1,071 matches
-
Cum a intrat, a și ieșit. Dubla realizare a unor funcții sintactice Mai ales când se realizează prin pronume personale (care prezintă o serie de omonimii în flexiunea cazuală), forma lungă a pronumelui sau substantivului care anticipă sau reia forma pronominală scurtă prin care se realizează o anumită funcție sintactică (complement direct sau indirect) fixează identitatea acestei funcții. Astfel, în versurile eminesciene: „Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie.”, anticiparea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marchează situarea acestei forme scurte în acuzativ și identitatea ei funcțională de complement direct. În schimb, în versurile „Vara doina mi-o ascult/ Pe cărarea spre izvor,/ Ce le-am dat-o tuturor,/Împlându-și cofeile/ Mi-o cântă femeile.”, dativul pronominal tuturor marchează situarea formei le în cazul dativ și identitatea sa funcțională de complement indirect. Absența mărcilor în dezvoltarea unor funcții sintactice În dezvoltarea circumstanțialelor, în mod frecvent, planului semantic nu-i corespund mărci specifice în planul expresiei. Identitatea diferitelor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice în planul expresiei. Identitatea diferitelor circumstanțiale este fixată atunci de însuși planul semantic al termenului prin care funcția de circumstanțial se realizează sau rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență. Prin clasa semantică la care aparțin, adverbele pronominale de tipul aici, acolo, atunci, niciodată etc. își fixează identitatea funcțional-sintactică distinctă, atunci când realizează funcția de circumstanțial: aici - adverb de loc ® circumstanțial spațial: „Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.” (L. Blaga), niciodată - adverb de timp ®: circumstanțial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul... ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu) „O, cum a răgușit de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și timpul actului lingvistic) cu planul obiectiv (mesajul actului gramatical) al comunicării, în desfășurarea unei relații de interdependență și se generează cele două funcții sintactice principale, centrale în structura enunțului: • predicatul, concretizare verbală (sau verbal-nominală) a predicației, • subiectul, concretizare nominală (pronominală etc.) a „obiectului” predicației. Factorul dinamic îl reprezintă predicatul. Expresie activă a predicației, el situează în timp componente semantice atemporale și descrie un anumit raport, variabil, între obiectul enunțului (al predicației enunțului) și subiectul enunțării (al actului lingvistic). Verbul devine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ales în exemplificare, cel puțin ambiguă: „Spre deosebire de subiectul multiplu și de situațiile în care un subiect este coordonat cu o subiectivă, existența a două sau mai multe propoziții subiective coordonate nu impune acordul la plural al verbului regent; la subiectivele pronominale el este posibil (de exemplu: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat va/vor avea de suferit.”), dar la cele conjuncționale sau adverbiale nu („Să știi adevărul și să nu-l spui nu este corect.”).” Din formularea Mioarei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul-predicat din „regentă” (=propoziția-predicat), sau la singular sau la plural. În realitate, această libertate locutorul nu o are. Verbul-predicat primește formă de plural sau formă de singular, în funcție de tipul de subiect (cu dezvoltare propozițională). Planul semantic al enunțului cu subiective pronominale (=subiect multiplu cu dezvoltare propozițională) prin care se ilustrează „libertatea” locutorului în privința acordului impune cu necesitate acordul în plural al verbului-predicat în „regentă”: „Cine a vândut tabloul și cine l-a cumpărat vor avea de suferit.” Enunțul formulat de Mioara
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mine? Sunt eu cel căutat?” (T. Arghezi) „Cei mai mulți nu știau care e Dăniloiu.” (C. Țoiu), „Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței. Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.” (M.Sadoveanu) • pronume (locuțiuni pronominale); numai verbele tripersonale pot avea subiect realizat prin orice categorie de pronume (cu excepția pronumelui reflexiv): „Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț.” (M. Eminescu) „A
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive sau pronume nepersonale (cel mai adesea, pronume demonstrative), este reluat printr-un pronume personal: „...Atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie.” (M. Eminescu) Observații: Mai ales în limbajul popular, subiectul substantival este anticipat printr-un subiect pronominal, acesta din urmă fiind expresie a încărcăturii stilistice a enunțului: „Stăi măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș!” (I. Creangă) Subiectele propoziționale introduse în frază prin pronume relative care, cine, ce sau câți sunt adesea reluate printr-un pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic face de prisos - în condițiile flexiunii bogate, distinctive a verbului limbii române - trecerea persoanei gramaticale, marcată dezinențial, într-o expresie sintactică: „Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ți-am spus să te-astâmperi?” (I.L. Caragiale) Subiectul gramatical primește expresie pronominală când îl încarcă vorbitorul cu o anumită valoare stilistică, cu rol activ în dezvoltarea semnificației poetice în enunțuri artistice: „Străin la vorbă și la port Lucești fără de viață, Căci eu sunt vie, tu ești mort Și ochiul tău mă-ngheață
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tău mă-ngheață.” (M. Eminescu) Când verbul este la imperativ, subiectul rămâne totdeauna inclus: „Încearcă acum, dacă zici că nu ți-e frică, reluă cea dintâi. Ghicește. Care-i țiganca?” (M. Eliade) Identitatea sa concret-lexicală poate fi transferată unui vocativ, pronominal, de persoana a II-a, sau substantival, care rămâne în afara unei funcții sintactice propriu-zise: „Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!” (N. Labiș) Subiectul subînțelestc "Subiectul subîn]eles" Când verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana a III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
arătat niciodată încredere cui era prea sincer, ostentativ de sincer din prima clipă.”, „Evită cu consecvență pe cine e prea plin de încredere în sine.” Se situează aproape fără excepție în cazul nominativ numele predicativ realizat prin adjective, calificative sau pronominale: „Iese liniștea din munte / unde locul i-a fost strâmt.” (L. Blaga) Sub presiunea componentei semantic-lexicale a predicației, numele predicativ realizat prin substantiv sau pronume poate sta și în alte cazuri: • genitiv; dacă verbul a fi, copulă lexico-gramaticală, dezvoltă sensul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Că din brâu pe la-nserare Înviem și suntem doi.” (T. Arghezi) Când intră în relație cu verbele a începe, a continua, subiectiva se introduce prin conjuncția să: „Începe să ningă mărunt.” (E. Barbu) Pronumele relative introduc propoziții subiective - numite subiective pronominale 27 - care intră în relație de interdependență cu un verb personal; propoziția-subiect este o realizare sintactică de natură dinamică a subiectului cu existență virtuală în structura morfologică a verbului-predicat (sau a verbului copulativ): „Cine-a zis că urâtul e lung
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însoțesc toate tipurile structurale de complement indirect. a. În interiorul propoziției, prepozițiile însoțesc, de regulă, complementul indirect-expresie a „obiectului” acțiunii verbale: „Mara se uită lung la dânsul, apoi la Marta.” (I.Slavici, Mara, 267) Când complementul indirect se realizează substantival sau pronominal, prepozițiile impun termenului subordonat diferite poziții în interiorul categoriei gramaticale a cazului: • genitiv: „Nu pe patul de moarte trebuie să luptăm împotriva morții ci de-a lungul întregii vieți.” (O. Paler, Galilei, 63) • acuzativ: „Eu nu uit ce-ai fost pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei pâni.” (I.Creangă, 110), „Fiece oră mă schimbă și fiece pas mă apropie-n taină de cel ce voi fi totdeauna!” (A.E. Baconsky, 27) • adverbe relative; introduc în frază completive indirecte mai ales când regentul este un verb pronominal sau un verb întrebuințat la diateza reflexivă: „Ca să vadă-un chip se uită / Cum aleargă apa-n cercuri.” (M. Eminescu, I., 72), „Te duci și ani de suferință / N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă, 174) • pronume (interogativ sau interogativ-relativ): „Și câte a mâncat el din toate?” (I.Creangă, 113) • adverb: „Numără banii de două ori. Ieși afară.” (E. Barbu, 23) b. dezvoltat; se realizează prin sintagme formate dintr-un substantiv și un adjectiv pronominal de cuantificare, atributul său: „Și mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni.” (I. Creangă, 111) Observații: Substantivul din sintagmă rămâne adesea neexprimat: „I-am dat cinci sute șleiț, zise, și nu l-am ales la întâmplare.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spun, din pricina gurii de manechin, nimic.” (C. Petrescu, Procust, 94), „Exasperat, însă, a trebuit să amân din nou, din cauza unui accident stupid.” (C. Petrescu, Procust, 303) Observații: Când circumstanțialul de cauză se realizează prin constituent dezvoltat pe baza unor adjective pronominale, acestea stau în cazul acuzativ: „Nae Gheorghidiu socotea că fusese „lucrat” de către colegii de partid și că numai din pricina aceasta fusese remaniat.” (C.Petrescu, Procust, 192) Când circumstanțialul de cauză se realizează prin adjectivul relativ care, substantivul din locuțiune rămâne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zi.” (O. Paler, Galilei, 26) Observații: Locuțiunea prepozițională în ceea ce privește poate avea și o variantă cu verbul la imperfect: „Asta putea fi adevărat în ceea ce privea pe copiii lui Moromete.” (M. Preda, Delirul, 8) Când circumstanțialul referențial se realizează prin adjective pronominale, acestea stau în cazul acuzativ și când sunt subordonate termenului regent prin locuțiunea prepozițională în privința: „Păcat că știința necromanției și aceea a astrologiei s-au pierdut - cine știe câte mistere ne-ar fi descoperit în această privință.” (M. Eminescu, P.L., 25) Circumstanțiala
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că hoțomanul de Pavăl mi-a făcut-o.” (I. Creangă, 71) • a raportului obiect - clasă de obiecte: „Tot alte unde-i sună aceluiași pârău, La ce statornicia părerilor de rău?” (M. Eminescu, I, 127), Observații: Când se realizează prin adjective pronominale relativ-interogative sau nehotărâte (oricine, orice), identificarea este doar parțială: „Care limbă e-ndestul de bogată, ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri?” (M. Eminescu, P.L., 77) sau nedeterminată: „Socot că orice frumusețe prilej de amăgire statornică este.” (L. Blaga, 377) • a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am așezat în gazdă la Pavăl ciubotarul, din ulița Rădășenii, unde erau și ceilalți tovarăși ai mei.” (I. Creangă, 53) „Tu trebuie să uiți ce-ai fost, ce ești - Semnul durerii singur va rămâne.” (A.E. Baconsky, 136), • pronume (adjective pronominale): „În van mai caut lumea-mi în obositul creier.” (M. Eminescu, I, 71), „În orice om o lume își face încercarea, Bătrânul Demiurgos se opintește-n van; ......................................................... Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea, În inima oricărui i-ascuns
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Călinescu, C.O., 33), „Prezentul este simultaneitatea actului percepției cu obiectul percepției.” (T. Vianu, 72) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu: se realizează prin: • substantive: „Necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură caracterul penal al faptei.” (C.P.) • pronume (adjective pronominale): „Dar la vederea noastră Corcodușa fu cuprinsă de o furie oarbă.” (M. Caragiale, 88), „D. Popescu nu văzuse niciodată camionul trecând, fiindcă, terorizat de urmărirea lui, se ascundea în casă.” (G. Călinescu, C.O., 26) • forme verbal-nominale (infinitiv): A eșuat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ, adjectiv pronominal și prin participiu; acordul în gen și număr al acestor unități lexico-gramaticale cu substantivul (pronumele) regent se impune ca marcă distinctivă a identității lor sintactice de atribut: „Și cum vin cu drum de fier / Toate cântecele pier Zboară păsările toate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
76) Identitatea atributului de identificare este accentuată de prezența articolului demonstrativ: „Ca toamna cea târzie e viața mea și cad Iluzii ca și frunze pe undele de vad.” (M. Eminescu, IV, 432) Este atribut de identificare atributul realizat prin adjective pronominale, indiferent de articularea sau nearticularea substantivului. De altfel, când sunt determinate de unele adjective pronominale (alt, același, care, orice etc.) substantivul este totdeauna nearticulat: „Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e viața mea și cad Iluzii ca și frunze pe undele de vad.” (M. Eminescu, IV, 432) Este atribut de identificare atributul realizat prin adjective pronominale, indiferent de articularea sau nearticularea substantivului. De altfel, când sunt determinate de unele adjective pronominale (alt, același, care, orice etc.) substantivul este totdeauna nearticulat: „Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad.” (M. Eminescu, I, 204) iar când atributul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.) substantivul este totdeauna nearticulat: „Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad.” (M. Eminescu, I, 204) iar când atributul se realizează prin adjectivul pronominal tot, substantivul e totdeauna articulat: „Toate turmele pământului au aureole sfinte / peste capetele lor.” (L. Blaga, 96) Când regentul este nearticulat sau articulat cu articol nehotărât (cu excepția situațiilor de mai sus), funcția se realizează ca atribut calificativ: „E-o noapte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]