1,107 matches
-
de personalitate, rezistente la oricare alte forme terapeutice. Psihogenie: concepție etiologică ce consideră că în geneza unor boli psihice un rol determinant îl au condițiile și evenimentele vieții trăite de individ. Psihopatie: dezechilibru psihic constituțional de tip caracteriopatic. Psihoplasticitate: trăsătură psihopatologică specifică bolnavilor isterici caracterizată prin sugestibilitate și construcția de tulburări somato-psihice. Psihotraumatism: eveniment nociv, exterior, cu efect morbigenetic de regulă emoțional-afectiv, tulburând starea de echilibru psihic și somatic al unei persoane și determinând prin aceasta apariția unor boli psihice de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
școlar pot constitui doi indicatori care să susțină diagnosticul diferențial în cadrul categoriei de deficiență mintală, urmărindu‑se parametrii de diferențiere (rezultatele evaluărilor psihometrice, capacitatea de adaptare la un anumit grup social, ritmul de dezvoltare, performanța școlară etc.); - discriminarea în raport cu fenomenologia psihopatologică inclusă în clasificările nosologiei psihiatrice; - discriminarea în raport cu stările psihopatologice care prezintă o simptomatologie apropiată. În funcție de aceste aspecte, deficiența mintală trebuie diferențiată de: - stările de întârziere mintală determinate de unele deficiențe senzoriale sau de anumite tulburări ale limbajului (alalia, afazia, mutismul
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
diferențial în cadrul categoriei de deficiență mintală, urmărindu‑se parametrii de diferențiere (rezultatele evaluărilor psihometrice, capacitatea de adaptare la un anumit grup social, ritmul de dezvoltare, performanța școlară etc.); - discriminarea în raport cu fenomenologia psihopatologică inclusă în clasificările nosologiei psihiatrice; - discriminarea în raport cu stările psihopatologice care prezintă o simptomatologie apropiată. În funcție de aceste aspecte, deficiența mintală trebuie diferențiată de: - stările de întârziere mintală determinate de unele deficiențe senzoriale sau de anumite tulburări ale limbajului (alalia, afazia, mutismul electiv, bâlbâiala etc.); - performanțele persoanelor cu dezvoltare psihică normală
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
general); - deteriorarea mintală (desemnează un deficit mintal global, reversibil, temporar sau definitiv, ca urmare a leziunilor organice sau funcționale la nivelul creierului, a unor boli mintale sau a îmbătrânirii fiziologice); - psihogenii (grup polimorf de afecțiuni psihice, de intensitate și manifestări psihopatologice variabile, cu etiologie reprezentată în principal de traume psihice cu intensitate mare, care depășesc capacitățile subiectului de adaptare și răspuns, corelate cu particularitățile psihologice și somatice ale acestuia); raportul dintre psihogenii și deficiența mintală este controversat și greu de discriminat
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
fonemelor și a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi), lexicul (cuvintele care formează vocabularul unei limbi) și structura gramaticală (setul de reguli care se aplică în realizarea construcțiilor lexicale pentru o exprimare verbală corectă și inteligibilă). depresie - stare psihică morbidă, fenomen psihopatologic caracterizat printr‑o scădere a tonusului activității psihice și motorii însoțită de stări de tristețe, deprimare, fatigabilitate, anxietate, încetinirea proceselor cognitive, incapacitate decizională, astenie, insomnie, tulburări somatice, lentoare psihomotorie etc. dezinstituționalizare - termen aflat în relație directă cu cel de normalizare
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
treilea volum de nuvele și povestiri, Omul din vis (1925), P. surprinde din nou prin schimbarea registrului narativ; de la schițe și povestiri elegiac sămănătoriste și nuvele în directă tradiție maupassantiană trece brusc, prin descoperirea psihanalizei, la texte de cutezantă introspecție psihopatologică. Sensibil la orice simptom de remaniere epică (fenomen pus în evidență și de publicistica sa), scriitorul urmărește nu numai prioritatea în informație, ci și o veritabilă competență retorică în materie. Conceptele cu care operează vor fi însă întrucâtva difuze, conturate
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
structurale. Metodologia freudiană constă, în fapt, în proceduri de detectare a conținuturilor profunde, inconștiente în formele superficiale ale conștientului. Întreaga dinamică psihică, este de părere Freud, este regizată de structurile inconștiente și devine inteligibilă prin acestea: morala, arta, religia, manifestările psihopatologice. Un alt exemplu de reducție structurală ni-l furnizează Robin Williams Jr. (1980) în analiza pe care o întreprinde asupra etnicității. Mult timp, remarcă el, s-a crezut că etnicitatea va descrește rapid în societatea modernă, înalt industrializată. Ultimele decenii
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor sinteze publicate în literatura mondială recentă, raportul intitulat Psihoterapii, trei abordări evaluate și publicate de Inserm a confirmat studiile precedente: o dovadă științifică stabilită sau o prezumție științifică puternică privind eficiența terapiilor comportamentale și cognitive există în majoritatea problemelor psihopatologice studiate. Aceste confirmări obiective a ceea ce numeroși clinicieni practicieni au observat deja neau orientat în selecția cazurilor clinice prezentate în lucrarea noastră. Cel de al doilea criteriu a fost frecvența tulburărilor psihopatologice întâlnite în populația generală. In vederea redactării celor
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
terapiilor comportamentale și cognitive există în majoritatea problemelor psihopatologice studiate. Aceste confirmări obiective a ceea ce numeroși clinicieni practicieni au observat deja neau orientat în selecția cazurilor clinice prezentate în lucrarea noastră. Cel de al doilea criteriu a fost frecvența tulburărilor psihopatologice întâlnite în populația generală. In vederea redactării celor douăsprezece capitole clinice ne-am adresat unor clinicieni experimentați, specializați în domeniile din care provin cazurile pe care, la cererea noastră, trebuiau să le prezinte. In cadrul contractului intelectual pe care l-
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fundamentelor teoretice și practice ale acestor noi terapii nu este obiectivul acestui capitol. Să încercăm să rezumă ideile lor de bază. Acceptarea Evitările experiențiale Pentru Hayes și colab., terapia de acceptare și implicare se bazează pe ideea că numeroase manifestări psihopatologice sunt tulburări legate de „evitări experiențiale”. Evitarea experiențială survine atunci când subiectul încearcă să evite contactul cu unele experiențe private nedorite și încearcă să modifice forma sau frecvența acestor evenimente și contextele care le-au generat în pofida unui cost funcțional negativ
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de interacțiunile dintre diferiții factori identificați sau presupuși. Alături de tratamentele simptomatice și fiziopatologice, alte intervenții încearcă să evite, să atenueze, să modifice, să compenseze consecințele funcționale prin acțiuni de educație sanitară, de prevenție, reeducare sau reabilitare. Abordarea medicală și bolile psihopatologice In domeniul psihapatologiei, modelul medical se lovește de realitatea nesigură a tulburărilor și suferințelor, de varietatea tablourilor clinice, de multitudinea de consecințe funcționale, de natura și intricația numeroaselor determinante posibile. Utilizarea sa conduce adesea la realizarea de liste de sindrome
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mediu la rang de epifenomene, de factori predispozanți sau precipitanți. Tratamentele (farmacologice și/sau cele psihosociale) sunt, în această situație, considerate ca „medicamente” a căror administrare standardizată este suficientă pentru a demonstra valorile lor curative intrinseci asupra simptomelor sau stării psihopatologice subiacente. Evaluarea critică înseamnă, adesea, compararea efectelor unuia sau a mai multor tratamente diferite (farmacologice/psihosociale) la subiecți regrupați sub o etichetă generică. Confruntate cu problemele unui subiect anume, clasificările nosologice și comparațiile statistice nu ajută deloc clinicianul în analizarea
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
autorul său: teorii biologice, analitice, cognitive sau comportamentale. Pornind de la această metodologie medicală, terapiile de tip TCC sunt prescrise în experimentele clinice ca medicamente, noțiunea de situație problemă fiind redusă la diagnosticul psihiatric. Ori modelul medical, fiind vorba despre probleme psihopatologice, se lovește de realitatea schimbătoare a tulburărilor, de marea variabilitate a tablourilor clinice, de maniera în care se dezvoltă variabilele psihologice individuale și de mediu, și de schimbările de orice nivel atunci când se trece de la un stadiu acut la unul
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și Brownell, 2002. Grawe, 2004. Ea urmărește mai degrabă funcțiile comportamentelor decât formele acestora. Ea ține cont de contextul istoric și situațional de ansamblu al comportamentelor persoanei. Vezi Hayes și al., 1995. Fairburn și al., 2003. Această abordare identifică mecanismele psihopatologice comune diferitelor tulburări de conduite alimentare (TCA) și dezvoltă module terapeutice generale aplicabile acestor tulburări. Farrell și al., 2005. Shafran și al., 2002. Fairburn și Wilson, 1993. Hayes și al., 2004; Miller și Rollnick, 2002; Thompson, 2004; Treasure și al
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
, În dicționarele explicative, termenul o. (al cărui etimon grec este oneiros „vis”) figurează cu două sensuri principale: unul interesând domeniul medical („delir, halucinație asemănătoare visului, care definește unele stări psihopatologice”), celălalt, sfera creației literar-artistice („structură estetică rezultată din fluxul spontan al conștiinței și opusă celei realiste”). În comentarea literaturii, termeni ca onirism, oniric, onirist etc. au fost și sunt folosiți destul de frecvent, dat fiind că visul și raportarea, în variate
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
forme de dezagregare a familiei, cu tulburări comportamentale, amplificate, de regulă, de consumul de alcool. Aceste forme severe și constante de violență erau etichetate de comunitate ca fiind deviante, indici ai unei vieți de familie dezagregate, ai prezenței unor tulburări psihopatologice, neavând, în consecință, o legitimitate socială. În afara dimensiunii de legitim/nelegitim, o anumită toleranță socială față de violența împotriva femeii reprezintă un factor-cheie în explicarea fenomenului. În cultura tradițională, toleranța/acceptarea violenței împotriva femeii era susținută într-o oarecare măsură de
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
înțelegere a funcționării psihicului - fie ea normală sau patologică -, ele își găsesc acum noi aplicații în practica clinică, servind drept indicatori ai funcționării psihicului la pacienții în curs de psihoterapie sau ca indici diagnostici și de evoluție în cazul tulburărilor psihopatologice. Utilizarea mecanismelor de apărare depășește însă tot mai mult câmpul psihopatologiei, devenind curentă în domenii ca prevenția și educația sanitară, medicina tulburărilor fizice sau selecția profesională. În al doilea rând, apar și se dezvoltă trei direcții de studiu privind ontogeneza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în domeniu reflectă existența unui interes deosebit pentru tematici ca: - definirea diferitelor mecanisme de apărare și relațiile dintre acestea; - clasificarea mecanismelor de apărare, mai ales în funcție de diferitele stiluri defensive existente; - stabilitatea și/sau transformarea mecanismelor de apărare în cazul tulburărilor psihopatologice și pe parcursul psihoterapiei; - funcționarea apărării în maladiile de ordin fizic; - apariția mecanismelor de apărare și evoluția de-a lungul ciclului de viață; - dezvoltarea instrumentelor de evaluare. Toate aceste aspecte vor fi abordate în paragrafele și capitolele ce urmează. 2. Șapte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ce nu provoacă stări patologice și o apărare care conduce în mod evident la patologie. Răspunsul la întrebarea formulată mai sus se complică din cauză că numeroși autori au definit anumite grupuri de apărări (vezi capitolul 2) utilizând termeni cu profunde conotații psihopatologice. Vaillant (1993) adoptă o poziție clară, fără umbră de ambiguitate. Pentru el, prezența apărărilor nu este, prin ea însăși, o dovadă a bolii. Oricât de dezorganizate, nerezonabile sau condamnabile ar putea părea apărările în ochii unui observator extern, ele nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de dezvoltare a individului sau improprii situației în care se află subiectul (vezi Lichtenberg și Slap, 1972; Loewenstein, 1967). Aceste apărări tind să deformeze percepția realității și să perturbe alte funcții ale eului, apărând frecvent ca elemente ale unui tablou psihopatologic. 2.7. Cum se definesc mecanismele de apărare?tc "2.7. Cum se definesc mecanismele de apărare?" Majoritatea autorilor - poate chiar toți, după cum subliniază Olff et al. (1991) - dau propria lor definiție mecanismelor de apărare. Pornind de la această constatare, ni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihotic și distorsiunea psihotică- constituie semnul unui eșec al reglării defensive a reacțiilor subiectului la factorii de stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă. O clasificare având unele puncte comune cu aceea propusă de DSM-IV, dar în care conotația psihopatologică pare și mai pronunțată, îi aparține lui Perry (1990), care propune șapte clase de apărări: 1) apărări-acțiune (cum este agresiunea pasivă); 2) apărări borderline sau limită (cum este clivajul, de pildă); 3) apărări-negare (refuzul); 4) apărări narcisice (precum omnipotența); 5
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceștia utilizează în principal apărări primitive sau imature, precum regresia și proiecția (Bond et al., 1983; Plutchik et al., 1979; Vaillant et al., 1986; Wong, 1989) sau apărări de nivel intermediar (formațiunea reacțională sau refularea). În alte cercetări, evoluția tulburărilor psihopatologice a fost pusă în legătură cu mecanismele de apărare ale pacienților. Astfel, două studii longitudinale (Semrad, 1967; Semrad et al., 1973) sunt consacrate apărărilor la pacienți care suferă de schizofrenie. Observațiile făcute arată că, în perioada de decompensare, pacienții recurg la apărări
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi analizate ca reacții de apărare. Două alte contribuții vizează punerea în relație a diferitelor mecanisme de adaptare: cea a lui Ionescu (1993) și cea a lui Plutchik (1995). Contribuția lui Ionescu (1993) constituie, de fapt, o propunere de semiologie psihopatologică funcțională. Pornind de la unele critici aduse semiologiei psihiatrice clasice - considerată prea închistată și centrată pe simptom -, Ionescu propune cercetarea aspectelor semiologice care pot fi calificate drept funcționale în virtutea scopurilor lor: reducerea tensiunii pulsionale și a angoasei ce rezultă din ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să-i procure pacientului aflat în dificultate, care cere ajutor, capacitatea de a se îngriji el însuși. Următorul exemplu, raportat de Gamill (1992) - analist care a lucrat în Statele Unite și care trăiește în prezent în Franța -, se înscrie în registrul psihopatologic. Jack, un tânăr american de 21 de ani, care a trăit cu părinții fără a avea probleme, face o decompensare psihotică de natură melancolică, în timpul unui stagiu efectuat, la începutul studiilor sale de medicină, în Centrul medical universitar american unde
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
evacuată în fantasma de identificare proiectivă. În acest fel, refularea este evitată. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Klein realizează prima descriere a mecanismelor de identificare proiectivă într-un articol intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980). Această orientare psihopatologică inaugurală pune accentul pe aspectul imediat și radical pe care îl poate îmbrăca identificarea proiectivă ca apropiere forțată a obiectului, de unde și un anumit grad de pericol atunci când funcționează în mod exclusiv. Segal (1967/1987) observă că, pentru a intra
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]