare-n sânge, cu acorduri lungi și vii, coarda dorului ce plânge sub arcuș de pribegii? Ai lăsat țara desculță, înglodată-n umilință, cu pestelcă sărăcuță și c-o singură catrință, o găsești împodobită cu avuturi și odoare ca-ntr o neînchipuită, mândră zi de sărbătoare.“ („Chemare“, Glasul Patriei, 10 decembrie 1957) PETRESCU Gh., prof. dr.
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
sau câteva ferdele de porumb. Gospodării (sesiuni iobăgești) de gazde existau douăsprezece, jumătăți de sesiuni se aflau în număr de unsprezece, iar treimi de sesiuni erau nouă. În sat se aflau zece sesiuni pustii, iobagii de pe acestea aflându-se în pribegie, deși la ancheta din 1726, fruntașii satului nu recunosc a avea vreun fugar. Numărul total al capetelor de familii de iobagi era de treizeci și patru, iar văduve de iobagi, trei. Între cei mai înstăriți iobagi pot fi evidențiați Micloș Onea care
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
au un cerc de conaționali cu care comunică, s au împrietenit, se vizitează unii pe alții, organizează împreună petreceri pentru care pregătesc bucate tradiționale ca la mama acasă, încercând să construiască un colțișor de Românie în îndepărtata și greu suportabila pribegie. O capelă sau o bisericuță ortodoxă se transformă într-un pol de atracție și de îngemănare spirituală a celor ce tânjesc după pământul țării, pe care nu l-au putut lua pe tălpile pantofilor (cum se spune), ci doar în
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
exercițiul pe care-l am de făcut și urmând apoi a treia adăugire, voi intra în exercițiu. 132. ZIUA A DOUA. Se vor lua pentru prima și a doua contemplație prezentarea la templu 3 și fuga în Egipt, ca în pribegie 4; iar asupra acestor două contemplații se vor face două reluări și exercițiul cu cele cinci simțuri, în același fel ca în ziua de dinainte. 133. Notă. Uneori este folositor, chiar și atunci când cel care face exercițiile este robust și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
plămânii cu aerul curat din afara adăpostului, pășea încrezătoare și triumfătoare cu pași siguri spre un nou început. Arăta ca o floare cu doi boboci, iar pe dinăuntru era ca o buruiană ofilită de soare. Partea a II-a Viața în pribegie Cap. I În fuga trenului De teamă să nu se răzgândească, se urcă în tren și se duse direct la un geam pe care-l deschise suficient de mult încât să poată vedea afară. În timp ce văzul îi acaparase toată atenția
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făcuse ce simțise că trebuia să facă. Dacă s-ar fi consultat cu cineva, acesta poate nu ar fi fost de acord cu ea. Numai ea știa cel mai bine de ce o făcuse. Acum hoinărea prin lume și credea că pribegia era ultima soluție să o facă să uite de toate necazurile avute. Spera ca afacerile să-i meargă bine, să se realizeze așa cum își dorea. Ce fericită ar fi fost să-l aibă pe Alin cu ea! Gândul acesta o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în depărtare drumul spre un viitor ce urmau să-l parcurgă pe o cale necunoscută. Alin privi cerul ca pe ceva nou și dulce, apoi luă o cutie de chibrituri și scrise cu entuziast un mesaj „Bine ai venit în pribegie!”, aducându-și aminte cu duioșie de Carlina și de cum îl povățuise ea să meargă în lume ca să-ncerce „marea cu degetul” că nu se știe niciodată ce ai putea descoperi. Le adună din nou la repezeală, iar de data asta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
citească o viață întreagă, iar trecutul ei avea să rămână învăluit în umbră, uitat de vreme, încetul-cu-încetul. Împlinirea copiilor o făcuse să se simtă cea mai fericită mamă și bunică. Ștersese toți anii de durere și tristețe din trecut. În pribegie, Carlina fusese ca în mijlocul naturii, acolo unde nu există favoriți pentru supraviețuire și totuși viața nu o lăsase să se piardă, ba mai mult, a premiat-o dumnezeiește! Toate așteptările ei, în timp căpătaseră un sens. Acum era femeia care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
reprezenta. Îmbătrânise. Dar îmbătrânise frumos. Viața lui Valentin era aceeași. Nu fusese niciodată mai bună fără ea, dar nici cu ea. Niciodată nu se mai gândise la o nouă legătură între ei, nici măcar așa de dragul nepoților. După atâția ani de pribegie, Niky și Alin erau ca niște feciori de bani gata. Era reconfortant să te poți îmbrăca bine, să ai o adresă la o locuință spațioasă, să vizitezi și să te afli uneori în locuri frecventate de lume bună, să poți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a fost asociat câteodată cu țiganul vagabondând prin Europa Centrală. Nu este de mirare că și despre țigani, cei care „merg fără-ncetare” (ca Într-un rondel de Alexandru Macedonski), s-a fabricat o legendă care să motiveze veșnica lor pribegie. E vorba de o legendă etiologică din mitologia țiganilor din Ungaria și Transilvania, publicată de I.H. Schwicker În 1883, care este evident o prelucrare a legendei lui Ahasverus. Se spune că niște țigani ar fi trecut prin fața lui Isus „răstignit
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
război, în 1944 - 1954 comunitatea a funcționat într-o biserică spre est de piață, nu departe de centru, pe strada Vulturului, unde slujea ca pastor tot fr. Dașoveanu. Apoi, din 1954 până în 1956 pastor a fost fr. Mihai Ionescu. În urma pribegiilor acestor membri prin diferite locuri, Dumnezeu a deschis o cale pentru posibilitatea cumpărării imobilului actual din strada Mioriței, nr. 14. Actele s-au perfectat la Notariatul de Stat din Cadrul Ministerului Justiției la 14 iulie 1958. Imediat după perfectarea actelor, a
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
și Gura-Dimienii - Buzău, nu-mi încap în piele de bucurie că mă întorc în satul meu natal, să învăț copiii consătenilor mei, în școala la care învățasem pe vremea copilăriei mele! Ce mare bucurie pe ai mei că, după atâta pribegie, am revenit acasă, lângă ei! Tata îmi cară bagajele în sat. Încă din iulie ochisem o casă în care urma să mă instalez. Stăpânul casei căzuse printre primele jertfe ale războiului. Soția lui având un copil mic se mută la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Kantan Omul este făcut să fie pe un drum continuu, într-o Odisee, lucru care inhibă mic-burghezul din el. Japonezul, când se întorcea din război era considerat mort și i se dădea un alt nume. Doica de aici vrea ca pribegia băiatului să se oprească. Kantan - povestea cheie. Cu cât omul avansează social plătește cu independența lui. Prin somn uiți de toate problemele, abandonezi totul. Japonezul, legând patul de pământ, de rădăcini, a reușit să se elibereze de spaimă. Mintea, spiritul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în spinare; nu știam unde mă duci și nici nu-mi păsa... Fugeam din Stambul. Mituisem străjile de la Poarta Kerkaporta. Și așa, a început alt capitol al vieții noastre: pribegia. Alt drum, altă suferință. Urmașii împăraților Bizanțului, cerșetori pe la curțile principilor Europei. Am muncit totuși, ne-am câștigat pâinea, eram învățători. Da, da. Eram servitorii ducilor și-ai conților, de multe ori niște mocofani analfabeți ce se făleau pe la ospețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
frânge. Te rog să nu te amesteci! spune ea apoi cu alt ton, obosit, dar categoric, sever. Te rog Alexandre! Te rog!... Bine, bine! spune el împăciuitor. Abia aștept să nu mai trebuiască să ne milogim nimănui. Să sfârșim cu pribegia. "Micul Mangop" va fi oare "Micul Bizanț", așa cum năzuiești tu? îngână Maria cu tristețe. Să crezi!! strigă Alexandru cu înflăcărare. Să crezi, așa cum cred și eu! Mangopul e un început! Vom avea un pământ "al nostru"! Un adăpost "al nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am bătut-o cu piciorul în anii pribegiei și am văzut aceiași oameni, muntenii tot un fel de moldoveni îs, doar vorba lor e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am bătut-o cu piciorul în anii pribegiei și am văzut aceiași oameni, muntenii tot un fel de moldoveni îs, doar vorba lor e olecuță mai repezită. Să-i auzi pe moldovenii din Transilvania ce limbă lată au. Unde mai pui că suntem olecuță de rubedenii... Și tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]