1,145 matches
-
calul căzut, cercetând-i cu grijă gleznele fine. Mintea lui lucra febril. Fata cea blondă avea o voce dulce, dar se vedea că-i deprinsă să poruncească, să fie ascultată. În totul, răzbătea din făptura nespus de frumoasă o măreție princiară. Omul trăit vreme Îndelungată În Bizanțul intrigilor și al crimelor politice rafinate Își dădu seama că avea În față o persoană de viță aleasă și-și spuse că va trebui să fie pre văzător. O privi de jos În sus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia să rămână În grațiile stăpânului. Adelheid era cheia recu noștinței princiare și doamna ministerialului trăise prea mult la Curte ca să nu știe cât prețuia aceasta. În anii care au urmat, Adelheid deveni o fată frumoasă, plină de farmec. Bătrâna castelană Încerca mereu să-i descifreze pe chip asemănarea cu ilustrul ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un bărbat cinstit cum puțini sunt, dar, dacă-ai veni mai des pe la Curte, nu ți-ai da drumul la gură cu atâta ușurință. Aici nu e ca la domnia ta la Appenweier. Aici zidurile au urechi, ca la toate Curțile princiare. — Iartă-mă părinte. Nu vreau să fiu nerespectuos cu doamna noastră... Călugărul clătină din cap. Hildebrand nu se pricepea de fel În ale diplomației. — Degeaba clatini din cap. Eu am o limbă și o spadă. Amândouă taie ascuțit, dar niciodată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de prieteni devotați cu spade Îndrăznețe. De alianțe și de legături de rudenie. O fată frumoasă și Înzestrată cu toate calitățile, așa cum e tânăra Adelheid, poate aduce aliați puternici. Emisari au circulat și circulă Între Curtea noastră și alte case princiare. Sunt mulți tineri de viță nobilă care ar vrea să se Înrudească cu noi. Bineînțeles, fata nu va putea să se căsătorească niciodată cu vreun moștenitor direct, așa cum ar fi de dorit. Dar la Curtea francilor sunt câțiva prinți de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceea ce spui acum mă uimește și mă Îndurerează peste măsură. Cum adi că, ducele ar vrea s-o sacrifice pe Adelheid, s-o silească să facă o căsătorie politică, cine știe cu ce progenitură din cine știe ce ramură a cine știe cărei case princiare, cine știe unde? La sentimentele copilei nu se gândește? — Familia Zähringer a făcut totdeauna căsătorii politice foarte prielnice, suspină călugărul. Domnule Hildebrand, nu uita că sângele albastru are alte Îndatoriri ca noi, muritorii de rând. Adelheid face parte, chiar dacă numai după tată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de jur Împrejur, cu un breton scurt În față. Putea să aibă vreo treizeci de ani și avea maniere simple, lipsite de aroganță și pline de curtenie. Dar, cu toată naturalețea, pe care n-o ascundea În dosul unei trufii princiare, așa cum obișnuiau membrii caselor ilustre, toată ființa lui respira un aer de măreție care impunea respect. „Nu seamănă prea bine cu ducele Bertold“, gândi Adelheid. Totuși trăsăturile lui mi se par cunoscute. Nu e nici frumos, dar e impunător și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-l trata cu multă atenție. Ca protector al orașului Zürich, Bertold trebuia să și câștige sprijinul cetățenilor de vază, și cel mai bogat și influent dintre toți era, după cum știa toată lumea, jupânul Urs. Dar starețul trăia prea aproape de Curtea princiară ca să nu afle că, În ultima vreme, cel puțin așa se șoptea, Bodo ar fi țintit prea sus, sperând la copila ducelui. Chiar dacă aceasta nu era urmașa legitimă, era totuși o mlădiță a ilustrei familii Zähringer, pentru care ducele plănuise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
platonic, așa cum se cuvenea. Fără Îndoială, nu concepea o mezalianță cu o familie mai puțin nobilă. Pentru Bertold, așa cum Îi spusese odinioară părintele Bernhard domnului Hildebrand, nu intra În discuție decât o căsătorie strălucită, cu un membru al unei case princiare, din care se puteau trage foloase politice. Mai degrabă ar fi vrut să și vadă copila moartă decât dezonorată de o căsătorie cu un om mai puțin nobil și mai puțin influent, dintr-o familie mai puțin ilustră. Lui Eglord
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că de la suveranul lui nu putea aștepta nici un sprijin și care nu putea spera nici la dragostea fetei, ce ar fi putut eventual să-și Înduplece tatăl, această situație Îi fu de ajuns pentru a se alia cu adversarii familiei princiare, cu toți cei care abia așteptau să se răfuiască cu membrii ei și să ajungă la ziua judecății. și nu se putea spune că erau puțini! Toți cei care-și pizmuiau stăpânii pentru bogăția și puterea lor, pentru cum Își
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În această parte a lumii, pentru luxul În care trăiau, castelul de pe Schlossberg fiind recunoscut ca cea mai frumoasă construcție romanică a vremii, toți oportuniștii care, În goana lor după privilegii, recompense, gravitau În jurul autorității imperiale, cei pe care frații princiari Îi măturaseră din calea ascensiunii lor se coalizaseră pentru a șterge ducatul din Breisgau de pe fața pământului. Intrigile politice se țineau lanț. Nu lipseau nici Încercările de asasinat. și nu trecea nici un an fără noi raiduri neașteptate, care lăsau În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câteva Întâlniri sus la mânăstirea Sfântul Petru, unde se puteau vedea din când În când. Prietenul său, starețul Urban, era un om deosebit de tăcut și de prudent. Înalta lui slujbă, de mai mare al lăca șului de Îngropare a familiei princiare, Îl făcea Înalt dem nitar al Curții. El știa foarte bine că, pentru un curtean, discreția era prima calitate, așa că Își ținu gura cu o fermitate de oțel. Astfel că Bodo și Adelheid urcară de câteva ori, pe cărări diferite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile princiare, precum și vânătoarea nepotolită de privilegii care Îi Împingea pe curteni la conjurații și trădări. Nu o dată căzuseră victime capete Încoronate. „Bodo, Bodo, În ce viespar ai intrat,“ gândi el În timp ce-i privea cu atenție pe cei din fața lui. „Cum te-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se pare că iubești un cavaler, apoi altul Îți cucerește inima și-l uiți pe primul. Nu trebuie să iei totul atât de tragic. La Curtea părintelui domniei tale sunt mulți cavaleri nobili, ca să nu mai vorbim de alte Curți princiare, unde roiesc tineri frumoși și falnici, de obârșie aleasă. Ducele va avea desigur grijă să-ți găsească un soț pe gustul tău. Nu, părinte, protestă fata. Eu Îl iubesc pe Bodo. Înțelege, te rog, niciodată nu voi iubi pe altcineva
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
miros neplăcut de carne arsă. De jur Împrejur, o priveliște de groază. Trântite În iarbă se vedeau cinci cadavre din care sângele se scursese abundent, Înroșind zăpada și dând locului o Înfățișare de coșmar. Vână torii, toți În slujba Casei princiare, fuseseră sur prinși toc mai când, liniștiți, pregăteau mâncarea. Din pieptul celui care Învârtea friptura ieșea un ciot de suliță. Mâna alunecase de pe crăcană În foc și nu mai rămăsese din ea decât cenușă. Altul ducea la gură, Înmărmurit pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nocturne, pentru că și nopțile Iașului sunt parcă altfel. La lumina Lunii celeste reflectată pe zidurile vechi de secole, ieșenii se simt ca-ntr-o lume de basm, fermecătoare, feerică. Nu sunt acestea doar vorbe într-o comunicare între "sordid și princiar", sunt trăiri ale acelora care pot pătrunde nu în formule superlative, ci în tainele orașului moldav. Pelerini ai frumosului, veniți să redescoperiți Iașul! Grupuri de tineri vioi, exuberanți urcă panta lină a Copoului spre Universitate, conversând în ritmul pașilor elastici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
grano salis. Asta se simte din capul locului și pe întreaga lor suită. Cum de nu s-a văzut că este în ele o imensă forfanterie juvenilă, un ton perpetuu enjoué, un haz necontenit și o evidentă auto-ironie ? Revendicarea titlurilor princiare este intenționat burlescă, prin însăși enormitatea ei. Micul cinism e pe jumătate jucat. Bârfa și mica cronică scandaloasă a vieții mondene au un haz naiv și plin de prospețime. Tabloul societății bucureștene (și berlineze) a epocii este extraordinar de viu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Părul nu mai era atât de blond, ochii albaștri căpătaseră ceva tulbure și vitros, trupul se buhăise, dar fascinația omului avea mai departe aceeași forță cuceritoare. Nichita era, cum spune în repetate rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o elocință uluitoare, izvorau din ființa lui spontan și spectaculos. Avea un histrionism în genul lui Hamlet (mi-l închipui perfect ca actor în rolul acesta). Elocința lui era uluitoare tocmai, ca și în cazul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și delicatețe, conțin simboluri înțelese doar de cei ce iubesc florile cu pasiune. Și nu există ființă umană care să nu se sensibilizeze în fața unei flori sălbatice sau cultivate. De-a lungul istoriei omenirii, „floarea”a fost reprezentată în blazoanele princiare, sigiliile împărătești sau în „ordinele” cavalerilor precum trandafirul în Ordinul Rosacrucienilor, floarea de măr la români ( floare prezentă în colinde: „florile dalbe, flori de măr”), macul albastru în Himalaya, crizantema la japonezi... Florile sunt pline de viață și prospețime, vrăjindu
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
și formare individuală și psihologică, nu era un „necaz” ce trebuia ascuns sau „calomniat”, „reparat” sau „disprețuit” ca o boală ignobilă, ci era El Însuși, Măria sa Norocul - doar că era un noroc „al meu”, particular și, dacă-mi este Îngăduit - princiar! Eram un ales cu condiția - cu condiția de a Înțelege bine, În profunzime, „semnalul său”; care era acela de „a rezista” - das es stand halt!, cum o spune Nietzsche, forma cea mai Înaltă, mai sigură a valorii! Și, dacă reziști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În suferință! Una, pe jumătate „imitată” din marea modă romantică a vremii, dar și pe jumătate veșnic renăscută din firea sa inaptă de mica, mărunta fericire omenească, respingând mereu acel noroc de care te Împiedici la toate colțurile străzii. Orgolios, princiar, vroind un „alt noroc”, cel pentru care era născut - spre fericirea, spre Împlinirea sa și spre adevăratul nostru noroc al neamului În a cărui limbă a scris și a cărui mantie istorică, nu totdeauna clară și justițiară, a Îmbrăcat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
130 de delegații străine, de pe toate continentele, nume sonore și personalități ilustre: din Brazilia Luiz Inacio "Lula" da Silva, din Argentina Nestor Kirchner, din Peru Alejandro Toledo, din Venezuela Hugo Chavez, din Cuba Fidel Castro... Spania era reprezentată de perechea princiară Felipe de Asturia și Letizia, iar Marea Britanie de principele Eduard. Principalii protagoniști n-au fost prinții și prințesele, ci "trioul roșu" Fidel Castro, Lula și Hugo Chavez, care s-au bucurat de primiri entuziaste, mitinguri și demonstrații de simpatie (de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu nevroza, iar pe de altă parte, mimează stilul aulic în măsură să retrocedeze semnatarului dis- tincția care i se cuvine și delicatețea aproape nevrotică care rezonează cu aristocratismul său. Modestia este tru- cată, vestmânt de camuflaj pentru un orgoliu princiar sub care se ascunde resentimentul. Acest mesaj transmite o stare de surescitare, calmul instalat este consecutiv unui tensiuni nervoase foarte mari, iar Caragiale face apel la o stilistică pe care literatura romantică o consacrase. Știm că îi este impropriu procedeul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
par excellence, în roman, el întreține, cel puțin până la dispariția lui, tensiunea, exotismul și nota de mister. Personajul nu are strălucirea fizică a omologilor săi occidentali (în imaginarul autohton, datorită pres tigiului poveștilor lui Ion Creangă, Spânu e opus figurii princiare a tânărului Harap-Alb, deci capătă toate atributele negativului), dar acțiunile sale aproape că îi egalează. Spațiul vest-european și-a sprijinit imaginarul pirateriei pe realități istorice identificabile, în cea mai mare parte, într-un câmp uriaș de acțiuni și evenimente marine
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
de origine, iar mama Ecaterina Sturdza. Văr cu Natalia Cheșcu, regina de mai târziu a Serbiei și cu frații Roznovanu și Sakelaridi. Își face studiile la Liceul St. Louis din Paris, obținând bacalaureatul în 1869. Nobil, coborâtor din vechea familie princiară a Moruzeștilor, după studii în Rusia, devine ofițer în armata rusă și face campania din 18771878, ca atașat pe lângă Marele Cartier rusesc. Nedreptățirea României prin Tratatul de pace de la San Stefano (cedarea sudului Basarabiei la Rusia) îl revoltă și-l
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
palmaresul său 52 aparate doborâte.13 Faptul acesta plus frumusețea sa naturală îi dădeau un farmec deosebit care acționa în special asupra femeilor. Era visul tuturor fetelor, tuturor femeilor. Bâzu, ca un Făt-Frumos din basme, vlăstar al unei vechi familii princiare 14, temut de adversari, invidiat de cei ce se simțeau în poziție de inferioritate, ba chiar și de cei ce dețineau cele mai înalte funcții, era, pentru oamenii cinstiți și pentru opinia publică, prin curajul și talentul său, una dintre
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]