5,766 matches
-
să coboare din mașină. Nu plec nicăieri! declară el plin de revoltă. Cine vă dă dreptul să mă obligați să plec?... Securistul cu obrazul brăzdat de cicatrice, care se instalase pe scaunul de alături, îl trase cu putere înapoi și răsuci el cheia în contact. Fără prostii! îi șuieră amenințător la ureche. Vrei să știi cine ne dă dreptul?... Uite, asta ne dă dreptul!... binevoi el să-l lămurească, scoțând din buzunar un revolver și înfigându-i-l în coaste. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
erau buni!... oftă țăranul, căzând filosofic pe gânduri, dar Virgil încetă să-l mai urmărească și își întoarse capul spre Ștefănel, băgând abia atunci de seamă bine că fiul său stătea cu mâinile în teancul de bancnote vechi și soioase, răsucindu-le și așternându-le unele lângă altele pe dușumele, extrem de încântat. Ia mâinile de pe scârboșeniile alea!... se răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să se jeluiască, după care, văzând că tot nu se potolea, încercă să-l îmbuneze dându-i un creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe care să mâzgălească, dar copilul, după ce luă creionul și carnetul și le răsuci puțin în mâini cu o anumită curiozitate, le azvârli cât colo pe dușumele și se porni să bocească și mai amarnic, cerând înapoi bancnotele mari și frumos colorate aduse de Gospodin. Ei, nu fi porc, că-ți trag palme!... îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la ușa prăvăliei, o deschise smucit și, scoțându-și capul cu părul vâlvoi și ochii bulbucați afară, se răsti la ele să se ducă dracului de-acolo și le trase câteva înjurături. Apoi trânti ușa la loc cu năduf și răsuci cheia de două ori în broască, iar cheia o băgă în buzunar. Domnu Stelică, cu lacrimi în ochi vă rog..., zise gestionarul cu o voce redevenită foarte umilă, nu mai treceți și cutiile alea acolo!... I le-am dat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
recitat cea mai frumoasă poezie a lui Eminescu, domnule poet, dar ne-ai cam tras pe sfoară, fiindcă ne-ai făcut să credem c-o să auzim o poezie de-a ta! se auzi un glas îndrăzneț de fată. Victor își răsuci mirat capul înspre locul de unde se auzise glasul. Cea care vorbise astfel era o studentă din primul an, judecând după faptul că își purta încă uniforma de elevă și peste părul împletit cu grijă în două cozi groase avea petrecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
acestei declarații, care echivala cu un adevărat legământ Chiar așa, domnule Einstein?... zâmbi fata, amuzată și flatată. Vorbești serios? Serios! întări Victor, pe un ton cât se poate de firesc. Umbrele serii începuseră să cuprindă salonul de spital și cineva răsuci, cu un țăcănit sec, comutatorul, trezind la viață un bec cu pâlnie de carton, spânzurat în mijlocul tavanului cu tencuială crăpată și pe alocuri căzută. O lumină gălbuie, bolnăvicioasă învălui lucrurile din jur. Victor se aplecă încă o dată și reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să stea pe gânduri, veni drept la el și-i arse în spate un ghiont prietenesc. Salutare, umbră veche! i se adresă ea cu tupeu. Ce mai faci? Ai uitat că suntem vecini?... Surprins, scăpă țigara din mână și se răsuci spre fată, părându-i-se o clipă că era Felicia. Bună, dragă! îi răspunse el de sus. Bineînțeles că n-am uitat că suntem vecini... Eu am memorie! Atunci să-ți fie rușine! îl mustră Bianca, făcând o mutriță supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
capătul palierului. În ușă, după ce toți intrară, studentul care îi condusese mai zăbovi câteva clipe, ca să se asigure că totul era în ordine și că nimeni nu-i urmărise cumva până acolo, apoi închise cu grijă ușa, trăgând yala și răsucind cheia de două ori în broască. El îi pofti pe toți să se așeze pe o canapea veche, cu arcurile rupte sau direct pe jos, pe un covor gros de lână, așternut peste parchetul bine lustruit. Mișto apartament! Bine v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mă poreclește "hârțogar", dar asta este pasiunea vieții mele, după cum a lui este muzica. Dora îl analizează. Are o înfățișare complet diferită de a lui Dragoș. Este, sau mai curând pare să fi fost blond, căci acum doar o șuviță răsucită cu grijă pe chelie în forma unei cochilii de melc lasă să se vadă culoarea a ceea ce cândva au fost probabil pletele cu care se mândrea în tinerețe. Gura mică, străjuită de o mustăcioară blondă, tunsă scurt, îi dă înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de refugiu, trebuia să vadă de băieți și să fugă la școala unde rămăsese ca dascăl doar ea și domnul cel bătrân, cum îi spuneau copiii tatălui domnului Ovidiu. Ziua aceea, ziua aceea cumplită, când domnul cu țăcălie și mustață răsucită de la Poștă despre care se spunea că este "reformat" îi pusese mâna pe creștet ca niciodată până atunci și îi spusese cu o voce domoală, pe care nu i-o cunoștea : "Du-te acasă, Atanasie, du-te acasă, băiete ! Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tămăduiești de patima ceea arzătoare în răcoarea dimineții... Lasă și gumacii, fă! Ajunși în curte, Ariton a apucat-o energic pe Năstăsia de umeri, a condus-o până la ieșire și i-a făcut vânt către mijlocul drumului, după care a răsucit cheia în broasca porții. Direcția Țarna Mare, fă! La târgăul tău! La ibovnicul tău, fă! Și dacă ții la viața ta, să nu care cumva să mai calci pe la Antilești! * * * Tu știi, bărbate, că hăitușca asta a noastră de coptilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
aceea de toate zilele, a ajuns și la noi în casă, și-o tot întreba pe mama dacă s-a întâlnit cu vrăjitoarea aceea vânzătoare de pietre, care vorbește, de parcă ar avea draci în ea, despre raci, scorpioni și berbeci, răsucește minți și păcălește lumea. Pentru că mama n-a recunoscut nimic, omul s-a simțit dator să ia din casă "o probă a întâlnirii cu periculoasa Olimbiada"așa o numise el, triumfal o piatră de vreun kilogram pe care tata o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
era pe trecute. Vara s-a terminat acum ceva timp și nu mai vine înapoi. A plecat pur și simplu, nu mai e. Bau, bau, spiridușii din basm, spânii sunt răi, atunci chem licuricii să mă înveselească. Văd fantasme splendide răsucindu-se împreună cu ele însele, făcând piruete, cu tocurile de cristal pășind pe scena de marmură lucioasă. Ele mi-au șoptit o poveste. Erau singure, înconjurate de copaci, copaci situați printre întuneric întunecat. Cine mi-a spus cum să le caut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de aș merge pe loc drept, însă eu sunt în zig-zag. Fug, fug, fuga-i fugă. Plec rapid. Și iată că văd inși, mă pregătesc să țip, le fac cu mâna, însă el vine și îmi ia mâna, mi-o răsucește. Eu îngenunchez, îmi dau lacrimile și numai pot țipa. ei pleacă, nu-i mai văd, îi pierd. Mă las la pământ și refuz să mă mai mișc de aici. Mă ridică în brațe și mă poartă până în casă, înapoi. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Zâmbetul lui este tot proeminent. Se ridică și îmi oferă mâna. I-o accept și mă trage spre el, mă împinge către cabană, eu mă dezechilibrez și nu am timp să îmi revin căci mă mai împinge o dată. Și mă răsucește legându-mă cu cătușele de un scaun. Nu am simțit nici o durere, doar m-am trezit așa. Ce vrei? întreb după câteva momente de liniște. Eu?! Dar ce pot avea? Ce poate avea un tip obișnuit, învățat să se distreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tot timpul, intenționat. Pe la amiază îmi dă iar drumul. De această dată are loc o luptă de ring, printre copaci, ce durează mai mult. Însă eu sunt, deși în ciuda eforturilor mele de concentrare, o clipă neatentă. El profită și-mi răsucește mâna. Mergem încet înapoi spre cabană. Nu-mi feresc fața de a lui, ci îi înfrunt privirile insolente și insistente, însă în același timp degajate. Îmi prelungea agonia, răsucind cuțitul în rană. Seara îmi dă iar drumul, și de această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
eforturilor mele de concentrare, o clipă neatentă. El profită și-mi răsucește mâna. Mergem încet înapoi spre cabană. Nu-mi feresc fața de a lui, ci îi înfrunt privirile insolente și insistente, însă în același timp degajate. Îmi prelungea agonia, răsucind cuțitul în rană. Seara îmi dă iar drumul, și de această dată mă prinde repede și mă aduce imediat înapoi. Iar noaptea se trezește din somn și mă privește fix. Ceva e schimbat la el. Acum e foarte serios. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Mă sărută și îi răspund. Și dacă nu aș fi știut mai bine, aș fi zis că fac dragoste cu el. Îmi lasă libertate, totul decurge natural. Iar când prin momentul, îl împing și încerc să fug, însă el mă răsucește și mă trage sub el. /1 Cum vrei tu, spune. Așteaptă, așteaptă. Mă sărută din nou. Fii fără grijă. Vreau să nu te iau prin surprindere, ci să te relaxsezi. Aștept. Și mă lasă în pace. /2 Ești foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
morți și murind în chiar această clipă nu îi mai punea nimeni la socoteală. Uitând de sine, Ama-no-Uzume își descoperi, în dansul nebun, coapsele. Sub arborele Sakaki, de care se legănau în vânt, atârnând, oglinda și giuvaerul, coapsele ei se răsuciră. Vuietul zeilor pătrunse până la cea ademenită. De ce hohoteau nemuritorii? De ce străpungea țipătul cocoșilor pereții subțiri ai împărăției sale? De ce scrijelise fratele său, pe șaua calului mort, nu întotdeauna sunt lucrurile atât de negre și de albe precum par? Șoldurile dansatoarei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
alb, fantomatic. Iubita se opri o clipă pentru a asculta un pas nemaivenind, apoi mușcă. Și, atunci, țipătul privighetorii, sub lună, și o întunecare a verdelui sub dinții colorați în negru... Pentru o clipă, mi se păru că timpul se răsucise, spre a mi-o scoate în față pe cea de mult trecută. Era însă ea, cea vie, de acum, inima secretă a Tamazawei, pentru care m-aș duce zilnic la magazin și aș cumpăra șiruri întregi, inepuizabile, de wagashi. Ne
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
naturii, ancestral și mereu același, mereu egal cu sine. Pentru că Nanatsumori înseamnă "cele șapte păduri", iar cele șapte păduri se întind pe aceste șapte coline de taină, cu spinări line, din care naște, la fiecare arcuire, grația, asemenea unei Afrodite răsucite cu burta spre cer. Îmi era cald; mă îmbrăcasem prea gros, gândind că o să petrec ziua în munții reci ziua aceasta specială, ziua aprinderii focului în cuptorul uriaș, unde așteptau, stivuite deja spre jertfă, măruntele opere ale trudei noastre. Aici
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sau cineva. Angela nu era la fel de puternică dar făcea și ea ceea ce putea. L-a ajuns din urmă pe tânărul în brațele căruia se zbătea Adela, i-a prins acestuia părul ce se revărsa pe umeri și i l-a răsucit de-a lungul șerhacului. Tânărul simțind cum părul de pe cap îl chinuie, a țipat animalic de nervi combinată cu durerea insuportabilă, a dat drumul Adelei și a prins șerhacul cu putere, deși sângele îi curgea din mâini șiroaie. Angela a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pune lucrurile la locul, hâc, lor. Prea mult oțel ca să-l risipești așa, de dimineață, don Francisco, Încerca să dreagă lucrurile Diego Alatriste, plin de bun-simț. — Ba prea puțin Îmi pare. Neslăbindu-i din ochi pe cei doi, poetul Își răsucea mustața cu o expresie feroce. Așa că vom fi generoși: câte-o palmă de fiecare din acești hidalgi ce se scapă-n nădragi. Astea erau cuvinte grele, drept care străinii țineau acum morțiș să-și ia spadele și să iasă; iar căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de serviciu inutile, de care nimănui nu-i păsa nici cât negru sub unghie. Așteptând cu toții prilejul acela fericit care nu apărea niciodată. — De aceea am venit, Diego. Cineva are nevoie de tine. — De mine sau de spada mea? Își răsucea mustața cu strâmbătura aceea a lui care Îi ținea loc de zâmbet. Saldaña râse tare. — Asta-i o Întrebare neghioabă, zise el. Există muieri care interesează pentru farmecele lor, preoți, pentru iertarea păcatelor, bătrâni, pentru banii lor... Cât despre oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul veșmânt se dovedea foarte practic dacă trebuia să te bați cu arme albe. Pusă În diagonală peste piept sau răsucită pe brațul stâng, servea de pavăză contra adversarului; și aruncată peste oțelul lui, Îl putea stânjeni Îndestul până Îl miruiai cu o „botă à la Nevers, adică o Împunsătură de spadă de toată frumusețea. La urma urmei, chestia cu loviturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]