1,135 matches
-
pe umărul lui. Apoi făcu semn micului grup de burghezi, chemându-i la sine. Aceștia stătuseră smeriți undeva În fundul sălii, alcă tuind cu hainele lor mohorâte de pânză o pată Întunecată În stră lu cirea plină de culoare a Curții princiare. Cu o pri vire priete noasă și Încurajatoare, prințul Începu să vorbească: — Orașul vostru va fi un oraș al cetățenilor liberi. și, ca semn pentru aceasta, fiindcă mă pun chezaș libertății voastre, să fie numit Freiburg. Nimeni să nu cuteze
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că paznicii erau pregătiți. Se aflase că trimiși ai Împăratului țeseau intrigi printre vasalii celor doi prinți și pregăteau acțiuni războinice Împotriva duca tului din Breisgau. De aceea, măsurile de siguranță fuseseră sporite, și Hildebrand, conducătorul de odinioară al gărzii princiare, fusese rechemat la Curte. El era cu ade vărat un om de Încredere. Când se con vinse că totul mer gea bine, se În toarse În sală. Acolo Își plimbă privirea scrutătoare peste curteni, cu nădejdea că va descoperi cine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
calul căzut, cercetând-i cu grijă gleznele fine. Mintea lui lucra febril. Fata cea blondă avea o voce dulce, dar se vedea că-i deprinsă să poruncească, să fie ascultată. În totul, răzbătea din făptura nespus de frumoasă o măreție princiară. Omul trăit vreme Îndelungată În Bizanțul intrigilor și al crimelor politice rafinate Își dădu seama că avea În față o persoană de viță aleasă și-și spuse că va trebui să fie pre văzător. O privi de jos În sus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia să rămână În grațiile stăpânului. Adelheid era cheia recu noștinței princiare și doamna ministerialului trăise prea mult la Curte ca să nu știe cât prețuia aceasta. În anii care au urmat, Adelheid deveni o fată frumoasă, plină de farmec. Bătrâna castelană Încerca mereu să-i descifreze pe chip asemănarea cu ilustrul ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un bărbat cinstit cum puțini sunt, dar, dacă-ai veni mai des pe la Curte, nu ți-ai da drumul la gură cu atâta ușurință. Aici nu e ca la domnia ta la Appenweier. Aici zidurile au urechi, ca la toate Curțile princiare. — Iartă-mă părinte. Nu vreau să fiu nerespectuos cu doamna noastră... Călugărul clătină din cap. Hildebrand nu se pricepea de fel În ale diplomației. — Degeaba clatini din cap. Eu am o limbă și o spadă. Amândouă taie ascuțit, dar niciodată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de prieteni devotați cu spade Îndrăznețe. De alianțe și de legături de rudenie. O fată frumoasă și Înzestrată cu toate calitățile, așa cum e tânăra Adelheid, poate aduce aliați puternici. Emisari au circulat și circulă Între Curtea noastră și alte case princiare. Sunt mulți tineri de viță nobilă care ar vrea să se Înrudească cu noi. Bineînțeles, fata nu va putea să se căsătorească niciodată cu vreun moștenitor direct, așa cum ar fi de dorit. Dar la Curtea francilor sunt câțiva prinți de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceea ce spui acum mă uimește și mă Îndurerează peste măsură. Cum adi că, ducele ar vrea s-o sacrifice pe Adelheid, s-o silească să facă o căsătorie politică, cine știe cu ce progenitură din cine știe ce ramură a cine știe cărei case princiare, cine știe unde? La sentimentele copilei nu se gândește? — Familia Zähringer a făcut totdeauna căsătorii politice foarte prielnice, suspină călugărul. Domnule Hildebrand, nu uita că sângele albastru are alte Îndatoriri ca noi, muritorii de rând. Adelheid face parte, chiar dacă numai după tată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de jur Împrejur, cu un breton scurt În față. Putea să aibă vreo treizeci de ani și avea maniere simple, lipsite de aroganță și pline de curtenie. Dar, cu toată naturalețea, pe care n-o ascundea În dosul unei trufii princiare, așa cum obișnuiau membrii caselor ilustre, toată ființa lui respira un aer de măreție care impunea respect. „Nu seamănă prea bine cu ducele Bertold“, gândi Adelheid. Totuși trăsăturile lui mi se par cunoscute. Nu e nici frumos, dar e impunător și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-l trata cu multă atenție. Ca protector al orașului Zürich, Bertold trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
platonic, așa cum se cuvenea. Fără Îndoială, nu concepea o mezalianță cu o familie mai puțin nobilă. Pentru Bertold, așa cum Îi spusese odinioară părintele Bernhard domnului Hildebrand, nu intra În discuție decât o căsătorie strălucită, cu un membru al unei case princiare, din care se puteau trage foloase politice. Mai degrabă ar fi vrut să și vadă copila moartă decât dezonorată de o căsătorie cu un om mai puțin nobil și mai puțin influent, dintr-o familie mai puțin ilustră. Lui Eglord
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că de la suveranul lui nu putea aștepta nici un sprijin și care nu putea spera nici la dragostea fetei, ce ar fi putut eventual să-și Înduplece tatăl, această situație Îi fu de ajuns pentru a se alia cu adversarii familiei princiare, cu toți cei care abia așteptau să se răfuiască cu membrii ei și să ajungă la ziua judecății. și nu se putea spune că erau puțini! Toți cei care-și pizmuiau stăpânii pentru bogăția și puterea lor, pentru cum Își
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În această parte a lumii, pentru luxul În care trăiau, castelul de pe Schlossberg fiind recunoscut ca cea mai frumoasă construcție romanică a vremii, toți oportuniștii care, În goana lor după privilegii, recompense, gravitau În jurul autorității imperiale, cei pe care frații princiari Îi măturaseră din calea ascensiunii lor se coalizaseră pentru a șterge ducatul din Breisgau de pe fața pământului. Intrigile politice se țineau lanț. Nu lipseau nici Încercările de asasinat. și nu trecea nici un an fără noi raiduri neașteptate, care lăsau În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câteva Întâlniri sus la mânăstirea Sfântul Petru, unde se puteau vedea din când În când. Prietenul său, starețul Urban, era un om deosebit de tăcut și de prudent. Înalta lui slujbă, de mai mare al lăca șului de Îngropare a familiei princiare, Îl făcea Înalt dem nitar al Curții. El știa foarte bine că, pentru un curtean, discreția era prima calitate, așa că Își ținu gura cu o fermitate de oțel. Astfel că Bodo și Adelheid urcară de câteva ori, pe cărări diferite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile princiare, precum și vânătoarea nepotolită de privilegii care Îi Împingea pe curteni la conjurații și trădări. Nu o dată căzuseră victime capete Încoronate. „Bodo, Bodo, În ce viespar ai intrat,“ gândi el În timp ce-i privea cu atenție pe cei din fața lui. „Cum te-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se pare că iubești un cavaler, apoi altul Îți cucerește inima și-l uiți pe primul. Nu trebuie să iei totul atât de tragic. La Curtea părintelui domniei tale sunt mulți cavaleri nobili, ca să nu mai vorbim de alte Curți princiare, unde roiesc tineri frumoși și falnici, de obârșie aleasă. Ducele va avea desigur grijă să-ți găsească un soț pe gustul tău. Nu, părinte, protestă fata. Eu Îl iubesc pe Bodo. Înțelege, te rog, niciodată nu voi iubi pe altcineva
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
miros neplăcut de carne arsă. De jur Împrejur, o priveliște de groază. Trântite În iarbă se vedeau cinci cadavre din care sângele se scursese abundent, Înroșind zăpada și dând locului o Înfățișare de coșmar. Vână torii, toți În slujba Casei princiare, fuseseră sur prinși toc mai când, liniștiți, pregăteau mâncarea. Din pieptul celui care Învârtea friptura ieșea un ciot de suliță. Mâna alunecase de pe crăcană În foc și nu mai rămăsese din ea decât cenușă. Altul ducea la gură, Înmărmurit pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iordache). Mă opresc la una cu Cezar Ivănescu: Era toamna spre iarnă, se apropia miezul nopții, îl conduceam pe DON CAESAR spre Casa "Junimii" de la Pogor, la căsuța noastră pentru oaspeți. Avea o cameră rezervată (odaia nr.2, cu vedere princiară spre parcul cu statui, mierle, iarbă pașoptistă). Instituția noastră muzeală se afla în ample lucrări de restaurare. Cimitirul fusese strămutat creștinește. Un șanț enorm, adânc și umed (fulguia bacovian) ne flanca urcarea pe aleea muzeului. Veneam de la o seară culturală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Batiștei, care-l avea ca protagonist pe tânărul Jean Moscopol, Iordache Ionescu pe Covaci, unde cânta celebrul violonist al vremii Hristache Ciolacu, sau celebrul La Bufet și grădina Vișoiu, unde se mânca cu specific românesc. Pe marele bulevard Elisabeta erau Princiar, vizavi de Brezoi Palace, apoi chiar Bulevardul, lângă librăria Alcalay, și Gambrinus, la colț cu Brezoianu, care avea specific vânătoresc, de la mistreț la capră sălbatică, rațe, sitari, fazani sau iepuri, preparate cu vin negru de Bordeaux și înghițite pe ritmurile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Braia, cunoscută mai apoi și căpătându-și celebritatea cu numele de Ioana Radu, pseudonim dat de Ion Filionescu, compozitorul și pianistul lui George Enescu, atunci când ea a cântat prima oară la radio. Avea să susțină recitaluri apoi la Potcoava, la Princiar, la Motanul negru și Cina. Tot alături de ea va debuta o altă voce minunată, Eugenia Nedelea, fata cu glas de privighetoare, cu triluri în voce, căreia însuși marele Enescu îi va îndruma pașii carierei, mai întâi numind-o Bujor, datorită
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și formare individuală și psihologică, nu era un „necaz” ce trebuia ascuns sau „calomniat”, „reparat” sau „disprețuit” ca o boală ignobilă, ci era El Însuși, Măria sa Norocul - doar că era un noroc „al meu”, particular și, dacă-mi este Îngăduit - princiar! Eram un ales cu condiția - cu condiția de a Înțelege bine, În profunzime, „semnalul său”; care era acela de „a rezista” - das es stand halt!, cum o spune Nietzsche, forma cea mai Înaltă, mai sigură a valorii! Și, dacă reziști
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În suferință! Una, pe jumătate „imitată” din marea modă romantică a vremii, dar și pe jumătate veșnic renăscută din firea sa inaptă de mica, mărunta fericire omenească, respingând mereu acel noroc de care te Împiedici la toate colțurile străzii. Orgolios, princiar, vroind un „alt noroc”, cel pentru care era născut - spre fericirea, spre Împlinirea sa și spre adevăratul nostru noroc al neamului În a cărui limbă a scris și a cărui mantie istorică, nu totdeauna clară și justițiară, a Îmbrăcat-o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
țepeș — și asta e o Înclinare de care românii ar trebui să Învețe să se ferească. Poate că un țepeș, astăzi, n-ar fi rău pentru stârpirea corupției și un plus de ordine, dar atunci cum rămâne cu democrația? Galeria princiară a românilor — foarte prezentă și astăzi În conștiința națională — implică recursul la autoritate și ilustrează o Înclinare Încă vie spre marile modele ale trecutului. Dar nici locurile În Panteon nu sunt garantate. Se petrec avansări, retrogradări și chiar excluderi: nu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de Înfierbântată ca România. Între Maria și Carol s-a desfășurat o partidă prelungită, cu un rezultat aproape egal; cei doi, atât de diferiți, erau Înzestrați cam cu aceeași putere de voință. Maria a Învățat câte ceva din lecțiile de „datorie princiară“ primite de la Carol, iar bătrânul rege s-a mai „Înmuiat“ cu vremea, ajungând să Închidă ochii În fața unor izbucniri de libertate. Într-o țară unde distanțele sociale erau atât de mari, Mariei Îi plăceau oamenii de rând, mai bine zis
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sat de odinioară, să nu mai rămână prea mult din sat. Pe de altă parte, construcțiile bucureștene fuseseră cam improvizate, rareori realizate de adevărați arhitecți și alcătuite din materiale puțin durabile (lipsa pietrei, folosirea masivă a lemnului). Dacă nici palatele princiare n-au rezistat! Un neîntrerupt șir de calamități — asupra cărora voi reveni — și-au avut partea lor: războaie, inundații, incendii, cutremure... Nu poate fi totuși ignorată o anume stare de spirit. Până la urmă, oricât ar fi condițiile de vitrege, orice
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
uneori împotriva intereselor „înguste” susține și apără binele și interesele colectivității. (Noi, românii, adesea ingrați și nu numai sub comuniști, uităm că în istoria modernă a statului nostru avem, drept, în față, pilduitoarea familie de Hohenzollern, cea mai veche dinastie princiară a germanilor, ramura de Sigmaringen, care a dăruit țării noastre doi regi exemplari, primul, Carol, care a adus stabilitatea și instituțiile europene în principate, secondat de Brătianu, se’nțelege, și al doilea, Ferdinand - ironizat nu de puțini, de P. Dumitriu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]