113,996 matches
-
Adică a se delegitima. Din care pricină e foarte importantă ideea pe care și-o face practicantul criticii despre natura criticii. Să fie actul critic o instanță strict obiectivată, "rece" pînă la impersonalizare? "E limpede, afirmă exegetul în discuție, că răspunsul nu poate fi nicidecum Ťpozitivistť, ci mai degrabă Ťromanticť: actul critic e o formă de cristalizare a tensiunii creatoare. Valorizarea și interpretarea apar în felul acesta ca materializări ale aventurii interioare". Și nu unica posibilă, ci doar una din "materializările
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
cuvinte? N. C.: Întrebările sunt un fel de parafraze ale versurilor mele. Bineînțeles, sunt bucuroasă că rândurile mele sunt citibile și citabile, dar extrase din contextul lor temporal și, mult mai important, din contextul poeziei căreia îi aparțin, îmi stânjenesc răspunsul. Totuși, de pildă: "ochii" care "lunecă spre fundul pământului" e un vers dintr-o poezie scrisă în 1946, deci acum peste 50 de ani, și care face parte din volumul meu de debut La scara 1/1, ca și "noaptea
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
gât, cam cum ar trebui să facă și unii parlamentari români care... -Care, ce?, îl întreb repede și cu destulă asprime. Dar, după lucirea din priviri, înțeleg că prietenu-mi se află într-un moment psiho-liric, așa că nu mă mir de răspunsul său declamativ și prefăcut- slugarnic: -Vecine, "De mă-ntrebi, eu nu știu bine (Înșiși ei nu știu) - Ce să-ntrebi calici ca mine? Știu că lumea dintr-o doară S-a trezit parlamentară Și c-o duce-în chiu". -Plus că
Prima navă bordel din România by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12342_a_13667]
-
de vedere. Mai exact, adeziunea vizată este cea legată de amintita publicație "Clarté, organul comunist din Paris", același, așadar, la care făcea trimitere și în textul precedent, și de care suprarealiștii se detașaseră după o scurtă perioadă de colaborare. Comentând răspunsul lui Breton (un pamflet, Légitime défense, tipărit în revista "La Révolution surréaliste", în decembrie 1926) la o broșură semnată A.D. (alias Pierre Naville), care punea în chestiune tocmai fragilitatea acestei comunicări, Fondane îi sesizează contradicțiile, cu începere chiar de la sloganurile
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
-i îndura povara. Cu inima la cer, de unde aștepta să i se înmulțească râvna și răbdarea, dar și la oamenii nevoiași ce i se perindau pe dinainte șovăielnici și delăsători, atinși de restriști cărora singuri nu le-ar fi găsit răspuns și dezlegare, și atunci veneau, spăsiți, la biserică. Știa, dar parcă n-ar fi avut sporul dorit în păstrarea întreagă a ceea ce știa, dacă nu așeza pe hârtie, pentru rămânere temeinică, un locaș scris lângă cel vorbit, într-o sumă
Memoria inimii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12336_a_13661]
-
folos, sau a nu le mai găsi pur și simplu la nevoie, în clipele mele de cumpănă și singurătate. Am făcut toate acestea în regim de antrenament, și într-o direcție la capătul căreia speram, și mai sper, să găsesc răspunsuri și orizonturi limpezite, revelații și mai ales poezie... În copilăria mea, mama hotărâse să botezăm un prunc, și să-i fiu nașă eu. Ce minunat, o nașă-copil, să-l duc în biserică și să-l primesc în brațele mele firave
Memoria inimii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12336_a_13661]
-
secunde. (Se dovedeste astfel, încă o dată, ca, ceea ce fac alții în unsprezece minute, românii pot face în unsprezece secunde.) Reproducem unul dintre desene, pentru amuzamentul (și tulburarea) cititorilor României literare. P.S. Și totuși, ce se poate face în unsprezece secunde? Răspunsul lui Ion Barbu este: "Multe."
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12344_a_13669]
-
firește, la antipodul clișeelor binecunoscute (de tipul Italia = patria cartolinelor colorate, a sutelor de sortimente de înghețată, a Madonelor, carabinierilor, pastelor și uleiului de măsline). Întrebarea, repetată asemenea unui leitmotiv ("Dar eu, eu cum trăiam această Italie schizoidă?") își găsește răspunsul abia în partea a treia (intitulată, nu întâmplător, OI NOSTOI, Întoarcerile), unde sub forma unui episod trăit în anii Rezistenței și a unei povești de dragoste din adolescență, timpul pierdut este în sfârșit regăsit, iar ceața care acoperea trecutul lui
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
aproape, unele dintre afirmațiile lui Liviu Antonesei sînt discutabile. Acesta este un fapt mai degrabă pozitiv pentru că vocația unei asemenea cărți este aceea de a pune întrebări și de a stîrni reacții, nu de a oferi comoditatea călduță a unor răspunsuri definitive, care nu lasă loc de discuții. În fond, este punctul de vedere al autorului care poate fi acceptat sau contrazis de cititorii cărții. Dincolo de aceasta, Literatura, ce poveste! este o splendidă pledoarie pentru carte. Citind eseul lui Liviu Antonesei
Întîlniri la Bibliotecă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12323_a_13648]
-
și consumatorii "culturii de masă"? Cum să salvezi o cultură care n-a dat filozofi, dar produce pe bandă rulantă gazetari? Cum să creezi un Karl Popper acolo unde nu există decât fii, nepoți, verișori și cumnați ai lui Caracudi? Răspunsul vine tranșant și spectaculos totodată: soluția constă în înlocuirea modelului culturii stratificate, adică al specialităților care nu comunică între ele, cu modelul roții: "Culturile speciale se desprind din cultura comună așa cum se desprind spițele din butucul roții. Culturile speciale comunică
Mission: Impossible by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12345_a_13670]
-
o astfel de experiență cînd numea, nu demult, comunismul un rău necesar"? Să fi fost Aurelian Bondrea fantoma răului trimisă să bîntuie al 26-lea an de pontificat al unuia din cei mai mari Papi din istorie? N-am nici un răspuns la aceste întrebări care nu mă lasă să dorm. Orice aș face, mă întreb a nu știu cîta oară: noi ca noi, dar Papa?
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
plină de amărăciune și dezamăgire: "Secolul nostru e secolul trecut/ noi suntem propria noastră istorie/.../ cutremure și revoluții care nu ne mai sunt destinate." (Secolul nostru) Din această perspectivă, multe dintre vechile poeme par să-și fi găsit acum un răspuns, chiar dacă unul în negativ, plin de deznădejde. Ana Blandiana este categorică acolo unde odată ar fi strecurat o firavă îndoială sau un început de interogație. Între metafora figurativă a frunții ca "o piatră peste care trec și se-ntorc/ valurile
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
introductiv), faptul în sine e un eveniment. Un eveniment care poate fi pretextul descoperirii unui alt Gellu Naum: Gellu Naum autorul de teatru. De teatru suprarealist? De teatru absurd? O întrebare teoretic-necesară, care a fost pusă de mai multe ori. Răspunsul, cred, e un adevăr literar simplu care trebuie pînă la urmă formulat tautologic: teatrul lui Gellu Naum e teatrul lui Gellu Naum. Nimic nu face mai evident acest fapt decît, iată, prima alăturare a pieselor sale într-un același volum
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
a făcut studiile rămînînd în mediul academic să predea literatura ebraică. La 30 de ani debutează ca scriitor în ivrit - "limba maternă adoptivă" - și cărțile lui devin repede cunoscute în lume. N-am loc aici să intru în detalii, dar răspunsurile lui Aharon Appelfeld la întrebările avizate puse de doamna Minh Tran Huy, redactor-șef adjunct la "Le Magazine littéraire", sînt extraordinare în sobrietate și modestie, te incită să-i citești romanele. Un lucru e clar după ce termini revista: redacția condusă
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
vocație de a colora afectiv și de a personaliza această lume. În același timp, pictura constituia pentru el și o formă de sancțiune morală, o modalitate sigură de a identifica acele calități ale obiectelor și ale lucrurilor care oferă un răspuns pregnant, axiomatic, la problemele existenței și care substituie, în același timp, ca într-un ceremonial magic, acținunea brută și reacția vulgară. În esență, întreaga pictură a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
îi lipsesc pictorului cu desăvîrșire, dinamica sensibilității lui fiind mai degrabă din specia sacerdoțiului decît din aceea a trăirii nemijlocite. Cele două sau trei tonuri care se regăsesc în mai toate pînzele sale nu circumscriu spații ale experienței exterioare, ci răspunsuri și soluții interioare la un grav impas metafizic. Dacă în subtextul acestor lucrări nu s-ar simți limpede încordarea morală și o stare specială de religiozitate, pictura lui Ion Lucian Murnu ar putea fi asociată și unui foarte interesant experiment
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
oarecum, succesul de librărie. O explicație la îndemînă ar fi că publicul caută să-și confirme (sau să-și "creeze") gusturile proprii preluînd argumentele, mai mereu devenite clișee, ale criticii de verdict. O alta, propusă, bunăoară, de Stanley Fish, ca răspuns la întrebarea "de ce (mai) citim critică?", este prejudecata, într-un fel, că înțelegi mai bine un text, extrăgînd din el mai mult sens, dacă parcurgi "părerile despre". Critica e văzută, în ambele cazuri, ca un manual al bunului cititor, cu
O ușă mereu întredeschisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12401_a_13726]
-
inspiră dezgust sau brutalitate; ele depind de una sau de cealaltă", ori "corpul femeii cere mutilarea și totuși nici o parte din el nu e excesivă". La care se adaugă replici seci de tipul: "Ea: Încă nu știi nimic despre femei". Răspunsul lui? Am nevoie de niște alcool". Iar ceea ce se face... Scene ultra-explicite de sex, unele originale, ce-i drept (Breillat găsește noi întrebuințări pentru ruj sau pentru un tampon), deliberat scabroase și grotești pentru a șoca. Acest scop e îndeplinit
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
au deschis într-un surîs nesfîrșit de cald, de bucuros. Am ridicat mîna a recunoaștere, a recunoștință. Asta a fost totul". (p. 197) Corespondența dintre Emil Brumaru și Lucian Raicu pare a fi una unidirecționată. Nici un semn nu trădează eventualele răspunsuri ale corespondentului. Textele par a fi file rupte dintr-un jurnal pe care autorul le începe însă, invariabil, cu formula "Stimate domnule Lucian Raicu". Nu este foarte clar dacă aceste scrisori au fost cu adevărat expediate (în acest caz, ele
Inefabilul alfabet al delicateții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12396_a_13721]
-
undă de milă. Am tresărit de această nouă ipostază, necunoscută mie" (p. 234). I-a expediat sau nu Emil Brumaru aceste scrisori lui Lucian Raicu? Dacă da, este aproape cert faptul că ele nu au fost niciodată urmate de vreun răspuns. În această ipoteză criticul are meritul de a nu le fi aruncat, ba mai mult, de a le fi restituit autorului lor, gest care a făcut posibilă apariția acestei încîntătoare cărți. Scrisorile lui Emil Brumaru către Lucian Raicu datează din
Inefabilul alfabet al delicateții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12396_a_13721]
-
cu părerea, pregătiți, totuși, să-și dea avizul în probleme dintre cele mai gingașe ale actualei noastre societăți. Pe baza remarcabilelor contribuții și excepționalei experiențe în posturi de conducere, cu doar două decenii în urmă - hai trei! Firesc să producă răspunsuri echilibrate, jucând pe nuanțe și lăsând să opereze ceea ce s-ar deduce. Când, pus pe mărturisiri, un ins oarecare -, împins la microfon numai unde stătuse în preajma liderilor, ca tehnician - a deschis gura, emițând: "despre Maurer vă pot spune câte nenumărate
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
se înmuiau genunchii lui Eugen Barbu, când îl vedea, trecând în limuzină, la Șosea, pe Paul Niculescu-Mizil? Pauza de publicitate - ultima din acest veac - îi taie avântul: la reluare va arăta șters, tern, terminat. Așadar și prin urmare, întrebări binevoitoare, răspunsuri măsurate, câte un detaliu care promite ceva - un spectacol, la urma urmei. Unchiul din America. Ultimul mohican. Mortul din ladă. Insul se recomandă așa cum își închipuie că este, cu fapte bune, din care, ca tot omul a avut, în copilărie
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
împuțit și rece, nu-i dă mîna oricui... În trenul acesta ultracivilizat, lumea se-ncinge la discuții iute după plecare. În stînga mea stau două femei. Se tatonează reciproc. Una ca să se năpustească cu întrebările, cealaltă, ca să vadă cui întoarce răspunsurile. Timp de trei ore cred că s-a spus tot. De ce a plecat fata în Suedia, fata e frumoasă, ce diferență e între ei, prăjituri ca la mama acasă, se mănîncă în avion, serios, ce, mai are copii din altă
Și în chioșc fanfara cînta by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12432_a_13757]
-
unui autor, ce scriitori străini sînt programați, într-o cadență frenetică, să dea autografe prin librării, ce idei sînt la modă și definesc pînă și modul de prezentare a cărților în cele cîteva libării de maxim rafinament. Mă opresc aici. Răspunsul trebuia să fie mult mai succint. Viața literară franceză este o frenezie continuă pentru care ai nevoie de mai multe vieți. Mulți îi plîng de milă literaturii franceze de astăzi. Se înșeală amarnic. Iar dacă editorii înșiși, ca și numeroși
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
celălalt"), António Lobo Antunes (Portugalia) a vorbit despre capacitatea abstracțiilor (umanitate, libertate etc.) de a mobiliza conștiințele și chiar de a trimite oamenii să moară pentru ele în războaie. Este firesc acest lucru? Este bine ce se întâmplă? Nu aduc răspunsuri, a spus Lobo Antunes, ci numai pun întrebări. Jonathan Coe (Marea Britanie) a vorbit despre forța acaparatoare a televiziunii în fața căreia devenim pasivi. Ne stăpânește și ne iluzionează, ca de altfel tot ce primim prin mass-media. Despre supremația media și despre
Singuri în satul global by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12441_a_13766]