764 matches
-
iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează imaginația cosmică. Natura, ca să fie frumoasă, trebuie să fie accesibilă, să poarte semnele legăturii afective cu omul. Fără casă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă bine decît Într-un spațiu mărginit. Tabloul trebuie să aibă o ramură, peisajul un contur. CÎmpia este acceptată numai cînd se văd semnele acestei mărginiri. În Valul lui Traian (ciclul Pasteluri) brazda ce trece prin cîmpia dunăreană pune capăt pustietății, limitează fuga orizontului. Spiritul se simte acum În siguranță: „Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se dovedește și aici fecundă. Ea naște insecuritatea, și insecuritatea se Închide (sau se deschide) Într-o clară figură a solitudinii. Poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
soare, vîrtejuri de colb, iarbă mohorîtă, sîrmoasă și, deasupra tuturor, o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colb, iarbă mohorîtă, sîrmoasă și, deasupra tuturor, o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împreună cu lampa, cadrele aurite, ceaiul aromat, și un stimulent al scrisului. Focul face, prin tripla lui determinare, ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisajul martor): măreț În sălbăticie, cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist”. Conachi, „cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cașalot, zise sălbaticul ascuțindu-și harponul, la prova ambarcațiunii sale readuse la bord. A doua zi, marea fiind neobișnuit de calmă, sub soarele înăbușitor, oamenii de pe Pequod se luptau din greu cu somnul, la care îi îmbia o astfel de pustietate, mai ales că n-aveau nici o treabă de făcut. Căci zona din Oceanul Indian prin care navigam acum, nu este ceea ce vînătorii de balene numesc o „zonă vie“, ea oferind vederii lor mai puțini marsuini, delfini, pești zburători și alți asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
el, deși mai înalt și mai strălucitor. Pe o vreme calmă, a înota în plin ocean este un lucru la fel de ușor pentru cineva cu experiență, pe cît e de ușor să circuli pe uscat într-o trăsură cu droturi. Dar pustietatea oceanului este de neîndurat. Cine-ar putea să descrie intensa concentrare a omului pierdut în mijlocul unei asemenea pustietăți nemiloase? Observați cît de aproape de vasul lor se țin marinarii cînd se scaldă într-o mare calmă, înotînd doar de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lucru la fel de ușor pentru cineva cu experiență, pe cît e de ușor să circuli pe uscat într-o trăsură cu droturi. Dar pustietatea oceanului este de neîndurat. Cine-ar putea să descrie intensa concentrare a omului pierdut în mijlocul unei asemenea pustietăți nemiloase? Observați cît de aproape de vasul lor se țin marinarii cînd se scaldă într-o mare calmă, înotînd doar de-a lungul bordurilor lui. Dar oare Stubb îl abandonase într-adevăr pe negrișor, lăsîndu-l în voia soartei șale? Nu, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
este că P. nu pune accentul pe limbajul fastuos, matein, ci pe dialectica ideilor și pe semnificația parabolei. Tema prioritară este sentimentul de culpabilitate, asociat cu frica, recluziunea, poziția intelectualului în lumea violenței moderne. Un profesor de istorie, retras în pustietate mai mult de frică decât din înțelepciune, își scrie viața și din ce scrie se înțelege că el se născuse „gata răstignit”. Este pregătit, vasăzică, pentru un destin tragic, iar demnitatea lui este, dacă nu să scape acestui destin, cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
definitorii („Cutremurând vertebre de silex ori granit, / Va hohoti, imensă, Vitala Histerie”); sufletul universal vorbește - și se exprimă - prin glasul „munților” (soliditate, „supremă încordare de granit”), al „lavei” (fluid solidificat), al „banchizelor” (soliditate aparentă, ascunzând de fapt „verzi și stătătoare pustietăți lichide”), al „râului” (lichid „gigant clocotitor”, devenit „ușoară spumă”), iar izbucnirea colosală spre înalt și coborârea spre „calda, impudica Cybelă” nu constituie două opțiuni extreme, aflate la cele două capete ale claviaturii; dimpotrivă, într-un mod doar aparent paradoxal, ele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
la CC. Restaurantele (ca și CC-ul) erau pline, era antren, era muzică. Unde-s toate astea? Acum, ținuta fără avertisment e cît de cît general obligatorie, sala însă (prețurile... prețurile...) destinată petrecerii, poftelor, desfrîului (bine temperat) e pustie, o pustietate, e adevărat, extrem de elegantă, de șic, dar... Uite-așa devii nostalgic. Ce șoc producea, după '90, papionul lui Rațiu, într-o societate (dacă o putem numi așa), în care exuberantul accesoriu reprezenta pur și simplu... România burgheză. Țară despre care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
era ca un ghimpe În coastă. Și era În anul acela o iarnă goală. Din porunca lui Vodă, poporul se trăsese din calea turcilor spre munte, pârjolind totul În calea lor și otrăvind fântânile. Caii turcilor trecuseră ca printr-o pustietate de la Dunăre până la Vaslui și slăbiseră foarte. Turcii și-au așezat tabăra lângă Podul-Înalt. La câteva zile după Anul Nou, era o negură, s-o tai cu cuțitul. Ștefan-Vodă, bizuindu-se pe mintea lui și pe vrednicia ostașilor, a trimis
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
lozincardă („secol nou”, „marea cotitură către soare”), peisajele apar dinamizate de noile realități industriale („Sar sălbăticiunile din vizuine/la lumina frunților roșii de uzine”), iar pastelurilor le ia locul evocarea entuziastă a marilor șantiere socialiste: „În vuietul betonului/se prăbușesc pustietățile/ca zidurile Ierihonului./ E ora când se pun în mișcare/uriașe ceasornice de motoare,/ca niște cataracte simfonice de bătăi/în ureche străvechilor văi” (Cornul de vânătoare). O încercare de istorisire a genezei neamului românesc se află în Poemele trashumanței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
ultimele străzi ale orașului, cu magazinele și cu luminile sale. Adeseori, deasupra întinderilor acelora moarte, se dezlănțuia viscolul. Sătulă să lupte împotriva vântului plin de ace de gheață, asurzită de șuierul lui, Charlotte s-a oprit într-o seară în mijlocul pustietății de zăpadă, întorcând spatele rafalelor, cu privirea pierdută spre zborul amețitor al fulgilor. Și-a simțit intens viața, căldura trupului slab concentrat într-un eu minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Sunt aici, singură de tot, și îi duc morfină mamei mele...” A crezut că mintea i-o lua razna, înainte de a se prăbuși într-o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care i-l împrumutasem cât să-și usuce hainele, dănțuia pe o scândură linsă de flăcări. Cu degetele lui înroșite, zdrelite, frământa un bulgăre de lut, cu care învelea peștele înainte de a-l pune pe jăratic... În jurul nostru se întindea pustietatea albă a Volgăi iarna, sălciile cu crengile lor subțiri alcătuind un hățiș străveziu de-a lungul malului și, înecată în zăpadă, o barcă pe jumătate dezmembrată, ale cărei tălpici alimentau focul nostru barbar de lemne. Dansul flăcărilor făcea parcă amurgul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sau pătrunde În nisip, dar o mică parte ajunge și În Lacul Eyre (B.Danielsson, Operațiunea Bumerang, Editura Științifică, București, 1966, p. 195).. 25 regiunii centrale, peste pustiurile arse și roșii și peste câmpiile ei de piatră, peste Înspăimântătoarea ei pustietate 34. Fenomenul evaporării joacă și el un rol În crearea așazisului miraj al deșertului australian, deosebit de mirajul optic saharian, cunoscut sub numele de Fata Morgana. Mirajul deșertului australian e cunoscut aborigenilor care au creat În jurul lui câteva legende În care
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Însoțite de xilofonul din Africa apuseană până la lurele și țiterele Scandinaviei vechi și ale Greciei, din toate timpurile, muzica a conferit reprezentărilor omului un suflu dumnezeiesc și a Înălțat În sfere mai curate deopotrivă pe actorii și spectatorii teatrelor din pustietate ca și pe cei ai teatrelor de operă moderne 268. MITURI ȘI LEGENDE Numeroase mituri vorbesc despre strămoșii totemici, legende mitologice despre originea lumii, a aștrilor cerești și altor fenomene ale naturii, despre originea omului, despre potop, despre șarpele-curcubeu și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
văzute și nevăzute. Obiceiurile, forma și culoarea animalelor se explică prin anumite Întâmplări mitice. Astfel, oposumul are o gură atât de mare pentru că a râs odată prea tare de un cerb, căruia Îi jucase un renghi. Animalele trăiesc astăzi În pustietate și nu În locuințe, pentru că cu mii de ani au fost Înșelate de un om viclean. La fel, miturile, legendele și ritualurile În legătură cu urcarea la cer sau zborul magic (aripile, penele de păsări de pradă - vultur, șoim), simbolurile curcubeului și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]