8,125 matches
-
să te întâlnesc în drumul meu noaptea. Scade lumina, fond muzical, se filează. La reaprinderea luminii, se vede spre dreapta un copăcel și, mai departe, un colț de lan de grâu. În partea stângă o fântână cu scripete. În rest, pustiu. Micul Prinț vine încet din dreapta, se oprește, mângâie tulpina copăcelului.) VULPEA (ascunsă în spatele fântânii): Bună ziua! MICUL PRINȚ (se uită împrejur): Bună ziua... Dar cine-i? Nu văd pe nimeni. VULPEA (scoate capul de după fântână): Sunt aici, în spatele fântânii. MICUL PRINȚ: Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să scap cu adevărat din infernul lagărului sau... Dar dacă mă întâlnesc cu vreo poteră?” Acum mergea ca un lunatic. Nici nu și-a dat seama când a ajuns în fața porții. S-a oprit să-și tragă sufletul. Curtea era pustie. A întins mâna să deschidă poarta, dar și-a oprit-o la jumătatea drumului. Privirea i-a rămas pironită pe găurile dintr-o scândură a porții... A tresărit. A închis ochii, iar gândurile au luat-o razna. Nu le-a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a întâmpinat un târg care părea trecut prin foc și sabie... Prăvălii cu geamuri sparte, garduri rupte, firme atârnând în vânt sau câte o bucată de scaun sprijinind o ușă beteagă... Ce sărea în ochi mai tare, însă, erau străzile pustii. Ici-acolo, câte un sergent de stradă sau câte un târgoveț-doi mergând repede, mai mult alergând. Țineau capul tras între umeri, ca și cum s-ar fi așteptat în orice clipă să le cadă cine știe ce în cap... Măi Petrache! Tu vezi ce
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Tot drumul însă n-a întâlnit țipenie de om. Cine să iasă din casă pe așa o vreme? Doar nu-i mortu’ pe laiță... „De ce nu l-am luat pe mutu’ cela de Petrache?” - gândea Costăchel, privind în lungul drumului pustiu... Din această stare s-a trezit abia când a ajuns la poarta hangiului Aizic. Nu era el chiar hangiu, dar mai primea în ogradă căruța câte unui vechi prieten... A lăsat armăsarul în grija hangiului și, fără prea multă vorbă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
captivă” - s-a auzit un glas în limba noastră din difuzorul agățat pe un stâlp... „Iaca de ce ne-o fugărit zi și noapte!” - a vorbit aproape plângând un soldat. Peste câteva zile, ne-au dus într-o stație de tren, pustie. Ne-au urcat ca pe vite în vagoane de marfă... au încuiat ușile și... Încotro? Poate că nici Dumnezeu n știa... Apoi cine să mai țină șirul zilelor și nopților petrecute în acele sicrie pe roți? Când staționam, erau scoși
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cu Costache, având o vagă bănuială că toate cele făptuite pe pământ sunt iertate, îi va spune, poate. Poate nici acolo... * Când Simona ajunse în gară, se simți strivită de cele întâmpinate acasă. Petrecu câteva ore bune pe peronul aproape pustiu, până să prindă trenul de care avea nevoie. Tot timpul, derulă filmul întâlnirii cu părinții și le dădea într-un fel dreptate. Din multele drumuri care-i întâmpină pe oameni la răspântiile vieții, ea nu pornise oare pe un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
De acum încolo, aici va fi casa ei, răspunse Simona și iar izbucni într-un hohot de plâns. Putea plânge oricât și oricum; putea să-și strige durerea cu glas tare pentru că nu era nimeni să o audă în cimitirul pustiu. Într-un târziu o pasăre sparse văzduhul, îndreptându-se spre cuibul ei, semn că venise noaptea și se cuvenea ca Simona să părăsească și ea cimitirul pentru a nu-i tulbura liniștea și somnul măicuței ei dragi. Reculeasă, Simona îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
-o până la ușă, îi mai spuse: N-o să țină, nu veți putea rupe inima târgului, glumi ea, dar când veți avea timp, reveniți. Doinei numai de glume nu-i ardea. Cu pas zorit, pe drumul cel mai scurt, ajunse acasă. Pustiu. Domnul ei nu venise la masă. Mâncarea era neatinsă în frigider. Dădu un telefon la spital și află că are niște urgențe. Îl așteptă până seara, clocotind toată, dând în foc ca o oală sub presiune. Veștile de la coafor puseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
o uriașă putere de apăsare, dorind dinadins parcă să prevestească evenimentele nefirești, ce aveau să se petreacă în continuare. O răbufnire năvalnică și furtunoasă a vijeliei stârnite afară îl trezi brusc. Era, într-adevăr, o furtună pornită în înspăimântător de pustia noapte, fără seamăn de sălbatic dezlănțuită în grozăvia și în măreția ei. Pesemne că un vârtej se abătuse în vecinătatea ferestrelor apartamentului amărât, în care locuia tânărul, căci vântul, în turbarea lui, își schimba aproape mereu căile, iar norii, denși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
multe amănunte despre această sumbră și ciudată întâmplare, tocmai din dorința mare de a dezvălui cititorului lucruri cât mai apropiate de adevăr, am fost împins de curiozitate să vizitez mormântul acestui Eugen. La marginea cimitirului catolic, într-un colț aproape pustiu, lângă un zid crăpat, pe care urca o iederă, departe de toate monumentele funerare impunătoare și înzorzonate, în capătul unei cărări acoperite toată cu buruieni jilave și încâlcite, era o cruce. Pe ea nu scria nici numele răposatului, nici data
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
același peron, strecurându-mă nevăzută, noapte de noapte, și cu sufletul ars de remușcări, caut privirea nevinovată, Înlăcrimată, a celui ce mă striga cu ani În urmă: „Mamă, ia-mă cu tine!...” Am rămas cu mâna Întinsă Într-o gară pustie; și un vânt sălbatic Îmi biciuiește năprasnic tâmpla albită de așteptare... Vino, doamne, să vezi! 28 mai 5 iunie 2013 Zi fatidică... ( Madrid, 14 martie 2004) M-am Întors după-amiază, puțin după ora 17.00, de la pensiune unde fusesem să
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
niște umbre În mișcare care scoteau niște sunete ciudate sau mai degrabă niște gemete Înfundate, căutând mereu ceva... o rază de lumină... Dintr-o dată, În această confuzie de gânduri mi-a apărut În fața ochilor Alex... Se afla pe un peron pustiu, cu hainele rupte și pline de sânge. Parcă Încerca să șoptească ceva... Mi-am Încordat auzul și fiecare murmur al lui devenea din ce În ce mai perceptibil. „Diana! Diana! Iubirea vieții mele! Așteaptă-mă! Vin cât pot de repede... Trebuie să-mi văd
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
bătrânii din cartierul respectiv, pentru care chipul ei devenise familiar. Chiar și câinii Îi cunoșteau pasul și nu o mai lătrau ori de câte ori se afla În preajma lor. Cu toate acestea, a rămas tot străină În această țară, În acest orășel aproape pustiu. Enigma care a tulburat-o atât de mult În prima zi când a ieșit la cumpărături și când trebuia să citească de pe bucățele de hârtie ascunse În buzunar avea să se dezlege În curând. Revenind În cartierul vechi, după ceva
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a părut că mi-a zâmbit amar. Nu puteam s-o las așa, să dispară În neant, fără o lacrimă. Un râu secat nar fi fost suficient pentru preaplinul adunat În mine. Lacrimile se rostogoleau ca mărgăritarele pe o plajă pustie. Viscolul se Întețise și lovea cu putere În ferestre. Am tresărit. Sigur, m-am Înșelat. Nu puteau să urle lupii În plină zi și atât de aproape de oraș. * Neprimind niciun telefon, am deschis calculatorul, cu speranța că voi găsi un
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de mult Îndrăgesc „neîngrădirea”! O, tu, Mărite Anonim, nici nu știi cât te prețuiesc, lăsându-mi libertatea de a alerga liberă pe toate căile necunoscute și nebătătorite! De asemenea, cunoști prețul pe care l plătesc pentru aceste acerbe rătăciri În pustie... Să revenim... Privind mai bine la femeia care tocmai intrase, ce să văd? Tricoul negru avea pe spate imprimată o stea aurie, destul de mare, peste care era scris... ce credeți? Vreun nume de sfânt, vreo frază biblică? Nici vorbă! Scria
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cele mai bune? Nu putem ști, necunoscând și cealaltă variantă. Cu certitudine, nu Inteligența supremă este cea care aduce supliciu În viața noastră. Nu s-au inventat cuvinte și expresii pentru Întreaga mea răzvrătire. Către cine să strigi? Doar În pustie... Despre ziua de mâine ce să spun? „Doamne ajută!”, expresie Învățată de curând. Mare e grădina Ta, Creatorule, dar ai lăsat-o pe mâna celor mai „neortodoxe” ființe! Acesta nu este un păcat? Desigur, nu voi primi un răspuns. Și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
morală, un cuvânt bun, încurajare, milă. Aici, își are rolul său cuvântul. Cuvântul putere mare are: el poate ridica suflete din pierzare și din noroi, le poate scăpa de moarte, poate zidi, așa cum și invers, poate dărâma, poate ucide, poate pustii. Ce vor folosi aceste persoane dacă noi nu le vom face niciun rău? Cât folos și cât bine le putem face, însă, acordându-le ceva timp, ascultându-le, compătimindu-le, încurajându-le? Toate acestea se fac prin cuvânt. Când Iisus
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu ochii mei cum a căutat la buzunarul dumitale, nu știu dacă a reușit să-ți ia ceva, că tocmai în acel moment trebuia să se coboare. Bătrânelul răspunse zâmbind: - Sunt goale și pustii, buzunarele mele, de când le țin minte. Nu are ce să-mi ia, nu am nimic, tată, nimic. Moșul băgă mâna sa în buzunar pentru a le demonstra și celor din jur că avea dreptate, că era mereu gol, dar rămase
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
piatră cu mâinile în poală, fără să spună nimic. Se așeza la picioarele ei, pe iarba mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără lacrimi, murmură: "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai intrat în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a fost prăpăd în piața din centrul orașului. Aide știe că acolo au murit oameni, că s-a tras în mulțime, vecinul povestește despre aceste grozăvii cu un aer șugubăț. Ea a sosit acasă târziu, în noapte, a găsit casa pustie, a trecut pe la vecin, să întrebe. Acesta trăncănește fără încetare, știe că nu se poate bizui pe poveștile lui, îl știe de turnător la securitate, dar îl ascultă să înțeleagă dincotro bate vântul. Câțiva bețivi, povestește acesta, de la cârciuma Pescăruș
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
deranjez cu agitația mea. De ce nu-mi găsesc liniștea, de ce caut mereu, de ce trăiesc atât de dureros sentimentul neîmpliniri? Trebuie să am tăria să-mi răspund cinstit la aceste întrebări, cinstit și până la capăt. Se uită în jur. Casa pare pustie, părăsită. Se îndreaptă de șale, o doare spatele, o doare fiecare bucățică din trup. O doare și măduva spinării de atâta oboseală. S-ar fi întins pe jos, ar fi zăcut nemișcată, zile în șir, dar știe că nu poate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
scoasă din minți, în sală, Aide, spectatoarea fidelă, topită în beznă, cina în trei, poveștile deocheate, somnul din zorii zilei, senzația de ieșire din timp, revenirea la treburile zilnice ca după o amnezie îndelungată, lucrurile din jur par învechite, casa pustie, oamenii păpuși bezmetice, prăfuite, chiar corpul ei suferă schimbări substanțiale după un astfel de concert, întotdeauna se simte mai tânără, muncește cu spor, privește lumea din jurul ei cu umor, concertul celor două are darul să-i pună pielea la loc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca trupul Mariei, în jurul ei s-a instalat tăcerea și moartea. După multă vreme s-a ridicat sleită de puteri, s-a târât până la gura peșterii, așteptând să vadă mormane de merinde adunate la rădăcina copacului însemnat. De jur-împrejurul peșterii era pustiu, niciun fel de merinde. Atunci, în acel moment, a înțeles că viața ei în acest loc s-a terminat. Încălcase interdicția și viața ei trebuia să urmeze alt ciclu. A intrat din nou în peșteră și s-a așezat la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se așterne o tăcere de mormânt, ea cade în spațiu cum cazi într-un hău, dirijorul trece pe lângă ea în fugă și o atinge, nu mai contează, nimic nu mai contează, drumul Golgotei este fără întoarcere, cerul e înalt și pustiu, își simte pieptul strâns într-un cerc de foc, îi vâjâie capul, băiatul cel mare a plecat din țară fără să se uite înapoi, i-a spus din pragul ușii: "Mă duc, mamă, unde văd cu ochii, nu are de ce
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
absentă, trecătorii o izbesc și o înjură, o cerșetoare, ea înaintează absentă, din încheieturile de la mâini îi curg picuri de sânge, Zinzin cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, la încheietura mâinii i-au apărut stigmatele, aleargă prin orașul pustiu, aleargă prin parcul orașului, cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea de durere, aleargă în zdrențe cu corpul șiroindu-i de sânge, se văd urmele biciului, peste spate, peste coapse, peste piept, cântă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]