1,206 matches
-
la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu observă atunci vorba ungurească. Fața lui părea aprinsă și buzele învinețite îi tremurau într-un surâs nervos. Vorbind, îi clănțăneau dinții și glasul lui avea o asprime aproape răgușită: ― Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva. ― Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat și șovăind. Pătrunseră într-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite și se opri buimăcit, fiindcă și fata se apropiase, ca și cum ar fi ademenit-o cine știe ce putere tainică. Buzele ei se mai mișcau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. Șopti răgușit: ― Mulțumesc... Ilona... pentru că... O privea și se vedea în ochii ei ca într-o oglindă. Ridică brațul puțin, parc-ar fi dorit să-i strângă mâna, și deodată îi cuprinse mijlocul. Fata se lăsă moale în îmbrățișarea lui, cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu se mai putu stăpâni. Întinse brațul spre ea și degetele lui atinseră sânii strânși în laibărașul de catifea... Ilona scoase un țipăt înăbușit. ― Ilona... turturica mea sălbatică! șopti Bologa răgușit, luîndu-i mâna rece și încercînd să se ridice. ― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pe scaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochii. ― Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plângător. Apoi Apostol simți iarbă sub tălpi. Și deodată picioarele începură să-l doară, ca și când ar fi dus o povară peste puterile lui. ― Faceți loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trezește brusc și se școala de-ndată răvășit. Prezența lui Azor în curtea lor este străveche, aproape divină, din vremea când strămoșii lui erau vânători, nu agricultori; pășește apăsat prin noaptea adâncă strigând: -Azor !.. Azor !.. Lătratul câinelui se aude din ce in ce mai răgușit și mai șters. Când ajunge la coteț, își dă seama că este prea târziu. Cineva îl otrăvise, deranjat de lătratul lui în fiecare seară la ore târzii. -Anică !.. Anică !... ada repede oală cu lapte !.. Ni l-au otrăvit pe Azor
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
amenință viața, iar tu ești speriat de moarte, dar, în clipa în care mă întind să apuc telefonul, începe să sune, ridic receptorul, în prima clipă nu recunosc vocea, vocea pe care o cunosc cel mai bine pe lumea aceasta, răgușită și melancolică, cu un firicel subțire și nou de regret, Naama, eu sunt, spune el, ce faci? Cum de nu îl recunoscusem pe Udi, era ca și cum nu mi-aș fi recunoscut propria voce, iar el spune, m-am întors, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai ușor decât aș fi crezut, mult mai ușor. Mâna lui îmi cuprinde umerii, conducându-mă spre biroul său a cărui podea este acoperită în totalitate de un covor roșu, luminos, exact de culoarea cămășii mele, iar vocea lui șoptește răgușit înăuntrul urechii mele, când te-am văzut de dimineață, știi la ce m-am gândit? Eu îmi clatin capul, îmi este clar ce va spune, m-am gândit că mi-ar plăcea foarte mult să te văd întinsă pe covorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sfătuia: ― Niu te grăbi. Bea încet. Se supuse, refuzând să asculte de acea parte din ea care-i urla să aspire rapid acest lichid binefăcător. Lucru curios, nu se simțea deshidratată, îi era pur și simplu sete. ― Bine, murmură ea, răgușită. Nu aveți ceva mai consistent? ― E prea devreme. ― Ei, rahat. Suc de fructe? ― Acidul citric poate provoca un ulcer. (Glasul ezită, apoi adăugă:) Încearcă asta. Tubul de metal lustruit se strecură încet între buze. Era delicios. Ceaiul rece și îndulcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
soarelui străin plutește dincolo de atmosfera furtunoasă. Un urlet se ridică ascuțit și crește în intensitate. Punctul său de origine se apropie, până în clipa în care te trezești cu el deasupra. Și sunetul te copleșește și te sufocă. Cu un geamăt răgușit, Ripley se ridică în pat, încleștând mâinile pe piept. Respira greu, dureros. Inspiră adând și se uită în jur, prin camera minusculă. Lumina slabă a veiozei îi dezvălui pereții goi, cearșafurile căzute lângă pat, toaleta și comoda. Pe acesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
îngrozitor decât moartea. Era obscen. Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, părea golit de sânge, dar pleoapele fremătară și se desfăcură, simțind o mișcare, o prezență. Această femeie cu ochii cuprinși de nebunie, glăsui răgușit: un murmur de disperare. Dietrich se aplecă pentru a auzi: ― Milă... Doamne, omoară-mă. Cu ochii ieșiți din orbite, Dietrich se dădu înapoi. În siguranță, la bordul VTT-ului, Ripley asistă la scenă mușcându-și încheietura mâinii stângi. Ea bănuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Gorman o lăsă și se aplecă pentru a-i examina piciorul. Osul palid se arătă în locul în care pantalonul și carnea fuseseră roase de acid. Ea își ridică spre el ochii sticloși. Glasul nu-i mai era decât un murmur răgușit: ― Aveam dreptate când spuneam că erai un imbecil, Gorman. Degetele lui Vasquez se încleștară pe cele ale bărbatului: un contact special și rar. Apoi locotenentul îi întinse două grenade și desfăcu două și pentru el. El zâmbi și ridică unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
perfectul, a propozițiilor simple formate din subiect, predicat și lector. La fel ca buhul chirurg care înaintea oricărei despicări a bolii în patru are acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținându-i coapsa ca o menghină, și cu cât urcam, cu atât el își trăgea genunchiul sub greutatea corpurilor noastre, țintuindu-l la pământ, punând o presiune îngrozitoare asupra lui. De fiecare dată când îl loveam, scoteam un sunet greoi, răgușit, care umplea aerul din jurul nostru. Lumea mea părea că se redusese la corpurile noastre, încolăcite într-o parodie de intimitate, dar toate simțurile îmi erau încă ascuțite la maximum. Când Belinda s-a mișcat, am auzit-o. — Rămâi acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
În vreun fel. Important era să păstrez distanța ce se cuvenea a fi păstrată. Dacă nu procedam astfel, precis mă desconsiderau colegii din punct de vedere profesional și n-avea rost să calc În străchini. Femeia vorbea Încet și parcă răgușit. Dar nu pentru ca era Încordată, ci pentru că așa era glasul ei. Cred că avea limba puțin cam scurtă. Îți lăsa impresia că morfolește o acadea, dar oricum, felul ei de a vorbi m-a făcut să mă simt mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
două degete În zona celei de-a cincea coaste. Tashiro scînci, se răsuci și fu gata-gata să cadă. Sări iute În picioare, evitînd În ultima fracțiune de secundă ușa ce i se Închidea În nas. I-am mai auzit strigătul răgușit: — L-am urmărit! Am mers În urma șefului! Am coborît din mașină exact unde Începea panta. Banilor pe care i-am cheltuit cu Tashiro li se adăuga și bacșișul uriaș pe care l-am dat taximetristului pentru că eram amețit. Cum puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
unul căruia Îi face plăcere să aibă pieptul plin de decorații. Oare peste un minut va chicoti sau va ofta la telefon?... Dar, vai! Un sunet ciudat... scîrțîitul unei balamale... și un țipăt Îngrozit mi-a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul și bicicleta argintie au pălit În Întuneric; navetiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fără compromis. Dar și fără iluzii. Și nu acolo a strălucit. Politica e zona activității umane iremediabil perisabilă, poate chiar nocivă... Cei 7 instrumentiști din concertul amintit sunt polivalenți. Ray White, chitarist cu voce de tenor, Ike Willis, chitarist bariton răgușit, Alan Zavod, clăpar de coloratură, Scott Thunes, basist de „performance“ (aici termenul definește pe cel care dansează efectiv cu instrumentul, nu doar cântă la el!) și vocalist yodelin’, Chad Wackerman, un tânăr baterist venit dinspre jazz, competent și rapid. Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Cu cineva drăguț? —Foarte drăguț, recunosc rânjind ca motanul de Cheshire. Superb de fapt. —O, mai spune-ne. Amy e încântată. E clar că bărbații reprezintă unul din subiectele ei preferate de discuție. —E pilot? Sigur că nu, râd eu răgușit. Doamne... cum ar fi... hahaha... Aștept să mi se alăture și să izbucnească în râs, dar n-o face. Fata arată de parcă ar fi fost rănită de moarte. Zâmbetul i-a dispărut de tot. Vai, vai, sigur am atins un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
bagă cu grabă în buzunarul bluzonului, ca un hoț prins asupra faptului. Doi bărbați în alb instalează o pacientă în patul disponibil după care ies fără nici o vorbă. Victor, dragul meu ! Dora ! A vorbit Dora cu o vocea mică, ușor răgușită, ce pare a veni din depărtări. Victor se apleacă, îi mângâie și sărută mâinile, simte delicatețea degetelor și a pielii, dar nu recunoaște parfumul Dorei căruia i-a luat locul mirosul obsedant de spital. Se ridică și își mobilizează tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ruși care le-a tăiat drumul : "Stoi ! Nazat ! Nazat !" Vorbele aspre și grosolane pe care nu le înțelegea decât în parte erau însoțite și de gesturi brutale. Doi câini mari ca doi viței își arătau colții fioroși și scoteau lătrături răgușite. Cu bună seamă că fetița era înspăimântată. Ciudat, în capul lui atunci nu răsuna decât : "Fetița ! Ce o să se întâmple cu fetița ? " Și s-a întâmplat cum nu se putea mai rău... Mama a fost împinsă cu patul puștii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
celule primordiale... Iar nu fusese atentă, iar se lăsase târâtă de imaginație. Carmina se concentră și o ascultă pe gazdă vorbind, lucruri mărunte, de fapt, pe care Fana le făcea să devină interesante, prin minuțiozitatea descrierii, avea o voce puțin răgușită, cântată, foarte plăcută auzului, știa că Fana se simte în elementul ei când vorbea, buzele de un roșu aprins, natural, se rotunjeau frumos atunci când rostea vocale, avea mare grijă în alegerea cuvintelor, mișcarea sprâncenelor, a ochilor, a mâinii cu degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i plăcea, afișa un aer superior, nesuferit: tipul de figură ștearsă pe care o uiți imediat. Dar ce importanță avea dacă prin intermediul lui putea ajunge la scopul propus? Încet, încet ieși din amorțeală, începu să vorbească, era ca de obicei răgușit, își dregea adesea glasul forțându-și corzile vocale și flora nelipsită ce-i împrejmuia laringele, curând a revenit la veche placă arhicunoscută de Carmina. Cu obrajii pali, cu sângele scurs plumb în picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]