28,736 matches
-
ei în imponderabilă divină, conversia cărnii în substanță spirituală, patimile nefiind decăt parcursul mistic al eliberării și al măntuirii universale prin jertfa de sine a Fiului, în lectura lui Gibson, de altfel atentă și chiar literală, aceleași episoade devin spectacol pur, un fel de performance/heppening, cu accente paroxistice din repertoriul boroco-expresionist. Citită în cheie spirituală, această deplasare spre spectacolul crud al cărnii, spre naturalismul extrem și gratuit, nu reprezintă decăt o simplă cantonare în uman, varianta mundană a monofizismului, ceea ce
Între materialismul istoric și Twin Peaks by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12880_a_14205]
-
care apelează Mel Gibson (efectele speciale, inserția flash-back-urilor, punerea în pagină a personajelor), nu rimează, cîtuși de puțin, cu vigoarea realistă pe care declara că și-a propus-o. Dar nu numai "emoția religioasă" îi lipsește filmului, ci și emoția pur și simplu. Senzația nu e aceea că asiști, neajutorat și vinovat, la supliciul Mîntuitorului, ci aceea că privești cu o perplexă compătimire proba de rezistență fizică a unui fel de fachir, convins pînă la halucinație de steaua lui. Dacă talentul
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
oraș copleșit de blocuri, e nimica toată. De bine, de rău, bucureștenii nu mai văd în monumentul închinat odihnei veșnice a comuniștilor și ridicat pe vremea lui Dej o tranzacție în granit a comunismului cu eternitatea, ci un monument impunător, pur și simplu. Obiectul, ca să zic așa, arată bine și rimează cu parcul. S-a cheltuit imens pentru ridicarea lui, întrebuințîndu-se un granit adus din străinătate. Nu contează! E monument comunist? Îi venim de petrecanie. Să mă ierte ministrul Culturii, dar
Catedrala plimbării neamului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12919_a_14244]
-
dar nu o știre. În fine, știrile trebuie să fie credibile, din punctul de vedere al conținutului, și neutre, din punctul de vedere al prezentării. O știre neverosimilă ori absurdă este o contradicție în termeni. O știre partizană, tendențioasă sau pur și simplu ironică atrage după sine necreditabilul informației. De la formă, ne întoarcem la conținut: știrea este altceva decît comentariul evenimentelor, este chiar evenimentul în stare nudă, lăsat să producă asupra celor care o află efectul dorit de fiecare sau de
Ghid practic pentru știriști by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12944_a_14269]
-
își face Justiția treaba în România, fără un ce impuls politic, ce garanție avem că recentul val de autosuspendări din PSD îi va îmboldi pe oamenii legii să-și bage nasul în afacerile autosuspendaților? Dacă Justiția și-ar face datoria pur și simplu la noi în țară, ea nu l-ar aștepta pe cutare baron local să renunțe la umbrela politică pentru a-l lua la întrebări. Se vor mulțumi, așadar, mult încercații procurori și judecători locali cu niște biete și
Semnalele viitorului anterior by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12993_a_14318]
-
inventariere a imaginilor sau de punere în formă a unor idei fără nici un suport determinat constituie, de fapt, o nesfîrșită polemică și un la fel de amplu paradox. Tot ceea ce este încărcat de materie și sursă majoră pentru provocări senzoriale devine abstracție pură, după cum tot ceea ce pare, pentru conștiința comună, îndepărtat și eteric se transformă instantaneu în obiect și se exprimă tranșant și definitiv. Pictura și sculptura sînt supuse, astfel, unei radicale voințe de geometrizare și de abstractizare, iar conceptele teoretice și ideile
Geometria și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12963_a_14288]
-
textură a viscerelor sale geometrice. Dacă pictura suferă un proces de abstractizare în sensul desprinderii sale de orice exterioritate, dar și unul de aducere în concret prin individualizarea componentelor, sculptura este supusă unei acțiuni similare, însă în sens invers. Geometria pură capătă corporalitate, abstracția iese din spațiul ei imponderabil și devine tactilă ca orice obiect al lumii nemijlocite. Lemnul și metalul, adică suporturile materiale cel mai des folosite, ajung indiferente ca substanță și se preschimbă în simple vehicule pentru energia mentală
Geometria și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12963_a_14288]
-
elementară a lumii. Față de rafinatul, dar și de pădurosul, sculptor, venit dintr-un Nord auster și rece spre a capta cu radarele sale cît mai multă vibrație și energie, Sultana Maitec pare o făptură deșertică, descendenta directă a unor principii pure care își caută acum o rațiune de a fi în lumea materială. Aurul, lumina în sens larg, însă mai curînd în varianta ei spirituală decît fizică, pulsațiile eterului și tot ce s-ar mai putea regăsi în lumea transparențelor trăiesc
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
fundamentale - alb/negru - și culorile sacre - aurul și roșul (purpura), pentru a reprezenta imaterialul, esența intangibilă a unor forme recognoscibile - fructe, pietre etc., după cum folosește tocmai aceste repere ale lumii materiale pentru ca, finalmente, prin abandonul lor într-un spațiu al purei virtualități să dematerializeze culoarea însăși, a cărei substanță părea acceptată ca o fatalitate. Fascinantă și îndepărtată, austeră și senzuală, familiară și ceremonioasă, lumea Sultanei Maitec, realitatea ei ambiguă, pe jumătate aici, pe jumătate dincolo, pune chiar și sculpturile lui Ovidiu
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
nu oferă spontaneități și nu creează istorie. Sultana Maitec nu negociază cu lumina aceea barocă, fastuoasă și generatoare de efecte, cu acel lumen spectaculos și tranzitoriu, ci încearcă, în continuarea experiențelor bizantine, medievale și postbizantine, să consacre, într-o imagine pură și antiretorică, lumina adevărului, cea necreată, lumina spirituală, acel lux care vine dinlăuntru, care nu descrie efemerul, nu se erodează și nu se risipește. Chiar și acele imagini care par ușor de recunoscut în pictura sa și care, aparent, sunt
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
a impus în mediul francez prin contribuții devenite clasice (De l’illusion de la décadence à l’invention de l’Antiquité tardive: ce que nous devons à Henri Irénée Marrou, p. 1120): Antichitatea târzie nu este decât „une simple étiquette, une pure commodité de l’enseignement et la vulgarisation..., une construction intellectuelle aux contours chronologiques somme toute assez labiles, un contenant dont le contenu reste sans cesse à préciser, à affiner, à discuter” (p. 19). Contribuțiile reunite între paginile prezentului volum, care
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
joc al notelor bibliografice și al comentariilor parantetice. Această dialectică a „nocturnuluiu” și a „diurnului”, a vizibilului și a invizibilului induce la lectură o tensiune suplimentară. Fără a reabilita neapărat — așa cum se întâmplă adeseori în istoria culturală sau în istoria pur și simplu — virtuțile imaginarului în studiul unei perioade turbulente, Vladimir Tismăneanu nu refuză speculațiile de natură contra-factuală: ce-ar fi fost dacă e una din întrebările subtextuale ce apare de câteva ori în demersul său altminteri de-o impecabilă tăietură
Demonii (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13018_a_14343]
-
literar modern.” Deci ar fi debarcat pe nisipuri - iubea marea - cu operele lui La Fontaine sub braț. Paradox? Pledoarie în favoarea fabulei, ca gen apt să dea plenar la iveală, în arta poetică jocul subtil al esențelor, sau opțiune pentru poezia pură, de căutat în armonia muzicală a operelor fabulistului? Celui ce i s-ar fi citit în ochi scepticism față de o asemenea alegere, văzută nu ca revoluționară, ci ca prea cuminte, conferențiarul - căci era vorba de o expunere în public - îi
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
nordicul Miorcani, în sudicul Balcic, iar în final, în luminoasa Helladă, dar cu o constantă viziune a Timpului, se conduce pe un șleau ce nu părăsește o clipă albiile clasicismului, indiferent de aluviuni ale simbolismului, de chemări insistente ale poeziei pure, însă mereu pecetluită de spiritul locului - cum subliniază într-o foarte nutritivă prefață dl. Mircea Martin: “aproape francez prin formație, european prin deschiderea intelectuală, Ion Pillat a ținut să adopte în portretele sale lirice o perspectivă autohtonă”, ora comentariului fiind
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
tocmai tradusă de conferențiar. Era, de altminteri, fastul moment istoric când societatea românească se sincronizase cu cea occidentală, punctul în care putea coresponda creativ cu ea. Trecând din portret în portret, pe epoci, școli, curente, de la Renaștere către exponenții poeziei pure, ciclul de conferințe se preschimba într-un curs de istoria liricii universale, pe șiruri de culturi. Ronsard nu va lipsi, ca unul întrupând, într-o singură voce, Pleiada, Racine pentru supremația în tragedie, aceasta “rodul pârguit și armonios al altei
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
-lea francez.” Ca să-l cităm pe teoretician: “Teatrul spaniol al lui Lope de Vega sau Calderon, cel britanic, cu Shakespeare, a dat capodopere, nu ne-a putut da însă un stil tragic sau o singură tragedie în sensul adevărat și pur al cuvântului, în sensul grecesc sau racinian.” Dacă fenomenul Renașterii l-a sedus pe Ion Pillat, el îi oferea și o excelentă bază de orientare: “Trebuie să așteptăm tocmai perioada «Sturm und Drang» a secolului XVIII-lea, epoca lui Goethe
Ion Pillat ex cathedra by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13063_a_14388]
-
lirica americană își datorează originalitatea tocmai și anume lipsei de tradiție, de surse, caracterului ei auroral. Ceea ce duce la un alt fel de puritate... În mare, căile investigației pillatiene în sfera liricii pleacă astfel de la inovatoarea Renaștere, către stația poeziei pure - era momentul de vârf al disputei bremondiene - cea “nedespărțită de muzică, de armonia cuvântului golit de înțelesul său noțional, superficial, dar păstrând «inefabilul», neexprimabilul sufletesc care-i face magică puritatea.” Pentru un tradiționalist, forța cuprinderii este maximă, chiar dacă ea nu
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
devenit locuri comune. Dacă, și în comparație, studiile despre lirica americană reprezentau în deceniul alcătuirii lor o noutate absolută, datul mai explică, prin notele de acceptare și chiar celebrare a unei rostiri fruste, pozitive, rustice, directe, la polul opus poeziei pure așa cum o concepea abatele Brémond, dualitatea unei conștiințe artistice. Fascinată de peisajul și de mirajul Helladei, de reflexele cerului acesteia într-o mare de azur, de scânteierile unui soare statornic de muchii de marmure, lirica i se îndrepta, în cei
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
Tot ce-n bărbătescu-mi piept Grav și tandru-mi cîntă, Să te-ntîmpine de drept Cu iubire sfîntă. De ne-nvins sîntem, cînd tu Poruncești măreață; Brusc ne-alini ardoarea cu Harul tău pe față. Tu, Fecioară,-n înțeles Cel mai pur, tu Mamă, Noi regină te-am ales, Zeilor de-o seamă. Nori mici în preajmă I se adună: Sînt penitentele, O tandră ceată, Și-ngenunchează Sorbind eter, Iertare cer. Celei intangibile, Ție-ți vin, Mărită, Lesne accesibile, Prinsele-n ispită
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
propensiunile către o asemenea stare (mai ales, poetică) au devenit inavuabile. Toată abilitatea teoreticianului, a criticului literar, nu a reușit în ani de cercetare a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor, a lucrurilor de a primi metafora, deși “...pura și simpla vrabie în balans/e-o vrabie pură și simplă”, (“Oră”) deși “Eternitatea autentică - se dovedește în ciuda tuturor aparențelor - nu suportă polisemia/ Metaforele ca și viermii,/ sînt la fel de periculoase.” (“Profesorul îmi mai spune”). Poetul nu poate să stea decît
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
devenit inavuabile. Toată abilitatea teoreticianului, a criticului literar, nu a reușit în ani de cercetare a literaturii (a poeziei) să dovedească incapacitatea, inaptitudinea obiectelor, a lucrurilor de a primi metafora, deși “...pura și simpla vrabie în balans/e-o vrabie pură și simplă”, (“Oră”) deși “Eternitatea autentică - se dovedește în ciuda tuturor aparențelor - nu suportă polisemia/ Metaforele ca și viermii,/ sînt la fel de periculoase.” (“Profesorul îmi mai spune”). Poetul nu poate să stea decît “cu un picior în geometrie,/ cu celălalt în confuzie
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
precisă, siguranța și formele perfecte, cercul, sfera, triunghiul, “sătul să mă tot privesc/ sub cele o mie de chipuri firave, multicolore, dezordonate și speriate” (“Influențe livrești”). Mișcarea dinspre o poetică ambiguă, simțită a fi mai degrabă, confuză, spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește (cum altfel ?!) într-o oglindă. Recurența oglinzii-palimpsest e în Elegiile în ofensivă un semn al căutării acelei mulțumitoare “linii pure”. Dînd de-o parte strat după strat în drumul spre geometrie, poetul constată că totuși, ultimul nivel
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește (cum altfel ?!) într-o oglindă. Recurența oglinzii-palimpsest e în Elegiile în ofensivă un semn al căutării acelei mulțumitoare “linii pure”. Dînd de-o parte strat după strat în drumul spre geometrie, poetul constată că totuși, ultimul nivel găsit nu e geometria. (“Gheața, geometria/ există undeva, fără-ndoială,/ și se vor topi și îndoi în noi,/ Cu siguranță, într-o zi
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
îndoi în noi,/ Cu siguranță, într-o zi”.) Ceea ce stă dincolo de orice poem, metaforă, dincolo de orice oglindire în geometrii și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea nu trebuie să ducă decît spre ființa din “vene, nervi și
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]