1,838 matches
-
Îl preocupa, mai mult decât orice, succesul („primul paragraf din constituția teatrului”), firește, cu deliciile lui pecuniare. În descendența lui Paul Gusty și însușindu-și metoda lui Stanislavski, A., spirit limpede, echilibrat, era adeptul unei regii de factură tradițională, proclamând „primatul textului”, în care, acceptând riscul de a părea demodat, refuza să caute ori să inventeze „valențe moderne”. Cu o gospodărească pricepere, a adus în lumina rampei zeci și zeci de ieftine compuneri, dar și piese de Shakespeare, Molière, Goldoni, Gogol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285240_a_286569]
-
centralizată și execuție descentralizată; unitate de acțiune, calitate și eficiență; ierarhizare strictă; delegare de autoritate; rigurozitate; operativitate; asumarea responsabilității 106. În afara acestor principii se mai pot evidenția și altele care, de regulă, vizează numai o anumită funcție a conducerii, astfel: primatul premizelor din care decurge necesitatea unei ample acțiuni de analiză în vederea fundamentării fiecarui plan luându-se în calcul fiecare indicator, acțiune, mijloc, metodă, sau resursă pentru justificarea acesteia; raționalitatea, fiecare acțiune trebuie să fie justificată; calitatea planificării care este dacă
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
țesutul pancreatic obținut de la subiecți nediabetici. Numeroase date experimentale au evidențiat că masa beta celulară este dinamică (11) putând să crească sau să scadă, sub influența unor mecanisme de adaptare la variația nevoilor de insulină în scopul menținerii euglicemiei. Între primate, maimuța rhesus, hrănită ad libitum în condiții de captivitate, dezvoltă spontan o formă de diabet similară cu diabetul tip 2, caracterizat prin obezitate și rezistență la insulină. În cadrul unui studiu longitudinal (55) a fost urmărită relația între masa beta celulară
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
la scară generală. Momentul istoric pașoptist, marcând intrarea în arena vieții publice a tinerimii intelectuale aflată, precum s-a observat deja, la prima generație instituționalizată și având ca trăsătură specifică fundamentală misionarismul politic 30 -, a impus definitiv în spațiul românesc primatul luptei politico-naționale, sub semnul căreia se conturaseră proiecte sau programe și se consumaseră generoase energii, chiar dacă mai voalat, și în epoca anterioară. Altfel spus, revoluția din 1848, cu desfășurarea-i și răsturnările de situații binecunoscute în orientul european, găsea aici
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
cuvinte și expresii cum ar fi: antonimele, sinonimele, omonimele. Pentru însușirea vorbirii dialogate și folosirea substantivelor în cazul genitiv și dativ am desfășurat cu copiii jocul Spune al cui este acest obiect: A cui este...?. Scopul dialogului se caracterizează prin primatul funcției de comunicare dialogul reflectă funcția gnoseologică a limbajului și cea de comunicare, sintetizându-le în funcția de vehiculare a cunoștințelor.(Slama Cazacu T.,1968). În ceea ce privește pregătirea copiilor pentru trecerea la perioada preabecedară din clasa I, am realizat exerciții de
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
pentru economia acelor timpuri, excluderea străinilor, servitutea domestică a femeilor și subordonarea averii private față de res publică, instituții pe care republică modernă le consideră inamice sau pe care le poate tolera cu dificultate, au fost necesare pentru a asigura perpetuarea primatului politicii în regimurile republicane clasice 49. Ideea că apariția modernității a schimbat în mod drastic tipologiile filosofiei morale a fost accentuată de anumiți autori, în principal de Alasdair MacIntyre, care a oferit un model istoric explicit și care, prin urmare
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
aria de studii asupra lui Machiavelli care contestă teza că există o tradiție continuă sau un " limbaj" republican. Cu toate ca Pocock, Skinner, dar și alți specialiști ai Școlii de la Cambridge, urmându-l pe Baron și Gilbert s-au convertit și accepta primatul absolut al Discursurilor în ansamblul gândirii politice a lui Machiavelli 53, în ultimii ani am asistat la reîntoarcerea textului Principele. Căutarea unor puncte de vedere similare în Principele și în Discursuri sau citirea Discursurilor în lumina Principelui a devenit o
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
communes. De là, la possibilité pour l'histoire des mentalités ou de se lier à l'histoire quantitative. Ayant pour objet, le collectif, l'automatique, le répétitif, l'histoire des mentalités peut et doit se faire sérielle et statistique. Du primat accordé aux séries, donc à l'établissement et au traitement de données homogènes, répétées et comparables à des intervalles temporels réguliers, découlent deux conséquences. La première est le privilège donné aux sources massives, largement représentatives et disponibles sur une longue
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
timp, ca elementele care intră în componență lumii materiale sunt mecanisme lipsite de însuflețire 22. Totuși, după cum arată Georges Gusdorf, reflecția asupra naturii eului nu trebuie considerată un bun câștigat automat; ea apare astfel abia după distincțiile operate de Descartes: "Primatul conștiinței de sine, în centrul unei personalități responabile, nu trebuie să treacă drept un dat imediat al reflecției" (1976, p. 320). Din cauza unor constrângeri de natură mitologica și, mai tarziu, teologica, individul nu este liber să reflecteze asupra propriei naturi
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în opera sa; din scrierile lui rezultă că pe vremea aceea, adică pînă la persecuțiile din 484, el aparținea clerului din Cartagina; așadar, era probabil originar din Vita și fusese ales episcop ulterior. Ar putea fi acel episcop de Vita, primat al provinciei Bizacena, care în 507 l-a învestit pe Fulgențiu ca episcop de Ruspe și puțin după aceea a fost exilat de Trasamundus în Sardinia, unde a murit prin 510. Nu avem alte informații despre el: Ghenadie, care de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
moartea sa, survenită la puțină vreme după aceea (429-430), iar locul său pe scaunul episcopal a fost luat de Ilarie. Acesta a dobîndit o mare faimă și în 444 a intrat în conflict cu papa Leon pentru că voia să impună primatul diocezei din Arles, însă acțiunea lui s-a soldat cu un eșec. A murit în 449. Ilarie a scris Viața Sfîntului Honorat (Vita Honorati), predecesorul său, sub forma unui discurs funebru rostit în 430. Pare să fi scris și omilii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și, în timp ce condamnă ereziile, demonstrează că nu cunoaște controversele cristologice, foarte vii în secolul al V-lea, cel puțin cu cîțiva ani înainte de Conciliul de la Efes din 431. Aponius făcea probabil parte din cercurile papale, deoarece subliniază în repetate rînduri primatul lui Petru. Bibliografie. Texte: CChr.Lat 19, 1986 (B. de Vregille et L. Neyrand) 2. Arnobiu cel Tînăr Din același mediu cultural provine probabil o altă personalitate, poate cel mai important scriitor creștin din Italia secolului al V-lea, Arnobiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
important scriitor creștin din Italia secolului al V-lea, Arnobiu, numit „cel Tînăr” pentru a nu fi confundat cu apologetul african. A fost probabil călugăr la Roma în jurul anului 450; și Arnobiu, la fel ca alți scriitori romani, a subliniat primatul reședinței lui Petru; el dovedește o bună cunoaștere a evenimentelor din istoria locală, tradițiile, liturghia și calendarul roman. Totuși, numele Arnobiu este atestat doar în Africa, și de aceea putem presupune că și scriitorul nostru este de origine africană și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doctrină care să fie în opoziție și cu o erezie și cu cealaltă, în cursul conflictelor care au culminat prin organizarea conciliilor de la Efes și Calcedon. Pe lîngă preocuparea pentru aspectele doctrinale, Leon a încercat de fapt să apere principiul primatului papalității, fundament al unității Bisericii, desfășurînd o intensă și energică activitate diplomatică. Scriindu-i lui Flavian, patriarhul Constantinopolului, în 449, Leon a precizat faptul că monofiziții sînt condamnați de papalitate; însă Eutihie, care obținuse sprijinul împăratului Theodosius al II-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
decretului imperial privitor la cele Trei Capitole. Dar, în timp ce Verecundus a continuat să-și manifeste opoziția chiar și la Constantinopol, Primasius, dacă e adevărat ceea ce spune despre el Victor din Tununa, a cedat presiunilor autorității laice, fiindcă spera să devină primat al Bizacenei. Poate a obținut această funcție, însă a murit la scurt timp după aceea, în 552. Ne-a rămas de la Primasius un Comentariu la Apocalipsă, în cinci cărți, care se bazează, pe lîngă considerațiile personale, pe citate din Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Cezar: l-a chemat la Ravenna, unde a fost nevoit să respingă anumite acuzații, însă a reușit să-l convingă pe rege de nevinovăția sa și, în schimb, a obținut mari onoruri. în 514, papa Symmachus l-a numit primat al Galliilor și al Spaniei, iar el a participat la numeroase sinoade locale care au avut o importanță majoră pe plan dogmatic (de exemplu, s-a ajuns la condamnarea așa-numitului semipelagianism în cadrul sinodului de la Orange). Nu au lipsit însă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la urmă, a fost nevoit să-l condamne pe Nestorie) și pe Iba, menținînd condamnarea lui Nestorie. A aprobat treizeci de canoane, dintre care al douăzeci și optulea (adoptat într-o ședință la care legații romani nu erau prezenți) consfințea primatul patriarhatului de Constantinopol imediat după episcopatul roman. Acest fapt a întîrziat ratificarea de către papă a hotărîrilor conciliului, inclusiv a formulei dogmatice; ratificarea a avut loc la 21 martie 453 și excludea în mod expres tot ceea ce contrazicea canoanele de la Niceea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
În cele din urmă ar putea apărea un stat mondial, dar începuturile depind de armonia, limitările și simțul interesului comun create prin practica diplomatică. Nu întâmplător, după ce arată ineficiența rețetelor concurente pentru asigurarea păcii mondiale, Morgenthau își încheie studiul subliniind primatul diplomației. El începe prin evaluarea celor patru scopuri ale diplomației și ale motivelor declinului său contemporan, apoi, în capitolul final, examinează viitorul diplomației și metodele prin care ar putea fi restaurată. Intențiile sale sunt clare, chiar dacă aparent paradoxale: să găsească
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
istorice citate în sprijinul interpretării demonstrează că, în majoritatea situațiilor, a existat relația inversă între oamenii de stat și capitaliști. Politicile imperialiste erau în general concepute de guverne care îi chemau pe capitaliști pentru sprijinirea lor. Astfel, dovezile istorice indică primatul politicii asupra economiei și faptul că „domnia omului de finanțe... asupra politicii internaționale” este, într-adevăr, după cum spune profesorul Schumpeter, „o poveste jurnalistică, contrazicând aproape ilar faptele”11. Departe de a fi instigatorii, capitaliștii ca grup - în afara unor indivizi - nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
propusese să răstoarne statu-quoul și să stabilească o preponderență politică în limite autoimpuse. Diferența dintre imperialismul restrâns, cel continental și cel nelimitat este diferența dintre politicile externe ale lui Bismarck, Wilhelm al II-lea și Hitler. Bismarck dorea să stabilească primatul Germaniei în Europa Centrală; Wilhelm al II-lea, în întreaga Europă, iar Hitler, în lumea întreagă. Obiectivele tradiționale ale imperialismului rus, controlul Finlandei, al Europei de Est, al Balcanilor, al Dardanelelor și Iranului au avut tot o natură restrânsă. Limitările
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Exemplul modern uimitor este așa-zisa „diplomație a dolarului”, care a jucat un rol și în istoria imperialismului britanic, și a celui francez. Supremația Londrei în Portugalia, de la începutul secolului al XVIII-lea, a fost sprijinită puternic de controlul economic. Primatul în lumea arabă a fost, în aceeași măsură, consecința politicilor economice pentru care termenul „diplomația petrolului” nu este deplasat. La fel, descoperirea de către arabi a foloaselor politice ale petrolului le-a oferit națiunilor producătoare o putere fără precedent asupra importatorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
disponibilă determină limitele politicii externe. Există o singură excepție, atunci când însăși existența națională se află în joc. Atunci, politica de supraviețuire depășește calculele raționale ale puterii naționale și urgența situației răstoarnă relația normală dintre politică și calculele de putere, stabilind primatul celei dintâi. O națiune trebuie să-și subordoneze atunci toate interesele celui de supraviețuire și să încerce să depună un efort național care în mod rațional nu i s-ar fi cerut. Acest lucru l-a făcut Marea Britanie în toamna
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Germania, era înfrânt și dezarmat. Supremația sa ca putere militară era, altfel spus, nu o calitate intrinsecă a națiunii franceze care putea fi determinată la fel cum se pot stabili caracteristicile naționale ale francezilor, poziția lor geografică și resursele naturale. Primatul era, dimpotrivă, rezultatul unei anumite configurații de putere - adică al superiorității comparative a Franței ca putere militară față de alte națiuni. Calitatea armatei franceze nu a scăzut, într-adevăr, între 1919 și 1939. Evaluată după numărul și calitatea trupelor, artileriei, aviației
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fost publicată prima dată Politica între națiuni (Morgenthau, 1948), acest sâmbure de originalitate al definiției s-a pierdut ocazional. Dincolo de putere, definițiile contemporane conțin de obicei o combinație a următoarelor aspecte: centralitatea analitică a statelor, interesul lor de a supraviețui, primatul capacităților materiale și raționalitatea (pentru o trecere în revistă a definițiilor realismului, vezi Donnelly, 2000). Împreună, aceste elemente indică o descendență clară din conceptul realist de putere, dar deseori fără a recunoaște cum sunt legate de ideile pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
10), „politica externă ar trebui să fie rațională, ținând cont de scopurile sale morale și practice”. Astfel, ceea ce este deseori interpretat drept o presupunere de raționalitate este de fapt o prescripție, fundamentată pe ipoteza centralității puterii. Al patrulea concept, ipoteza primatului capacităților materiale, este uneori mai mult atribuit teoriei realiste de către criticii săi decât proclamat de realiștii înșiși (vezi, de exemplu, Kratochwil, 1984, p. 310; Wendt, 1999, p. 30). Este adevărat că realiștii se concentrează adesea mai degrabă asupra puterii militare
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]