1,185 matches
-
război... Are o adevărată pasiune. Știe să vorbească mi-nu-nat despre luptele domnului Hanibal, ale domnului Napoleon, Jukov și ale altor generali vestiți. Firește, ca toți oamenii fricoși, se dă în vânt după isprăvile altora..." Profesorul Ioniță Dragu se întoarse. Spuse răgușit: ― O am acasă... Privighetorile morții, documente din primul război mondial. Nemții inventaseră gazele de luptă. A fost prăpăd în tranșeele aliaților. Raul Ionescu tresări. Se răsuci iute ca un șarpe. ― Gaze! Asta ar putea fi într-adevăr o idee! Cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
E o găselniță. ― Firește. Dar sentimentul mi-a rămas. Nu senzația de mister, ci de neputință. Nu inexplicabilul, ci înfrîngerea. Detest întrebările fără răspuns. Își luă capul în mâini privind ninsoarea de afară, apoi reluă aproape șoptit cu o voce răgușită: ― Să nu mă înțelegi greșit. N-am nimic cu Melania Lupu și, întîlnind-o în alte circumstanțe, m-aș fi lăudat că sânt unul din admiratorii ei, unul din puținii capabili să-i sesizeze subtilitățile. Deci faptul că mă înfrînge a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai întrebi. E aproape 10. Trebuia să fii de mult la lecții, ca și domnișoara Scurtu, de altfel, care a lăsat orfan un birou întreg pentru a ne ține companie. Ați ales, deci! Valerica Scurtu se mișcă în scaun. Spuse răgușită: ― Vezi-ți de treburile dumitale! Nu te ocupa de mine. ― Cred că am să tricotez puțin, declară Melania Lupu gîndindu-se de fapt la altceva. E cel mai bun calmant. Am avut o prietenă... Grigore Popa scoase o exclamație puternică. Pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
scrin." " Aș avea chef să sparg ceva, gândi Doru Matei. Nu mai suport liniștea... O aud, mi s-a agățat de timpane, mă doare!" "Panaitescu și Valerica, gândi Grigore Popa. Ce destin... Amândoi, acolo... Presimt..." ― Presimt că e zadarnic, spuse răgușit bătrânul. ― Ciudat! tresări sculptorul. Mă gândeam la același lucru. ― Prea târziu, șopti Melania Lupu. Niciodată nu te poți întoarce. CAPITOLUL XII CARE E TRUCUL? Avea 46 sau 47 de ani, iar primul lucru care te izbea era siguranța. Privind-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
întîmplat și altă dată... Cu ani în urmă. Mă trezeam noaptea din cauza lor. Aprindeam lumina și... nimic. Sculptorul îl privi tulburat: " Într-adevăr ciudat! Eu simt pe cineva... O prezență constantă. El îl aude... Înnebunim!" ― M-am întrebat totdeauna, vorbi răgușit bătrânul, mă întreb și astăzi. Cine... Cine poate fi? Melania Lupu, lăsând mâinile să-i alunece pe lângă obraji, spuse încet: ― Pentru numele lui Dumnezeu, vă rog... ― N-am vorbit nimănui despre unchiul Alecu. Grigore Popa deschise palmele clătinând din cap
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
oară când mă bucur sincer că am proteză. Își coborî pudică pleoapele: Dacă vreți să știți, acest motiv a cântărit greu când l-am refuzat pe domnul Van der Hoph. Gîndiți-vă numai! O mireasă fără dinți... Vâlcu interveni cu glas răgușit: ― Pretindeți, deci, că le-am introdus în interiorul plombei otravă. Nu vă dați seama că prima expertiză vă poate răsturna toate concluziile? ― Plombă! Vorba vine, râse maiorul. Aveați nevoie de ceva provizoriu. Victimele trebuiau să moară repede. Ați recurs deci la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fiu în locul dumitale aș începe să mă îngrijorez în privința soartei mele în cazul cînd cineva ― de pildă subsemnatul ― s-ar hotărî să mă predea Împărătesei. Greer se albi la față. Înghiți în sec, cu greu, și apoi rosti cu glas răgușit: ― Nu te prosti! Avem aici tot ce ne trebuie pentru amîndoi. Putem să încasăm împreună plata ― dar trebuie să avem grijă, căci a înconjurat nava cu soldați. Mi-am închipuit că o să permită ei intrarea cuiva, dar de aceea te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
acum să manipuleze manetele de comandă pentru ca noi ceilalți să putem fi scutiți de această corvoadă..." Hedrock-Neelan se opri aici, cu un fel de greață pînă în adîncul sufletului: ― Doamne, ce copii au putut să fie! mormăi el cu vocea răgușită. Copii mari sortiți pieirii! Iar după o clipă se gîndi: "Va să zică Greer era omul bun la toate. Atunci nu mă mir că n-avea nici măcar cunoștințe științifice elementare". Dădu să citească mai departe, dar o clipă Hedrock își descătușă eul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
SĂ RĂMÎI... ȘI SĂ MĂ ȚII DE MÎNĂ? ZĂBOVI ȘI VĂZU CU OCHII LUI CUM SE SCURGE VIAȚA DIN TRUPUL EI. AȘTEPTĂ PÎNĂ CÎND MOARTEA SE INSTALĂ TRIUMFĂTOARE ÎN CORPUL PE CALE DE A SE RĂCI, IAR PRUNCUL, CU ȚIPETELE LUI RĂGUȘITE, ÎL SCOASE DIN SĂRITE. LA O DISTANȚĂ DE JUMĂTATE DE AN-LUMINĂ, SE PREGĂTEA DE PORNIRE O NAVĂ COSMICĂ ÎN LUNGIME DE APROAPE DOUĂ SUTE DE KILOMETRI. INLĂUNTRUL EI VIBRAU GÎNDURILE DE LA O MINTE LA ALTA: \...CEL DE-AL DOILEA EXAMEN GENERAL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
nu ți se pretinde pentru această operă. Ești lăsat să trăiești, cioplind pietre funerare pentru mormintele altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie, te voi sili să semeni cât de cât viermilor de mătase, să înveți ceva de la ei. (Tonul devenise amenințător.) Căci un artist trebuie silit să devină vierme
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cum eu eram cea mai bună la matematici am fost rugată să exprim dorința clasei. Profesorul a făcut o criză de furie. A urlat, a bătut cu pumnul în catedră. Când a obosit să mai urle, a poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!" Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele și nu-mi venea să cred că ele erau rostite de bătrâna cu fața plină de riduri dinaintea mea: Am o o voce răgușită, cum observați, domnule sculptor. Deloc muzicală. N-am putut să cânt. La desen nu m-am priceput. În literatură, unde am făcut câteva încercări, am aflat la timp că, pe măsură ce încerci să fii mai inteligent, devii mai prost. Singurul lucru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ei, cu părul negru, lipit, cărarea perfectă și obrazul murdar, îl fixa pe Rieux cu ochii lui limpezi care te intimidau. Doctorul își întoarse privirea. Cottard, în picioare pe trotuar, îi strânse mâna. Reprezentantul comercial vorbea împiedicat, cu o voce răgușită. De două sau de trei ori s-a uitat în urmă. ― Oamenii spun că ar fi epidemie. E oare adevărat, domnule doctor ? ― Oamenii spun multe totdeauna, e firesc, spune Rieux. ― Aveți dreptate. Și apoi, când vom avea câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cel mai mult era agitația continuă în care părintele își petrecuse ziua. Arunca cearșafurile de pe el și le trăgea apoi îndărăt, ștergându-și fără încetare cu palmele fruntea umedă și ridicându-se adesea ca să poată tuși cu o tuse sugrumată, răgușită și umedă, de parcă-și smulgea ceva din piept. Părea că nu poate să dea afară din fundul gâtului tampoane de vată care îl înăbușeau. La sfârșitul acestor crize, cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Și totuși nu era. De câtva timp, de altfel, părea să-i facă plăcere să deruteze diagnosticele. Dar, în cazul lui Paneloux, ceea ce a urmat a arătat limpede că această incertitudine era lipsită de importanță. Febra urca. Tușea devenise din ce în ce mai răgușită și îl tortură pe bolnav toată ziua. Seara, în sfârșit, părintele a expectorat această vată care îl sufoca. Era roșie. În plin tumult al febrei, Paneloux își păstrase privirea indiferentă și, a doua zi dimineață, când a fost găsit mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dar își dădu seama că nu știa pe de rost numărul la care voia să sune. Se logă repede la calculator, căutând un site. Deschise pagina de contacte și formă imediat numărul. —Sunt profesorul Shimon Guttman, spuse cu o voce răgușită. Vreau să vorbesc cu prim-ministrul. Capitolul 31 Ramallah, Malul de Vest, joi, 8.30 a.m. Khalid al-Shafi știa că, în realitate, aceasta nu era decât jumătate de întâlnire. Era prezent șeful gărzii prezidențiale, împreună cu șefii altor trei servicii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
abil despre mine. O apucase gelozia când domnul Reilly a început să-mi facă curte. — Așa se-ntâmplă, spuse Santa. O rudă opărită era o figură ștearsă în galeria plină de dramatism a Irenei. Adăugă apoi cu voce veselă și răgușită: Fac o mică petrecere cu tine, cu Angelo și cu nevasta lui, dac-o veni. O, asta-i drăguț din partea ta, da’ nu prea-mi arde de petreceri zilele astea. Nu strică să te mai scuturi de gânduri, fetițo. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
auzi ce spune nebunu’, zise Santa. O, Irene! Mai bine ai suna la Caritas, dragă. — Hai să-i mai dăm o șansă. Poate nemerește lozu’ ăl mare. — Nu știu de ce-mi bat eu capu’ să vorbesc cu tine, suspină răgușit Santa. Ne vedem diseară pe la șapte. Claude a spus că vrea să treacă p-aici. Vino să ne iei și facem o plimbare pân-la lac să căutăm crabi. Ehe! Zău că s’teți norocoși cu o damă de companie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
facem o plimbare pân-la lac să căutăm crabi. Ehe! Zău că s’teți norocoși cu o damă de companie ca mine. Aveți mare nevoie, mai ales când îi Claude prin preajmă. Santa mai flecări așa, cu o voce și mai răgușită ca de obicei, apoi închise telefonul. — Despre ce naiba trăncănește codoașa aia bătrână când vorbește cu tine? întrebă Ignatius. — Taci din gură. — Mulțumesc. Văd că atmosfera aici e la fel de veselă ca întotdeauna. Câți bani ai adus azi? Un sfert de dolar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din cutii. Priviră fix spre Ignatius. Una dintre ele, care tocmai turtise o cutie de bere în mână, se opri și o aruncă lângă chiuvetă, într-un ghiveci cu o plantă. — Fetelor, spuse Dorian. Cele trei fete scoaseră un chiot răgușit ca din Bronx. Acesta este Ignatius Reilly, nou-venit între noi. — Dă laba aici, grasule, spuse fata care turtise cutia de bere. Apucă mâna lui Ignatius și începu să o strângă de parcă intenționa să o strivească și pe ea. — O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai spus asta. — Crede-mă, vreau să îți spun totul, zise el. Chiar vreau. Dar trebuie să aștepți până ajung acasă. Este mama ta? întrebă Dave. — Cine e în mașină cu tine? spuse Lynn. — Nimeni. — Cine a vorbit? Vocea aia răgușită. — Chiar nu pot să-ți explic, zise Henry. Trebuie să aștepți până ajung acasă, iar atunci o să înțelegi. — Henry ... — Trebuie să închid, Lynn. Pupă-i pe copii. Și închise. Dave îl privea cu niște ochi răbdători. Era mama ta? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în cele din urmă în depozit, unde începuse să înjure ca un marinar. Gorevici îl anunțase pe Zanger, care venise imediat cu avionul, din New York. Până la sosirea lui Zanger, maimuța făcuse laringită și acum nu mai vorbea, cu excepția unei șoapte răgușite. Ce naiba asta? întrebă Zanger. Nici nu poți să-l auzi. Nu contează, spuse Gorevici. O să-l înregistrăm și apoi o să-i dublez vocea. O să facem o sincronizare cu mișcarea buzelor lui. — O să-i dublezi vocea? — N-o să-și dea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu era nimeni în baie, cu excepția maimuței. Ridică arma și înaintă. Clic-clac! Îngheță. Cunoștea sunetul unei carabine cu dublă acțiune. Niciodată nu intri într-o cameră, când auzi acel sunet. Așteptă. — Te simți norocos, șmechere? Ce zici? Era o voce răgușită, care părea cunoscută. Rămase în pragul ușii toaletei femeilor, furios și temător, până când începu să se simtă foarte stupid și foarte expus. — Ah, la naiba cu toate, zise el, se răsuci și porni spre mașina lui. Oricum, nu-i păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acolo tăcută, nu pentru că era frântă de oboseală, deși așa se simțea, sau pentru că era sătulă să fie În centrul atenției, deși simțea din plin și asta, ci pentru că voia să fie aproape de fereastra deschisă; tânjea după zgomotele străzii. Vocea răgușită a unui vânzător ambulant invadă dintr-odată Încăperea: „Mandarine... Mandarine proaspete, parfumate... “ — OK, dă-i Înainte cu strigatul, mormăi Zeliha ca pentru sine. Nu-i plăcea tăcerea. De fapt, o ura din tot sufletul. Nu o deranja faptul că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mare de aluat. În seara aia la cină aveau să mănânce manti. — De câte ori trebuie să vă spun că nu-mi place manti? a urlat Asya. Știi că am renunțat să mai mănânc carne. Vocea Îi suna straniu până și ei, răgușită și străină. — Ți-am spus eu că-i e frică să nu se Îngrașe. Mătușa Zeliha și-a scuturat capul și a Îndepărtat o șuviță de păr care Îi căzuse pe față. — N-ai auzit niciodată de cuvântul vegetarian? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]