1,903 matches
-
că propunerile lui nu au nimic comun cu antisemitismul sau cu „bestialitatea proletară ce a caracterizat și osândit pe vecie regimul comunist” sovietic. Cu timpul, se adâncește tot mai mult în cercetarea fenomenelor paranormale și a parapsihologiei, ca în Visul profetic (1943), Aparițiuni și fantome materializate (1946) sau în texte ce însoțesc traduceri precum Nemurirea sufletului de William Crookes ori Amintirile unui medium de Ernest W. Oaten, în versiunea Nataliei Șt. Ionescu. Editorial, debutează în literatură cu volumul de proză scurtă
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
trăită ulterior în concretețea ei istorică. Se vede de aici cât de iconoclast este scriitorul la 1925 în materie de problematică și cât de mult își propune să mute jaloanele gramaticii narative în această direcție. Tot la o potențialitate vizionară, profetică, a subconștientului face aluzie și nuvela Aranca, știma lacurilor, dar într-o manieră mai sinuoasă și cu o vizibilă aplecare către fantasticul de factură gotică. Într-o ambianță incert radcliffiană și sub efectul unui vin vechi de Tokay, personajul central
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
problemele sociale, toate dificultățile de ordin metodologic și toate problemele epistemologice pe care le pune fenomenologia științei și artei politice”, în virtutea corespondenței necesare dintre ordinea eternă („noocratică”) a lumii și autoritatea istorică și politică. Odată instaurată noua ierarhie socială, scrie profetic P., mișcările revoluționare vor deveni caduce, nemaiputându-se ridica dincolo de condiția unor „simple răzvrătiri”. Eforturile scriitorului, primite cu reticență și ironie de contemporani, vor avea un ecou palid în octombrie 1926, când este numit de Ministerul Muncii - fără a fi plătit
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
critică arată că la apariția primului volum de versuri, Cartea de iarnă (Premiul Uniunii Scriitorilor), M. nu a dezamăgit speranțele puse în poezia sa, revigorate cu fiecare dintre poemele publicate, la mari intervale de timp, în presa literară. Dicțiunea blasfemator profetică, energia distructivă, muzicalitatea gravă, aspră, deseori cu inflexiuni psalmice, imagistica de o plasticitate pregnantă, brutală pe alocuri, au fost percepute ca semne indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în care se
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
român, și mai ales la 1848, prin poezia Un răsunet. Cunoscută îndeosebi sub titlul Deșteaptă-te, române și devenită repede imn popular, „această Marsilieză română a distrus restul poeziei lui Mureșanu, ce însemna totuși un pas în progresul poeziei ardelene profetice” (G. Călinescu). Poetul se închipuie un tribun care vorbește în numele neamului oprimat, invocând vitejia străbună și vestind profetic, în cadențe ample, momentul decisiv al „deșteptării”. Imaginea bardului exponent al unui întreg popor, atitudinea gravă, tonul sumbru și răspicat, cu rezonanțe
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
devenită repede imn popular, „această Marsilieză română a distrus restul poeziei lui Mureșanu, ce însemna totuși un pas în progresul poeziei ardelene profetice” (G. Călinescu). Poetul se închipuie un tribun care vorbește în numele neamului oprimat, invocând vitejia străbună și vestind profetic, în cadențe ample, momentul decisiv al „deșteptării”. Imaginea bardului exponent al unui întreg popor, atitudinea gravă, tonul sumbru și răspicat, cu rezonanțe biblice, inaugurate acum în poezia ardeleană, se vor regăsi, amplificate, la G. Coșbuc, la Octavian Goga și mai
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
acest chip, un simbol al eșecului filosofiei și un simbol al complicității omului care gândește. Moartea voluntară nu îl izbăvește. Caminante e o carte de călătorie, rod a optsprezece zile petrecute în Mexic, cam stufoasă și într-un stil exagerat profetic („din ce în ce mai limpede am înțeles că în mine țărâna se întâlnește cu metafizica; de unde neputința de a găsi o cale de împăcare durabilă cu mine însumi, celula mea vitală fiind sfâșiată de o tensiune dublă; aduc o senzualitate tulbure până la ispitele
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
a fost apariția cărții de convorbiri Primejdia mărturisirii (1993) - și că a devenit el însuși preot motivează deschiderea înspre fundamentele mistice ale imaginarului poetic. Dar terminologia și aluziile la mitosul biblic propun un lirism ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe autorul
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
Numai rareori eul liric se personalizează, precum în poezia În biserica veche, unde este retrăit momentul când, copil, „colo, la amvon, cu glas tremurător/ Glăsuiam sfielnic crezul la popor”, sau în Psalm, unde se dă glas năzuinței de a fi „profetic trubadur/ Ce-și macină ființa și-o aruncă-n jur/ Ca să-ncolțească-n inimi ca grâul din ogor”, năzuință ce poate fi privită și ca un crez poetic orientat spre colectivitate. Un asemenea crez pare să răzbată din piesele primului
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
Viața românească”. Reflexivitatea camuflată sub teribilisme juvenile în volumul de debut trece în prim-planul liricii de maturitate a lui O., preocupat de probleme existențiale, de soarta poeților, a poeziei, a artei în general, nu o dată discursul său capătând tonalități profetice: „Tuturor vă spun, sufletul s-a dus/ Sufletul artei trebuie reînviat/ Reîncarnat, recapturat, recirculat/ Restaurat și renăscut/ Trezit apoi din somnul fără vis/ Din somnul adânc!” (Statutul artei și arta statutului). SCRIERI: Proteze, București, 1970; Underground Shadows, New York, 1977; Underwater
OISTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288513_a_289842]
-
curată/ arde-o bine, foc!” Punctul central al acestui exercițiu de mare adâncime formală și spirituală este, bineînțeles, rescrierea Doinei eminesciene, devenită în versiunea („varianta”) lui I. un poem inițiatic, în care tensiunea formală a versului se îmbină cu tonul profetic și vizionar, iar mistica pitagoreică a numerelor cu gândirea metafizică indiană: „! sufletul meu a mirare/ cearcă unu, doi și trei,/ cearcă patru, dacă n-are/ șaptele mai mult temei,/ cearcă nouă și-ncercare/ sfântă dacă zecele-i// [...] cea că Numărul
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
comunism și neocomunism, care îi aduc numeroase procese de calomnie, toate câștigate de autorul romanelor incriminate. Scriitor religios, atras de teme mesianice, oculte, misterioase, M. mai publică romanele Messalina sau Despre păcat și purificare în Țara Sfântă (2002), un „dialog profetic” ce include povestea unei prostituate din România care se duce la Sfântul Mormânt, ca și Chilia sau Trăirea nemijlocită (1999) ori Sophia sau Spovedania lui Mitică de la origini până mai apoi sau Despre înțelepciune (2000), lucrări care scandalizează Biserica Ortodoxă
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
că toate textele reproduse aici sunt, în sens literal, niște elucubrationes theologicae? Rezultat al unor insomnii netratate, născute din dialogul cu prietenii din vremea studenției, aceste schițe depășesc rareori limitele unor contingențe epistolare. Bufnița din dărâmături își propune redescoperirea tonului profetic în ambientul urban al teologiei. Pe acest drum, provocarea unor prejudecăți postbizantine și a unor reflexe pietiste s-a dovedit inevitabilă. Printr-un spontan efect retoric, multe dintre eseurile de față n-au scăpat de „capcanele” generalizării. Totuși, n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
101 (în Septuaginta) nu reprezintă un simbol al Minervei, așa cum au crezut unii. Cucuveaua filozofică începe să zboare doar la lăsatul serii - o metaforă așadar nepotrivită pentru vârsta tinereții 1. Nu despre geniul retrospectiv al gândului filozofic, ci despre natura profetică a cunoașterii teologice am vrut să vorbesc aici. „Bufnița din dărâmături” evocă mai degrabă imperativul vigilenței sau, în limbaj teologic, conștiința neptică. Patroana acestor rânduri locuiește în copacul vieții, migrând, doar cu bilet de întoarcere, către pomul cunoașterii. „Dărâmăturile” sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștin, dar deloc captivă unui mit al „vârstei de aur”. Parteneri nemijlociți ai acestei conversații vii - prieteni, rude sau colegi de generație - m-au încurajat să nu disprețuiesc urmele acestor fremătătoare căutări din prima tinerețe. Cred cu tărie că discursul profetic nu trebuie confundat cu etica revoluționară a Europei postiluministe. Biserica nu cunoaște revoluții, ci doar înnoiri lăuntrice pentru care motorul conștiinței este nu fariseismul, ci pocăința sinceră a mădularelor sale. Instinctul prudenței ne face așadar să rezistăm tentației „circularelor” sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Nici „conferințelor radiofonice” ținute de numeroși universitari sau membri ai Academiei Române nu le lipsea audiența. Astăzi le putem verifica și elogia scriptic atât calitatea, cât și temeinicia. Prezența lor în agora n-a fost un gest circumstanțial, ci o decizie profetică, încă imperfect recuperată. Șovăielitc "Șovăieli" Care este însă locul teologiei în spațiul public românesc de astăzi? Ce vizibilitate culturală a dobândit într-o duzină de ani activitatea a sute de profesori din zeci de seminarii și facultăți de teologie? Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mistuie, credința celui mai slab mădular din Biserică va pieri. Când rămâne multă vreme descoperit, trupul răcește, iar moartea își pregătește vizita finală. În clipele de criză ale Bisericii, anticorpii - i-am numit pe creștinii sfințiți și înzestrați cu curaj profetic - deschid atacul. Ei identifică eroarea și impun o terapie. Biserica devine atunci o arenă deschisă surprizelor. Nu este o coincidență faptul că marii Părinți ai Bisericii și-au întețit asprimea vorbind mai ales celor „dinăuntru”. Surparea credinței începe cu lepădarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt articulate imperativ, iar nu deliberativ. Adeseori nu ascultarea filială, ci și comanda la supunere în stil islamic par să reprezinte adevăratul modus vivendi al ortodoxiei postcomuniste. Cândva, libertatea comuniunii în har, curajul profetic al mărturisirii și ospățul Cuvântului euharistic erau razele de aur ale dreptei credințe; astăzi, supușenia oarbă și frica de adevăr se revarsă din trista semilună a răsăritului... Sunt rari, dar nu încă definitiv dispăruți, episcopii și preoții iubitori de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spirituală? Nimănui nu-i mai trece prin cap că am putea asista la apariția unei mișcări asemănătoare cu „Rugul Aprins”, ivită sub inspirația Duhului, acum șaizeci de ani, la mănăstirea Antim din București. Acel moment de inspirație unică și entuziasm profetic pare atât de ireal, încât este greu de crezut că aparține istoriei românești recente. „Rugul Aprins” a fost o mișcare născută sub înrâurirea unor energii insuflate de o jertfelnică dragoste pentru adevăr. Fără prezența discretă și binefăcătoare a figurii învățătorului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
neîntrerupt de mărturisire a revelației lui Dumnezeu prin conversația cu Scripturile, cu tradiția Bisericii și cu toate culturile religioase ori atee care refuză - tacit sau explicit - Vestea cea Bună. Școlile de preoți trebuie să restituie acest caracter receptiv și totodată profetic al teologiei, chemată să mărturisească zilnic despre universalitatea adevărului. Pentru a sta mai bine pe propriile picioare, Biserica trebuie să se hrănească de la origini. Am aminti aici observația preotului Andrew Louth care spunea: „Ortodoxia nu este conservatoare, ci radicală”1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urmare: nu societatea civilă, ci în primul rând Scriptura și exigența vieții creștine cer o mărturisire a răului produs de instituția Securității. Incapacitatea de a sesiza această perversiune de maximă adâncime a comunismului ține, în bună măsură, de eșecul conștiinței profetice a Bisericii în modernitate 1. Alianțele bizantine dintre religie și stat - atât de specifice lumii balcanice - au născut o întreagă retorică împăciuitoristă, în timp ce universul concentraționar dădea României o pleiadă de sfinți. La câteva decenii după instalarea partidului unic, logica acomodării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a culturii teologice interbelice. Ignorarea acestui episod scurt și energic de operă creatoare în teologia românească, urzită de mințile libere ale unor laici credincioși Bisericii, dar neangajați în nici un parti-pris ecleziastic, este profund simptomatică pentru nivelarea discernământului și a lucidității profetice în teologia de școală românească, de ieri și de astăzi. Este ceea ce editorul semnalează într-o lungă notă de subsol (op. cit., p. 8, n. 1) adresată „specialiștilor” în teologie fundamentală și istoria Bisericii, promotori ai unui irenism obedient, fără acces
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dă măsura gravei noastre incapacități de a reflecta public asupra exigențelor tradiției și de a identifica hibele veacului. Pentru a da un singur exemplu, ne lipsește acut o istorie a plagiatelor din teologia română. Rămâne să ne consolăm cu geniul profetic al celor de odinioară. Oameni cu vocația autentică a reformei, slujitorii Predaniei pledau pentru o maturitate eshatologică mult prea imediată ca să accepte drapajul pietist al existenței în dulcegării mitice sau mioritice. Predania este o dovadă că ființa paradoxală a credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
priviri generoase către alteritate. Sub privirea ascuțită a profesorului, ortodoxia putea hrăni diversitatea fără să amenințe unitatea, stimulând polifonia. În cuvintele lui Mircea Vulcănescu, scrisul lui Nae Ionescu era „intransigent și țeapăn, neplăcut, dar reconfortant”. Iată un model de scriitură profetică, dar civilizată, greu de acceptat numai în mediile ecleziastice sclerozate. Nunc pro tunctc "Nunc pro tunc" Era loc în paginile revistei Predania - o mostră de conștiință catolică într-o Biserică ce s-ar vrea, pe deasupra, și națională - pentru semnătura mirenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu adevărat conflictele pieței și supralicitează intervenționismul etatist. În ambele cazuri asistăm la un ascendent al valorilor pur seculare. Aflată în dialog cu diversele doctrine politice sau economice ale veacului, teologia are datoria de a gândi inspirat și a vorbi profetic. Deriva etică și păcatul metafizic care susțin fie strangularea etatistă a libertății individuale, fie amoralismul pieței neoliberale trebuie criticate din perspectiva unei metafizici pentru care compasiunea este ancorată într-o viziune eshatologică. „Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi” (Matei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]