3,283 matches
-
Iancu, revista „Contimporanul”, care avea să canalizeze o bună parte a energiilor tinere din literele și artele plastice românești interbelice. În 1924 termină Facultatea de Drept la Universitatea din Iași, înscriindu-se apoi în Baroul de Ilfov, dar fără să profeseze, iar un an mai târziu, în 1925, scrie la „Lumea” ieșeană și debutează editorial cu volumul de proză scurtă Descântecul și Flori de lampă. În pofida unor anunțuri privitoare la iminenta apariție a unei cărți de poeme (în 1919 Tristan Tzara
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
din Dej și Facultatea de Medicină a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. Doctor în medicină, s-a numărat printre primii asistenți ai lui Victor Papillian la Catedra de anatomie a facultății clujene. După refugiul la Sibiu se stabilește și profesează ca medic și director de spital în București (la Spitalul Brâncovenesc și la „Gheorghe Marinescu”). Debutează cu versuri în 1933 la „Hyperion”, iar editorial în 1938, sprijinit de Victor Papilian, cu placheta Către țara ochilor mei, care va inaugura colecția
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
corespondențe. Ceea ce individualizează prezența sa e rubrica „De las palabras”, devenită „Palabras”, în care folosește pseudonimul Don Padil; mai semnează Zadig, Discerniu, Crai nou et comp., Placido etc. Transferat în 1881 la Tribunalul din Târgoviște, renunță după câteva luni la magistratură, profesând avocatura la Focșani, dar stă mai mult în București, unde activează intens în presă. Debutează editorial în 1883 cu volumul de poeme și nuvele Fără titlu. Din același an începe să frecventeze cenaclul Junimea și leagă cu Titu Maiorescu o
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
lui Ioan Constantinescu, avocat. Urmează școala primară în orașul natal, cursul secundar la Ploiești și Buzău, iar studiile universitare la Facultatea de Drept a Universității din București, unde în 1921 își susține licența, iar în 1927 doctoratul în drept. A profesat avocatura și a fost, concomitent, asistent (1928-1938), conferențiar (1938-1942), profesor (1942-1947) la Catedra de drept constituțional și administrativ de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Înalt demnitar sub guvernarea antonesciană, e suspendat din barou în 1945. După 1948 va
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
degrabă prin menținerea unui număr excesiv de angajați cu pregătire în alte domenii decât asistență socială, în vreme ce un număr redus de absolvenți ai acestui profil (estimez că numai aproximativ 15% din totalul absolvenților de asistență socială ai tuturor facultăților din țară) profesează în instituțiile publice furnizoare de servicii. Concluzii Funcționalitatea sistemului de servicii ca întreg nu poate fi obținută prin reforme secvențiale și parțiale în același timp. În 2004 a fost propus Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei un set de coordonate
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
O vreme lucrează ca șofer și tractorist la SMT Chitila. În 1959 primește avizul de continuare a studiilor de medicină, pe care le finalizează la Cluj, în 1964. Funcționează ca medic la Mărășești, în 1971 revenind în București, unde va profesa la policlinicile Colțea și Drumul Taberei. Debutează în 1976, cu o nuvelă, în „Almanahul literar”, iar prima carte, Iarba pierdută, îi apare tot în 1976, fiind distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. E prezent în numeroase reviste, dar mai
TANASESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290054_a_291383]
-
la practici religioase sectante contravenind obligațiilor care le revin membrilor institutelor științifice”. Astfel, au pierdut dreptul de a mai fi activi în cercetare și predare. Cele circa 30 de persoane participante la experiment, majoritatea psihologi, au primit interdicția de a profesa și publica, nu mai aveau voie să fie citați, lucrările lor pe punctul de a fi publicate au fost distruse. Prin același ordin al Biroului Politic, li s-a cerut să lucreze ca muncitori necalificați în întreprinderile bucureștene. În acest
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
treimi din cele obținute mai înainte. Psihologii aflați puțin timp înainte de pensionare primesc salariul unui începător în profesie. Deși, după informațiile noastre, nici un psiholog nu mai este muncitor necalificat, nu s-au produs schimbări esențiale. De fapt, interdicția de a profesa în psihologie s-a păstrat. • Acuzațiile organismelor de partid nu au fost anulate. • Nici reabilitatea juridică nu s-a produs. Ultimul proces care a avut loc împotriva ministerului, respectiv împotriva hotărârii acestuia de reziliere a contractului de muncă, a avut
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
după cum a afirmat una dintre persoanele intervievate; • în vara anului 1965 a avut loc o ușoară liberalizare politică, ca urmare a unui decret conform căruia foștii deținuți politici aveau voie să-și reia studiile universitare, să publice, să editeze, să profeseze în domeniul învățământului sau să aibă funcții de coordonare în instituții. Cu toate acestea, a continuat să funcționeze interdicția de înscriere la o a doua facultate, de a lucra în diplomație, în învățământul superior, în proiecte de cooperare, în calitate de visiting
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
la proletcultism, V. denunță intuiționismul bergsonian și deturnează ceea ce e viabil în teoriile lui Francisc Rainer înspre un materialism abuziv (1948), în Gherea identifică un exponent al ideilor lui Cernâșevski, Belinski, Herțen și Dobroliubov. Deși cultivat și bine informat, el profesează acum - cu un zelos tendenționism sociologizant - idei aberante, ce au avut o influență dezastruoasă: ca să teoretizeze „imaginea omului nou, a tânărului revoluționar de tip stalinist”, va face istoria „decadenței literare occidentale”. Bunăoară, Alfred de Vigny și Alfred de Musset ar
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
în 1911 doctoratul la Budapesta. Devine avocat stagiar la Blaj, iar din 1915 la Târgu Mureș. În 1918 este secretar al Mării Adunări Naționale de la Albă Iulia, ulterior de mai multe ori deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților. După 1944 profesează la Cluj, iar din 1948 se stabilește la București. Debutează în 1908 la „Românul” din Arad. Între 1932 și 1947 este redactor al revistei de vânătoare- pescuit-chinologie „Carpații”. Colaborează și la „Lupta” (Budapesta), „Cosinzeana”, „Glasul patriei”, „Magazinul”, „Ocrotirea naturii”, „Revista
POP-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288889_a_290218]
-
Z. N. (30.VIII.1910, București - 1.IV.1988, București), istoric literar. Este fiul Floarei (n. Marinescu) și al lui Zamfir Pop, preot. Învață la București, unde se înscrie la cursurile Facultății de Litere și Filosofie, obținând licența în 1931. Profesează până în 1953 în sistemul preuniversitar, iar din 1955 este angajat patru ani cercetător principal la Biblioteca Academiei Române. Ulterior își începe cariera universitară, ajungând profesor și îndeplinind, la Institutul Pedagogic din Pitești, funcția de decan al Facultății de Filologie (1966-1968) și
POP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288883_a_290212]
-
doctoratul în filosofie și în 1817 doctoratul în medicină, cu o lucrare în limba latină despre obiceiurile de înmormântare la români, Dissertatio inauguralis historico-medica de funeribus plebeiis daco-romanorum. Este primul medic cu studii universitare al românilor din Brașov, unde va profesa din 1818. La invitația lui Gh. Asachi, în 1821 vine în Moldova, ca profesor de filologie și filosofie și ca director al Seminarului de la Socola. Nu rămâne la Iași decât câteva luni; izbucnirea mișcării eteriste, închiderea școlii îl determină să
POPP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288971_a_290300]
-
figurează Al. I. Cuza și Moș Ion Roată. Alături de Th. Alexi, cu poezii de valoare modestă colaborează George Simu, I. P. Coman, Valentin Dioniu și Iuliu I. Roșca. Învățătorii A. Hodârnău, Z. Florian ș.a. trimit literatură populară culeasă din satele unde profesau. Din scrierile lui Costache Negruzzi se republică O alergare de cai și Istoria unei plăcinte. În mai multe recenzii ample (la Fata de la Cozia de Iuliu I. Roșca, la Logofătul Matei de I. C. Panțu), N. Ch. Quintescu face observații pertinente
POSTA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288983_a_290312]
-
străduiește să o construiască în text, este serios amendată de considerația, încărcată de un soi de pioșenie, cu care cronicarul lucrează la zidirea „monumentului” lui Nicolae Mavrocordat, conștiinciozitatea cu care el îmbrățișează opiniile patronului său (chiar și filoturcismul) și le profesează cu sârguință. Ajunge uneori până la un servilism deconcertant și ilariant. Aflați în preajma unei încuscriri cu Nicolae Mavrocordat, odioșii Cantacuzini (stolnicul și fiul său, Ștefan Vodă, pieriseră și din cauza „amestecului” lui Nicolae Mavrocordat), împroșcați până atunci cu sudalme, declarați ucigași prin
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
va reuși să-și ia licența la Facultatea de Cinematografie, secția teatrologie, a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Se înscrie la doctorat, dar teza, Dialectica eroului tragic, nu va fi finalizată. Între 1945 și 1949 profesează ca ziarist și șef de birou în Ministerul Comunicațiilor, din 1950 e inspector de cadre la Banca de Investiții din Brașov, iar între 1952 și 1955 este inspector cultural la Sfatul Popular al regiunii Brașov. În 1956 se transferă la
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
trasează uneori crochiuri frapante de „peisaj”, preconizează autenticitatea („să ne scoatem paltoanele/ să ne scoatem și pielea/ să ne scoatem ochii și inima/ pe masă// noi oamenii sinceri/ noi nu avem arme/ atacăm fără gloanțe murim fără discursuri” etc.) și profesează, în termeni modernist-alegorici, angajarea existențială ardentă („lumânările tuturor vieților scad/ fiecare unde e ascunsă / numai a mea arde și crește se consumă și crește/ din flacăra ei se clădește și rodește/ o și eu am să mor și de moartea
POPESCU-18. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
, Maura (pseudonim al Coraliei Simionescu-Costescu; 15.VIII.1900, Slatina - ?), prozatoare. Soție de colonel, P. era fiica bacteriologului Sava Simionescu, care a profesat și în Dobrogea. Nostalgia acelor ținuturi, unde a copilărit, se răsfrânge în prozele ei de mai tîrziu. A învățat la Școala Centrală de Fete din București, făcându-și apoi studiile superioare la Universitatea din Geneva. Împinsă de veleități scriitoricești, participă
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
riverane. Numai că, atunci când discursul e politizat în exces, în spiritul vremii comuniste - și asta se întâmplă nu rareori -, tendențiozitatea retoricii devine stridentă, iar încântarea în fața imaginației poetice dispare, lăsând cititorul pradă unui sentiment de lehamite. Concomitent cu reportajul, P. profesează eseul publicistic, prezent în paginile din Un elefant pentru doi oameni. Scurt periplu prin civilizațiile tinere ale planetei (1973), România - convergențe la universal (1975), alcătuiește culegeri de interviuri - Poezie și politică (1972), Literatură și națiune (1986) ș.a. În poezie debutează
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
ziarului „Rampa”, unde și debutează, sub pseudonim, continuând să publice, în același mod, poezii, epigrame și proză la „Vremea”, „Ziarul călătoriilor”, „Adevărul literar și artistic”, „Epigrama” ș.a. Își încheie studiile la Academia de Arhitectură (luându-și licența în 1937) și profesează ca arhitect până la pensionare (1969), preocupare finalizată și în plan teoretic cu publicarea eseului Cartea proporțiilor (1981), altă lucrare, un dicționar de arhitectură, rămânând în manuscris. Editorial, debutează tălmăcind, în 1957, împreună cu Constantin Țoiu, romanul Subteranele libertății al brazilianului Jorge
RADIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
La 23 august 1948 este arestat într-un grup de medici cu convingeri liberale și face închisoare până în 1954. Încearcă să își reia studiile, dar abia în toamna anului 1955 i se admite reînmatricularea. După ce își susține examenul de stat, profesează ca medic stagiar (1956-1957) la Spitalul Filantropia din București, perioadă în care, în timpul revoluției din Ungaria, se vede din nou arestat, fiind eliberat însă la scurt timp. Între 1957 și 1963 funcționează ca medic de circumscripție în comuna Geoagiu din
RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]
-
literaturii universale. A fost redactor la „Gazeta literară” (1954- 1959), unde a și debutat în 1954, și la „Luceafărul” (1959-1962), redactor și redactor-șef adjunct al ziarului „Scânteia” (1962-1969), vicepreședinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972), director al Editurii Eminescu (1972-1990). A profesat și în învățământul universitar, ca lector la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1966-1969) și la Facultatea de Limba și Literatura Română (1969-1970). Din 1991 ocupă un post de conferențiar, fiind ulterior șef de catedră la Facultatea de Filosofie-Jurnalistică de la
RAPEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289135_a_290464]
-
excesele tradiționalismului (a combătut ortodoxismul) și față de modernismul extremist (nu a agreat avangarda propriu-zisă, dar i-a prețuit pe Mallarmé, Valéry, Ion Barbu). În 1931 demisionează din magistratură, părăsește Bucureștiul și se stabilește la Câmpulung pentru tot restul vieții. A profesat avocatura, absorbit fiind totuși, în primul rând, de creația literară, de meditație, ca și de preocupările cinegetice. Vânător, „specialist” în câini de vânătoare, iubitor al peisajului agrest și silvestru, al atmosferei târgului patriarhal, M. a fost în același timp un
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
editoare și traducătoare. Este fiica Gheorghiței (n. Avram) și a lui Ioan Țoropoc, subofițer. Urmează Școala Normală de Fete nr. 2 din București (1953), absolvind apoi Facultatea de Filologie, secția limba și literatura italiană, a Universității din București (1958). A profesat ca redactor de editură, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura pentru Literatură și, în fine, la Editura Minerva. M. face parte din acel grup de redactori care, cu devotament, promptitudine și mare putere de muncă, de-
MURGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288317_a_289646]
-
reviste teatrale, pe care le publică sub pseudonim (Ion Freamăt, Mircea Boldur, Mat) în „România” și „Scena” din Iași. Între 1919 și 1924 urmează Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie absolvite magna cum laude, dar nu va profesa nici în domeniul juridic, nici ca profesor de franceză. Se dedică jurnalisticii și literaturii, colaborează la „Adevărul literar”, „Universul literar”, „Țara de Jos”, „Sburătorul”, „Sinteza”, scrie frecvent în „Rampa”, „Săptămâna muncii intelectuale și artistice” și în „Cetatea literară”, unde semnează
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]