KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...44 >

1,100 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

anormale, ale personalității normale. Aceste personalități patologice sunt definite de K. Schneider, ca având comportamente profund imprimate, inflexibile, rău adaptate, de o suficientă gravitate pentru a putea provoca fie un deficit de adaptare, fie o suferință subiectivă. Manifestările sau trăsăturile psihopatologice ale psihopaților încep sa se manifeste încă din perioada adolescenței, sau, în unele cazuri chiar mai devreme, persistând în perioada adultă și accentuându-se cu înaintarea în vârstă. Trăsăturile de personalitate pot să se constituie în tulburări de personalitate, din

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
personalitate pot să se constituie în tulburări de personalitate, din momentul în care ele devin rigide, inadaptate și responsabile de o alterare subiectivă a individului în relațiile sale sociale, familiale sau profesionale, manifestând o suferință psihică netă. Dezechilibrul psihic Trăsătura psihopatologică definitorie pentru structurile psihopatice ale personalității este reprezentat prin starea de dezechilibru psihic. La dezechilibrul psihic anomalia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau inadaptare permanentă la normele și sistemul de valori al vieții sociale, familiale etc. Această

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
grup, persoana dezechilibratului se deosebește de persoana dis-socială adaptată și integrată într-un grup marginal în care-și găsește identitatea și securitatea. Stările de dezechilibru psihic se caracterizează prin câteva trăsături majore, care le sunt specifice din punct de vedere psihopatologic. Acestea sunt următoarele; 1) un stil de existență specific, caracterizat prin următoarele: instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendință de mitomanie, disimulare, conduită labilă și imprevizibilă; 2) o anumită evoluție psihobiografică, caracterizată prin existența unor frustrări, psihotraumatisme, devianțe etc., așa cum se poate vedea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a stării de dezechilibru psihic, care generează o stare dis-socială. Ea se manifestă prin furt, abuz de încredere, vagabondaj, uzurparea de titluri și funcții, consumul și traficul de droguri etc. Clasificarea psihopatiilor De regulă se consideră că psihopatiile sunt tulburări psihopatologice de caracter și personalitate specifice vârstei adulte. J. de Ajuriaguerra, ca și alți autori, le semnalează și la copii, numindu-le personalități neobișnuite. Din punctul de vedere al psihologiei diferențiale, se pot descrie diferite tipuri de personalități care sunt considerate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și pentru cele din anturajul, imediat sau mai îndepărtat al acestora. C. Rodière-Hein și J.D. Guelfi propun o clasificare a psihopatiilor raportată în primul rând la aspectele clinico-psihiatrice pe care le presupun conduitele acestor indivizi. Considerate din punct de vedere psihopatologic, personalitățile psihopatice, pentru autorii menționați, ocupă o poziție intermediară între starea de normalitate psihică și categoriile psihopatologice. Acest fapt este admis și de unii psihiatri germani care consideră psihopatiile nu ca pe niște „boli psihice”, ci ca pe niște „variații

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o clasificare a psihopatiilor raportată în primul rând la aspectele clinico-psihiatrice pe care le presupun conduitele acestor indivizi. Considerate din punct de vedere psihopatologic, personalitățile psihopatice, pentru autorii menționați, ocupă o poziție intermediară între starea de normalitate psihică și categoriile psihopatologice. Acest fapt este admis și de unii psihiatri germani care consideră psihopatiile nu ca pe niște „boli psihice”, ci ca pe niște „variații patologice ale normalului”. În sensul acesta C. Rodière-Rein și J.D. Guelfi descriu opt „forme” sau „tipuri” de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
crime, internări repetate în spitalele de psihiatrie, expertize medico-legale psihiatrice, dezertări, simularea unor afecțiuni în scopul realizării unor interese, parazitism social, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii, diferite conduite de refugiu etc. Psihopații sunt personalități perverse moral și caracteriopatice din punct de vedere psihopatologic, incorigibile, imposibil de a putea fi ameliorate sau schimbate, imprevizibili, cu tendință la recidivă. 21. REACȚII, CONTRA-REACȚII ȘI DEZVOLTĂRI ANORMALE LA EVENIMENTELE VIEȚII TRĂITE Cadrul general Reacțiile, contra-reacțiile și dezvoltările constituie un grup de tulburări psihice care au cauze și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
imposibil de a putea fi ameliorate sau schimbate, imprevizibili, cu tendință la recidivă. 21. REACȚII, CONTRA-REACȚII ȘI DEZVOLTĂRI ANORMALE LA EVENIMENTELE VIEȚII TRĂITE Cadrul general Reacțiile, contra-reacțiile și dezvoltările constituie un grup de tulburări psihice care au cauze și mecanisme psihopatologice comune, fiind prin aceasta foarte apropiate între ele. Ele sunt „răspunsuri” anormale ale persoanei la factorii psihotraumatizanți exogeni, în special de natură emoțional-afectivă și, din aceste considerente, au o modalitate de manifestare clinică specifică. De aceea acest tip de tulburări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
comune, fiind prin aceasta foarte apropiate între ele. Ele sunt „răspunsuri” anormale ale persoanei la factorii psihotraumatizanți exogeni, în special de natură emoțional-afectivă și, din aceste considerente, au o modalitate de manifestare clinică specifică. De aceea acest tip de tulburări psihopatologice sunt tratate în cadrul aceluiași grup comun de tulburări psihice de către majoritatea specialiștilor (K. Jaspers, K. Schneider, N. Schipkowensky, A. Bräutigam, K. Leonhardt). Termenul de reacție vine din latinescul reagere, reactio care desemnează ideea de „acțiune reciprocă” sau de „răspuns”. Este

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de Psihiatrie. Primul care face referință la acest concept este K. Bonhoeffer prin descrierea „tipului exogen de reacție”, despre care am vorbit deja anterior. E. Kretschmer analizează „reacțiile patologice” la evenimentele vieții trăite și „reacțiile personalității”. Cel care analizează mecanismele psihopatologice ale reacțiilor și le fixează cadrul clinic este K. Jaspers. K. Schneider se ocupă de studiul reacțiilor anormale la evenimentele vieții trăite. În psihanaliză, S. Freud susține că reacțiile sunt în raport cu Eul conștient, considerat ca fiind „sediul conflictelor”. Tot K.

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
K. Schneider este cel care va face diferența între „reacțiile conflictuale interne” și „reacțiile la evenimentele trăite” exterioare persoanei bolnavului. Pentru Braun există „reacții de mediu” și „reacții ale personalității”, iar Hamburger vorbește despre „reacții de situații”. Definiție și cadru psihopatologic J. Piaget consideră că orice conduită reprezintă un schimb dintre organism și mediu. Blocajul acestui „schimb” trebuie privit ca pe o situație de criză. Soluția crizei este reechilibrarea sau refacerea schimbului blocat. Criza nerezolvată duce la frustrarea personalității și apariția

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
un tip particular de răspuns la acțiunea unui psihotraumatism din afara persoanei, b) ca o insuficiență a mecanismului de abreacție cu încărcarea interioară emoțională a persoanei. Studiind relația dintre psihotraumatism și reacție, Th. Kammerer notează existența a trei faze în dinamica psihopatologică a reacțiilor după cum se poate vedea mai jos: 1) Faza de șoc Aceasta corespunde momentului în care persoana se află sub acțiunea imediată și directă a psihotraumatismului. Emoția dominantă este angoasa manifestată prin plâns, țipăt, agitație psihomotorie dezordonată. În mod

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
uitarea” evenimentului patogen. Persoana se va referi la „situația psihotraumatizantă” la timpul trecut, ca la un eveniment pe care l-a depășit și de care se consideră detașată. El este inclus însă în „psihobiografia” sa personală. K. Schneider explică mecanismele psihopatologice ale reacțiilor, în raport cu o anumită configurație a aparatului psihic. El distinge, două dimensiuni ale acestuia, direct interesate în procesul reacțiilor. Acestea sunt fondul psihic (Untergrund) și arrier-planul (Hintergrund). Fondul psihic al reacției la un eveniment trăit, nu motivează reacția, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
reacției la un eveniment trăit, nu motivează reacția, ci acționează într-o manieră pur cauzală. El reprezintă „predispoziția persoanei”. Există, în sensul acesta „depresii fundamentale” sau esențiale, nereactive, în care fondul psihic (de tip constituțional-genetic) reprezintă substratul atât al tulburărilor psihopatologice autonome, cât și al unor dezvoltări reactive (angoase, obsesii etc.). Natura fondului psihic scapă însă experienței clinice. El este un concept filozofic-limită, dincolo de care experiența noastră scapă controlului conștient. Fondul psihic face posibilă distincția între ceea ce este fundamental și psihotic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Ele sunt reacții de refugiu, legate de situațiile de frustrare ale individului. Reacțiile personalității sunt cele în producerea cărora este antrenată personalitatea în totalitatea sa, într-o formă activă și conștientă. În această grupă se situează următoarele forme de manifestări psihopatologice; a) Manifestările expansive de tip hiperstenic, expansiv-pasionale, așa cum sunt întâlnite în paranoia; b) Manifestările senzitive sunt acele manifestări de tip astenic care traduc o slăbiciune de caracter, vulnerabilitate, timiditate și modestie. În sensul acesta sunt menționate ca exemple: delirul senzitiv

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
avea următoarele aspecte: paranoia senzitivilor, depresii reactive, fenomene pitiatice. B. Reacții colective și sociale, sau „psihozele reactive”, apar la un grup populațional în condițiile unor cataclisme sociale (război, bombardament, deportări, captivitate, revoluții, cutremure, incendii, inundații). Ele pot lua diferite aspecte psihopatologice: panică, teroare, frică, violență, stupoare, acțiuni paradoxale etc. Stările reactive, mai sus analizate, oferă o largă paletă de tulburări psihopatologice specifice, raportate atât la factori etiologici exogeni, cât și de tip constituțional, în raport cu dispozițiile personalității. Vom analiza în continuare contra-reacțiile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
grup populațional în condițiile unor cataclisme sociale (război, bombardament, deportări, captivitate, revoluții, cutremure, incendii, inundații). Ele pot lua diferite aspecte psihopatologice: panică, teroare, frică, violență, stupoare, acțiuni paradoxale etc. Stările reactive, mai sus analizate, oferă o largă paletă de tulburări psihopatologice specifice, raportate atât la factori etiologici exogeni, cât și de tip constituțional, în raport cu dispozițiile personalității. Vom analiza în continuare contra-reacțiile în psihopatologie. Contra-reacțiile Contra-reacțiile sunt atitudinile adoptate de un individ ca o consecință a reacțiilor sale. În egală măsură, ele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
egală măsură, ele pot fi considerate ca atitudini ale celorlalți indivizi față de reacțiile unei sau unor persoane la care asistă,, fără a fi direct și personal angajați în acestea. Astfel, contra-reacțiile ne apar ca o suită de manifestări psihologice sau psihopatologice de tip „atitudinal” față de actele reactive. Așa cum s-a arătat deja, reacțiile produc o bruscă și imediată schimbare a persoanei, de diferite forme și intensități psihopatologice De regulă, reacțiile sunt răspunsuri emoționale subite, adesea cu un caracter ireflexiv, ale persoanei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
angajați în acestea. Astfel, contra-reacțiile ne apar ca o suită de manifestări psihologice sau psihopatologice de tip „atitudinal” față de actele reactive. Așa cum s-a arătat deja, reacțiile produc o bruscă și imediată schimbare a persoanei, de diferite forme și intensități psihopatologice De regulă, reacțiile sunt răspunsuri emoționale subite, adesea cu un caracter ireflexiv, ale persoanei la evenimentele psihotraumatizante ale vieții. Ulterior însă, persoana conștientizează propriile sale reacții. Consecința acestor conștientizări este, de fapt, un transfer din planul emoțional în planul rațional

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
față de actele sau manifestările sale anterioare: regret, rușine, teamă etc. Acestea implicând intrarea în acțiune a responsabilității morale ca factor de cenzură a actelor anterior desfășurate, percepute ca anormale sau ca acte de vinovăție. Mecanismele contra-reacțiilor Din punct de vedere psihopatologic orice contra-reacție se desfășoară în sens contrar reacției și ea este în relație directă și inteligibilă cu semnificația reacției căreia i se opune. Dacă vom considera reacția ca pe un tip particular de răspuns al persoanei la o situație frustrantă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în prima situație, inductorul frustrează victima, în cea de-a doua situație, victima va fi cea care va frustra inductorul ca o consecință a acțiunii anterioare a acestuia. Prin aceasta contra-reacția vine ca să reechilibreze acțiunea reacției. Din punct de vedere psihopatologic mecanismele reacției, conform teoriei lui K. Jaspers, mai sus prezentate, sunt net inteligibile în raport cu cauza care le-a produs sau declanșat. În cazul contra-reacției mecanismele sunt explicabile mai mult din punct de vedere moral decât psihologic, ele apărând ca o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o cauză endogenă. Dezvoltările paranoide își au cauza în evenimente psiho-biografice care pot afecta personalitatea indivizilor în sensul mai sus menționat. Rolul esențial în această privință revine structurii personalității acestei categorii de indivizi, „terenului psiho-biografîc” care favorizează dezvoltarea acestor tulburări psihopatologice. Aceste dispoziții maladive constau din următoarele: nesiguranță, suspiciune crescută, stare de tensiune psihică permanentă, psihorigiditate cu tendință la închidere în sine, dificultăți serioase de adaptare, o mare senzitivitate față de frustrări. 22. NEVROZELE Istoric Termenul de nevroză apare în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
contribuție importantă a fost adusă de concepția antropologică și existențialistă aplicată în psihiatrie la studiul nevrozelor, considerându-le ca „situații de eșec” înscrise în contextul psiho-biografic al individului (V.K. von Gebsattel, L. Binswanger, A. Zutt, R. Kuhn). Definiție și cadru psihopatologic Nevrozele sunt afecțiuni psihice fără o bază organică cerebrală, care nu alterează personalitatea bolnavului și se însoțesc de o conștiință sau de un sentiment penibil, legat de prezența stării morbide. Ele sunt afecțiuni psihice de origine psihogenă, fiind înrudite din

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
origine psihogenă, fiind înrudite din acest punct de vedere cu reacțiile patologice și au, ca și acestea, un caracter reversibil (A. Porot). Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice, comportamentale), - absența oricărei etiologii organice demonstrabile, - sunt resimțite de individ ca fenomene nedorite sau inacceptabile, străine acestuia și care nu fac parte din personalitatea sa, - perturbă moderat sau de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]